Monah e omul ce se roaga pentru intreaga lume..Domnul Iisus Hristos,Fiul lui Dumnezeu
da monahului iubirea Duhului Sfant ,si aceasta iubire umple inima monahului
de durere pentru oameni,pentru ca nu sunt toti pe calea mantuirii.
Domnul Insusi a fost atat de mahnit pentru poporul Sau,incat S-a dat mortii
pe cruce.Maica Domnului a purtat in inima sa aceeasi compatimire pentru
oamenii..Acelasi Duh Sfant Domnul L-a dat Apostolilor Sfintilor nostri Parinti
si preotilor Bisericii.In aceasta sta slujirea lor fata de lume.
De aceea ei nu trebuie sa se ocupe de lucrurile lumi,ci trebuie sa urmeze
pilda Maicii Domnului care in Templu in Sfanta Sfintelor,cugeta ziua si noaptea
la Legea Domnului si staruia in rugaciune pentru popor.
Rugaciunea pentru lumea intreaga,pentru Adamul intreg,abate monahul
de la o anumita slujire a oamenilor.Am putea sa ne intrebam:o astfel
de abtinere de la o slujire precisa nu este oare refuzul unui ajutor
concret in numele unei abstractiuni?Desigur ca NU ,fiindca Adamul
intreg nu este o abstractiune,ci plenitudinea cea mai concreta
a existentei umane.Unitatea ontologica a umanitatii
intregi e de asemenea natura incat orice persoana care biruie raul in sine
insasi produce raului cosmic o infrangere atat de mare ,incat
consecintele acestei biruinte se repercuteaza benefic asupra destinelor lumii intregi.
Un singur sfant e de nepretuit ,pentru umanitatea intreaga.Sfintii fac sa se pogoare
asupra pamantului ,a intregii umanitati,o mare binecuvantare de la
Dumnezeu .Sfintul Siluan spunea:,,Datorita unor asemenea oameni,cred,
pazeste Domnul lumea,pentru ca sunt scumpi in ochii lui Dumnezeu,
fiindca Dumnezeu asculta intotdeauna pe slujitorii Sai smeriti.
,,Lumea dainuie multumita rugaciunii dar cand rugaciunea va slabi,lumea va pieri''
Vei spune poate ca nu mai sunt acum monahi care sa se roage pentru lumea intreaga
dar eu iti spun ca atunci cand nu vor mai fi pe pamant asemenea oameni de rugaciune
atunci va fi sfarsitul lumii"Datorita sfintilor necunoscuti lumii,
se modifica insusi cursul evenimentelor istorice si chiar cosmine.
Sfintii sunt sarea pamantului,sunt ratiunea lui de a fi,
sunt rodul harului pentru care e tinut pamantul si totusi ,lumea
prefera sa-i ignore si adeseori isi ucide prorocii.
Lucru ciudat ,sunt oameni care nu inteleg ca maretia faptelor duhovnicesti vine din
inradacinarea lor in Taina dumnezeiasca lipsita de obarsie.
Staretul Siluan simtea rugaciunea pentru vrajmasi si pentru lumea intreaga
ca pe o viata vesnica,ca o lucrarea dumnezeiasca in sufletul omului,
ca pe un har necreat si un dar al Duhului Sfant.Cata vreme lumea
se va arata sa primeasca acest dar,ea va continua sa existe;dar de indata ce
in multimea oamenilor de pe pamant nu vor mai fi purtatori,atunci istoria
pamantului va lua sfarsit si nici o stiinta omeneasca .nici o cultura nu
vor putea impiedica aceasta catastrofa.Experienta cotidiana ne arata ca pana
si oamenii care primesc in forul lor interior porunca lui Hristos de a iubi pe vrajmasi
nu o infaptuiesc in viata lor.
De ce anume?
Inainte de toate pentru ca nu putem a iubi pe vrajmasii nostri fara a avea harul;
daca insa oamenii,intelegand ca acest lucru depaseste puterile lor firesti,ar cere lui
Dumnezeu sa-i ajute prin harul Sau, vor primi cu siguranta acest dar.
