Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



marți, 12 august 2014

Drama omului modern

   Renumitul misionar francez Abbe Pierre afirmă că lumea este bolnavă ,
că societatea suferă din cauza lipsei semenului, a fratelui-omul.Într-adevăr, cel mai de preţ lucru de care omul are nevoie este o relaţie de suflet cu cineva care să-l înţelegă la vreme de necaz dar nu numai.
   În locul acestei comuniuni însă, omul este preocupat , mai curând , de grijile pământene, influenţat de duhul lumii actuale, de tehnica ultrasofisticată care izolează oamenii unii de alţii.




   Fenomenul izolării omului a existat întotdeauna, însă ritmul modern actual favorizează şi mai mult izolarea fiilor pământenilor.
   Persoane în vârstă părăsite, nemaifiind rentabile, nemaiposedând bunuri de valoare care ar prezenta interes, cum ar mai putea oare să aştepte pe cel ce le-ar milui, cum zice psalmistul :

  Am aşteptat pe cel ce m-ar milui şi nu era şi pe cei care m-ar mângâia nu i-am aflat ( Ps. 68,24)
     Drama acestei singurătăţi a exprimat-o şi Mântuitorul pe Cruce : Dumnezeul Meu, Dumnezeul meu , pentru ce M-ai părăsit  ? ( Mt. 27,46)
   Acest suspin divin dovedeşte că Hristos-Domnul prin natura Sa omenească, Şi-a asumat singurătatea-n
suferinţă , asemenea oricărui om - omul Christic ,cum zice Sf. Irineu al Lugdunumului .

    Mărturie concretă de izolare este şi pensionarul , aparent liniştit ; bătrâneţea , însă, înseamnă deja izolare.
Adevăratul paradox al acestui aspect îl constituie însă oamenii de ştiinţă , care încearcă să prelungească viaţa omului , iar când acesta decedează , este blamat sistemul sanitar, şi nu nepăsarea .
  Tehnica informativă , prin intermediul internetului, acordă omului omenirea întreagă, însă el rămâne străin celui din preajmă, căruia să i se adreseze direct, de la inimă şi de la suflet.( Spre exemplu, la o conferinţă , în timpul unei pauze, unii participanţi se retrag cu telefonul la ureche, în loc să schimbe o vorbă cu cel din preajmă, ori tineri care se întâlnesc la o cofetărie stau faţă în faţă 4 persoane şi toţi cu  iPhonele în faţă fără a comunica )

Cănd se găseşte la domiciulul, omul stă ore în şir în faţa calculatorului sau televizorului, fără a găsi o clipă pentru o vorbă cu soţul /soţia / copilul nu mai vorbim de vecinul de vizavi .Despre vizite reciproce nici nu se mai pune problema , aceştia complăcându-se în totală izolare a unora faţă de alţii, trăind necunoscându-se şi murind neregretându-se - drama izolării omului de către om . Dacă ne-am referi la corespondenţă electronică , aceasta reprezintă un progres fantastic, dar care îl izolează totuşi.
  Deci ceea ce, din punct de vedere tehnic, ar părea avantajos nu este întotdeauna şi benefic. Acelaşi lucru se poate constata cu privire la căsătoriile în care lipsa comunicări duce la izolare. Omul fiind fiinţă necunoscută , sufletul, mai ales , nu poate fi cunoscut decât numai de Dumnezeu. Apoi , lucrul la domiciliu , care se practică azi, comod de altfel, este păgubitor însă din punct de vedere colegial, munca având, prin excelenţă caracter social. Marea dramă este şi a persoanelor excluse din societate : cei fără domiciliu , şomerii, în căutarea cu disperare a unui loc de muncă, ocupat de tehnica modernă. Tinerii, uneori, negăsind de lucru sunt întreţinuţi de părinţi, sau de bunici. Aceasta dovedeşte că nu există răspunsuri tehnice pentru problemele de natură socială . Este ca şi cum i s-ar oferi unui copil o bomboană, în loc de gesturi concrete de afecţiune care , dacă îi lipsesc omului în copilărie , îl marchează toată viaţa .
  Prin urmare , problema zilei de mâine este determinată mai cu seamă de diviziuni sociale şi de golul spiritual al unei societăţi în care puterea economică se dovedeşte incapabilă să dea răspunsuri concrete vieţii, oamenii având nevoie de relaţii sociale cu sensuri valabile existenţei lor.  Adevăratul semn al existenţei este acela al inimii omului, al locului pe care el poate să-l ofere semenului său în inima sa şi reciproc. Această reciprocitate de sentimente constituie pilonii adevăratei existenţe, cea veritabilă , cea dreaptă şi echitabilă.
Marea dramă a societăţii actuale constă în faptul că omul suferă de lipsa celuilalt, pe care-l caută cu disperare, fără a-l afla.
 N-ar fi exclus ca aceştia să se caute reciproc, asemenea gemenilor rătăciţi în lume.Să nădăjduim că oamenii de mâine poate se vor regăsi activând mai puţin , dar cu rezultate mai bune ale ostenelii lor. Oamenii de mâine vor fi poate mai puţin egoişti decât cei de azi şi mai sufletişti în relaţiile cu fraţii lor de obârşie şi credinţă . Fără această unitate concretă , viaţa îşi pierde sensul , de vreme ce are nevoie urgentă de afectivitate interumană , căci Eu ţi-s frate, tu-mi eşti frate, în noi doi un suflet bate.