Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



luni, 10 aprilie 2017

Rafila Barbos - O, milostiva Maica

Priceasnă

Priceasna (din slavonă prĕčĩstĩna - „preacurată”) este (în sens restrâns chinonic) un imncântare bisericească ortodoxă care acoperă intervalul din timpul Sfintei Liturghii în care preotul şi respectiv credincioşii se cuminecă (împărtăşesc) cu Sfintele Taine - Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos. Denumirea a devenit ulterior generică pentru o gamă largă de cântece aparţinând folclorului religios românesc. Pricesnele au un conţinut tematic variat, centrat în special pe comportamentul moral creştin, rugăciune de iertare şi mulţumire şi laudă la adresa lui Dumnezeu, aPreacuratei Fecioara Maria şi a sfinţilor. Sunt cântate cu precădere în bisericile parohiale de către credincioşi, iar in ultimul timp, au devenit parte a repertoriului multor artişti populari consacraţi, care au depus eforturi considerabile pentru culegerea, adaptarea şi păstrarea lor.


sâmbătă, 8 aprilie 2017

Când omul a fost izgonit din rai    

Florile primit-au dezlegare
Să-l însoţescă toate câte pot
Fără să-şi ia o altă înfăţişare

Să poată numai ţine urma lui
Cât fi-va el străpuns de agonie
Se cade vieţuirea fără veac
Să şi-o smerească o vremelnicie


Şi unde omul noaptea va îndrăzni    

Să-şi plece capul în liniştire
În zori pe rouă când se va trezi 
Să-l copleşească raiul din zidire

Şi din sudoarea zbaterii pe loc
Pământul să-l frământe a plămadă
Şi să nu-l mustre-atâta nenoroc
Fluturi perechi pe floare să se vadă


Cum vin pe rând şi se împărtăşesc
Din licărele-acestea de potire
Iscând în flori întocmai ce-au adus;
Puţina sete după nemurire


IUBIRE 

Iubirea nu-i decât această
Curată împăcare pe pământ
Un om se dă cu grijă la o parte
Să poată trece trandafirul sfânt
 
Iubirea nu-i decât mireasma
Rămasă după crinul ce-a trecut
Din care-ţi faci cămaşă pe măsură
Să poţi trăi pe lume nevăzut






Text :  Ioan Alexandru

Buna seara Gabriel ,Sfanta Treime sa-ti daruiasca bucurie !

joi, 6 aprilie 2017

În genunchi mă plec ....de al Tău Dor

                Vasile Voiculescu - Toiag de înger



  Îmbătrânesc.
Destinul mi-e însă tot copil;
Isteţ să prindă păsări şi să doboare poame
Aruncă lesne pâinea la câini şi când i-e foame
Întinde mâna goala spre-arhanghelul Gavril.

Hoinar prin codrii lumii, nu ţii cu el la mers,
Dar n-are spor, ci cată comori peste coclaur,
În pietre sparte vede scântei de-argint şi aur
Şi-n orice suferinţă, sămânţa unui vers.
Satul de slovă neagră, cu degetul condei,
Izvoade noi de stele şi flori vrea să dezlege.

Şi-ades se pleacă-n tină cu frică şi culege
Porunci de mult uitate în urme vechi de zei.      
În van ii spui de moarte, de Domnul Savaot,
Zâmbind curat ca unul ce nu-şi ştie păcate,
El se şi vede-n ceruri, mai mare peste toate,
Ca-şi ia toiag de înger şi umbla raiul tot.
Cu Domnul la masa

Mâncând, crezui ca te supăr cu lăcomia
Şi-mi pedepsii în ajunîri păcătosul pântec.
Pe urma, ca nu-îi place jocul, bucuria:
M-am cernit şi-am sugrumat orice cântec.
Tu ânsă, neântrerupta Bucurie si Festine,
Tu, Domnul Marelui praznic al vieîii, ne dai povaţă:
Cine nu ospătează singur, ci necontenit împreuna cu Tine,
Transfigurează orice îmbucătură iîn adevărata viaţă !
      