Din nefericire,cel mai adeseori se intampla contrariul;nu numai necredinciosii
dar si cei ce isi spun crestini se tem sa aiba fata de vrajmasii lor atitudinea
pe care o impune porunca lui Hristos.Ei cred ca de acest lucru nu vor profita
decat dusmanii;privindu-si dusmanii prin prisma deformatoare a urii,
ei si-i inchipuie de oabicei ca si cum acestia n-ar avea nimic bun in ei insisi
si cred ca vor profitadoar de ,,slabiciunea " lor,ca vor raspunde la iubirea lor fie
rastignindu-i, fie strivindu-i si aservindu-i fara rusine,si atunci ar triumfa raul.
Ideea ,,slabiciunii" crestinismului e profund falsa.Sfintii au o putere care
le-ar ingadui cu usurinta sa-i domine pe oameni,dar ei urmeaza calea inversa:
ei se fac robii fratilor lor si prin aceasta dobandesc o iubire care in fiinta ei
e nepieritoare,pe aceasta cale ei dobandesc o biruinta ce ramane in veci;in timp
ce o victorie obtinuta prin violenta nu e niciodata durabila si ,prin natura ei,
nu este atat glorie,cat rusinea umanitatii.Staretul intelegea
Intruparea lui Dumnezeu-Cuvantul si intreaga viata pamanteasca
a lui Hristos ca pe o iubire pentru lumea intreaga,desi aceasta din urma e plina de ura
impotriva lui Dumnezeu.Cunoscuse si pe Duhul Sfant care prin venirea sa alunga orice ura,
asa cum iubirea alunga intunericul;care-L face pe om asemenea lui Hristos
pana in cele mai intime miscari ale sufletului,aceasta e adevarata credinta.
,,Multi oameni au studiat toate credintele religioase,dar adevarata credinta pe care trebuie
sa o avem n-au cunoscut-o pe aceasta cale Dar cel, care se va ruga lui Dumnezeu
cu smerenie ca Domnul sa-L lumineze Domnul ii va face cunoscut cu cata iubire
ii iubeste pe oamenii'.Oamenii se tem sa se arunce in focul pe care
Domnul a venit sa-l arunce pe pamant.Se tem sa nu arda in el si sa nu-si ,,piarda" in el sufletul lor.
Dar cei care n-au dat inapoi si au avut aceasta credinta(Lc 17,33;In 12,25).ca,de exemplu
,staretul Siluan ,stiu ca au gasit viata vesnica..stiu acest lucru cu certitudine
si n-au nevoie de o alta marturie decat cea a Duhului care da marturie in ei insisi(1-In3,14;5,10)
Calea staretului e calea sfintilor indicata de Hristos Insusi,dar pe care lumea in intregul ei n-a primit-o.
Pentru a lupta impotriva raului ce se manifesta si in plan fizic,oamenii recurg la forta fizica.
Chiar si crestinii urmeaza adeseori aceasta cale.Dar Biserica sfintilor a calcat intotdeauna pe urmele
lui Hristos Cel Rastignit luand asupra sa povara pacatelor lumii
Staretul avea constiinta extrem de limpede a faptului ca nu trebuie biruit decat prin bine,
ca a lupta prin forta nu duce decat la inlocuirea unei violente prin alta violenta,el zicea;
,,In Evanghelie se spune limpede ca atunci cand samarinenii n-au vrut sa-L primeasca
pe Hristos,Apostolii Iacob si Ioan au cerut ca El (Iisus)sa coboare un foc din cer
sa-i mistuie,dar...Domnul i-a mustrat si le-a zis;
<<Nu stiti ai carui duh sunteti..(duh rau care nu venea de la Dumneze)
...N-am venit sa pierd pe oameni ci sa-i mantuiesc>>(Lc 9,52-56)
Si noi trebuie sa avem numai acest gan ca toti sa se mantuiasca"
Legea e exprimata de doua porunci: cea a iubirii de Dumnezeu si cea a iubirii de aproapele
Cand un ascet se indeparteaza de lume viata sa se concentreaza la inceput
mai cu seama pe intaia porunca si pe cainta personala,luand astefel un caracter in aparenta,,egois",
mai tarziu cand cainta a atins o anumita treapta de plinatate si harul
s-a atins de sufletul ascetului ,incepe sa lucreze in el iubirea lui Hristos ce se revarsa peste oameni
si peste intreaga umanitate.Atunci ,chiar de ramane intr-un loc pustiusi fara a vedea lumea cu ochii trupesti,
el vede cu mintea si traieste adanc suferintele lumii,fiindca le traieste avand constiinta crestina a caracterului unic si a valorii vesnice a fiecarei persoane umane,el va trai tragedia lumii intr-un mod incomparabil
mai intens si mai adanc decat cei ce traiesc in lume,fiindca oamenii nu stiu de ce se lipsesc.
