Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



joi, 31 decembrie 2015

La mulți ani, suflete frumoase ! -2016

Anul 2016 să fie un timp , al iubirii necondiționate!

 
                    Binecuvintează, Doamne,anul bunătății Tale!

                 Dai lanu !- ce se tălmăceşte: de ajuns noua.

Pr  .Nicolae Steinhardt

     De ajuns făcut-ai Hristoase Dumnezeule pentru mine !

  Pentru a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii, îţi mulţumesc din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată vârtutea mea. Doar atât de ai fi făcut după ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie şi cu dreptate este să strig cu lacrimi: dai li !

  Pentru a-mi fi dat putinţa să-mi cunosc propria păcătoşenie, nimicnicie şi ticăloşie, Iţi aduc laude şi mulţumiri, şi de s-ar mărgini doar la atâta darul făcut mie, tot prea destul e ca să repet: dai li !

  Pentru a-mi fi îngăduit să Te pot ruga, să Te iubesc şi să mă închin Ţiede ajuns ca să binecuvântez Sfânt Numele Tău. Pentru a fi sădit în mine nădejdea iertării şi a fi început să întrezăresc putinţa mântuirii fii, Doamne, preamărit !

  Pentru a-mi fi dat îndrăzneala să concep stabilirea unor relaţii de tip eu-tu cu Tine, Domnul şi Dumnezeul meu, mă minunez şi, nepricepându-mă a spune altceva, strig : dai li!

 Pentru a fi ieşit din tristeţe, mohoreală, jale, descumpănire, acedie (exista o acedie a laicului, a necredinciosului), deznădejde şi a mă fi apropiat de starea fericirii. Şi fiindcă, îndeosebi, m-ai socotit în măsura a întelege şi a fi cu desăvârşire convins că Tu esti Adevărul, Calea si Viaţa.
  
Mai mult decât atât (căci nu dăruieşti niciodată puţin, cu parcimonie, după dreptate, ci numai clătinat şi îndesat, har peste har, nu împarţi bacşişuri, ci pofteşti la cina împărătească): datorită bunătaţii şi milostivirii Tale mi-am putut însuşi spusa lui Dostoievski: de mi s-ar dovedi în modul cel mai indubitabil, pe patul de moarte fiind, că nu Hristos este adevărul, că adevărul e altul – dacă demonstraţia ar fi inatacabilă şi covârşitoare n-aş sta nici o clipă la îndoială: aş alege să rămân cu Hristos, nu cu adevărul.
Dai li!

 Din rob si schilod m-ai facut om liber şi senior; din fricos si mişel, om îndrăzneţ; din fiinţă a întunecimii, un ahtiat dupa lumină;

 Pentru că nu numai că m-a descoperit pe mine, mie însumi întru toată mizeria şi josnicia şi nimicnicia mea, ci mi-a dezvăluit mie însumi latentele bune şi priincioase dinlăuntrul meu;

– mi-a arătat că nu sunt definitivşi iremediabil pierdut;
– m-a scos din cloacă, îngustime şi beznă;
– mi-a tradus existenţial şi pe a mea seamă cutremurătoarea (şi mângîietoarea) frază : Qui Mariam absolvisti mihi quoque spem dedisti;(Tu, Cel ce pe Maria-Magdalena -ai iertat-o ,imi dai si mie speranţă )




– şi nu mi-a cerut să mă anihilez, să mor, ci – dimpotrivă – să mor păcatului şi zădărniciilor şi să viez puternic întru El – cu dragoste şi bucurie – adică întru libertate, voie bună şi calm. (Caci El “pretuind pe om nu vrea – zice Staniloae – confundarea lui cu Sine, ci mentinerea si ridicarea lui intr-un dialog etern al iubirii“.).

Mi-a descoperit si o alta mare (si vreme indelungata cu totul nepresupusa) taina, anume ineluctabila universala lege a paradoxului, inlesnindu-mi sa inteleg ca nevinovatia nu se poate obtine decat pe calea aceasta paradoxala a recunoasterii propriei culpabilitati.

