Din: Cunoaste-L pe Domnul Cel Viu pe viu!

Doamne.Inaintea Ta cad si ma rog.Simt asupra mea ispite puternice si inteleg acum ca nu sunt
vrednic de iertarea Ta,nu am cum sa o primesc pentru ca mandria imi ucide firava pocainta.
Darul tau este desavarsit,....dar inima mea e atat de acoperita de necuratie.
 Cum sa ma smeresc mai mult fara sa fiu calcat in piciare de ceilalti?!Ajuta-ma!
Pentru ca sufletul meu poate castiga mult din umilinta ,atunci cand e totala si nesfarsita in
fata celorlalti,...dar folosi-se-vor,oare ,cei dragi din jurul meu de aceasta batjocorie a mea?
 ...Ce intrebare prosteasca si naiva ,dar asa sunt si ma simt eu astazi,prost si naiv.
 Aici este marea mea lupta si sper sa reusesc,sa nu ma mai mint...
 Inca nu am invatat sa fiu bland si iertator fara sa par inaintea celuilalt slab,neputincios ,si
demn de dispret.

 Cand stau puternic si drept inaintea aproapelui meu,el ma percepe rau si mandru.
Iar cand stau plecat in frateasca iubire si iertare,el ma percepe slab,demn de dispret.
Oare nu am destula rabdare pentru a astepta roadele?
Simt atat de clar ca este o cale prin care pot da imbratisarea frateasca,fara sa par patetic,
prin care pot sta demn,fara sa fiu mandru,prin care pot fi smerit,fara sa par prost,sau
lingusitor,sau lipsit de personalitate.
 Orice exagerare a mea creeaza in celalalt,care adesea este la fel de bolnav ca mine,o
exagerare asemanatoare sau chiar  una in sens opus.
 Cautam oameni echilibrati mereu,ca sa ne odihnim in prezenta lor.
 Cand sunt singur ,adesea ma simt bine si echilibrat,mai ales cand sunt in rugaciune sincera
cu Tine.Cand sunt inconjurat de oameni,miscarile sufletelor lor ma dezechilibreaza,ma agita,
ma inspaimanta,ma entuziasmeaza excesiv,cu alte cuvinte imi pierd cu usurinta pacea pe care
simt ca o am de la Tine.Atunci (in acel moment)nu reusesc sa fac altceva decat sa intru in
retragere,in indiferenta,in tacere sau in manie,furie,mandrie,slava desarta,pentru a
contracara dezechilibrele mele interioare generate de raportarile la ceilalti.Trebuie sa fie o cale
de a sta natural si firesc ,chiar si in mijlocul celor mai nefiresti oameni.
Gresesc pentru ca le vad lor defectele?Gresesc pentru ca nu te am mai mult aproape de inima
mea si adesea uit de Tine.Ca nu ma rog suficient.Ca nu ascult cuvantul Tau atent.
Ca nu-mi cer iertare celor din jurul meu suficient.
 Indraznesc inaintea Ta Raman in rugaciune,primesc linistea  in pace....
 Intr-o zi ,voi invata si voi simti mai mult cum sa Te cunosc ,cum sa Te iubesc mai bine.
 Dar pentru asta te rog ,sa nu ma lasi pustiu si neajutorat .Sa nu ma judeci dupa faptele
mele de acum,te rog,scoate inaintea mea mai multe ocazii pentru a face fapte bune.
 Da-mi sa-l ajut pe aproapele meu,fara sa-mi caut slava desarta in asta.
Invata-ma sa caut sa fac voia Ta ,sa ma lepad de voia mea cea rea si sa-mi unesc voia cu
dumnezeiesc harul Tau.
 Iti multumesc pentru aceasta minunata zi.
 Iti multumesc pentru cruce si pentru binecuvantare.
 Revarsa harul Tau peste toti cei dragi ai mei,iar daca mai este un vrajmas de care am uitat
sau de care  nu stiu si care ma impiedica sa Te iubesc si mai mult  Doamne,rogu-te,arata-mi-l
si invata-ma ,ajuta-ma sa-l inteleg si sa-l iubesc.
  Camare este mila Ta si nadejdea mea de-acum numai in Tine,Mantuitorule!
                                                                                             Amin!

                                                                                                                                C.


                                                               Dragul meu.

Primesc in suflet strigatul tau si retraiesc impreuna cu tine ,propria-mi durere in fata acestui
adevar.Nu stim,nu vrem,nu putem implini porunca iubirii aproapelui care,in aceste vremuri,
e privit mai mult ca vrajmas...
 De ce? Pentru ca nu am inteles si nu am acceptat crucea!
 Crucea inseamna rastignire,si moarte ,si inviere.
   Ce sa rastignim?
 Teama ca vom fi calcati in picioare si dorinta de a parea inainte de devenire cei ce incepen sa
fim deja din dorul inimi noastre.
 Sa rastignim dorinta de a fi desavarsiti acum,si sa intelegem ca cresterea in Domnul se face
cu rabdare si durere.Sa rastignim nerabdarea.
 Atunci vom muri noua insine si vom trai ,pentru acele clipe,minutele,ore sau zile, doar atarnand
de Domnul.!
 Uneori ajunge sa binecuvintezi in ciuda oricarei alte simtiri!
E in aceasta hotarare si ascultare o adevarata moarte a egoului!
Pe aici insa ajungem la bucuria invierii in Hristos.
Pe aici pricepem logica Lui,gandul Lui si dorim sa devenim a Lui ,
si sa devina al nostru!
Sa avem rabdare cu noi!Da,exista calea de a sta natural si firesc si in mijlocul celor mai
nefiresti oameni! E Crucea!Si pe Cruce este Domnul inviat Care ni se daruieste in tot chipul,
ca sa descoperim ca Bucuria a venit si vine numai prin aceasta Cruce!
 Totul e simplu si nu e deloc dramatic cand invatam sa fim smeriti,realisti,onesti si sa credem sa
cadem in fagaduintele Domnului.
 Dat aceasta devenire dureaza,pentru ca ea se scrie in trupul nostru,in celulele noastre si,pentru
asta ,trebuie sa se stearga mai intai vechea informatie rea si gresita provocata de noi,in trupurile
noastre.
 Stii sinapsele vechi sunt foarte puternice pentru ca au fost mereu alimentate cu informatie si
energie rea datorita noua ,celorlati si celui rau.Acum toate ale noastre o iau mai intai pe acolo!
Dar ,incet, incet,cu harul lui Dumnezeu,se formeaza sinapse noi,deprinderi noi,trup nou!
El.Domnul le face pe toate noi!Numai noi sa-I facem loc,sa-L primim si sa conlucram cu El!
 Sa multumim ,Domnului sa ne intareasca pe Cale.
 
                             Cu drag si cu recunostinta ,M.Siluana.