Oamenii sufera multe lipsuri dar ,cu rare exceptii,nu sunt constienti de lipsa lor de capetenie.
Cand sunt lipsiti de bunuri pamantesti,sufera si se tanguiesc,dar daca ar deveni
constienti de lipsa Imparatiei Vesnice,atunci care e singurul lucru de trebuinta?
In sufletul omului care n-a cunoscut iubirea desavarsita cele 2 porunci ale lui Hristos
intra uneori intr-o violenta contradictie Cine iubeste pe Dumnezeu se instraineaza de lume
si se cufunda intr-un fel de egoim duhovnices;ca si cum ar fi indiferent la ce se petrece in lume ,
el lucreaza la mantuirea propriului suflet Cine iubeste cu pasiune lumea
traieste suferintele ei,insufletit de un sentiment de compatimire ptr lume,el se ridica impotriva
lui Dumnezeu socotindu-L responsabil de suferintele ce inunda lumea intreaga.
Uneori aceasta revolta merge pana la ura violenta..insa in staret atat o iubire cat si cealalta
in unitatea lor organica dar si in diversitatea manifestarilor;biruitoare in vesnicie,
in lumea noastra stapanita de pacat iubirea este rastignita si astfel staretul
plangea ptr lumea intreaga sa-L cunoasca pe Dumnezeu si sa nu fie lipsita de harul
Duhului Sfant.Era mistuit de o compatimire adanca si-i cerea lui Dumnezeu mila,,pentru toate
popoarele pamantului. pentru ca adevarata iubire pentru om isi are originea intr-o adevarata
iubire pentru Dumnezeu ,staretul spunea ca,,iubirea dumnezeiasca nu ramane in cel
ce nu-i iubeste pe vrajmasii sai",,De zice cineva;<< Iubesc pe Dumnezeu >>,
iar pe fratele sau il uraste,mincinos este!Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau,
pe care l-a vazut ,pe Dumnezeu ,pe Care nu L-a vazut nu poate sa-L iubeasca
si aceasta porunca avem de la El,,Cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca
si pe fratele lui"(In4,20-21),,Daca Ma iubiti ,paziti poruncile Mele"(In 14,15),a spus Hristos.
El afirma categoric ca cine iubeste pe Dumnezeu prin Duhul Sfant
va iubi deopotriva intreaga creatie a lui Dumnezeu si inainte de toate omul.semnul daca am ajuns la implinirea poruncilor este ,,Iubiti pe vrajmasii vostri"
Dumnezeu este Iubire,Iubire absoluta care in revarsarea Sa imbratitiseaza intreaga creatie.
Pana si in iad Dumnezeu e prezent cu iubirea dand omului pe masarura
deschideri lui cunoastere reala a acestei iubiri,Cei ce-l urasc pe fratele lor si-l resping
duc o existenta amputata si mutilata.N-au cunoscut pe adevaratul Dumnezeu
Care e Iubire ce imbratiseaza toate,si n-au gasit calea ce duce spre El.
Cele 2 porunci ale lui Hristos-iubirea de Dumnezeu si iubirea de aproapele
in care se gaseste iubirea de vrajmasi sunt inseparabile.Daca credem ca vietuim
in Dumnezeu si ca-L iubim pe Dumnezeu urandu-l in acelasi timp pe fratele nostru,
ne inselam si ne gasim in ratacire.Astfel cea de-a doua porunca ne ingaduie sa verificam
masura in care traim cu adevarat in Dumnezeu.
Daca vrei sa ajungem la implinirea poruncilor un singur lucru e important :
sa ne smerim,fiindca mandria ne impiedica sa iubim
"Domnul inainte de a merge sa moara pe cruce,le-a spus ucenicilor Sai:
,,Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are ca sufletul sa si-l puna
pentru prietenii sai"dupa care a adaugat numaidecat:
,,Voi sunteti prietenii Mei pentru ca toate cate am auzit de la Tatal Meu
vi le-am facut voua...(In 15,13-15)-iubirea de vrajmasi e singurul criteriu
sigur al adevarului e reflexul in lume al Iubirii desavarsite a Dumnezeului Treime
si de aceea ,constituie piatra unghiulara a intregii noastre invataturi.