Mi-a dat de asemenea voie sa ma impartasesc cu prea curatul Sau Trup si scump sangele Lui si sa-mi pot da seama ca orice fapta josnica imi este numai izvor de amaraciune si tulburare, iar ca actele de marinimie, curaj si detasare “faptele bune si frumoase” ale atat de hulitei morale practice – sunt singurele creatoare de pace si multumire.




 Asa incat mai presus de orice ii datorez lui Hristos simtamantul liberator, imbatator, exaltant, transformator, nelimitat al fericirii – ascutit ca o sabie cu doua taisuri – si luarea la cunostinta a faptului ca El poate face din tine o faptura noua” nu e o simpla enuntare teologica ori o afirmatie pilduitoare, ci un constant obiectiv, o realitate bruta.

 Spunea Simone Weil,: creştinismul nu ne oferă un mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă, ci ne pune la îndemână miraculosul mijloc de a o îndura.



1178136332.jpg

 

joi, 24 decembrie 2015

Naşterea Domnului Iisus Hristos -E mare bucurie în lume !


   Întâi de toate să-I mulţumim lui Dumnezeu că a dăruit omului toate bogăţiile , dintre care cea mai mare numită creştinism .Este şi cea mai puţin înţeleasă ,din păcate,dar este greu să reproşezi ceva cuiva ,dacă tu înţelegi cât de cât măreţia creştinismului,bogăţia şi profunzimea lui,toată splendoarea lui .
   Totul este taină,de vreme ce totul vine din nimic.Acolo este graniţa de unde începe taina , dar centrul tainei este Naşterea lui Dumnezeu ,ceea ce noi numim creştinism.
   Pentru a-l înţelege ,se cer anumite virtuţi,anumite eforturi din partea omului. Acest efort trebuie să răspundă cum se cuvine actului făcut de Dumnezeu spre noi,în noi,în făptura umană. Nu înseamnă că omul nu s-a străduit să răspundă ,tocmai aici apare şi marea dramă.Pe cât de copleşitoare este intensitatea actului divin al Întrupării,pe atât de dramatică este încercarea omului de a răspunde.
      Răspunsul este unul singur : să înţelegi ! Înţelegând ,faci bucurie îndoită :lui Dumnezeu ,pentru că nu există bucurie pentru cineva care lucrează ceva,care vorbeşte,decât aceea de a constata că este înţeles şi că nu a lucrat sau nu a vorbit în zadar. Puţini au înţeles ,dar,pentru El este imensă bucurie când a găsit câteva persoane din toată istoria lumii care să-L înţeleagă ,El este fericit .Pe înţelegerea acelora s-a aşezat întregul univers de taină al lui Dumnezeu Creatorul,Cuvântătorul ,Dumnezeu cel minunat şi tainic.
   Mă refer,în primul rând la Moise.Moise este omul a cărui minte şi inimă L-au întrupat prima dată în istorie pe Dumnezeu cel necuprins.Dumnezeul acesta a fost aşezat în cuvânt scris,numit Sfânta Scriptură.În ce constă,de fapt ,geniul unic în istoria al lui Moise ? Este primul care a înţeles că Dumnezeu cel necuprins,cel neajuns Se poate întrupa ,poate veni la om.Întâi prin cuvânt ,adică prin ceea ce a spus el tuturor celor care au avut urechi de auzit să audă în Vechiul Testament :Avraam,Isaac,Iacob,Iosif,Moise,Samuel,David,Solomon,Ilie,şi câţi alţii..Însă persoana care reuşeşte să-L
cuprindă pe Dumnezeu în taina întrupării este Fecioara Maria.În clipa aceasta începe marea problemă a noastră:de ce o femeie ? De ce o fecioară ? De ce nu un filozof ?De ce nu un împărat ? De ce nu un învăţat ?
De ce femeia ? Aici vine centrul acestei probleme.Pentru că Dumnezeul creştin,Dumnezeul nostru nu este o idee,oricât de înaltă,nu este o putere oricât de splendidă. Dumnezeu este Viaţă.Dacă nu I se răspunde în acelaşi fel ,dialogul eşuează,deviază,moare.
  Am ajuns în momentul în care trebuie să recunoaştem cu sinceritate că de două mii de ani,ori de câte ori oamenii creştini nu au înţeles să-I răspundă Dumnezeului vieţii cu viaţă,răspunzându-I cu orice altceva,s-a înregistrat eşecul.S-a încercat să I se răspundă cu ştiinţă,cu gândire,cu idei.Mă refer la întregul corpus doctrinar creştin,care este cel mai bogat,cel mai profund ,dar nu a reuşit să comunice şi să transforme evenimentul creştin în comuniune,în viaţa lui Dumnezeu în oameni vii. Mă refer la întreaga dramă de învăţătură care nu a reuşit să dea viaţă ,cea numită scolastică,care a obosit atât de mult pe creştini de-a lungul secolelor şi a celor două milenii ,încât ,ca o reacţie împotriva acestei poveri aberanta,în mileniul al doilea,s-a născut revolta,ateismul şi indiferentismul în final,care este mai rău decât ateismul ; iar în morală , s-a ajuns la civilizaţia Sodomei şi Gomorei.
