Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



miercuri, 3 august 2011

Suferinta nu este o pedeasa de la Dumnezeu pentru pacat dar este un EFECT NATURAL al acestuia

     Este important sa remarcam ca-n pofida ideii false pe care si-o
fac unii despre crestinism-rareori aflam la Parinti afirmatia ca
suferinta este o pedeapsa a lui Dumnezeu pentru pacatele omului.
   Aceasta si cand e vorba ,fireste de suferinta celor nevinovati,dar
si cand e vorba de cei care si-au pricinuit suferinte prin propriile
lor pacate.In ceea ce-i priveste pe  Adam si Eva-dar si pe urmasii lor
care pacatuiesc,ca si ei-Parintii adopta mai curand ideea ca relele
care urmeaza greselii lor sunt o urmare fireasca si de neocolit ,si
numai in aceste sens vorbesc uneori de o ,judecata"si o ,,osanda"

              Intr-un anumit  fel ,omul se ,,judeca"si se osandeste el insusi
Fiecare din noi isi alege pedeapsa ,pentru ca fiecare pacatuieste
de buna voie iar Sfantul Irineu de Lugdunum ne spune ca Dumnezeu
nu face decat sa pecetluiasca hotararea omului
       ,,Tuturor celor care se despart cu voia lor de El,Dumnezeu le
impune despartirea pe care ei INSISI au ales-o.Or,separarea de
Dumnezeu inseamna pierderea tuturor bunatatilor care vin de la
El.

      Asadar prin legatura lor au cazut sub pedepse,nu S-a pornit
Dumnezeu sa-i pedepseasca ,ci ea a venit pentru ca oameni s-au
lipsit de bunatatile Sale.Iar Psalmistul spune ca omul e pacatos
Groapa a sapat si a adancit-o si va cadea in groapa pe care a
facut-o .Si vedem asta cand vestindu-le protoparintilor relele
iscate de calcarea poruncii(Facerea 3,16-19)Dumnezeu nu aduce
acestea asupra lor,ci doar le arata de mai inainte ca Acela care
le stia de mai inainte.

       Parintii ne arata ca relele pe care le are
de indurat omul cazut sunt un EFECT FIRESC si de neocolit al
pierderii bunurilor pe care le avea dintru inceput .
  Unii Parinti ne spun ca datorita pacatului stramosesc,
omul s-a aflat redus intr-un anume fel la natura sa
,,simpla" sau ,,goala"si ne aduc aminte de cuvintele spuse
de Adam:m-am temut caci sunt gol"(Facerea3,10) si de
Dumnezeu,,pamant esti si in pamant te vei intoarce!
Astfel Sfantul Atanasie cel Mare spune:,,Calcarea
poruncii i-a intors pe ei la starea dupa fire"adica la
tarana si pulberea din carea au fost facuti,cu tot ce
tine de ea:neputinte,slabiciune,stricaciune,atat ale
sufletului cat si ale trupului,iar aceasta stare a
,,contra firii" e cu totul opusa firii asa cum a voit-o
Dumnezeu dintru inceput ,sufland asupra ei suflarea de
viata a Duhului.
      In orice caz,raul este lipsa binelui,caruia i se opune
si astfel indepartarea omului de Dumnezeu prin pacat,
si deci lipsirea de bunurile primite de la El in dar,a
produs in chip logic ivirea in firea omului a tuturor
relelor contrare.