   Prăpastia
Cei ce încă Te caută deznădăjduiţi, zic
Că între Tine şi noi netrecute prăpastii străjuiesc.
Multi, întorşi din cale, te tăgăduiesc.
Câţi Te-au aflat zâmbesc şi nu spun nimic.
Doamne, unde încep abisurile acele?
Ce drum s-apuc, oricât de lung?
Nu cruţ nimic, numai s-ajung,
La marginea Ta, să m-arunc în ele.
Deodată, o spaimă mă tine,
O bănuială strivitor de grea:
Prăpastiile Tale încep chiar din mine,
Dintru-nceput deschise în inima mea.

                              Virgil Maxim - Inchinare


Pe voi v-am pus în cartea mea să plângeţi,
cum plânge la Iordan o desfrânată...
Voi, care sufletul ân doua frangeţi
şi-amiază vă e mintea luminatî.
Pe voi, călugări mari şi mici şi şterăi
de veacul rău, de ochii mei prea slabi,
pe tine, cin sfinţit, ca să reverşi
din Mila Cerului, spre noi, hulubii albi.
În fata voastră, când vă scriu, mă-nchin,
În fata voastră, când vă cânt, mă rog,
voi, mâna Domnului muiată-n crin
şi Veşniciilor, aici, zalog.
În fata voastră în genunchi mă plec
şi la picioare gândul vi-l depun.
Nu semne-aştept la cele ce va spun,
ci pe Iisus sa-mi daţi, să-L am întreg !

duminică, 26 februarie 2017

Duminica iertării şi începutul Marelui Post .

     - 26 februarie-, ziua care precede intrarea în Postul Sfintelor Paşti, este numită- Duminica izgonirii lui Adam din rai, dar şi Duminica iertarii.  Sfinţii Părinţi i-au dat acestei duminici şi acest nume, pentru a ne arăta că nimeni nu poate intra în post dacă nu este în pace cu semenii.

   Dumnezeu nu poate fi trăit de cel ce este în ceartă cu aproapele. Căci- El  iubire este  = este  iertare- .
 Aşa că numai cel ce iartă se poate împărtăşi de această iubire dumnezeiască. Şi pe cât de mult iartă, pe atât de mult se împărtăseşte de Dumnezeu.


  Este un aspect pe care noi îl neglijăm de multe ori atunci când vine vorba de iertare. Dacă am făcut cuiva rău, ne spunem ca este de ajuns să-I cerem lui Dumnezeu iertare pentru fapta săvârşită. Însă, Dumnezeu ne cere mai mult. Doreşte să mergem să ne cerem iertare de la cei pe care i-am rănit prin cuvintele şi faptele noastre şi să dăm iertare tuturor celor ce o cer de la noi. Şi ne cheamă spre acest lucru, pentru ca ne vrea sa fim iubiţi şi de semeni.
Nu-i deloc uşor să renunţi la dispreţul faţă de alţii ( din cauza iubiri de sine ), acordând iertare,   e greu să te dai jos de pe aparenţa superioară= Mândrie şi să ceri iertare. Cel care a îndeplinit aceste cereri, şi-a pregătit inima să-L primească pe Hristos.

               