     S-a încercat un răspuns pe linie sentimentală A fost sentimentul de iubire,de adoraţie pentru Dumnezeu întrupat. S-a întrupat acest sentiment într-un colos şi mai mare :munţii de artă creştină.S-au născut catedralele ,,zgârie-nori",operele de artă-pictură,muzică,sculptură şi celelalte 
  S-a încercat să se dea un răspuns în religie.Aici este punctul cel mai dilicat. A eşuat şi aici pentru că a rezultat un munte de producţie religioasă care nu ne-a făcut fericiţi . Au fost situaţii multe în care,în numele lui Iisus Hristos ,au fost ucişi zeci de milioane de oameni .S-a creat teroare din doctrină . De două mii de ani creştinul ,în loc să fie fericit că este creştin,în loc să fie fericit că Îl are pe Dumnezeu în el ,s-a născut,a crescut şi a murit într-o teroare continuă.Omul creştin ,de două mii de ani ,n-a ştiut decât un singur aspect din păcate  :e vinovat ! ,, Frica morţii care ne ţine în robie toată viaţa "-spune Sf.Pavel
                                          Nu acesta era Dumnezeul -Viaţă  
Ce a mai rămas din actul dumnezeiesc care acum două mii de ani a umplut universul de vibraţie,a făcut universul fericit ca un Dumnezeu ? În primele trei secole creştinul  cunoştea  fericirea ,transformându-le pe toate aducându-le pe o singură masă : masa întrupării lui Dumnezeu ,pe masa naşterii bucuriei divine în Iisus Hristos .După aceea creştinul s-a maturizat ,s-a întâmplat exact ce se întâmplă cu copilul.
  Copilul se bucură cumva pentru că cunoaşte ? De unde să cunoască ? Copilul se află în starea în care se poate bucura fără să cerceteze. Este bucurie naturală 
  De fapt nimic nu este mai natural decât creştinismul.O spune şi Tertulian :anima naturaliter cristiana-sufletul este creştin prin natura lui.
În momentul în care nu am păstrat naturalul minunii celei mai mari şi am încercat să o reconstituim noi,şi am vrut să-l modelăm ,după cum am crezut noi că este mai bine decât cum a făcut El ,atunci a început marea sfâşiere. Din păcate ne aflăm astăzi pe masa Crăciunului ,nu cu Hristosul acela spiritual,ci cu unul care se exprimă acum în aşa-numitele producţii creştine.Bunăoară ,spuneţi -mi ce legătură are evenimentul pur dumnezeiesc cel mai mare -Naşterea lui Dumnezeu pe pământ -cu sacrificarea porcului ? Problema porcului în creştinism ( aşa cum a fost condusă demonic povestea  ) este o problemă naţional-patriotică.
  Cântecele ,petrecerile,până la un punct ai zică că izvorăsc din acest eveniment. Dar mai rămâne ceva din adevărul,din frumuseţea dumnezeiască a evenimentului ,cu finalul  la care am ajuns ?  S-a ţesut şi s-a îngrămădit peste legănelul lui Iisus ( Pruncul Divin )atât de multe,încât nu mai vedem Pruncul de această producţie aberantă,sinistră,care Îl ocultează,dacă nu cumva L-a eliminat de tot....
   Urmează punctul cel mai dureros :dumneavoastră când v-aţi dus la biserică aşi trăit dumnezeieşte naşterea lui Dumnezeu ? Să fim sinceri ! Ne-am dus la această naştere mereu ziua : Pruncul Se născuse în jurul miezului nopţii. Noi ne ducem la nouă la biserică .Deci ,din start avem o falsitate .În al doilea rând ,toată lumea se duce la biserică din motiv de conştiinţă religioasă. Vedeşi dumneavoastră ce a rămas din toată minunea ? !   Dumnezeu iese într-o clipă din El şi vine la noi !
    Ce vreţi minune mai mere !   Ce a mai rămas din asta decât împlinirea unor obiceiuri ?
Nu vii la biserică pentru că Îl iubeşti şi nu poţi fără Dumnezeu ; vii la biserică de frica iadului ! Vedeţi ce substitut groaznic ? Ce a mai rămas din Crăciun ? Simţiţi vreo tristeţe mai adâncă pentru faptul că nici de data aceasta ( şi faptul se repetă ani şi ani  ) n-ai născut şi tu cu Fecioara ,n-ai fost şi tu cu magii pe calea lor nebună ? 
