Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



marți, 11 octombrie 2016

Inima mea

 O iubire ca o religie dar niciodă  renuntând  să fiu sub jurământul iubirii...har ce binecuvantează  realitate şi vis.


                   Citat

  Ce minunat ar fi, dacă inima şi creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul şi mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâşie inima!” 
― Liviu Rebreanu-


                                                                    Inima mea...un loc de care sa-mi amintesc  si niciodata sa nu  uit...
                                                                      


Destinul m-a facut sa fug, atunci cand trebuia sa merg.
Imi bantuie prin corp trecutul si iarna lasa-n urma lui...

De as gasi acel remediu sa alung povara timpului!
Sa nu ma-ntreb intotdeauna unde incepe viata mea,
Sa nu mai ratacesc eu calea fara dorinta de-a zbura.
De ce ma inchid intr-o clepsidra cand insetata-s de real ?
De ce durerea-i calauza cand vreau sa m-ancorez de mal ?
De ce respir doar compromisuri cand oxigen mi-e dragostea ?
De ce sa ma justific lumii ce imi scufunda lumea mea ?
Am iubit până la epuizare, până la durere, pentru totdeauna...
Am daruit din spatiul inimii mele dar, eu nu am avut niciodata loc in spatiul din inima altora...
Am daruit fara sa fur dar, am primit fara sa cer, fara sa vreau, fara sa mi se potriveasca...
Cuvinte ce au creat minciuna si fapte ce au distrus adevarul...
Inima mea...un loc de care sa-mi amintesc si niciodata sa nu  uit...

                                                           by: Daniela Stan

                                        Ştie cineva...?


   Ştie cineva câtă dragoste există într-o lacrimă şi câtă durere într-un zâmbet ?
Câtă iertare poate fi în cicatricea unei inimi şi câtă suferinţă în frumuseţea unei clipe ?
Ştie cineva cât delir poate cuprinde o speranţă  şi câtă poezie poate scrie un sfarsit ?
Câte regrete pot fi în profunzimea unei cunoaşteri şi câtă esenţă în puterea unui sacrificiu ?
Ştie cineva câte iluzii îţi pot mângâia realitatea şi câte vise renasc din umilinţe ?
   A trăit cineva generozitatea unei răni şi a cunoscut fortăreaţa unei amintiri ?
Ştie cineva cum singurătatea îţi poate fi sărutată de dorinţe şi greşeala de un potenţial ascuns ?
Câtă tradare poate îmbrăca o îmbrăţişare şi câtă binecuvântare descoperi în puterea unei renunţări ?
                  Ştie cineva...?
Am îngenuncheat la poarta sufletului meu şi recuperând o lacrimă, i-am scris: Iarta-mă !

                                                by: Daniela Stan