Omul este din fire neputincios ca să străbată viaţa fără durere şi suferinţă.Aceste două strări îl însoţesc toată viaţa pe orice muritor.Cine n-a simţit durerea şi cine n-a plâns în viaţă ?
De când este punc ,din momentul în care se naşte,omul începe să respire cu plânsete aerul vieţii de aici.Şi cu plânsete şi lacrimi părăseşte prezenta viaţă !Aşa cum vedem în cazul morţilor,când sufletul omului urmează să iasă,o lacrimă mică i se scurge din ochi.Şi nu numai la oameni,despre care socotim că sunt maturi şi cu păcate,ci şi la prunci,şi la copiii de vârstă mică vei vedea lacrimi curgându-le din ochi.Durerea este un lucru rău ,dar în spatele acesteia,în spatele suferinţei ,al încercării,se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu,renaşterea ,replăsmuirea omului,a familiei.Aproape toţi oamenii datorează întoarcerea lor dureri.În spatele oricărei încercări se ascunde voia lui Dumnezeu şi,fireşte că în acel timp nu poate să vadă folosul,dar cu vremea îl va cunoaşte. Boala şi suferinţa sunt prin excelenţă madicamentul Proniei lui Dumnezeu,care îl aduce pe om lângă Creator ,şi-l face să sporească în virtute.Dumnezeu doreşte să pregătească sufletul,ca să nu se alipească de cele de aici,care sunt zadarnice şi trecătoare şi,prin suferinţă boli şi felurite încercări ,îl face să cugete şi să trăiască lucrurile veşnice,care alcătuiesc realitatea şi adevărul unic. Durerea alină inima şi o face capabilă să primească cuvintele lui Dumnezeu ,în timp ce înainte era învârtoşată şi nu le primea.De exemplu,un om în vâltoarea tinereţii se gândeşte :,,Eu sunt mare şi tare ,şi nimeni altul nu este ca mine !"Se uită la diplome,la slavă ,la sănătate ,la frumuseţe şi la toate celelalte.Când însă o boală îl ţine la pat,atunci începe să gândească diferit.
,,Deşertăciunea deşertăciunilor....toate sunt deşertăciuni !"
Toate ispitele,bolile,încercările sunt lecţii duhovniceşti prin care Dumnezeu ne învaţă pentru viaţa veşnică.De ,,succesul" în aceste încercări,prin răbdare şi ascultare faţă de voia lui Dumnezeu,depinde ,,diploma" vieţii de veci.Încercările acestea au drept scop sporirea smereniei ,a auto-cunoaşterii şi a auto-criticii.Încercările îl călăuzesc duhovniceşte pe om .Când sufletul trăieşte cu sentimentul veşniciei,atunci suferinţa lui este atenuată.Şi nu numai atenuată,ci,în principal,atunci el îşi cere iertare pentru multele lui păcate,cu sinceritate adâncă.
Când ne împotrivim tăierii voii pe care ne-o solicită Dumnezeu prin încercare,încetinim lucrarea voii lui Dumnezeu.Când medicul face operaţie şi bolnavul din pricina durerii,reacţionează şi rupe bandajele ,îşi scoate firele,îl loveşte pe doctor şi îl înjură ,ce va spune acela?El n-a vrut să-i facă intervenţia spre a-i face rău,ci ca să-l vindece!Lipsa de minte a bolnavului îi poate aduce moartea.
La fel facem şi noi când reacţionăm la încercările lui pe care ni le dă Dumnezeu spre folosul nostru .Să acceptăm durerea,suferinţa şi încercarea ,ca medicamente venite de la Dumnezeu !Să-I mulţumim,să ne exprimăm recunoştinta ,admiţând că Părintele nostru ceresc este Atotînţelep şi Atotbun ,şi nu face greşeli.
Nu există om care să nu primească continuu suferinţe,strâmtorări ,chinuri,venite de la sine însuşi,de la aproapele lui,de la diavol.Când unul,când altul,îl ispitesc ,şi omul se găseşte continuu sub stăpânirea durerii şi a suferinţei.
Dacă Iisus Hristos ,Începătorul mântuirii noastre,a trecut prin acest cuptor,care se numeşte suferinţă,care se cheamă ispită,primejdie şi atâtea altele,cu atât mai mult omul pătimaş,bolnav sufleteşte,este cu neputinţă să nu rabde suferinţele care-i vin,mai ales că pornesc din iconomia lui Dumnezeu pentru vindecarea rănilor pe care le avem înlăuntrul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.