Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



miercuri, 6 martie 2013

          Câr,câr,câr....

Text : Ieromonah Ioan Buliga
   -Deşertăciunile lumii-

     Foarte mulţi şi de multe ori suntem nemulţumiţi .
Nemulţumiţi pentru comportamentul celor de lângă noi,nemulţumiţi pentru starea în care suntem :că nu avem destul,că nu avem altceva,că-i greu la serviciu,că nu suntem căsătoriţi şi aşa mai departe.De fapt, numulţumirea este o caracteristică a mândriei.
 Cei smeriţi se mulţumesc cu lipsuri şi ocările,îşi văd neputinţa lor şi nu mai arată cu degetul către alţii,
ajung la umilinţă şi nu mai sunt târâţi de pofte.O stare de lipsă ne ţine mai aproape de Dumnezeu,iar o viaţă cu o mentalitate din Vest nu poate aduce ceva bun.
   Tinerii visează o viaţă mai frumoasă,însă noi nu înţelegem că pământul devine astfel un fel de iad scurt ;Făt-Frumos sau Ileana Cosânzeana la care se visează ajung să fie până la urmă în viaţa noastră  ca nişte balauri şi ,în loc să ne dedicăm viaţa lui Hristos,să lucrăm pentru mântuirea sufletului nostru,ne trezim datori unei vieţi scurte,care devine insuportabilă...până la urmă.
   Când trăim fără rost,adică fără Dumnezeu,drumul se îngustează tot mai mult şi încercările ar trebui să ne pună pe gânduri.Pentru un copil care nu ascultă,se recomandă vărguţa,...iar Dumnezeu are pentru noi vărguţele Sale. Nemulţumirea este o stare de cârtire,de răzvrătire,şi când nici în încercările care vin peste noi nu ne întoarcem de la păcate, atunci se pare că nu mai avem leac.

,,Pe unde să mai fiţi loviţi voi,cei ce mereu vă răzvrătiţi  ?Tot capul vă este numai răni şi toată inima slăbănogită.Din creştet până în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos,totul este numai plăgi,vânătăi şi răni pline de puroi,necurăţate,nemuiate cu untdelemn şi nelegate "(Isaia1,5-6)

Atunci când suntem nemulţumiţi,ne împotrivim ,de fapt ,lui Dumnezeu.Când zicem ,, de ce ?' este o împotrivire,o ceartă cu Dumnezeu.
   ,, Pentru ce vă certaţi cu Mine ? Toţi v-aţi purtat cu necredincioşie şi aţi păcătuit împotriva Mea,zice Domnul .În zadar am bătut pe copiii voştri,că n-au primit învăţătura "(Ieremia 2,29-30)

     Slujbele şi rugăciunile ar trebui să fie pentru noi bucurie,ele însă au ajuns să ni se pară chin,pentru că nu mai simţim apropiere de Dumnezeu.
           ,,Fetele nu-şi uită podoaba lor,dar poporul Meu M-a uitat (" Ieremia 2,32)

