Motto

Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut !
Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii !
Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră.
Dumnezeu să vă binecuvinteze !



marți, 1 noiembrie 2011

Nu te teme !

                     ,,Fericiti cei curati cu inima,ca aceia vor vedea pe Dumnezeu"

  Refuzul de ati vedea neputinta ,slabiciunea vine din teama ,dar si de la cel rau.
Daca sta si analizam din exterior lucrurile (stiu ca acest lucru e greu),dar daca vrem si cerem
 ajutorul Domnului se poate.De aceea S-a facut Om ca sa faca El in noi si cu noi ceea ce ,altfel
nu putem.Nu te teme ,Dumnezeu nu se supara pe tine,ci sufera pentru tine pana te vei hotara
sa alegi bucuria de a fi cu El!.El ne asteapta ,ne intelege ca nu putem mai mult acum,si asteapta
sa vrei Tu sa te ajuta El,nici nu realizam cata rabdare si dragoste are Dumnezeu cu cei ce cad
din neputinte.Daca tu faci ce poti si totusi cazi ,INDRAZNESTE sa ceri mereu,si mereu,iertare
ajutor si ridicate ca sa faci binele pe care il doreste inima ta.Frica aceasta nu vine de la
Dumnezeu,vine de la cel rau,si e nevrotica.Fugi de ea si alege increderea ,cere ajutorul lui
Dumnezeu si lasa-L sa te ajute! Nu ii da peste mana vrand sa faci tu !Trecerea de la omul cel
vechi plin de rani de pacate, la omul cel nou cuprinde intreg omul: trup si suflet.Vindecarea
omului se face si prin post,si efectul postului se vede prin cresterea omului cel nou care cu timpul
rastigneste patimile omului vechi si invie in Hristos.La inceput noi nu putem intelege adancimea
pacatului nostru.Straturi peste straturi ,peste alte straturi,intarite peste inima noastra.
De atatea ori am cantat Fericirile.
,,Fericiti cei curati cu inima,ca aceia vor vedea pe Dumnezeu"Si din neputinta mea,am inteles
mult mai tarziu .Doamne cat pacatuim intelegand Scriptura o colectie de metafore si mituri...
Chiar daca ne-ar urla cineva in fata:Acesta este Adevarul!.nu suntem capabili sa-l acceptam
sa-l intelegem,ca nu ducem doar povara pacatelor personale.Cand eram copila si tanara
mi se parea tare nedrept,pe masura ce Tu ,Doamne  ma cresti mintea si inima mea accepta tot
mai mult aceasta.Ducem povara pacatelor personale,impreuna cu pacatele stramosilor
nostri,si pe cele ale neamului nostru si ale omului intreg,pentru ca suntem cu totii un singur om
intr-o multitudine de persoane stiuta doar de Dumnezeu!Le mostenim atat pe cele bune cat si
pe cele rele ale stramosilor nostri,pe verticala timpului,iar pe orizontala,mostenim mereu
prezentul celor impreuna cu care traim,fata de care gresim sau facem bine.Insa ca persoane
unice suntem deplini raspunzatori de modul in care ne raportam la trecut si la prezent .
Insa cu cat ne apropriem mai mult de Iisus ,cu atat suntem mai aproape de firescul vietii
noastre,si reducem schizofrenia(neputinta,boala,pacatul) noastra interioara si exterioara cu
lumea.Si numai recunoscand cat suntem de slabi si neputinciosi asumandu-ne acest lucru,cu
durerea noastra si mila Lui,incepem sa ne vindecam si sa-i ajutam si pe ceilalti.
Aceasta povara o traim  ca pe un blestem pana ce descoperim ,,darul" lui Dumnezeu facut
noua de El :energia Sa necreata prin care se transforma acest blestem in binecuvantare,
purtandu-ne povara cu iubire din Iubirea Lui!Atunci totul se transforma si se preface in dar!
Si viata devine un dar sfintit!Aceasta este Euharistia (Sfanta Impartasanie)pe care suntem
chemati fiecare in parte,sa o savarsim cu noi insine si cu toata viata noastra.
 Vom descoperi ca exista un punct in care trebuie sa intelegem ca nu-l mai ajut pe celalalt
cocolosindu-l si mentinandu-l in caldicelul unei relati precaute,fade.In acel punct facem gestul
prin care ies,fac pasul in afara,dar nu oricum,ci INAINTE pentru ca vad ca celalalt ,de mandrie,
de frica,din neputinta,refuza asta si cu rugaciune si dragoste ,Dumnezeu imi mangaie sufletul
prin darul increderii ca celalalt ,vazandu-ma reusind va face si el pasul inainte.
Da!Exista momente in care pasul nu-l mai putem face impreuna ,ci singuri,si sa fim siguri
ca Dumnezeu nu-i va uita pe cei dragi prin credinta si rugaciunea noastra.
Cand nu te rogi si nu crezi exista riscul ca lelalalt sa inteleaga gestul nostru drept lepadare de el,
si nimic nu este mai dureros si mai groaznic decat sa se simta cineva lepadat.Exiasta o limita
prin care putem risipi frica celuilalt prin prezenta si totusi absenta noastra doar in cuprinderea
iubirii Lui,Dumnezeu care va risipi complet teama.
 Nu ma lasa ca lepadarea mea de vrajmas (cel rau)sa fie o lepadare de aproapele!
Oamenii induhovniciti,au acest discernamant,aceasta capacitate de a intelege cum sa tina
aproape omul,indepartand simultan pacatul.
                              Binecuvinteaza Doamne pe toata lumea!