Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



duminică, 30 iunie 2013

Fiul risipitor

                                     Sfanta Evanghelie dupa Luca cap. XV, 11-32

                    “Zis-a Iisus pilda aceasta: un om avea doi fii.
     Şi cel mai tânăr din ei i-a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Şi el le-a împărţit averea.
     Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrănări.
     Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsî.
Şi ducându-se, s-a alipit de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pasca porcii.
     Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, dar nimeni nu-i dadea.
Dar venindu-şi în sine,a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame !
     Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, greşit-am Cerului si faţă de tine;
nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.
    Şi sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă şi, alergând, i-a căzut pe grumaz şi l-a sărutat.
      Şi i-a zis fiul: Tată, greşit-am Cerului si faţă de tine şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
22. Si a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi-i degrabă haina cea mai scumpă şi-l îmbrăcaţi, şi inel puneţi-i pe mână, şi încălţăminte în picioare;
şi aduceţi viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l şi, mâncând, să ne veselim;
căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. 
     Şi au început să se veselească.
Iar fiul lui cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.
Şi chemând-o pe una din slugi, a întrebat: Ce sunt acestea ?
    Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.
          Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl său, iesind, îl ruga.
Iar el, răspunzând, i-a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei;
dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, pentru el ai înjunghiat viţelul cel îngrăşat …
       Iar el i-a zis: Fiule, tu-ntotdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt.
Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.
                       Amin.”
~~~+~~~
    Va trebui să recunoaştem un fapt : că toată lumea care a vorbit despre această mare taină a lui Dumnezeu , s-a oprit invariabil la fiul cel risipitor.  Şi s-a mers până acolo încât ,, s-a instaurat " o anumita mentalitate de care au cam profitat cei care erau foarte dispuşi să fie risipitori , fiindcă nu le plăcea să fie cuminţi .Şi au fost situaţii -şi poate fiecăruia din noi ne-a trecut prin cap ,cum că Evanghelia ,Hristos, creştinismul ar avantaja pe risipitori .Iar realitatea cam asta este .Pentru că nici o altă doctrină care a dominat istoria lumii în diferite părţi ale ei şi în anumite epoci ,nici una nu a împins lucrurile sau nu le-a lăsat să cadă ,până la nivelul pe care îl observăm astăzi în lumea creştină .
   Şi atunci nu cumva s-a împlinit destinul tragic al celui de-al doilea fiu ,fiul risipitor ? Destinul său e dus până la capăt şi fără întoarcere - se pare .Sau ar putea să ni se pară că lumea din cădere,din risipa ei
nu mai are nici o şansă ,nici o putere de întoarcere .
    Dar s-a înţeles greşit , pentru că s-a insistat pe  situaţia fiului risipitor neglijându-se
impardonábil ( o greşeală  de neiertat ) destinul celuilalt .Pentru că, în primul rând , trebuie să ne punem această întrebare : de ce nu apare lunima nici în dreptul fiului cel mare  ?
  Aici e clar avem de-a face cu drama teribilă ,întuneric ,la un moment dat este o străfulgerare de amintire bună şi întoarcere ,forţă de a se smulge...
De ce are fiul cel mare drama lui ? Dar de ce cuminţenia ,bunăoară ,nu rezolvă ? Ce îi lipseşte fiului cel mare ? De vreme ce el nu face rău, de ce nu este bine ? De ce nu este el exemplu ?
De ce nu este el puterea Evangheliei ? Căci nu el este puterea acestei Evanghelii, şi drama este imensă . Şi ne putem pune întrebarea , la fel  ca acesta , cum el care nu a făcut nici o risipă ,n-a
 fost mulţumit ?Răspunsul este unul singur : fiului cel mare îi lipseau prietenii. Fiul cel mare nu iubea .
    Şi atunci Evanghelia, Hristos ,creştinismul, Biserica nu urmăreşte decăt un singur lucru.
                                                               IUBIREA
Dar pe care iubire nu o avem nici cei răi , nici cei buni...Şi aceasta este foarte trist că nici cei buni nu iubim...
