Hristos s-a înălţat!
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului sau Ispasul. Sărbătoarea este celebrată întotdeauna joi, la 40 de zile de la Paşte, şi reprezintă ultimul eveniment din viaţa pământească a lui Iisus Hristos.
În această zi, creştinii salută cu : "Hristos s-a înălţat!" şi "Adevărat s-a înălţat!”.
Sfânta Scriptură spune că Iisus Hristos S-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, în prezenţa a doi îngeri şi în văzul Apostolilor. În acel moment, Iisus şi-a profeţit a doua venire şi i-a anunţat pe ucenicii Săi că, în curând, Duhul Sfânt va pogorî peste ei.
Pentru creştini, praznicul Înălţării simbolizează faptul că viaţa pământească este doar începutul drumului. Sărbătoarea durează nouă zile - până la Sfânta Treime. În această perioadă, Biserica le aminteşte creştinilor despre evenimentele evanghelice, legate de ultimele momente din viaţa lui Hristos pe pământ.
În popor se spune că cine moare de Ispas ajunge în Rai. În această zi, se dă de pomană de sufletele morţilor, iar în ajun, gospodinele coc pască şi vopsesc ouă roşii.
Înălţarea Domnului
Binecuvântând arată că nimic nu rămâne în afara imperiului Înălţării
Cred că nu este subiect mai greu în teologia propovăduirii ,decât Înălţarea. Toate vin din cer aici. Acum însă ,spaţiul nu ne mai aparţine. Spaţiul Înălţării deja ne depăşeşte . Atunci singura soluţie este să ne înălţăm şi noi ca să ajungem acolo încât să înţelegem cele întâmplate. Cel mai bun lucru ar fi să ne înălţăm noi. Ştiind însă Mântuitorul că nu putem să ne înălţăm , chiar şi în actul Înălţării S-a coborât El.
Aş vrea să vă aduceţi aminte de Evanghelia de astăzi :
Aş vrea să vă aduceţi aminte de Evanghelia de astăzi :
Evanghelia despre Înălţarea Domnului
Luca 24:36-53 / Fapte 1:3-14
Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în
mijlocul lor şi le-a zis: Pace voua.
Iar ei, înspâimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi
tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
Vedeîi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi
vedeţi că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă
necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de
mâncare?
Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de
miere. Şi luând, a mâncat înaintea lor.
Şi le-a zis: Acestea sunt
cuvintele pe care le-am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că
trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui
Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să
priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să
pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi, şi să se
propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate
neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi
iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în
cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus.
Şi i-a dus afară până spre Betania şi,
ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a
despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu,
lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.
Ultimul gest pe care îl face Dumnezeu pentru noi (înainte de a reveni la condiţia divină din care coborâse în actul kenozei )este cel mai omenesc cu putinţă gest din istorie. Dumnezeu le cere de mâncare la ucenici. S-a coborât până acolo încât le-a spus: Mi-e foame şi Mie ca şi vouă !
El, Dumnezeul Înălţării, Dumnezeul cel PreaÎnălţat ,Dumnezeul care a creat totul ( inclusiv pe om şi universul peste care El Se va înălţa în câteva ore ), le spune cel mai umilitor lucru : ,,Mi-e foame, nu aveţi ceva de mâncare ? " Ei I-au dat o bucată de peşte şi fagure de miere.
Ce lucru minunat aici ! Ce frumos lucru !
În fine după ce L-au servit cu oţet şi cu fiere , aceiaşi oameni care L-au trădat , care L-au lepădat ,
care au fugit de El , au arătat prin gestul lor că mai rămăsese ceva din universul euharistic pentru care a şi venit Dumnezeu din cer .
care au fugit de El , au arătat prin gestul lor că mai rămăsese ceva din universul euharistic pentru care a şi venit Dumnezeu din cer .
Acesta este răspunsul la mare întrebare. De ce a venit Dumnezeu la noi ? Pentru un singur lucru : pentru a face din nou universul creat de El ,spaţiu al Euharistiei , al împărtăşirii . Iată că universul minunat El l-a recreat prin aceea că a intrat în el. El a mâncat mâncarea noastră . Mâncând Dumnezeu mâncarea noastră,aceasta nu a mai rămas o simplă mâncare, ci s-a făcut Euharistie . Din acest univers reînfiinţat la treaptă euharistică s-au păstrat (din fericire ) două firimiturele şi pentru El, acum când se înălţa din acest univers. Iată că Dumnezeu nu a vrut să plece din univers fără să îl ia cu El.