   În jurul naşterii Mântuitorului ,acolo ,la origine,nici un gest nu este de conştiinţî  .Nici un gest nu este normal,nu este cuminte. Cuminte se poate numi gestul pe care îl fac magii ,oameni care se închinau la stele,să plece după o stea care li s-a năzărit lor ?  Dacă au văzut-o milioane şi milioane ,de ce numai ei trei au fost nebuni să plece după ea ? Mai pleacă astăzi cineva după o stea ? Dacă ar mai pleca după o stea ,l-ar prinde ,pentru că este pericol public şi este închis la ospiciu. 
  Cei trei erau conducătorii spirituali ai popoarelor respective.
    O Fecioară acceptă un dialog cu cerul care îi spune ,prin arhanghel - din partea lui Dumnezeu - mesajul 
Întrupării , şi ea CREDE ! Era ,din punct de vedere social, o copilă , însă ca fecioară ,era straşnic păzită .La acest om vine Dumnezeu şi ea crede aşa ceva ! Se poate numi aceasta un gest cuminte ? 
   Aceasta este o nebunie sfântă de talia lui Dumnezeu care, şi El ,dintr-o iubire nebună pleacă spre noi .
 Nu există nici o posibilitate să faci legătură cu ceva cuminte sau logic,în actul kenozei divine,pogorârea lui Hristos până la iad .
 Fecioara spune : da , Te primesc Doamne ! Apoi îi spune logodnicului -Iosif ,am rămas însărcinată din Duhul Sfânt . Apare Iosif , crede şi el ,există un realism puternic aici ,Iosif , bărbatul ,n-a avut puterea de nebunie a Fecioarei ,el nu mai era integru : fusese căsătorit şi totuşi intră în acest joc . Astăzi din păcate se răspunde numai cu gesturi patriotice,la televizor spiritualitatea deşartă se manifestă întocmai ,tăierea porcului,cârnaţi,sarmale,cozonac ,petreceri , ETC...De ce nu se scoate esenţialul acum , aici ,în ţară ? 
    ESENŢIALUL ESTE PRUNCUL DUMNEZEIESC .Îl mai vedeţi pe undeva ? La televizor ,mai ales ,se scot toate aiurelile ,dar nu se scoate Pruncul pentru că nu au de unde . Ce naştere este fără Prunc ?
 Abia acum am ajuns la absurdul urât .Îmi daţi dreptate că nu este nimic mai trist şi mai jalnic decât să mai efectuăm o dată Naşterea Domnului ,fără să naştem nimic ? Credeţi că este mică drama ? Uite aşa se face mereu rămânem fără esenţial .Pentru că toate producţiile de care s-a vorbit sunt substitute ale lui Dumnezeu.Iar noi nu Îl vrem decât pe Dumnezeu.Pentru că nimic nu  satură şi nimic nu umple golul de Dumnezeu , decât El Însuşi . De aceea suntem mult mai goi după două mii de ani de plinătate decât în primele trei veacuri când nu aveau de nici unele ,dar Îl aveau pe Dumnezeu..şi în viaţă şi în moarte. 
   Poate că ,asemeni magilor,după ce vom înţelege că , de fapt ,în două mii de ani,ne -am rătăcit ,poate ne vom întoarce pe altă cale în mileniul trei.
 Ştiţi care este calea ? Ne trebuie demnitate creştină .În momentul în care spui că eşti creştin ,nu o mai spune mecanic, nu mai prelua clişee milenare . Să ne smerim pentru mândria pe care am avut-o două mii de ani,în care am crezut în noi şi nu în El În care nu am avut curaj să fim nebuni în Hristos .Am vrut să fim buni şi foarte buni, am vrut să fim doar mari . Am construit şi am zidit babilonia umană,Toate civilizaţiile şi-au avut Babelul lor.
  Închei ,rugându-vă să încercăm în noaptea aceasta să fim fericiţi pentru un singur lucru ; să nu fim fericiţi pentru că suntem credincioşi,pentru că am citit,pentru că ne-am spovedit,pentru că am ţinut post, pentru că ne-am împărtăşit ,pentru că suntem oameni care avem ce manca.Toate sunt ale noastre ,dar numai în noaptea aceasta are loc altceva, NAŞTEREA LUI DUMNEZEU . 
           Credeţi că mai poate încăpea ceva, indiferent cât de mare sau de mic ,lângă aşa ceva ?
Nu este suficientă naşterea unui Dumnezeu pentru a umple un timp de o oră şi ceva cât mai durează Sfânta Liturghie ? Dacă puteţi să-L prindeşi cât de cât ,atât să fiţi fericiţi ,lepădând orice motiv .Acolo ,la întâlnirea cu Cel care este şi vine din cer ,să ne întâlnim cu El la locul lui  ,nu unde vrem noi. 
   Dacă vă dă bunul Dumnezeu bucuria să simţiţi că întradevăr Se naşte...şi Se naşte ! EL oricum Se naşte .DAR RĂMÂNE SINGUR DACĂ NU SE NAŞTE ÎN NOI, ÎMPREUNĂ CU NOI ŞI NOI CU EL . 

