Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



sâmbătă, 23 martie 2013

Tristeţea singurătăţii




    Una din crizele prin care trece lumea modernă de astăzi este şi izolarea omului de către om. În epoca în care mijloacele de comunicare sunt ultrasofisticate,omul rămâne izolat şi uitat în societate. În ciuda faptului că ,acum ,cosmonautul ,din imensitatea văzduhului ,are posibilitatea de a comunica cu Terra,omul rămâne totuşi singur,uitat de toţi,până şi de către cei mai apropiaţi ai săi.
   Persoane în vârstă părăsite ,copii abandonaţi,bunici şi străbunici decedaţi în locuinţele lor,găsiţi târziu de cei care intenţionau să-i deposedeze de bunurile materiale sunt doar câteva exemple dintre oropsiţii soartei,care aşteaptă prilejul ieşirii din anonimat;un gest de aducere aminte că totuşi nu sunt singuri pe lume.
   Un gest pornit dintr-o inimă compătimitoare ,venit în moment de zbucium sufletesc,este suficient pentru ca omul să simtă valoarea milei exprimate de Mântuitorul prin cuvintele :
                                          ,, Milă voiesc,iar nu jertfă (Mt.9,13)"
  Se înţelege că o aducere aminte faţă de cineva însingurat valorează mai mult decât o jertfă care presupune un efort material.Un simplu gest ,pornit din inimă,are menirea de a făuri viaţă eternă,în împărăţia milostivirii divine.Spre exemplu,un pahar de apă oferit în numele Domnului nu-şi va pierde plata sa,zice Mântuitorul
(Mt 10,43) De bună seamă,nu paharul de apă are valoare în sine ,ci gestul faţă de omul care are nevoie de ajutorul celui care poate face milă.


   O strângere de mână făcută din toată inima contează mai mult decât mii de cuvinte lipsite de conţinut duhovnicesc.
   O privire binevoitoare încurajează omul descumpănit sufleteşte,insuflându-i putinţa de a vorbi,căci oamenii izolaţi au frică să vorbească.
  Ei iubesc mai mult tăcerea,care exprimă strigătul lor de revoltă împotriva egoismului din preajmă. Tăcerea lor este un protest adus indiferenţei semenului.Este protestul omului care n-are niciun drept,decât acela de a tăcea,de a trăi numai cu sine însuşi.
   O atenţie oricât de neînsemnată exprimă singuraticului convingerea că este şi el om ca toţi oamenii,cu dreptul de a se bucura de binefacerile vieţii. Un gând bun,un cuvânt de mângâiere,un telefon scurt în momentul de tristeţe este aşteptat ca un lucru de mare preţ,cum zice psalmistul :Am aşteptat pe cel care m-ar mângâia şi nu era,pe cel care m-ar milui şi nu l-am aflat...căci nu există cel care să facă bine,nu există până la ultimul (Ps.68,21)
     Orice om are dreptul să se găsească în comuniune de dragoste şi rugăciune cu cei din jur,să se bucure cu cei ce se bucură şi să plângă cu cei ce plâng.Un om lipsit de comuniunea semenilor săi este un om rănit în demnitatea sa proprie.Această uitare îl îndeamnă să trăiască într-o continuă frică ,întrucât orice zgomot îi dă sentimentul că se găseşte în primejdie. Un gând bun ,un semn de fraternitate îi inspiră încrederea în viaţă ,convingerea că face şi el parte integrantă din neamul fiinţelor umane , că este şi el o entitate şi un microcosmos în universul divin.
   Pentru întărirea acestei convingeri ,simte nevoia unei mărturii ,ca punct de referinţă,venite până şi din partea unei fiinţe iraşionale.
  O doamnă din Paris ,cuprinsă de tristeţea singurătăţii ,a găsit modalitatea de a intra în comuniune cu lumea prin ieşirea în stradă cu pisica. Trecătorii ,mângâind gingaşul animal ,uneori vorbindu-i
ca unui om, încercau astfel să realizeze cu stăpâna o relaţie umană. De fapt ,istoria aceasta este foarte curentă astăzi ,în lumea secularizată.Omul este adesea văzut în compania necuvântătoarelor ,cu precădere în compania câinilor. 
    În ciuda acestei tristeţi provocate de singurătate ,să nu fim ca unii care nu avem nadejde. Singuraticul ,oricât de singur ar fi ,să nu cadă victimă deznădejdii ,păstrând credinţa în Dumnezeu ,căci paşii omului de la Domnul se îndreptează (Ps 36,23) 
      Când  Dumnezeu îl ajută pe om să-şi  îndrepte paşii vieţii spre credinţă şi nădejde tare şi nemişcată , omul reuşeşte să iasă din primejdia singurătăţii. Dar,dacă întâmplarea face ca el să cadă în deznădejde ,este ameninţat de pierzare. Aceasta este şi explicaţia pentru care unii sfârşesc prin drogare sau alcoolism şi chiar sinucidere,fapt care duce la pierderea trupească şi sufletească .O personalitate franceză ,retrăgându-se din funcţie şi fiind întrebat ce va face la pensie,a răspuns că va face ceea ce n-a reuşit în viaţă
 ,adică se va ruga ,va medita şi va citi lucrări ziditoare de  suflet,pentru a nu fi cuprins 
de tristeţea singurătăţii .