                                            Despre post si rugaciune

  Parintele Arsenie Papacioc




Postul înseamnă foarte mult  (,, De lucrezi cele ale unei virtuţi mari şi nu simţi gustul răsplătirii ei,să nu te miri .Căci până nu se smereşte omul,nu ia plata lucrării sale.Iar răsplata nu se dă lucrării < ascetice>,ci smereniei.Cel ce o nesocoteşte pe a doua a pierdut pe cea dintâi.Cel ce a luat-o înainte şi a luat răsplata bunătăţilor ,întrece pe cel ce are lucrarea virtuţii .Virtutea este maica întristării  ,şi din întristare se naşte smerenia ;şi smereniei i se dă harul. Deci răsplata nu se dă virtuţii,nici ostenelii pentru ea ,ci smereniei ce se naşte din ele. Dacă aceasta lipseşte ,în deşert se fac cele dintâi .Căci smerenia aduce,chiar şi fără fapte ,iertarea multor păcate.Iar faptele fără smerenie sunt,dimpotrivă ,nefolositoare.Ba ne pregătesc şi multe rele -Sf. Isaac Sirul ") şi este deosebit de important pentru toată lumea 
(  Iată rugăciunea -rugăciunea este jumătatea Evengheliei ,iar postul este cealaltă jumătate.Iată unitatea ăntregii Evanghelii ! Domnul a făcut cunoscută aceasta :Dae acest neam de demonii nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post < Matei17,21>  Aceasta înseamnă că orice păcat,orice duh rău ,orice necurăţie,orice moarte,se alungă cu rugăciune şi cu post -SF Iustin Popovici )
  Vă spun că postul îl vindecă pe om de duhurile rele care l-au atacat .Postul nu este numai o reţinere de la mâncare ci este şi o rugăciune ( Atunci când mâncăm trebuie să ne şi rugăm .Toate mâncărurile au înăuntrul lor puterea yiditoare a lui Dumnezeu .Astfel,cu rugăciunea,apropiem materia hrănitoare şi asta ne ajută.Mâncarea dă energie trupului ,pentru cei ce se roagă ,puterea mâncării se preface în putere duhovnicească .Cei ce se roagă puţin suferă de faptul că puterea şi energia mâncării se transformă cel mai mult în patimi şi în lăcomie.În aceste situaţii este nevoie de post + Pr.Sofronie Saharov )
 Postul înseamnă  iubire şi iertare .N-ai făcut lucrul acesta şi refuzi să-l faci ,conştient că refuyul tău e rău :aici e primejdia cea mare.Acest lucru îl evaluăm cu o nepăsare , cu o iubire de sine şi ,în sfârşit ,cu un sfat vrăjmaş împungi pe fratele tău acolo unde trebuie sărutat,în inima lui .
  Credeţi că aceste lucruri sunt puse în discuţie nemai pentru că au mai fost spuse  şi se repetă ?
Ştie toată lumea ,mai ales cei din domeniul medical,că postul de alimente este indicat la anumite intervale de timp, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să mori de foame .Greutatea aceasta a trupului o decem pentru că este nevoie de forţă .Dumnezeu l-a făcut pe om foarte bine şi de aceea printr-un post riguros ,poţi ţine în frâu-patimile .Trebuie însă să ai o măsură pentru toate.
( Postul nu înseamnă doar înfrânarea de la mâncare ,ci mai ales o strictă înfrânare a simţurilor.Atunci când simţurile sunt hrănite de lucruri din exterior ,ele transmit o cantitate corespunzătoare de otravă minţii şi inimii ,care ucide viaţa în Domnul a bietului suflet. Întreaga
învăţătură a Părinţilor noştri este în special îndreptată spre curăţirea minţii de năluciri şi gânduri păcătoase şi către curăţirea inimii de sentimente care o întinează .În plus ei ne învaţă că noi trebuie să alungăm orice rău de la bun început pentru a păstra sufletul curat.De îndată ce orice gând rău se apropie chiar pe nesimţite ,este absolut necesar să-l alungi şi să spunem de îndată rugăciunea lui Iisus.În acest mod noi înfruntăm gândurile care vin de la simţuri şi de la cel rău ,şi vom simţi bucuria şi câştigul dobândite din postirea simţurilor. Dacă Eva şi-ar fi înfrânat văzul ,ea n-ar fi otrăvit pe urmaşii pântecelui ei,adică pe toţi oamenii care s-au născut din ea.Pe scurt înfrânarea simţurilor îl mântuieşte pe om de iad.Părinţii noştri ne-au lăsat o moştenire de o valoare infinită care nu poate fi măsurată -moştenirea se numeşte TREZVIE . Trezvia înseamnă
ATENŢIE LA GÂNDURI ,NĂLUCIRI sau MIŞCĂRI ALE SIMŢURILOR ,ESTE O FORŢĂ SPIRITUALĂ CARE SE OPUNE RĂULUI ,ea apare atunci când mintea SUPRAVEGHEAZĂ inima şi gândurile care ies din ea. )Asceza trupului se numeşte praxis,adică :post ,înfrânare,metanii,priveghere,slujbe religioase ,ascultarea,smerenia, care sunt benefice ,în timp ce trezvia era numită foarte benefică .Trezvia este necesară pentru desăvârşirea omului.Asceza prin praxis este un mijloc bun de a ajunge la trezvie.Însă RUGĂCIUNEA CU LUCRAREA TREZVIEI ,ne învaţă lecţiile cele mai complete ăn ceea ce priveşte problemele noastre duhovniceşti.
    ( Fragment din Cartea -Despre post şi rugăciune -Pr. Arsenie Papacioc )