                                      Naşterea lui Hristos să vă fie de folos !    
                         
                                                                                        Amin ! Pr. Ion Buga 

     




miercuri, 9 decembrie 2015

duminică, 6 decembrie 2015

Duminica a XXVIII -a după Rusalii -a vindecării femeii gârbove






   În vremea aceea Iisus învaţa într-una din sinagogi sâmbăta. Şi iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta ! 
  Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii :  "Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, iar nu în ziua sâmbetei !
  ,,Domnul însă i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor ! Fiecare dintre voi nu dezleagă oare sâmbăta boul sau asinul său de la iesle şi nu îl duce să îl adape ? Dar această, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei?
   Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârşite de Dânsul

 În Evanghelia de astăzi este vorba de sărbătoarea sâmbetei , aceea care era considerată ca sărbătoare în legea Vechiului Testament . Cei care citiţi şi pe care vă preocupă în mod serios să cunoaşteţi adevărata istorie şi sensul autentic pentru care omul există ,aţi putut citi în istoria mare toate încercările omului de a se împlini la statura pe care i-a pus-o Dumnezeu în genă :aceea de a fi în asemănare cu Dumnezeu ,,căci Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Lui "- În principiu , nu se poate clătina icoana aceasta , greu de înţeles ,pentru că este icoană de taină .
    Până la Hristos ,poporul ales însemna tot ce putea fi mai clar,mai puternic,mai frumos , mai înalt în istorie ;un popor care a dat un Moise,un Avraam ,un Isaac,un Iacov .Însă acest popor care a avut chemarea înălţimilor ,chemarea stâncilor,acelaşi popor ajunge la un moment dat la o asemenea anchilozare spirituală încât să nu poată crede că o Fecioară poate să nască. Ce e mai greu :să rodească doi bătrâni de o sută de ani sau o fecioară ,singuă ,cu toată plinătatea vieţii în ea , precum stă stejarul în ghindă ?
  În Evanghelia de azi se notează treapta cea mai de jos a decăderii unui popor destinat înălţimilor  şi anume în momentul în care un fenomen uman numit Iisus nu face nimic altceva decât un alt gest de talia lui Avraam , Moise,Isaac , atunci când într-o zi de sâmbătă 
împotriva raţiunii cuminţi,raţiune moartă ,sclerozată , vindecă o bătrână.
  Două sunt aici violenţele :  prima se adresează la aceea că actul are loc sâmbăta .Ei îi spun ilegal,Noi îi spunem supralegal, Aceasta este prima violentare a aşezării lucrurilor.A doua este că o bătrână gârbovită ,neputincioasă ,renaşte pur şi simplu ,redevine puternică ,fericită ,zburdă.Sunt două lucruri ciudate.Poporul născut pentru aşa ceva ,ales în istorie să accepte,să realizeze şi să înţeleagă exact aceste lucruri,este mai blocat şi mai sclerozat decât fenomenul respectiv.reprezentat de femeia gârbovă . 
   Aici este durerea cea mai mare ,nu durerea luată pe persoană ,recte bătrâna care se încovoiase ,ceea ce nu era anormal.Era normal ca într-un popor al lui Dumnezeu să nu existe nici demonizaţi  ca cel din Gadare,cum să intre într-un om ales de Dumnezeu o legiune de demonii ? Era normal să se întâmple acest lucru cu un păgân din Fenicia.În teritoriul poporului ales, de unde năvala demonilor ? Deci ei au fost acceptaţi .
  Cum un om din poporul ales să se deschidă demonului până când captează în el o legiune,care înseamnă o mie ? 