Folosirea singurătăţii pentru rugăciune şi meditaţie înseamnă  o singurătate activă ,
potrivit afirmaţiei lui Nietzsche :
    ,,Eu nu sufăr de singurătate ci de mulţime "
 Această reflecţie dovedeşte că există o singurătate creatoare de valori culturale şi spirituale.În acelaşi scop al singurătăţii active ,în vechime,deşerturile erau pline de anahoreţi ,care trăiau cu ei înşişi şi cu Dumnezeu în inimă.Astăzi ,marile oraşe populate sunt victimile omului singur,omul izolat de propria sa societate.  Odinioară ,omul se îndepărta de mulţime ,pentru a se apropia cât mai mult de Creator, prin meditaţie şi rugăciune.
  Eremitul nu se izola de lume ,ci ,prin rugăciune ,el se apropia şi mai mult de aceasta,rugându-L  pe Dumnezeu s-o ocrotească de cel rău.El se ruga pentru toţi cei care nu pot,nu ştiu sau nu simt dulceaţa rugăciunii,care-l pune pe om în relaţie cu Dumnezeu şi cu semenul său.  Se spune că locurile pustii sunt patria duhului celui rău, duşmanii mântuirii omului,iar  rugătorii,cu sabia duhului,îi împiedică pe aceştia a ataca lumea.
     Mântuitorul Iisus Hristos,retras în pustie,prin post şi rugăciune , a biruit cele trei tentaţii ale satanei, în jurul cărora se învârte tot ce este omenesc :pofta ochilor,pofta trupului şi trufia vieţii.Astăzi ,sunt neglijate virtuţile lucrătoare de mântuire,rugăciunea şi dragostea ,căci noi valori sunt scoase în evidenţă.Omul zilelor noastre ,făcând abstracţie de aproapele,se ocupă în mod exagerat de sine ,trăind numai pentru sine. Omul modern este mai puţin samaritean,fiind mai mult omul violenţei şi egoismului.
   Atitudinea aceasta a omului contra omului a fost analizată magistral de Mântuitorul ,în parabola samariteanului milostiv :om contra om,om pe lângă om şi om pentru om. Izolarea omului de către om a devenit un fenomen structural ,care face parte din concepţia de gândireşi de viaţă a omului modern. Când individul trăieşte în izolare ,familiile se destramă,cuplurile se zdruncină ,copiii şi vârstnicii sunt abandonaţi .Când un bătrân este internat la cămin,el întrerupe relaţia cu lumea lui, cu exteriorul .Se izolează puţin câte puţin ,simţindu-se în închisoare.Suferă lipsa altora ,cum zice Paul Valery
                        pentru mine singurătatea este ,,lipsa altora" 
   Când omul întrerupe comuniunea cu altul ,cu relaţiile afective,cu prietenii şi cunoscuţii ,el se apropie de sfârşit.Când un bătrân este dus la cămin ,el are convingerea că a plecat deja spre cimitir.
   Există oameni care suferă de simgurătate din cauza circumstanţelor vieţii zilnice .Există oameni care sunt singuri,n-au pe nimeni ,pentru că aşa le este calea. Mântuitorul Însuşi a făcut experienţa singurătăţii în grădina Ghetsimani şi la răstignirea Sa : Părinte ,pentru ce M-ai părăsit  ?
 Noi,creştinii,integraţi în viaţa Sfintei Biserici,în viaţa de comuniune în dragoste şi rugăciune ,nu ne simţim singuri pe lume,având încredinţarea Mântuitorului Iisus Hristos ,Care zice :Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului,cu condiţia de a crede cu tărie în El şi,crezând ,viaţă să avem întru numele Lui cel Sfânt.
  
                                                                                          din : Tristeţea singurătăţii