Un post binecuvântat să aveţi !

Să puteţi spune la final că nici nu a fost greu şi că v-a fost cu mult spor şi folos!

Să vă dea Domnul timp de pocăinţă, slujbe frumoase, mărturisire sinceră, precum şi mâini harnice la rucodelie.
Iar pe noi să ne iertaţi de cele ce din neputinţă vi le-am greşit, că şi mai mari decât acestea am făcut!
Amin !

vineri, 10 februarie 2017

Sfantul Haralambie

   Sfantul Haralambie a fost episcop in Cetatea Magneziei, din Asia Mica, Turcia de astazi, in vremea imparatului Septimu Sever (193-211). Cand Sfantul Haralambie a implinit varsta de 113 ani a fost supus la diverse chinuri pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos. Potrivit traditiei, in timpul torturilor, mainile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfantului si au ramas acolo pana cand mucenicul a facut rugaciune. In fata acestei minuni, cei care il torturau s-au convertit la crestinism.

















  Mai tarziu, auzind imparatul cele petrecute cu Sfantul Haralambie, a poruncit sa fie adus in Antiohia. Aici a fost supus la alte chinuri: soldatii i-au legat barba in jurul gatului si l-au tras de ea pe drum; i-au infipt un piron de fier in trup, i-au ars fata si i-au jupuit pielea de pe trup. Insa, Sfantul Haralambie s-a vindecat in chip miraculos, prin darul lui Dumnezeu.

La cererea imparatului Sever, Sfantul Haralambie a facut multe minuni cu harul lui Dumnezeu. Din ele amintim ca a vindecat un om posedat de un duh rau de 35 de ani si a inviat un tanar, incat Galina, fiica imparatului s-a convertit si ea la crestinism.

 Sfantul Haralambie a fost condamnat la taierea capului cu sabia. In timpul rugaciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis si sfantul a vazut pe Hristos si pe ingerii sai. Sfantul Haralambie i-a cerut lui Dumnezeu sa aiba grija de locul unde vor ramane moastele sale, ca acel loc sa nu sufere niciodata de foame si de boli. Domnul i-a promis ca o sa-i indeplineasca dorintele si S-a ridicat la cer impreuna cu sufletul martirului Haralambie. A murit inainte de a fi executat.

Fragmente din Moastele Sfantului Haralambie

   Capul Sfantului Haralambie se pastreaza la Manastrirea "Sfantul Stefan“ din Meteora. In biserica Manastirii Miclauseni, din Iasi, se afla moastele a treizeci de sfinti, printre care si ale Sfantului Haralambie. Particele din moastele sale sunt prezente la Manastirea Rasca, la Catedrala episcopala din Galati, la bisericile „Sfantul Dumitru“ (Posta), "Sfintii Arhangheli“ (Otelari), "Sfantul Stelian“ (Lucaci) din Bucuresti.
Sfantul Haralambie este cunoscut ca fiind aparator de ciuma si de foamete. Confirmarea o gasim in Acatistul inchinat lui: „Bucura-te, izbavitorule de ciuma si de foamete!“.

Istoria consemneaza ca oamenii au cerut ajutorul sau in diferite situati grele cum au fost „ciuma lui Caragea“, din 1813, dar si de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795.