L-a luat cu El în puţina miere şi puţinul peşte. Faptul că a luat în ceruri foamea noastră cea mai obişnuită , arată câtă atenţie trebuie să dăm noi împărtăşirii de tot ce ne-a dat El nouă .
L-a luat cu El în puţina miere şi puţinul peşte. Faptul că a luat în ceruri foamea noastră cea mai obişnuită , arată câtă atenţie trebuie să dăm noi împărtăşirii de tot ce ne-a dat El nouă .
Căci Dumnezeu ne-a dat absolut totul . În momentul în care , pe drumul de înălţare , El asimilează aceste elemente obişnuite, înseamnă că le ridică la cel mai înalt nivel şi ne avertizează că, trăind în acest univers, mâncând pâinea noastră cea de toate zilele, mâncând bucăţica de peşte ,sau fagurele de miere, sau gustând paharul de vin, toate acestea nu sunt lucruri obişnuite pentru că ele au fost aduse din nimic de Dumnezeu.
Ce poate să fie mărunt sau neînsemnat , de vreme ce absolut totul este adus din nimic ?
Dacă ar fi altceva ,nu ar fi bine. Tot ce se ia din altceva este mai mic. Numai din nimic trebuie să iei totul ca să fie mai mare ca nimicul, ca să fi creat cu adevărat .Altfel nu este creaţie ,ci este emanaţie .
Între emanaţie şi creaţie este un abis. Acest cel mai omenesc gest, făcut de Dumnezeul Înălţării , arată că nimic nu rămâne în afara imperiului Înălţării . Trăim de două mii de ani în imperiului Înălţării.
Am înţeles sau nu acest lucru ? De vreme ce tot coborâm şi am ajuns în iad , ne-am frânt gâtul pe toate meridianele ;nu avem un singur meridian care să meargă în sus. Nici în politică , nici în morală ,nici în ştiinţă ,nici în nimic. Toate se prăvălesc . De ce ? Nu am înţeles gestul Lui .Ca să urci trebuie să ştii să cobori .Nu urcă mândrul , infatuatul !Nu urcă sătulul !Nu urcă prostul !Urcă cel ce ştie să se plece sub povara tuturor sensurilor şi să se înalţe cu tot ce este în jurul lui, cu toţi oamenii Să nu lase nimic în afara înălţării, pentru că totul merită să fie înălţat .
Nu este nimic de dispreţuit, nici chiar bucăţica aceea de peşte pe care noi l-am distrus , l-am otrăvit. Au ieşit peştii cu burta în sus pe mările lumii. Hristos iubeşte totul şi mai ales peştele.
Noi de ce nu iubim elementele lumii, ale Creaţiei, care ni s-au dat în dar ?Le distrugem, le dăm otravă la toate. Salvăm recoltele nu cu rugăciune,cu binecuvântare şi cu icoane. Le aruncăm insecticid şi culmea tot noi le mâncăm. Ce ,, frumos "rezolvăm ! Şi insecta aceea trebuie iubită pentru că este a lui Dumnezeu , priviţi-o
fără ură şi fără preconcepţii ! Ea avea alt rost când a făcut-o Dumnezeu ,ca şi omul.
Căderea ne-a vârât pe făgaşuri de nepricepere. Ne mâncăm unii pe alţii şi ne urâm ,ne dăm cu insecticide unii la alţii. În loc să ne înălţăm ,dăm cu insecticide.
Aceasta este diferenţa între o lume creştină autentică şi una eşuată ,în care trăim toţi. Este diferenţă între peştele euharistic şi cel otrăvit şi ieşit mort, pe Tisa, ultima dată. Încercaţi să înţelegeţi creştinismul în toată splendoarea ,bogăţia şi înălţarea lui! Pentru aceasta este praznicul înălţării : să ne înălţăm noi Pentru că El S-a înălţat . El nu avea cum să nu Se înalţe ;dar noi ce facem de două mii de ani ?
Încercăm să ne înălţăm şi tot cădem. Aici este paradoxul şi nu este deloc frumos! Paradoxul , în general ,este frumos, dar acesta nu este.
Să ne ajute Dumnezeul înălţării să ne ridicăm prin aceleaşi elemente prin care S-a ridicat El. Iată :
- S-a ridicat Dumnezeu mâncând şi bând cu noi (vin ) , din ale noastre. Le-a ridicat la nivel euharistic ,la treapta Euharistiei. Este vorba de Sfânta Împărtăşanie- Masă . De acolo începe lumea noastră : de la Sfânta Masă în sus ! Câţi ajungem la Sfânta Masă ?
Să ne ajute Dunnezeu să ajungem acolo ,toţi şi toate ! Amin!
Text :Preot .Prof. Ion Buga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.