Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



marți, 25 octombrie 2011

A ,,fi"

 Privesc oamenii.... ii vad pe uni  razand ,pe alti cu nasul in pamant ori in vant,mandri de ei
fara sa-si recunoasca propriile lor greseli  ,pe alti  sub clopote de sticla imaginate de ei pentru
aparare ....falsa aparare ...de cine te aperi?!... de tine de fapt te aperi sub oborocul
iubiri de sine si astfel ajungem sa cerem de la ceilalti ceea ce noi nu daruim ca sa nu
 recunoastem fata de noi ca suntem responsabili suta la suta pentru tot ce gandim,simtim si facem.
Asteptarile irationale ale noastre fata de ceilalti ca sa ne scuzam purtarea noastra si imaturitatea,
si atunci e normal sa vad  singuratate,frica ,durere si imaturitate.
  O singuratate intr-o lume plina cu oameni,...o singuratate in doi... pana la singuratatea
traita in singuratate si atunci ma intreb :e singuratatea optionala?!
Cumplita lume in care traim pentru ca singuratatea e prezenta in noi si e alegerea noastra...
intradevar e alegerea noastra pentru ca  nu stim, nu vrem sa traim si sa simtim durerea,frica
iubirea si daruirea de sine neconditionat de ceea ce primim.

              Dragoste,care-i treaba cu singuratatea ce striga si din materie ?

-E usa durerii.Usa ei,usa lui nu e usa ta.Usa ta ,e usa cresteri ,a asumari,a maturizari,
a acceptari adevarului,trecerea pragului e pacea ,bucuria impacare si dragoste
e Responsabilitatea.

Schimbarea incepe la  fiecare persoana inauntru ei .Ce e in afara nu e decat manifestarea
celor nevazut din noi sau ascunderea lor si din pacate facute cu acordul tacit al nostru.
Schimbarea tine de fiecare persoana in parte si o facem pentru noi insine in primul rand sa
ne putem  iubim pe noi corect si apoi pe altii.
                                                    Simt frica?Simt durere?
Pot alege sa o traiesc fara sa acuz,fara sa lovesc sau sa pretind ceva de la cineva!
                                                                 Simt furie?
Pot sa traiesc asta numai concentrandu-ma pe nevoile mele si cautand cum sa mi le implinesc
insa fara sa pretind de la ceilalti sa tina cont de ele si asta se poate doar analizandu-ma
 pe mine.
                      Eu cat daruiesc? ce daruiesc?cum daruiesc?Ce-am facut in ascuns?
Adica sa-mi vad neputinta,defectele, si sa recunosc fata de mine acest adevar.
  Atunci facem pasul urmator si descoperi faptul ca nu ne daruim ,ca de fapt asteptam
 doar sa primim la schimb ori chiar gratis ,mai descoperim ca nu avem curajul sa
 impartasim praplinul nostru  ,ca ne ascundem intr-o nesiguranta in spatele careia sta teama.
e greu  ...chiar foarte greu ...asa este  ....dar nu imposibil .
Fiecare suntem UNICI .Nu imitam pe nimeni cand lucram
binele cand ne rugam ,cand ne analizam pe noi si acest lucru trebuie facut daca vrem sa
 crestem  sa ne schimbam sa devenim vii ... sa traim in adevar .
De fapt noi ajungem sa imitam doar atunci cand traim si facem pacatul.Pacatul nascut
din frica ne face sa fim ca ,,toata lumea"sa fim,, in rand cu lumea",spunem noi si ne scuzam
,,sa nu fim marginalizati"si respinsi.Atunci ne imbracam,vorbim,gandim,ne hranim
,,ca toata lumea"devenim imitatori  si murim la FEL!
  Trebuie sa invatam sa traim in ,, A FI" adica sa ne acceptam asa cum suntem ,sa lucram la
schimbarea noastra,fara sa criticam pe cei din jur,fara sa-i judecam pentru ceea ce mi se
intampla noua ,sa invatam sa ne iertam si sa iertam pe ceilalti ,sa ii privim cu bunavointa asa cum
privim un bolnav,(nu mergi la spital sa judeci un bolnav,nu?! )si mai ales sa invatam sa nu ne
lasam prada abuzului emotional fata de noi si fata de ceilalti,sa nu fim prizoneri mintii noastre
bolnave, sa spunem adevarul fata de noi si fata de ceilalti e foarte important acest lucru ,
si atunci orice gest catre ceilalti va fi un gest de dragoste  si nu de aparare sau atac,
insa ne trebuie multa rabdare,onestitate si harnicie cu noi insine.
  Cand vom face aceste fapte  apare ,,setea",care ne impinge sa ne cunoastem,
sa ne descoprim,sa lucram la schimbarea in bine a noastra ,
ea da putere si toate celelalte probleme ,care pana mai ieri ma consumau inutil,
treptat dispar , devin minuscule,neinsemnate si apare o usurinta ,ne dam
seama cat de slabi suntem,cat de vulnerabili,cant de instabili,
privim in noi si vedem acolo ascuns mic un copil
... el e sufletul nostru frumos care vrea sa iasa la lumina,dar de teama si din  nestiinta NOI il oprim.
 Acest lucru se numeste crestere duhovniceasca si calea indumnezeirii e pentru toti oamenii,e
calea in care noi constientizam ceea ce suntem dar mai ales ceea ce vrem sa devenim.trebuie sa
alegem smerenia,ascultarea,iertarea ,rabdarea,sa traversam desertul launtric cu ochii la noi si
la Dumnezeu ,uitand de fascinatia de sine!Noi sa facem partea noastra,si sa-L rugam dar sa-L
si lasam sa ne schimbe pe Dumnezeu,pentru ca multi ii dam peste mana si ne credem mai
destepti,si acest lucru e o minciuna.
                                                         Doamne ajuta neputintei noastre !