Şi zicem că suntem nevinovaţi şi că nu avem păcate.
                                             Pentru ce ne bate Dumnezeu?
Pentru că ne iubeşte.Ne speriem în boli,atunci să ne recunoaştem păcatele....şi apoi milostivirea lui Hristos se va coborâ peste noi.Care-i milostivirea Lui ?Pe cruce nu i-a spus tâlharului :
,, Te voi da jos de pe cruce şi vei trăi zile multe pe pământ ",
          ci i-a spus :
                           ,,Astazi vei fi cu Mine în Rai "  şi l-a lăsat să-şi trăiască chinul până la capăt.
 Iată un răspuns care nouă nu ne place.Câţi din cei care sunt pe ,,crucea bolii " se bucură atunci când preotul le spune că,dacă se mărturisesc primesc iertarea păcatelor ? Oare preotul nu-L reprezintă pe Hristos ?
  Şi iertarea păcatelor nu înseamnă primirea Raiului ?
  Dar iată că noi vrem altceva. Ne-am legat de lumea asta şi ne agăţăm disperaţi de viaţa asta trecătoare...
Noi vrem să ne însănătoşim ,adică să ne dăm jos de pe cruce şi ne trăim viaţa în păcate.
Suntem nemulţumiţi când suntem bolnavi,dar suntem nemulţumiţi şi când suntem sănătoşi,pentru că înţelegem greşit viaţa .Nu înţelegem lepădarea de cele pământeşti a apostolilor.a sfinţilor,şi apropierea lor de Hristos
  Ne frământăm şi ne enervem pentru puţinul acesta şi ne rugăm tot pentru el....Nu ne rugăm pentru mântuire din păcate ,ci ne rugăm pentru -şi acum citez din majoritatea acatistelor pe cere le dau oamenii -
pentru spor,pentru sănătate,pentru succes,pentru puţinul pe cere-l trăim acum...La viaţa de dincolo nu ne gândim ? Cum nu ?,spun unii-toată ziua ne gândim la suflet.
   Dacă toată ziua însă ne gândim la suflet ,de ce nu ne bucurăm când vedem că ne trezim pe o cruce care ne duce spre Rai ? Drumul către Rai este o cruce cu batjocură ,aduceţi-vă aminte de drumul Golgotei a Mântuitorului ,noi însă imediat ne irităm dacă ne zice cineva ceva rău,şi nu vrem să urmăm calea pe care ne-a arătat-o Hristos.
   Postul ne apropie de Dumnzeu,noi însă vrem să-l trişăm,căutându-ne o scuză .Ne încăpăţânăm să gustăm puţină linişte şi facem pe ocupaţii.Cu ce ne ocupăm de fapt ?
  Cu fier vechi,cu sapa de lemn,cu sticle refolosibile,cu pământ pustiu,cu animale legate,cu ecrane care se fac cioburi sau computere care uită tot când le scoţi din priză .Adică cu ceva ce trece uimitor de repede şi se stinge ca visul. Este ceva rău se ne ocupăm cu ceva ?Nu ,nu este ,numai că trebuie să înţelegem că lucrurile trecătoare trebuie să ne ocupe timpul doar ca necesitate.
  La început creştinii îşi vindeau averile ţi trăiau în comun ,acum însă,de calci cumva pe pământul vecinului,te poţi alege cu o sapă în cap.Iar apoi se duce şi se împărtăşeşte ,spunând că el a avut dreptate.Şi dacă fraţii se ceartă pentru părţile lor de pământ ,ce să mai zicem de vecini ? Şi atunci unde este acea comunitate în care ar trebui să înţelegem că pacea răbdarea,iubirea sunt prioritare .şi că tot ce ne aparţine avem de la Dumnezeu..?  Creştinii adevăraţi trăiesc ca nişte fraţi.Se bucură de bucuriile celorlalţi şi se întristează de necazul lor .Noi însă trăim într-un cerc strâmt ,familia noastră nu sunt creştinii,ci mama ,tata,fraţii ...dar de multe ori nici aceştia...Nu ne mai înţelegem cu nimeni, pentru că nu vrem să cedăm şi suntem foarte mândri .
  Vrem să câştigăm în viaţa aceasta şi uităm că Hristos ne-a învăţat tocmai invers :
 să pierdem aici ,ca să câştigăm dincolo,să pătimim puţin aici ,ca să ne bucurăm veşnic dincolo.Crucea pe care trebuie să o purtăm noi vrem să o lepădăm şi cârtim mereu.De cruce nu scăpăm nicicum, spun Părinţii,atunci când fugi de o cruce,dai de alta mai grea. Este cineva pe pământ care să nu sufere ?
