Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



miercuri, 5 februarie 2014

     
                






                           







               Două evlavii ce nu se cuvine a fi părăsite : Cinstirea Crucii şi a Maicii Domnului

    Nu socotesc utile -şi nu intră în obiceiul meu  să le practic -discuţiile contradictorii cu aceia cărora lumea le dă îndeobşte numele de ,,sectanţi ",cu fraţii noştri de altă credinţă adică. Este fiecare liber a crede ce vrea, să meargă pe calea pe cere-l poartă inima şi-l îndeamnă conştiinţa ,urmând fireşte,a purta răspunderea alegerii făcute. Învăţătura lui Hristos pe aceste două entităţi chiar se întemeiază : pe libertatea deplină a insului,pe întreaga lui răspundere în ziua Judecăţii celei mari.
   Sunt însă două evlavii de care cu adâncă părere de rău constat că stau departe fraţii noştri de altă credinţă,
lipsindu-se astfel de două mari şi minunate consolări şi săvârşind totodată ,două imense greşeli .
   Despre Cruce se afirmă,sub o formă ori alta,că a fost un simplu mijloc de tortură şi ucidere,pe care ce rost ar avea să -l proslăvim şi venerăm ? (Trecând uşor peste Vechiul Testament -năhuştanul lui Moise
Iacov proptit în toiagul său şi binecuvântându -şi fiii, armata israeliteană biruitoare numai atâta vreme cât Moise sta cu braţele întinse susţinut de doi oameni,unul de-a dreapta altul de-a stânga ,spre deosebire de Hristos )Ba ni se dă de înţeles că semnul crucii şi crucea însăşi sunt profanări ale cultului creştin.Crucea prin urmare e înlăturată din casele de rugăciune şi din viaţa spirituală a fraţilor noştri de altă credinţă.
   Rău fac, greşit procedează,la bun şi puternic sprijin renunţă. Crucea,pentru Hristos,nu-i simplu şi degradant instrument de tortură şi moarte. E sfânta Cruce 
 (Celor ce obiectează ortodocşilor şi catolicilor că se închină la două lemne suprapuse, li se poate răspunde : nici gând să se închine la două lemne suprapuse !Ne închinăm la crucea pe care a şiroit ,sfinţindu-o ,scumpul sânge dumnezeiesc. )- stropită şi sfinţită de scumpul şi preacuratul sânge al Mântuitorului nostru .E altar ,e locul sacru al suferinţei Nevinovatului ,al Răscumpărării omenirii şi al ruperii zapisului ce apasă asupra noastră de la Adam încoace. Pe cruce s-a săvârşit Cel care, ascultând de porunca Tatălui şi pentru mântuirea noastră,S-a deşertat de a Sa dumnezeire şi a primit moartea .şi încă moartea pe cruce.Pe cruce s-a oficiat o slujbă şi o jertfă şi un act de reaşezare a omenirii ăn situaţia ei de necorupţie originară.
   Chenoza Crucii e dovada cea mai limpede şi mai puternică a totalităţii şi seriozităţii întrupării lui Dumnezeu.
A fost ales un popor mic,sărac şi subjugat,a fost preferată familia modestă a unui teslar (nu a unui nobil ,unui bogătaş unui cărturar ,unui preot) Ba mai mult de atât ,spre a da întrupării caracterului ei ireversibil ,autentic,cinstit, neprecupeţit s-a recurs la moartea pe cruce,chin cumplit,prelung ,supliciu ruşinos şi socotit infamie supremă:spre a preface întruparea divinităşii în acceptarea completă a condiţiei omeneşti .
  Domnul a ţinut să cunoască în deplină realitate condiţia umană în forma ei cea mai necamuflată,maximală.
Adevărul adevărat,Capătul nopţii .
        Iar noi să dăm uitarii şi să trecem neatenţi pe lângă acest fapt de iubire de neînchipuit şi de părtăşie fără seamăn a  nesulemenitei noastre incertitudini omaneşti ! Câtă nedreptate,nesimţire,împietrire ,învârtoşare şi dispreţ ar fi din partea noastră! Cum de ne-am înfrăţi cu toţi acei care treceau clătinându-şi bărbile şi rânjind sarcastic pe dealul Căpătânii ?
    Să tăgăduim,să uiăm,să ne prefacem neştiutori ! Oare nu am devani ucenicii bătrânilor şi cărturarilor care-şi râdeau de chinul unui semen ( cum socotea el) al lor,amestecând făţarnica milă cu năvalnica bucurie şi rostind : să se fea acum jos de pe cruce ca să vedem şi să credem ? Anu pomeni Crucea ,a ne feri de amintirea celor petrecute pe Golgotae, parcă,tot una cu a minimaliza fapta lui Iisus ,a voi cu tot dinadinsul să uiţi un incident neplăcut .Au mai fost prooroci,învăţători,filosofi şi doctrinari de seamă care au predicat şi enumerat lucruri frumoase,înălţătoare,minunate.Dar care-i acela care şi-a pus la bătaie trupul şi s-a dat de bună voie unei morţi îndelungate şi cumplite ?  Şi tocmai caracteristica aceasta a lui Hristos să fie refulată în adâncurile conştiintei noastre susceptibilă şi stăpânită de grija îngropării accidentelor supărătoare pentru liniştea noastră sufletească ? Să eliminăm esenţa ,fapta capitală ,neegalabilă,pentru psihia noastră mai presus de orice auto-compătimitoare ?
