În iubire nu se află frică nicidecum -Imnul XVll

Frica naşte iubirea, iar iubirea dezrădăcinează frica din suflet şi

rămâne singură în el; căci ea este duhul dumnezeiesc şi sfânt

 

Căci în iubire nu se află frică nicidecum (I loan IV, 18 ).

Dar că nici nu rodeşte în suflet fără frică.

E o minune cu adevărat mai presus de cuvânt,

mai presus de toată înţelegerea,

că arborele înfloreşte

şi rodeşte cu osteneală,

dar rodul lui dezrădăcinează

arborele întreg şi rămâne rodul singur,

Cum poate fi rodul fără arbore,

nu pot spune nicidecum.

Fapt e că iubirea rămâne

şi este fără frică.

Deci iubirea este toată veselie

şi umple pe cel ce a dobândit-o

de bucurie şi plăcere

şi-i scoate pe acesta din lume prin simţire,

ceea ce frica nu poate

să o facă nicidecum.

Căci fiind înlăuntrul celor văzute

şi înlăuntrul celor sensibile,

cum poate să scoată pe cel ce o are

în afara tuturor acestora

şi să-l unească prin simţire

întreg, cu cele nevăzute ?

Cu adevărat, nu o poate aceasta nicidecum.

Totuşi ia aminte şi-ţi voi spune :

Iubirea e Duhul dumnezeiesc,

lumina atotfăcătoare şi luminătoare.

Dar nu e din lume,

nici peste tot, ceva din lume

nici creatură. Căci e necreată

şi în afara tuturor celor create.

E necreatul din mijlocul celor create.

Înţelege, fiule, cele ce-ţi spun !

Căci e despărţită,

fiindcă necreatul niciodată

nu primeşte să se facă creat.

Dar dacă voieşte, poate să o facă şi aceasta.

De fapt, Cuvântul s-a făcut,

cu împreuna lucrarea Duhului

şi cu bunăvoinţa Tatălui,

om întreg în chip neschimbat.

Fiind prin fire Dumnezeu necreat,

s-a făcut în chip negrăit creat.

Şi îndumnezeind ceea ce a luat