   Şi atunci unde vrem să fugim ? Ne facem iluzii că am putea avea o familie fericită,că am putea trăi decent,că am putea fi apreciaţi,şi rămânem cu buzele umflate.Răul face ravagii peste tot ;în famili şi înăuntrul oamenilor,cu acordul deplin al lor.Lumea este împărţită în amărâţi şi profitori. Mai bine este să ieşim din zbuciumul zadarnic al lumii şi să ne mulţumim cu o viaţă modestă.Când se ajunge să mori pentru viaţa asta omul nu mai cârteşte , pentru că socoteşte toate cele de aici deşertăciune.
  Cârtitorul însă,sărac de este şi ajunge apoi împărat,tot nemulţumit este ,pentru că lăcomia este o groapă fără fund şi,deşi este ridicol, totuşi ,cei mai săraci sunt iubitori de arginţi şi-i mai stăpâneşte şi mândria.Iubesc ceea ce nu au ,trăiesc din visuri şi nu se smeresc nicicând. Aceştia sunt în stare să-şi urască şi fratele pentru o palmă de pământ.
   Nu ştiu dacă găina ,atunci când face prin curte câr,câr,câr, se vaită pentru viaţa pe care o duce,noi însă cârtim  poate prea  des şi nu acceptăm întâmplări care sunt pentru păcatele noastre sau care ne urcă pe scara ce duce la cer.Scara aceea este o cruce :dacă o primim cu bucurie este mult mai uşoară ,şi atunci când o acceptăm ,ea se ridică de la noi. Când accepţi un necaz,atunci se ridică de la tine şi când renunţi la un lucru,mai târziu o să-l primeşti însuţit.Acea acceptare înseamnă de fapt smerenia noastră în imprejurarea respectivă.
     Pentru ce sunt oamenii nemulţumiţii ?
Pentru tot ce se poate :că iară plouă sau că nu plouă,că-i prea frig sau e prea cald,că e ciorba rece sau e prea fierbinte,că-i pâinea tare, că-i loc strâmt, că-i gălăgie sau linişte prea multă,că e prea mult sau prea puţin,că cel de lângă noi nu ne mângâie,că avem mult de lucru sau că nu avem deloc,că nu ne bagă nimeni în seamă sau că toţi ne stau pe cap,că-i grea viaţa de familie sau că nu suntem căsătoriţi,că e greu serviciul sau că nu avem,că-s răi părinţii sau că ne-au murit.Orice ar fi,toată ziua cârtim,în loc să privim la toate ca la nişte lucruri trecătoare şi să fim mulţumiţi şi pentru cele care nouă ni se par grele,primindu-le ca de la Dumnezeu care ştie ce este mai bine.
  O boală te fereşte de păcat ,moartea este sfârşitul suferinţei şi începutul vieţii adevărate,sărăcia ne apropie de umilinţă,de Dumnezeu ,când suntem în lipsuri ochii şi gândul se îndreaptă către Cel de sus.Pierderea unei persoane dragi ne face să ne gândim mai mult la viaţa de dincolo şi apoi Dumnezeu ridică un suflet de pe pământ în starea cea mai bună. Noi plângem de pierderea unui copil când el,de fapt,se află în ceata îngerilor..loc unde trebuie să ajungem şi noi. Şi lipsa din viaţa noastră a unei persoane cu care să ne înţelegem ar trebui să ne ducă cu gândul la smerenie şi la Hristos,Care a fost părăsit de toţi...
  Când împărtăşim viaţa cu cineva trebuie să ne dăruim acelei persoane,iar dacă acel cineva nu există ,ne putem dărui lui Hristos,Care de multe ori ia chipul unor persoane care au nevoie de noi .
  Atunci pentru ce ne întristăm ? Că nu ne place jertfa ? Ar trebui să ne reformulăm modul de gândire.
Calamităţile naturale ,de asemenea ,nu fac decât să ne arate cât de slabe şi deşarte sunt toate pe acest pământ,toate zidirile şi tehnica omenească. Vedem deci că toate cele care nouă ni se par rele merg spre bine,toate încearcă se ne îndrepte spre Dumnezeu,astfel că în loc să mai facem câr,câr,câr...să acceptăm jertfa şi smerenia care,de fapt,înseamnă acceptarea greutăţilor într-o  viaţă SCURTĂ