      Crucea,geometric şi simbolic vorbind,e semnul întretăierii celor două planuri ,e unirea dintre  spiritual şi material,emetafora dublei noastre naturi : duhovnicească şi pământească. De ce, ne putem întreba ,a fost aleasă crucea drept mijloc de tortură şi omorâre a Fiului lui Dumnezeu ? Îmi închipui însă că adevărata explicaţie adâncă, ne-o dă verticalitatea ei : omul, fiinţă înduhovnicită, bipedul ,singura creatură care păşeşte mereu vertical,e pedepsit prin această însuşire a sa ,fiind ezpus ocării,batjocurii ,înjosirii ,el fiinţa cu simţul ruşinii,pudoarei şi demnităţii,e despuiat întreg (  brâul din jurul coapselor Mântuitorului e o ficţiune picturală ) ,e defăimat şi luat în râs tocmai prin ceea ce îl  defineşte de celelalte animale şi îl separă, îl înnobilează.
    E ţintuit ( el,fiinţă superioară,nobilă activă,el capabil de a privi firmamentul şi pe Ziditor faşă către faţă ) pe un nenorocit de lemn şi lăsat să moară prin şi din însăşi verticalitatea sa .Omul răstignit e distrus de ceea ce i-a fost podoabă şi unicitate. Nu i se adaugă nimic crucii. Chinul e pur ,provine din ce are omul mai propriu,mai vrednic de uimire şi tărie. Ce triumf pentru vrăjmaş, cu mâinile nepătate de sânge ,absolvit de folosirea vreunui artefact ! Pe cruce omul nu e propriuzis  chinuit : e numai scos din mişcare şi libertate.Caracteristicile acestea ale fiinţei sunt întoarse împotrivalui. Eşti vertical ? Vertical vei muri,eşti însă fixat ,imobilizat ,în deplină însingurare şi intensificare a însuşirilor tale primordiale. Batjocura stă nu atât în goliciune şi imobilitate ,cât în parodierea celor două axe -orizontală şi verticală- care descriu starea de trăsătură de unire a coordonatelor universului,prefăcând-o ăn caricatură de figură centrală a durerii şi dederii
     Soaterea lemnului crucii din locaşurile de cult creştin, evitarea facerii semnului sfintei cruci,tăcerea în jurul jertfei supreme sunt tot atâtea dovezi de nerecunoştinţă flagrantă,de ipocrizie istorică şi de complexă voinţă de a uita finalitatea vieţii pământeşti a lui Hristos.
    Un creştin fără cruce este identic celui propus într-una din cele mai teribile povestiri ale Martorilor Patimilor de Giovanni Papini : Marele rabin oferă Papei convertirea tuturor evreilor cerând în schimb ştergerea din Evanghelii  a episodului Răstignirii .
      Prin jertfa Sa pe cruce S-a dovedit Iisus Hristos Fiu al lui Dumnezeu şi Fiul al Omului. Pentru aceasta I
S-adat puterea dea judeca lumea, fiindcă a cunoscut -o cum nu se poate mai temeinic : prin suferinţa rezervată celor mai netrebnici dintre oameni. A murit părăsit de ai săi ,expus gol,plin de răni,de vânătăi şi sânge,pe un dâmb spurcat ,luat în derâdere ,provocat,aparent de-a pururi biruit şi compromis,exemplificând
- vertical şi exasperat - condiţia umană. Care nu e numai a Sa. E a noastră a tuturor. Acoperind-o ,ne minţim pe noi înşine ,ne trădăm ,ne lipsim de lucrul acela prin care s-a făcut mântuirea noastră. Măreţia lui Hristos, este de a fi consimţit să moară ca ultima dintre făpturile Sale,nemângâiat, cunoscător al deznădejdii ,zdreanţă omenească prinsă în cuie spre dispreţul ,ocara şi distracţia adversarilor Săi. Aceasta e dovada divinităţii Sale.
    Ane lepăda de cruce  - chiar fără intenţii rele şi hulitoare -înseamnî a nu înţelege misiuneapământească a lui Hristos,voinţa Sa de a Se identifica soartei omeneşti, de a o cunoaşte în forma sa cea mai neprefăcută .
  Pe cruce s-au unit dumnezeirea şi omenirea-indisolubil -şi s -a pecetluit îndumnezeirea făpturii.

                                                           Text :Nicolae Steinhardt