POETUL

Te-ndepartezi de mine, clipa trecatoare
si-aripa ta-n bataie ma raneste.
Sunt singur : ce sa-ncep cu graiul oare?
cu noptile? cu ziua care creste?

 Iubita, casa, n-am ca sa traiesc,
 si nici un loc al meu, sa starui,
 iar lucrurile toate, carora ma darui,
 devin bogate si ma cheltuiesc.








                    Triumful de a exista - Edith Södergran

  De ce îmi e frica? Sunt o parte din infinit.
  Sunt o parte din marea forta a întregului,
  o lume solitara, printre milioane de lumi,
  o stea de marimea întîi care se stinge ultima.

Triumf de-a trai, triumf de-a respira,
trumf de-a exista,
triumf de a simti timpul curgînd înghetat în vine,
de a simti suvoiul mut al noptii
si de a sta în picioare pe stînca în bataia soarelui.
Calc pe soare, stau dreapta, în picioare, pe soare,
nu stiu altceva decît soarele.

  Timp – care schimbi, timp – care nimicesti,
  timp – care farmeci,vii oare cu noi retele de intrigi,
  cu o mie de siretlicuri pentru a-mi oferi
 o viata asemeni unui graunte,unui sarpe încolacit,
  unui recif de mare?
        Timp – ucigas – înapoi!

Sorele-mi umple pieptul pîna la margine cu miere suava
si-mi spune: stelele toate pieri-vor odata
               si totusi stralucesc fara frica!

                  Tăcere -Zorica Laţcu

  Cuvintele, pe care nu le-am spus,
  Sunt tot atâtea trepte ce coboară,
  Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,
  Pe treptele tăcerii ca pe-o scară.
 Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit,
  M-am coborât în lumea nerostirii,
  Şi-n cutele de piatră i-am gătit,
   Acolo-n fund, un ascunziş Iubirii.
  Cuvintele pe care nu le-am spus,
  Sunt tot atâtea trepte de tăcere:
  Adânc în mine, mai adânc m-am dus,
  Acolo, unde orice vorbă piere.
  De-acolo, din limanul necuprins,
  Din lumea fără mal a nerostirii,
  Pe treptele tăcerii s-au prelins
  Din ascunziş, luminile iubirii.
          

                    
                               Iubirea
                În pace alumii încă necreate,
               Când nu era nici formă,nici culoare,
               Când nu-ncepuse încă din vâltoare,
               Să iasă sori,planete înfocate,

               În haosul de zări nelimitate,
               Când lumea nu avea măsurătoare,
               Erai,Iubire ,atotcuprinzătoare,
               În inima Treimii închinate.

               Şi când în prăbuşirea de pe urmă,
               Vor arde lumile şi va dispare
               A stelelor nenumărată turmă,
               Când va începe iarăşi lina stare

               De pace şi tacere ce nu se curmă,
               Şi-atunci,şi-atunci vei fi Iubire mare....