O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit. În prima dimineaţa din noua casă, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon.
- Ce cearceafuri murdare întinde vecina noastră în balcon! Cred că are nevoie de un nou săpun… Poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele cearceafurile!
Soţul ei privi şi rămase tăcut.
Şi aşa, la fiecare două sau trei zile femeia repeta observaţiile, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare.
După o lună femeia rămase surprinsă văzând că vecina sa întindea cearceafuri mut mai curate şi îi spuse soţului ei:
- Priveşte, a învăţat să spele rufele! O fi învăţând-o altă vecină??
Soţul ei îi răspunse:
- Nu, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre.

Şi în viaţă este aşa! Totul depinde de curăţenia ferestrei sufletului nostru prin care observăm faptele. Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne verificăm şi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar.

   

Vorbirea creştinului nu trebuie să fie nici poruncitoare ca la slugi, nici cu dispreţ, nici cu linguşiri măgulitoare, nici cu aroganţă. Creştinul trebuie să sfătuiască pe fratele său cu smerenie şi cu dragoste, căci  păcatele clevetirii şi ale bârfirii ies din mândrie, din invidie, din lene şi din răutate.

Să ne vedem de păcatele noastre, să smulgem buruienile şi spinii din propria noastră grădină, să nu purtăm noi grijă de ceea ce se petrece în grădina vecinului, căci Dumnezeu, Care ştie inima fiecăruia, va cumpăni drept la Ziua Judecăţii.