In iconografia ortodoxa greaca, Sfantul Haralambie este reprezentat ca un preot, iar in cea rusa sub chip de ierarh.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintelor Mucenite Enata si Valentina si a mucenicului Pavel;
- Parintelui Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului;
- Parintelui Zenon;
- Pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Areovind.

marți, 3 ianuarie 2017

Mi-e dor de tine poezie, lacrimă de dor

Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumuseţe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ţine, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a fiinţei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumuseţe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului. -Zoe Dumitrescu Buşulenga Minunea noastra simpla e ca iubim mereu ca tainica uimire traita-ntâia oara

Sinaxar -3 Ianuarie-2017

        

   În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfântului prooroc Maleahi.



Acest sfânt prooroc s-a născut în satul Sofes, din seminţia lui Levi, după întoarcerea evreilor din robia babilonică. Încă de tânăr a avut viaţă curată şi sfântă. Numele lui se tâlcuieşte 'înger', pentru două pricini: una, că era la faţă frumos şi vesel şi alta, că toate câte proorocea el erau îndată adeverite, prin mijlocirea îngerului. Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau şi chipul îngerului.
Maleahi este cel din urma prooroc din Legea Veche şi a proorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului, despre înaintemergătorul Domnului (Luca 1, 17), adică despre Sfântul Ioan Botezătorul. Murind, a fost îngropat în satul părinţilor săi.
După predanie, sfântul prooroc Maleahi era frumos la vedere, cu faţa rotundă, cu părul creţ de părea că este tuns, cu capul lunguieţ iar numele lui se tâlcuieşte 'îngerul Domnului'.

  




   Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Gordie.


Acest sfânt mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei pe vremea împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut în credinţa cea dreaptă creştină. Când s-a mărit a fost luat la oaste şi pus peste o sută de oameni, pentru că întrecea pe mulţi cu tăria trupească şi cu bărbăţia sufletească.
Începând Liciniu prigoana aspră împotriva creştinilor, sutaşul Gordie s-a scârbit de slujba lui, a aruncat brâul ostăşesc, a părăsit toate înlesnirile vieţii din lume şi s-a dus în pustiu să locuiască mai bine cu fiarele decât cu închinătorii la idoli. Şi întărindu-se cu duhul în pustiu, ca şi altădată proorocul Ilie, a luat îndrăzneală să iasă iar în lume, să lupte împotriva rătăcirii. Şi aşa, când se ţineau în Cezareea alergări de cai în cinstea lui Marte, Gordie s-a arătat în mijlocul hipodromului, mărturisind pe Hristos, spre bucuria creştinilor şi spre turbarea păgânilor. Pe loc a fost adus înaintea eparhului, unde a mărturisit cu tărie credinţa creştină şi liniştit şi-a întins gâtul să fie tăiat de sabie. Pe acest sfânt mucenic Gordie l-a cinstit cu frumos cuvânt de laudă sfântul Vasile cel Mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Petru Stegarul, ale cărui moaşte au fost aşezate în biserica sfântului Zaharia din Atroa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: o maică împreună cu cei doi fii ai ei, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei cuvioase Genoveva, ocrotitoarea Parisului (sec. V).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.!

luni, 2 ianuarie 2017

Cuvânt la Anul Nou - mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului

           din “Predici la duminici si sărbatori”

   Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.

     Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci  cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă.


    Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.
   Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6, 8).
Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi sfl ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte.

Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată ?
 Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe”.
Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).
Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura fapta cea bună.
Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată.
Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc.
Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus.
Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.
A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească.
Tu eşti liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului.
De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească, căci „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îţi va face mare câştig.
Nu împodobi uşile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii.
Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31).
Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce şi să bea intru slava lui Dumnezeu”.
Cheamă un sărac, primeşte printr-însul pe Insuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru slava lui Dumnezeu.
Dar El voieşte ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa.
De exemplu, ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum.
Când tu ieşi spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune şi la învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de oameni răi şi obraznici, atunci nu ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.
Iar dacă cineva poate ieşi din casă şi a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda şi a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.
Voi, adeseori, şedeţi la locurile voastre de lucru şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de slugarnici şi de linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni jefuitori şi lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit şi vrednic de râvnit”, dojeneşte această vorbă, jeleşte şi tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de faptă bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti.
Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump şi multe slugi, o haină luxoasă şi în toate zilele petrece în beţie şi în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteţi lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el.
Spuneţi, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumuseţea hainei şi mulţimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu cele străine?
Podoaba şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine şi în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune şi în fericita incredere in Dumnezeu.
Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puţin-preţuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte greu, dar foarte îmbunătăţit, laudă-l înaintea celor de faţă, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânşii, o chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreaptă.
Dacă ei zic: „Acesta este ticălos şi nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soaţă a vieţii, fapta cea bună; el stăpâneşte o comoară netrecătoare, adică o conştiinţă curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăţiei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cereşti?”. Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată pentru laudă şi pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.
Noi putem încă să şi pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile şi pe supuşii noştri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, ocărăşte-l şi-l pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, şi toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greşit împotriva ta, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu.
Dar, cu părere de rău, mulţi fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuţi, cât şi cu slugile lor. Când aceştia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi şi-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.
Mai departe. Poate tu trebuie să-ţi faci prieteni. Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi, fă-ţi-i pentru Dumnezeu!
Insă cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu?
Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne părtinesc în lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni care totdeauna ţin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greşelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi ne ridică, şi prin sfat şi rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu.
Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate şi de socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te amăgească, retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi porunceşte ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.
Când te duci în societate şi trebuie să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu.
Şi când taci, să taci pentru Dumnezeu.
Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu?
Când tu, în societate, nu vorbeşti cu alţii despre lucruri pământeşti, despre lucruri deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad; când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moştenit, pe când el socotesti că are cea mai mare nădejde la aceasta, şi altele asemenea.
Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem vorba, nici cu alţii să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.
Iarăşi, tu poţi să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet şi nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.
Dar noi putem, întru slava lui Dumnezeu, nu numai a lăuda şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu numai a vorbi şi a tăcea, ci putem şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava lui Dumnezeu.
Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin această întristare tu vei câştiga mântuirea cea fără de căinţă, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10).
De asemenea, când vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu ca pentru binele tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie îţi va aduce mare plată.
Căci, spune mie: Poate să fie cineva mai vrednic de jelit decât cel care pizmuieşte, care, în loc de a se bucura şi a trage câştig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin această întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu?
Trebuie, oare, să mai adaug că noi putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de exemplu, nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile în care toate sunt scumpe, şi încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ţine grâul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul.
Insă ce trebuie să număr toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara şi aşa întocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, aşa trebuie şi noi, de-a pururea să întrebuinţăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).
Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu.
Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.
Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti.
Căci El zice: „Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor. Amin.

Duminică 1 Ianuarie 2017


   

  Predică la Tăierea împrejur a Domnului şi la Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare



Căci în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire” (Galateni, 5, 6)










  La mulţi ani în sfânta zi de azi! Este o zi de praznic, unul dintre praznicele mari, numite şi împărăteşti, pentru că are în centrul atenţiei pe Împăratul şi Domnul nostru, Mântuitorul lumii, Iisus Hristos