    Desigur acestea sunt cazuri izolate,dar care ,luate în ansamblu,ne vor conduce la constatarea sinistră că un popor întreg era legat de satana.
    Aşa spune Evanghelia de astăzi : ,, această, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani"- În clipa aceasta vedem un popor întreg legat de satana-poporul lui Dumnezeu .El trebuia să fie poporul libertăţii,poporul îndrăznelilor nebune,care a îndrăznit să creadă că poate naşte la o nouăzeci de ani ( Sara )
    Aceasta este marea libertate   - libertatea credinţei,libertatea minţii de a crede în incredibil ,în imposibil . Altfel eşti robul unor reguli peste care nu poţi sări .
 Acea libertate este libertatea dumnezeiască aşezată într-un om şi într-un popor ,pentru că în acel popor trebuia să se întâmple actul cel mai teribil al libertăţii :naşterea  unui Dumnezeu .Pentru aceasta erau pregătiţi ,să nască un Dumnezeu .Nici un popor nu ar fi acceptat ,aşa cum nu acceptă nici astăzi nimeni,în afară de creştinii adevăraţi,că se poate întâlni omul şi cu Dumnezeu de aşa manieră încât să rezulte un al treilea :Dumnezeu-Omul .
  Aşi văzut unde coborâse acest popor . Nu numai că nu credea şi pentru că nu mai credea nici nu mai realiza lucruri mari,chiar văzându-leîn realitate ,nu le mai accepta...Îi făceau rău aceste lucruri minunate pentru care el fusese creat.Am vrut să subliniez cât de mare este riscul ,cât de imprevizibil este totul în dreptul fiecărui individ , în dreptul fiecărui popor şi nimic nu este stabilit.Nu purtăm toţi mai mult sau mai puţin undeva în adâncurile noastre o senzaţie că ,indiferent ce am face şi ce s-ar face la nivel individual ,destinul lumii,este scris pentru totdeauna şi din el nu se va ieşi ?
                                                   Nu este adevărat !.  
Vreau să vă pun fiecăruia ăn cârcă destinul personal ,imprevizibil ,vulnerabil oricând ,pasibil fie de îndumnezeire ,fie de îndemonizare , şi nu numai personal ci şi destinul la nivel de popor. FIECARE POPOR STĂ ÎN FIECARE INDIVID CARE-L ALCĂTUIEŞTE ŞI FIECARE INDIVID SE ALTOIEŞTE ÎN DESTINUL NAŢIONAL. .
   În noi se rezolvă ,înviază sau moare omenirea. Iată ce purtăm fiecare în spinare .Tot universul stă pe umerii fiecăruia şi, bineînţeles ,al tuturor.Să nu ne culcăm pe nici o ureche ,nici că lucrurile sunt aranjate de la un cap la altul de Dumnezeu ,pentru destinul general 
  Căci cine a făcut fruntea a făcut-o pentru libertate ,nu pentru devize veşnice. Numai libertatea este absolută şi definitivă .Dumnezeu nu ne-a dat decât un singur lucru :libertatea.
  Dar nu este puţin .Dacă cineva se supără că nu i-a dat decât libertatea   înseamnă că acela nu a înţeles libertatea.
   Să ne cutremură în fiecare clipă când ne sesizăm pe noi înşine ce suntem :suntem,după Dumnezeu ,cât Dumnezeu . Nici mai mult ,nici mai puţin.
Aceasta este măsura,din moment ce ne-a făcut după chipul şi asemănarea Lui , la care suntem toţi chemaţi să ajungem .Este foarte greu ,dar poţi să te superi pe Dumnezeu că ţi-a dat atât de mult ? 
  El ţi-ar găsi mereu un răspuns : dacă te făceam mai mic ,spuneai că eşti prea mic,dacă te-am făcut prea mare ,spui că este foarte greu .
                         Dumnezeu când a pus măsura a pus şi puterea. 
 Nu există măsură fără putere.Dumnezeu nu construieşte fără rezistenţă .Avem şi rezistenţă pe măsura măreţiei .Noi o ştin foarte bine şi noi înşine ne săpăm rezistenţa ,o şubrezim cu una,cu alta .
                      ,, Să stăm bine,să stăm cu frică ,să luăm aminte "  la cutremurul cel mare numit 
Prefacere ,să fim pururi noi,frumoşi ,tineri ; să fim ,, Astăzi " Amin !

