Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



joi, 6 aprilie 2017

În genunchi mă plec ....de al Tău Dor

                Vasile Voiculescu - Toiag de înger



  Îmbătrânesc.
Destinul mi-e însă tot copil;
Isteţ să prindă păsări şi să doboare poame
Aruncă lesne pâinea la câini şi când i-e foame
Întinde mâna goala spre-arhanghelul Gavril.

Hoinar prin codrii lumii, nu ţii cu el la mers,
Dar n-are spor, ci cată comori peste coclaur,
În pietre sparte vede scântei de-argint şi aur
Şi-n orice suferinţă, sămânţa unui vers.
Satul de slovă neagră, cu degetul condei,
Izvoade noi de stele şi flori vrea să dezlege.

Şi-ades se pleacă-n tină cu frică şi culege
Porunci de mult uitate în urme vechi de zei.      
În van ii spui de moarte, de Domnul Savaot,
Zâmbind curat ca unul ce nu-şi ştie păcate,
El se şi vede-n ceruri, mai mare peste toate,
Ca-şi ia toiag de înger şi umbla raiul tot.
Cu Domnul la masa

Mâncând, crezui ca te supăr cu lăcomia
Şi-mi pedepsii în ajunîri păcătosul pântec.
Pe urma, ca nu-îi place jocul, bucuria:
M-am cernit şi-am sugrumat orice cântec.
Tu ânsă, neântrerupta Bucurie si Festine,
Tu, Domnul Marelui praznic al vieîii, ne dai povaţă:
Cine nu ospătează singur, ci necontenit împreuna cu Tine,
Transfigurează orice îmbucătură iîn adevărata viaţă !
      
   Prăpastia
Cei ce încă Te caută deznădăjduiţi, zic
Că între Tine şi noi netrecute prăpastii străjuiesc.
Multi, întorşi din cale, te tăgăduiesc.
Câţi Te-au aflat zâmbesc şi nu spun nimic.
Doamne, unde încep abisurile acele?
Ce drum s-apuc, oricât de lung?
Nu cruţ nimic, numai s-ajung,
La marginea Ta, să m-arunc în ele.
Deodată, o spaimă mă tine,
O bănuială strivitor de grea:
Prăpastiile Tale încep chiar din mine,
Dintru-nceput deschise în inima mea.

                              Virgil Maxim - Inchinare


Pe voi v-am pus în cartea mea să plângeţi,
cum plânge la Iordan o desfrânată...
Voi, care sufletul ân doua frangeţi
şi-amiază vă e mintea luminatî.
Pe voi, călugări mari şi mici şi şterăi
de veacul rău, de ochii mei prea slabi,
pe tine, cin sfinţit, ca să reverşi
din Mila Cerului, spre noi, hulubii albi.
În fata voastră, când vă scriu, mă-nchin,
În fata voastră, când vă cânt, mă rog,
voi, mâna Domnului muiată-n crin
şi Veşniciilor, aici, zalog.
În fata voastră în genunchi mă plec
şi la picioare gândul vi-l depun.
Nu semne-aştept la cele ce va spun,
ci pe Iisus sa-mi daţi, să-L am întreg !