Două sunt căile vieţii !

Adevărul şi minciuna,dreptatea şi nedreptatea,
frumosul şi urâtul,fidelitatea (credincioşia) şi înşelăciunea,
sunt doar atribute prin care putem deosebi anumite activităţi personale,proprii omului sau lumii înconjurătoare.
    Acestea nu sunt fiinţiale ,ci izvorăsc din altele ,care,cu adevărat,sunt astfel :smerenia şi mândria.
    Două sunt căile vieţii trecătoare,şi amândouă sunt hotărâtoare pentru veşnicie.Una este calea morţii şi a osândei veşnice,cealaltă a vieţii şi a fericirii veşnice.Acestea două căi sunt zugrăvite foarte explicit şi pe înţelesul tuturor de către arhimandrit Serafim Alexiev (bulgar)
  Una dintre aceste căi ,mândria ,este largă şi plăcută omului.
Urmând-o,acesta se lasă pradă ispitei ,urcă spre înălţimi ameţitoare,care pe nesimţite îl cufundă în bezna ceamai adâncă a iadului,
  Cealaltă cale ,a smereniei,este îngustă ,strâmtă şi anevoioasă.Pe ea omul merge cu ajutorul lui Dumnezeu,coboară prin multe necazuri şi  umilinţe mai prejos decât dobotoacele,şi fără a simţi urcă la înălţimile raiului. După cuvântul Sfinţilor ,mândria ,primul păcat al lumii,este  izvorul patimilor,cheia păcatului ,pricina căderii,tronul Satanei,care a pus stăpânire pe împărăţia întunericului .
  În opoziţie cu ea este cea dintâi virtute a omului,smerenia,pe care părintele o consideră a fi leacul împotriva mândriei,tronul Mântuitorului nostru Iisus Hristos .
   Mândria are trei trepte :slava desartă, trufia şi mândria împotriva lui Dumnezeu.
 Primele două trepte ale mândriei sunt pentru oameni,iar aceştia se pot izbăvi de ele prin diferite leacuri,a treia treaptă este specifică Satanei,diavolilor şi îngerilor răi.Oamenii care ating această treaptă cu foarte mare greutate se mai pot  întoarce de pe ea.Ei se fac următori lui Cain ( primului ucigaş din istorie)lui Iuda vânzătorul ,şi mai cu seamă lui Arie,tatăl ereticilor.
 Iar smerenia are tot trei trepte.Primele două trepte sunt accesibile tuturor oamenilor,pe când a treia o ating sfinţii.
  Cea dintâi ne recomandă supunerea faţă de mai marii noştri şi să nu ne înălţăm peste cei mai mici decât noi.
A doua treaptă ne cere supunere faţă de cei egali nouă şi să nu ne înălţăm peste cei mai mici decât noi.
Urcând pe a treia treaptă,ne supunem tuturor,chiar şi celor mai mici decât noi,ne socotim a fi nimic,ne socotim asemenea dobitoacelor şi nevrednici să ne aflăm printre oameni.
  Prin urmare ,prima treaptă este obligatorie,a doua ăndeajuns de greu de atins,pe când ultima ne pare imposibil de atins.Mântuitorul ne spune că ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu .
  Adevărata smerenie  este ca sarea pentru faptele bune,care fără smerenie sunt lipsite de folos pentru cel care se osteneşte.Dar există şi o falsă smerenie,smerenia deşartă,care priveşte permanent în jurul ei pentru a vedea dacă a zărit-o cineva,dacă se vorbeşte despre ea,sau dacă este pizmuită.Toţi cei care lasă falsa smerenie să ajungă la apogeul ei,socotindu-se păcătoşi ,şi chiar mai păcătoşi decăt toţi ,cad uşor pradă deznădejdii,care este soră cu sinuciderea în care a căzut Iuda Iscarioteanul.
   Calităţile adevăratei smerenii sunt blândeţea.bunătatea,liniştea sufletească ,calmul.
  Smerenia nu se bucură de laudele oamenilor,nici nu se necăjeşte din pricina umilinţelor,pe care le îndură.
 Omul smerit nu se consideră păcătos,ci el trăieşte şi îşi recunoaşte păcătoşenia,nu în faţa oamenilor ,ci inaintea lui Dumnezeu prin duhovnic .