Am început cuvântul, iubiţi credincioşi, cu un citat din Sfântul Apostol Pavel care pomeneşte, aşa cum aţi auzit, de tăierea împrejur…dar şi de netăierea împrejur. Cum ştim cu toţii, în calendarul nostru, pentru ziua de azi este rânduit praznicul Tăierii Împrejur a Domnului, alături de cinstirea Sfântului Vasile cel Mare şi pomenirea Anului Nou civil (spre deosebire de cel bisericesc, care începe la 1 septembrie).
Fără să intrăm în amănunte obositoare, vom spune câteva cuvinte despre fiecare dintre aceste sărbători, renunţând la aspectele istorice ale evenimentelor şi încercând a pătrunde înţelesul lor mai adânc, duhovnicesc.
1. Mai întâi să încercăm a înţelege de ce noi, creştinii, nu mai tăiem pruncii împrejur. Maica Domnului şi cu bătrânul Iosif L-au dus la Templu pe pruncul Iisus, la opt zile de la naştere, unde a fost tăiat împrejur după rânduiala iudaică, întrucât trebuia să respecte Legea Veche, fapt despre care Însuşi Iisus va mărturisi mai târziu: „N-am venit să stric Legea, ci s-o împlinesc!” (Matei 5, 17). Împlinind-o, adică desăvârşind-o, ne-a eliberat pe noi de povara ei, locul tăierii împrejur luându-l Botezul creştin după porunca binecunoscută, dată ucenicilor: „Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le…” Matei, 28, 19). Observăm că n-a zis: „Tăindu-le împrejur…”).
După această sumară explicaţie, dorim să readucem în atenţie cuvintele Sfântului Apostol Pavel, prin care mărturiseşte că tăierea sau netăierea împrejur nu sunt esenţiale. Căci există şi o tăiere împrejur duhovnicească, aşa cum va scrie romanilor: „Tăierea împrejur este cea a inimii, în duh, nu în literă” (Rom. 2, 29). Adică o vieţuire creştinească, demnă de haina Botezului, care, se ştie, este o naştere din apă şi din Duh (Ioan 3, 5).
Pentru problematica neobligativităţii creştinilor de a fi tăiaţi împrejur, aflăm explicaţii admirabile în epistolele către Romani şi Galateni ale aceluiaşi genial Sfânt Apostol Pavel, pe care vă îndemnăm să le cercetaţi pe îndelete. Un pas mai departe în pătrunderea mesajului
paulin îl avem făcând legătura cu mărturisirea inspirată a Sfântului Arhidiacon Ştefan, desprinsă din cuvântarea de dinaintea martirajului (observăm, pe moment, legătura directă între mărturisire
şi martiriu): „Voi cei tari în cerbice, spune el iudeilor prigonitori şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum părinţii voştri aşa şi voi!” (Fapte, 7, 51). Greu cuvânt! Dar se potriveşte nu numai cărturarilor şi fariseilor opaci din vremea aceea, ci şi potrivnicilor Evangheliei din vremea de azi.
Pentru toţi ca ei, Mântuitorul a spus: „Inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui sau închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi Eu să-i tămăduiesc pe ei…” (Matei, 13, 15).
Iată, aşadar, exemple de netăiere împrejur a urechilor, a ochilor, a inimii. Actualizând, trebuie să recunoaştem că multe dintre necazurile şi neîmplinirile personale şi colective din zilele noastre se datorează acestei „netăieri împrejur” a simţurilor, care nu mai pot discerne eficient între bine şi rău, păcat şi virtute, minciună şi adevăr etc.
Urechile, ochii, inima, gura, mâinile, picioarele, pe scurt, toate simţurile şi mădularele se comportă de parcă n-ar fi trecut prin apele Botezului, nici n-ar avea pecetea celorlalte Sfinte Taine.
În concluzie, praznicul Tăierii împrejur a Domnului ne aduce aminte de Botezul nostru, ne conştientizează că purtăm, în chip tainic, o haină luminoasă, care obligă pe purtător la credinţă lucrătoare prin iubire.
2. Sfântul Vasile cel Mare este un model de viaţă şi slujire creştină în sensul celor afirmate mai sus. Nu intrăm acum în detalii bibliografice, cunoscute în general, mai ales că în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti i-au fost rezervate trei volume (12, 17 şi 18) în care sunt redate amănuntele biografice, alături de cele mai reprezentative opere: omilii, reguli monahale (asceticele), Tratatul despre Sfântul Duh, scrisorile etc.
