Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



luni, 24 iunie 2013

Inima mea , o insulă în oceanul nemărginit al tristeţii

                                                   Confesiune



    Înlăuntrul universului sunt un organ de simţ al tristeţii.Fiecare făptură coboară în inima mea câte o picătură întunecată de tristeţe,de îndată ce mă apropii de ea.....şi am lacrimi pentru durerea fiecăruia....Nu mă luaţi în râs ,o,voi ,cei care aţi fost făcuţi din râs.! Îmi vine greu să râd într-o lume în care freamătă tristeţea,clocoteşte durerea, bântuie moartea!
   Din cauza tristeşii,eu râd foarte rar ,mai mult am un zâmbet trist....Îmi amintesc,acest pământ a fost cândva Raiul ,era copilăria...O,ce amintire mă animă,purtându-mă din bucurie în bucurie,din nemurire în nemurire ...aveam în mine bucuria de a fi pur şi simplu...Bucuria aceasta o găsim mereu la copii până la 7 ani.
      Copilul nu se bucură în virtutea, a ceva,el este bucurie,adică are în el o bucurie pură,bucuria de a fi.
                                                            Iar  acum ?
    Întunericul mi-a acoperit ochii. Gândurile mele picură lacrimi, iar simţurile freamătă de tristeţe..totul înăuntrul meu e cuprins de tristeţe . Inima mea este învăluită de adăncuri şi se afundă neîncetat în ele...Tot ceea ce poate să atingă ,este moale ca apa,de aceea ,ochii  îmi sunt înceţoşaţi de lacrimi, în timp ce inima sfâşiată de suspine şi durere....
    Aseară soarele a apus în ochiul meu,şi azi dimineaţă n-a mai răsărit....s-a afundat în tenebrele tristeţii mele.
                                O ,dacă aş putea să ocolesc spaimele acestei lumi !
 Răvăşită încerc să-mi trezesc inima din beţia dureri,din tristeţe, în timp ce ea se îmbată din ce în ce mai mult..
     Îmi implor sufletul, speriat şi vănat de angoasele lumii acesteia , să se întoarcă la mine, iar el fuge tot mai speriat de mine, cea tristă şi melancolică ...fuge in braţele Tale Doamne .
                                 Ţina-mă străns Doamne ! Doar Tu  ai rămas cu mine !