Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



duminică, 3 februarie 2013

Să purtăm suferinţa celuilalt până la casa Tatălui

     Dacă vrem să devenim ucenicii lui Hristos,trebuie să-L imităm pe Hristos în maniera Lui de a aborda suferinţa oricărui om,a întregii creaturi ,să privim această suferinţă s-o lăsăm să pătrundă profund în inima noastră,să ne străpungă inima ca un pumnal,ca durerea să sfredelească şi mai ales ca durerea să nu fie protejată !
 Numai atunci compasiunea nostră va putea fi creatoare  şi va deveni o participare la durerea celuilalt,ajutându-l să-şi poarte crucea.








      Hristos a luat asupra Sa oroarea lumii care l-a renegat pe Dumnezeu,S-a încărcat cu aceasta şi a purtat-o pe umerii Săi.    Umerii Săi nu au cedat şi-a ajuns pe Cruce. 
  Fiecare dintre noi trebuie să înfrunte frica în faţa suferinţei,atât a nostră cât şi a celuilat. Este frica de a ne zice că durerea ne va străpunge sufletul dacă ne dăruim ei,dacă ne deschidem ochii şi urechile,dacă facem apel  la conştiinţa nostră.
  Participarea nostră la viaţa lumii,la viaţa omului  şi la viaţa lui Hristos,începe din momentul în care zicem :
                                   ,,Da ! Aşa să fie " 
 Căci atunci  când e vorba de lume,de un om izolat  sau un grup de oameni greu încercaţi ,a-l asuma pe celălalt înseamnă a-i purta suferinţa pe umeri după modelul lui Hristos şi a purta pe acest om până la casa Tatălui .Aceasta înseamnă ,de asemenea ,că omul pe care îl purtăm pe umeri va fi în realitate o Cruce şi că această Cruce va trebui s-o ducem pe Golgota .Şi acest lucru se realizează doar dacă ne lăsăm răstigniţi fără mânie ,fără a ne închide în noi înşine,ci dăruindu-ne pe noi înşine până la capăt,încât să putem zice :
                          ,,Iartă- l Părinte ,că nu ştie ce face "

Aceasta este sarcina care se cere a fi împlinită de fiecare dintre noi.Ea începe prin lucruri mici : a învăţa să vedem şi să auzim durerile reale din jurul nostru,care rănesc inima aproapelui. Se zice că sarcina suferinţei purtată în doi devine de două ori mai uşoară, pentru că noi nu putem fi străini unii faşă de alţii.
  Îmi amintesc de faptul că odată îmi căutam locul la masă  la mănăstirea Sfânta Treime şi un călugăr mi-a zis :
                      ,,Aşezaţi-vă unde doriţi  " 
I-am răspuns :,,Nu vreau să iau locul vreunui frate   " 
El m-a privit uluit,fără a înţelege cum ar fi posibil acest lucru şi mi-a zis:
                      ,,Dar aici nu există alţii ,aici toţi suntem noi !" 
  
                                Din Pateric :

Se spune că un călugăr tânăr se ruga lui Dumnezeu să-i deschidă ochii pentru a vedea suferinţa oricărui om pe care îl va întâlni ,pentru a fi capabil să-i vină în ajutor.Când Domnul i-a împlinit rugăciunea ,el a rămas dezamăgit ,pentru că vedea răul din lume,iar din cauza imaturităţii sale duhovniceşti,acest rău îl umplea de groază şi simţea dezgust faţă de ei,ocolindu-i .Într-o zi a sosit la mănăstire un om care a cerut să vorbească cu părintele stareţ.Tânărul călugăr văzând starea de decădere a celuilalt , i-a zis :,,Cum îndrăzneşti ,aşa cum eşti ,să te prezinţi în faţa părintelui stareţ  ? Căci tu îl înjoseşti cu prezenţa ta !"
  Bărbatul a plecat.Stareţul şi-a chemat ucenicul şi l-a întrebat dacă nu a venit la el un anumit om.
 ,,-Ba da, a zis călugărul .
-Şi de ce nu este aici ?
-Eu l-am izgonit...."
Stareţul l-a privit şi i-a zis :,,Nu te gândeşti că aceasta a fost poate ultima şansă pentru tine ?
 Tânărul călugăr ,cuprins de frică ,i-a cerut stareţului să se roage lui Dumnezeu să-şi primească înapoi darul dat ,,vederii cu duhul " pe care i-l dăruise .Dar stareţul i-a zis :Nu,căci Dumnezeu nu-şi ia darul înapoi .
Dar eu Îl voi ruga ca atunci când tu vei vedea răul din om,să-l trăieşti ca şi cum ar fi al tău,pentru ca tu şi el să fiţi membrele unicului trup care este umanitatea.."
 Mai departe se povesteşte cum acest tânăr călugăr ,în cursul călătoriilor sale pe care le făcea pentru a ajuta lumea ,a ajuns la o casă unde a cerut adăpost,a cerut să-l lase să intre şi să-i dea un colţişor unde să se roage.Stăpânul casei a rămas foarte uimit şi în timp ce ospetele său retras într-un colţ a început să se roage ,trăgea cu urechea la vorbele lui.Stăpânul era un om rău încărcat de multe păcate.Deodată auzi pe călugăr rugându-se cu lacrimi şi mărturisind în faţa lui Dumnezeu toate păcatele comise de el,ca şi cum le-ar fi comis călugărul.Simţirea lui se umplu de groază şi începu a se căi şi a plânge .Când călugărul a terminat mărturisirea,omul era deja vindecat.
       Antonie de Suroj-Taina vindecării