                        Text : Preot şi profesor Ion Buga
 
.-

Sf. Ierarh Nicolae

    
           6 decembrie- Arhiespiscopul Mirelor Lichiei 


 "Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu; priviti cu luare aminte cum si-au incheiat viata si urmati-le credinta ".(Evrei XIII, 7)


 Mai intai calugar îmbunatatit, apoi preot  pana la adanci batranete, Sfantului Nicolae i s-a dus vestea nu doar pentru multa lui intelepciune si milostenie, ci si pentru darul facerii de minuni, de care Dumnezeu l-a invrednicit inca din tinerete: a potolit furtuna pe mare, i-a izbavit de sabie pe 3 intemnitati pe nedrept, a vindecat boli si a ridicat din moarte. Cu precadere si-a aratat milostivirea fata de copii si de fecioare .
Odata, afland ca un tata, manat de saracie, voia sa-si dea  cele 3 fiice pentru desfrâu , pentru a le cruta de primejdia batjocoririi, batranul episcop, furisandu-se in bezna noptii, a aruncat pe fereastra acelei case 3 pungi cu galbeni, astfel ca fetele, cu zestrea aceea, s-au putut marita si duce trai cinstit. Traditia a pastrat indeosebi imaginea mosului bland si aducator de daruri, ocrotitor al fetelor de maritat si al copiilor cuminti. Dar asa cum blandul Iisus, atunci cand a vazut pangarit Templul lui Dumnezeu, i-a alungat cu biciul din el pe negustori si pe zarafi, tot asa blandul Nicolae, cand a vazut pangarita Sfanta Biserica, se zice ca l-a palmuit in plin sinod ecumenic pe ereticul Arie (de unde si traditia „nuielei Sfantului Nicolae“. La Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucuresti se afla, ca o comoara de mare pret a Romaniei crestine, insasi mana „mosului“ impartitor de daruri si de dreptate. Moastele sale se afla, din 1089, la Bari (Italia).