E sinteza ultima a intregi noastre teologii;e ,,puterea de sus" si ,,prisosul de viata"
pe care ni l-a dat Hristos(In 10,10) e ,,botezul cu Duhul Sfant si cu foc"
Cuvantul ,,iubiti pe vrajmasii vostri"e focul pe care Domnul a venit
sa-l arunce pe pamant(Lc 12,49),,e lumina dumnezeiasca necreata
ce s-a aratat Apostolilor pe Muntele Tabor;sunt limbile de foc in care Duhul Sfant
S-a pogorat peste Apostolii adunati in foisorul din Sion;e Imparatia lui Dumnezeu in noi,
venita cu putere(Mc 9,1)e implinirea fiintei umanesi desavarsirea asemanarii cu Dumnezeu
(Mt 5,44-48)Oricat de intelep,de invatat ar fi un om,daca nu-i iubeste pe vrajmasii sai,
adica orice faptura omeneasca ,n-a ajuns inca la Dumnezeu.Si din contra ,oricat de simplu
,sarac si nestiutor ar fi un om,daca poarta in inima aceasta iubire
,,ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el' Purtatorul unei asemenea iubiri
e partas al Vietii vesnice,in Duhul Sfant e frate si prietenul lui Hristos
e fiul lui Dumnezeu si dumnezeu prin har.El spunea ,,Rugati-va ptr oamenii..
Compatimiti impreuna cu poporul lui Dumnezeu"..Fireste ca e greu...A te ruga ptr oameni
inseamna a-ti varsa sangele ..dar trebuie sa ne rugam.
Fericitul staret spunea adeseori ca Duhul Sfant l-a invatat sa iubeasca cu iubirea lui Hristos.
Aiubi cu iubirea lui Hristos inseamna a bea paharul pe care Hristos-Omul
Insusi a cerut Tatalui ,,sa-l departeze" de la El(Lc22,42) dar a adaugat ,,Facase voia Ta"
Iubirea lui Hristos e fericirea ce nu se poate asemana cu nimic altceva in lume si,in acelasi timp,
e o suferinta mai mare decat toate suferintele,o suferinta de moarte.
Moartea acest prag ultim e deopotriva ultima incercare a iubirii si libestatii noastre
Cine urmeaza fie sinumai in chip nedesavarsit de departe pe Hristos urcand spre Ierusalim
,va intelege frica pe care o incercau ucenicii care-I urmau(Mc 10,32)pentru ca
orice fapta savarsita potrivit poruncilor trece prin cuptorul incercarii si
lucrurile nu pot sta nicicum altfel.Daca am inceta sa mai judecam pe Dumnezeu ,
am inceta sa mai judecam si faptura Sa ,si mai cu seama pe oamenii,
dar in toate greutatile vietii noastre noi Il judecam pe Dumnezeu ,de aceea judecam si toate fapturile Sale.
Il osandim pe Dumnezeu pana si ptr faptul ca nu simtim iubirea dumnezeiasca..
neintelegand ca pacatele noastre ne umbresc ochii duhovnicesti
Domnul iubeste negrait pe toti oamenii ,cunoaste sfarsitul si dainuirea tuturor lucrurilor.
Ne ingaduieste suferinta ptr un folos viitor pe care nu putem nici sa-l intelegem
si astfel nu-mi ramane decat rugaciunea si iubirea.Mania si strigatele nu rezolva situatia
Hristos ia asupra lui povara pacatului lumii intregi El e varful piramidei rasturnate ,
varf asupra caruia apasa povara intregii piramide a existentei
Crestinul adevarat se indreapta in jos acolo unde se exercita o cumplita presiune
si unde se afla Cel ce a luat asupra Sa pacatul lumii,Hristos cei tari sa purtam slabiciunile
celor neputinciosi"(Rm15,1)
A te ruga ptr oamenii inseamna a-ti varsa sangele"
Doamne ajuta neputintei mele!