 Noi ,cei buni de aici ,care suntem la  Casa Tatălui nostru , Cel ceresc , dacă întrebi pe cine iubeşti, pentru cine v-aţi da viaţa ,să-l salvaţi din groapa în care a căzut ...Şi câţi nu au căzut  din jurul nostru,chiar din familiile noastre, şi avem cel puţin unul dacă nu toţi din familie, în afară de mine cel venit în biserică, zis cel cuminte, dar care am acasă mulţi căzuţi . De ce nu reuşim să-i 
scoatem de acolo ? De ce nu avem funia iubirii să i-o aruncăm până în adâncul iadului unde a cazut ?                                                         Nu avem !
   Şi să înţelegem mai bine situaţia reală a fiului cel mare ,de care nu s-a ocupat predica celor două milenii , pentru că este şi foarte greu şi foarte subtil să descoperi răul în atâta bine ?
 Omul era cuminte, era muncitor, venea de la ţarină ,era în casa tatălui ...El venea ostenit şi împovărat şi tatăl îl primise pe cel mic şi se desfătau. Orice logică cuminte nu poate să nu-i dea dreptate celui mare .
 Dar nu facem nimic cu această dreptate ,căci ea îngheaţă ;ea nu depăşeşte acel echilibru fix ,ea nu are nebunia curajului de a fi şi altceva decât ceea ce este ceea ce organic eşti .
    Ştiţi în ce constă drama şi unde anume începe drama fiului cel mare ? Ştiţi ci ne este fiul cel mare ?
Este omul în rai. Pentru că fiul cel mare se afla în condiţia raiului pământesc ,era cu tatăl lui ,avea linişte,avea iubirea tatălui .În rai s-a aflat fiul lui Dumnezeu. Adam , şi din rai a căzut .De ce a căzut Adam din Rai unde avea de toate ?  El nu avea ceva : nu iubea . Adam nu şi-a iubit femeia .De aceea raiul nu există în afara iubirii .Ba mai mult,când ajunge iubirea în iad, acesta dispare şi se face rai. Şi când nu este iubire în rai ,se face raiul iad .Aceasta este marea taină . Adam nu i-a spus niciodată femeii lui că o iubeşte .
  Ea l-a iubit pe el.Se spune că l-a iubit acolo, când gustând din măr şi văzând ea că este frumos mărul, atunci din cunoaştere i-a dat şi lui, din iubire i-a dat ,căci dacă nu l-ar fi iubit, dacă nu l-ar  fi dorit ,şi a dorit să descopere ceea ce descoperise -poate pe o cale greşită- nu i-ar fi dat.
      Ce a îndreptat calea ce greşită , ca şi a fiului risipitor, ca şi a femeiei  care  făcuse adulter şi urma să fiu omorâtă cu pietre  ---a fost iubirea .Iubirea care -spune Sf. Pavel -nu cade niciodată
Aceasta este marea dramă pe care -din păcate  -Biserica nu a sesizat-o .Adam nu a iubit şi a pierdut raiul .
   Biserica nu a iubit şi a pierdut totul. Şi-a pierdut lumea ,pe care nu o mai are ,pentru că nu a iubit-o .
Căutăm în Crez  şi găsim toate cuvintele acolo, dar unul singur lipseşte : iubire. Şi atunci o Biserică fără iubire mai este ? O Biserică în care nu se iubeşte , în care numai se persecută ,se condamnă, în care se aleargă numai după avere ,nu mai vede pe cel sărman..pe cel îndurerat ,pe cel împovărat...Avem cohorte nesfârşite de copii ai străzi şi multe alte nenorociri. De ce nu a putut Biserica să-i salveze pe oameni ? 
                                                    Pentru că nu i-a iubit !
  Le-a poruncit şi i-a  ameninţat cu flăcările iadului. Dar de ce nu i-a ameninţat cu iubirea raiului? Aceasta este drama fiului cel mare !Este imensă ,este mult mai mare decât a celuilalt .
   Fiul cel mic , la fel ca Eva , au greşit ;dar nu cumva au greşit pentru că au iubit prea mult ?
Pentru că Hristos nu putea să greşească atunci când spune un lucru care a scandalizat pământul ,dar care parcă nu s-a auzit pe pământ  :" De aceea zic vouă , i se iartă ei păcatele cele multe , pentru că a iubit ,,
  Prin urmare , nu păcatele contează ,ci iubirea. Şi unde este iubire păcatul nu are nicio şansă .Dar unde nu este iubire, nu are nicio şansă dreptatea. Ne referim la fiul cel mare şi nu  spunem doamne-fereşte acest lucru ,că-l urâm ,noi îl iubim, dar problema e mare pentru că nu iubeşte el şi atunci stai să te întrebi câtă iubire trebuie să pui tu acolo ,să înmulţeşti iubirea,infinită pentru el 
Aşa a făcut Dumnezeu şi în mod sigur i-a dobândit pe amândoi.Căci dacă a reuşit să-l dobândească pe cel pierdut nu putea să nu-ldobândească şi pe fiul mare. Este limpede că avem de-a face cu o împărtăşire de fiinţă .Nu mai face diferenţă între el şi fii .Prin urmare nu ai ce îi reproşa şi în mod cert i-a dobăndit pe amândoi .Dar câtă iubire i-a trebuit Tatălui  ?!
      Şi este tare greu să iubeşti .Şi totuşi fără iubire nu dobândeşti nici pe cel bun,nici pe cel rău .
Să ne ajute bunul Dumnezeu ,să ne dea iubirea. Restul se adaugă nouă. Amin!
   
                                                                         Pr.Prof. Ion Buga

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.