Pentru acest an am găsit de cuviinţă a prezenta un fragment dintr-o cuvântare tradusă de preotul cărturar Samuil Micu Clain, tipărită în anul 1784 şi inclusă în volumul său de Propovedanii (cuvântarea se găseşte, în original în Migne, P.G., 32, 1245-1256). Cuvântul este intitulat „Despre moarte” şi în el Sfântul Vasile cel Mare atrage atenţia asupra scurgerii ireversibile a timpului şi asupra datoriei întrebuinţării lui cu folos: „Lucru minunat, preaiubiţilor! Cum unul fieştecarele dintre noi, cât iasă din sânul mumă-sa, îndată legat cu curgerea vremii se răpeşte totdeauna, după sine lăsând ziua, care o a trăit şi niciodată tocma de ar şi vrea nu se poate mai mult întoarce la ziua de ieri. Iară noi ne bucurăm când mergem mai înainte şi trecând la mai mare vârstă; ne pare bine ca şi cum am căpăta ceva şi ţinem fericit pe cel ce din prunc s-a făcut bărbat şi din bărbat s-a făcut bătrân. Ci, nu luăm aminte, cum că atâta viaţă am pierdut, câtă am trăit; şi aşa neluând noi aminte se sfârşeşte viaţa, măcar că totdeauna din cea trecută o măsurăm şi nu gândim cât de neştiut lucru este, câtă vreme vrea să ne dea încă nouă Cel ce ne-a trimis pe noi să săvârşim această cale…”
3. Iubiţi credincioşi, acest fragment se potriveşte celui de-al treilea moment al praznicului de azi, Anul Nou, întrucât ne conştientizează de faptul că a mai trecut un an din viaţa noastră şi că s-ar putea ca cel în care am intrat să fie ultimul, aici, pe pământ. Ne aduce aminte că trebuie să preţuim fiecare zi, fiecare ceas dăruit de Dumnezeu pentru a lucra mântuirea noastră.
Puţin mai departe, în aceeaşi cuvântare, Sfântul Vasile atenţionează: „Nu vezi, oare, soarele răsărind şi apunând? Nu vezi luna crescând şi scăzând? Nu vezi pământul înverzind şi iarăşi uscându-se? Ce minune dară este, dacă şi noi fiindcă suntem parte a lumii, ne facem părtaşi celor ce sunt în lume?…” În cuvinte lapidare dar de esenţă, Sfântul Vasile dă, apoi, soluţia unei vieţuiri înţelepte: „Drept aceea, trebuie să fugim de viaţa întru care este ocară!”.
Marcarea Anului Nou înseamnă totodată şi a ne face un mic bilanţ material şi sufletesc: câte am împlinit sau nu dintre cele propuse la începutul anului, dacă am utilizat sau nu cu folos timpul… Cele neîmplinite, mai ales din motive care au ţinut de voinţa personală, pot fi recuperate, cu ajutorul Domnului, în noul an.
Cunoscutul proverb „Ce poţi face azi nu lăsa pe mâine”, parafrazat, ar suna aşa; „Ce poţi face în acest an nu lăsa pe cel viitor…”. „Carpe diem!” („Trăieşte clipa, ziua!”), îndeamnă poetul Horaţiu. Adaptând dictonul am putea zice: „Carpe annum! – Trăieşte anul!”.
Dumnezeu ne-a mai acordat o şansă pentru mântuire, se înţelege, prin împlinirea datoriilor de fiecare zi şi ceas.
Iubiţi ascultători, să ne amintim, spre finalul cuvântului nostru, de un fragment din prima rugăciune a Canonului pentru Sfânta Împărtăşanie: „…Doamne, fără de răutate fiind, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, nu m-ai dat pe mine să pier cu fărădelegile mele, în tot chipul aşteptând întoarcerea mea…”.
Cât de potrivite sunt aceste cuvinte acum, la acest prag de An Nou! Dumnezeu, în a Sa bunătate, nu ne-a dat morţii pentru fărădelegile pe care le-am făcut în anul precedent, ci ne-a acordat şansa îndreptării în cel în care am păşit.
Mulţumind Domnului pentru această favoare, rugăm pe Sfântul Vasile să poarte către Tronul Ceresc rugăciunile noastre spre a fi ajutaţi a vieţui potrivit tăierii împrejur celei duhovniceşti.
„La mulţi ani!” tuturor celor ce aţi dovedit râvnă şi dragoste faţă de Sfânta Biserică, începând anul în Sfântul Lăcaş! La mulţi ani tuturor care azi serbaţi ziua numelui! Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi! Amin.
sursa: http://www.doxologia.ro
Pr. Vasile Gordon