 

                                                Biserica Sfantul Nicolae din Myra

Biserica Sfantului Nicolae din Myra se afla la 2 kilometri distanta de orasul Demre, din provincia turceasca Antalia. Prima biserica ridicata in cinstea Sfantului Nicolae in orasul Myra a fost intemeiata in secolul al VI-lea. Locul de ridicare al bisericii a fost ales in functie de mormantul Sfantului Nicolae
   Biserica actuala dateaza in mare parte din secolul al VIII-lea. Aceasta a fost restaurata in anul 1042, sub patronajul imparatului Constantin X, o manastire fiind adaugata acesteia in acelasi timp, sau la scurt timp dupa aceasta. Manastirea a fost ridicata-adaugata dupa atacurile arabilor din secolul al XI-lea.
Biserica Sfantul Nicolae din Myra
Sfantul Nicolae a fost un episcop foarte popular al Myrei secolului al IV-lea, nascut in Patara, intre anii 260 si 280, fiind cunoscut in special pentru minunile si blandetea sa. Parintii sai au murit de boala(  ciumă)
, lasandu-l pe tanarul Nicolar cu o mare avere.
  Sfantul Nicolae a fost aruncat in inchisoare de catre imparatul bizantin Diocletian,  participand si la Sinodul de la Niceea. De asemenea, Sfantul Nicolae a mijlocit la imparatul Constantin pentru o reducere de taxe in localitatea Myra, cerinta ce a fost realizata de imparat. . A murit in anul 342, la data de 6 decembrie.
Biserica Sfantul Nicolae din Myra Biserica Sfantul Nicolae din Myra
Sfantul Nicolae este cunoscut si multumita activitatii sale caritabile si de intr-ajutorare a saracilor. Se cunosc relatarile in care acesta lasa pungi cu galbeni fetelor sarace care nu aveau posibilitatea realizarii unei nunti si ajungeau in pragul desfraului.
Biserica Sfantul Nicolae din Myra Biserica Sfantul Nicolae din Myra
Biserica Sfantul Nicolae din Myra
   In anul 1863, tarul Alexandru II al Rusiei a cumparat cladirea si a inceput sa o restaureze, insa lucrarea sa nu a ajuns la un final. In anul 1963, lateralele de est si sud ale bisericii au fost escavate, iar in 1968 locul inmormantarii Sfantului Nicolae a fost aceperit cu un acoperis.
Un sarcofag din marmura, de provenienta greceasca, a fost achizitionat pentru ingroparea Sfantului Nicolae, insa moastele acestuia au fost furate in anul 1087 de catre comerciantii din Bari, fiind acum tinute in catedrala orasului. Furtul a avut loc in timpul confuziei si panicii realizate de invazia turcilor selgiucizi. Catedrala din Bari a devenit imediat un mare loc de pelerinaj. Moastele sfantului Nicolae sunt izvoratoare de mir, fiind renumite pentru minunile savarsite de-a lungul timpului.
Biserica Sfantul Nicolae din Myra
Biserica Sfantul Nicolae din Myra Biserica Sfantul Nicolae din Myra
Podeaua bisericii prezinta un bogat mozaic din marmura colorata.
Biserica Sfantul Nicolae din Myra Biserica Sfantul Nicolae din Myra

Biserica Sfantul Nicolae din Myra
 
Peretii acesteia mai pastreaza inca urme din pictura originala. Restaurarea picturii a avut loc intre anii 2000 - 2005. Biserica din Myra, Demre, pastreaza un model rar de tron bizantin (scaun episcopal). Biserica din Myra a fost un punct central al pelerinajelor vremii, al celor din regiune si nu numai, lucru ce a ramas valabil chiar si dupa furtul moastelor Sfantului Nicolae de catre italieni, in anul 1087.
Biserica Sfantul Nicolae din Myra
 Biserica Sfantul Nicolae din Myra  Biserica Sfantul Nicolae din Myra
Biserica Sfantul Nicolae din Myra
In anul 1982, atat biserica, cat si imprejurimile acesteia, au fost clasata ca sit arheologic de gradul I, fiind catalogata, de catre specialisti, ca cea de a treia structura bizantina din Anatolia, din punct de vedere al importantei acesteia.
  Text : Teodor Danalache