Sfantul Vasile cel Mare scrie ca
sufletul,prin unirea cu Dumnezeu ,Care este Binele
prin excelenta ,primea tot soiul de bunatati,dar,
,,dupa ce a cazut din aceasta stare ,a fost stricat de tot
felul de boli,iar raul se plamadeste inlauntrul nostru
ori de care ori sufletul se indeparteaza de bine.Sfantul
Grigorie scrie,omul care a pacatuit,se aseamana celui
care inchide ochii in fata luminii soarelui si sta astfel
de voia lui in intuneric,sau e ca o piatra care ,odata pornita sa se
rostogoleasca la vale,e dusa mai departe de insasi
greutatea ei.Vorbind de rolul pe care l-a jucat diavolul
la inceput in pierderea omului,Sfantul Grigorie pune in
evidenta ,,ca diavolul a cautat cu orice pret sa departeze
pe om de darurile care-l faceau atat de tare,pentru ca
astfel sa-l poata prinde mai usor si a varat rautatea
in sufletul omului,reusind pe aceasta cale sa stinga
si sa slabeasca puterea harului,caci moartea e
contrarul vietii,slabiciunea opusul vigorii si
astfel toate bunatatile isi au contrarul lor.
  Iata prin urmare de ce e asa de inrautatita
azi starea omului,care e roada intamplarii aceleia
de la inceputul vietii omenesti.Sfantul Grigorie
ne spune:E un adevar limpede ca punctul de plecare
al oricarui lucru determina si urmarile ce decurg
din el.De pilda ,nu poti fi viguros nici nu poti
munci daca nu esti sanatos;in schimb daca esti bolnav,
esti si slabanog si n-ai nici o pofta de viata.
Cu alte cuvinte ,dupa cum e inceputul asa e si
urmarea.Lipsa de patini duce la aparitia virtutilor,inclinarea
spre rau izvorata din pizma aceea dintai,deschide
drumul tuturor relelor.Dupa ce a parasit binele,
omul s-a afundat in rele tot mai adanc,iar departarea
de viata a adus moartea,dupa cum retragerea luminii
a adus intunericul,lipsa virtutii rautatea,etc.
Acum pacatul il face pe om sa treaca de la starea
naturala,care este o stare de sanatate si de armonie
la o stare contrara naturii,o stare in care
buna randuiala a facultatilor omenesti este distrusa
in suflet si in trup instalandu-se rascoala si
dezordinea .Sfantul Grigorie de Nyssa spune:
-cu toata multimea de suferinte prin comparatie cu
starea de la inceput,spune ca este o ANOMALIE
 Sfantul Maxim Marturisitorul acorda o atentie
deosebita suferintei,si spune la inceput ,
intreaga desfatare a omului izvorata din alipirea
omului cu Dumnezeu era pur duhovniceasca si
menita sa sporeasca in masura unirii sale tot mai
stranse cu Dumnezeu.Pacatul celui dintai om a
insemnat abaterea de la Dumnezeu si intoarcerea
spre chipul vazut al lumii materiale,deci placerea
sensibila care a luat locul desfatarii duhovnicesti
se arata ca o urmare a pacatului,iar durerea
necunoscuta de om in starea sa primordiala se iveste
indata si ea,ca urmasa fireasca a placerii,cu cat isi
strange mai mult legaturile nestiintei ,cu atat se lipea
mai mult de experinta gustarii prin simtire a bunurilor
materiale cunoscute.

        Fiindca orice rautate piere impreuna cu modalitatile
care o produc,omul afla prin experienta ca are toata
pornirea spre placere si toata fuga dinspre durere.
Pentru cea dintai placerea lupta cu toata puterea
pe cea de-a doua o combate cu toata sarguinta,
inchipuindu-si un lucru cu neputinta,si anume ca
printr-o astfel de dibacie va putea sa le desparta
una de alta .Sub puterea patimii el nu stia,ca
placerea nu poate fi niciodata fara de durere,caci
in placere este amestecat chipul dureri ,chiar daca in
aprinderea patimii pare ascuns celor ce-o gusta.
Sfantul Maxim spune,,Pentru ca vrem sa scapam
de simtirea chinuitoare a durerii,ne aflam refugiul
in placere,incercand sa ne alinam firea torturata
de chinurile durerii.precum noptile urmeaza zilelor
si iernile verilor,la fel si intristarile si
durerile urmeaza placerii.Sfantul Maxim spune ca
patima tristetii -principala sursa a suferintei
sufletesti este produsa de lipsirea de placere,iar
durerea este stingerea si parasirea starii naturale
aici insemnand natura cazuta a omului,deoarece placerea
nu exista in firea originala a omului.