Caracterul psihosamatic al comunicarii

 Ţinerea de mână - comunicare gestuală,este parte a unui dialog interior,care nici nu începe si nici nu poate sfrâşi în pat,ea este o dăruire reciprocă ce se regăseşte în gesturi,face parte din comunicarea umană firească.

Psihosomatic-orientare în medicină care explică maladiile fizice, tulburările morbide ca răsunet somatic al unor disfuncții sau a unor cauze extreme stresante,ori denaturate ,pervertite

Îmbrăţişarea sau mângâierea-manifestări prin care toate creaturile vii caută îndeobşte căldură,încurajare şi care în special la copii,se identifică cu însăşi viaţa.

      Mult înainte ca atracţia erotică să apară la copiii ,ei învaţă că simţămintele difuze care îi îndeamnă la o cunoaştere reciprocă a celuilalt sunt rele.Gradul de disconfort pe care îl poate da o astfel de prejudecată poate varia de la perplexitate pentru unii,ruşine pentru alţii,şi vinovăţie pentru restul.Copiii preiau de la maturi ideea că trupul uman este spurcat , goliciunea trebuie evitată cu orice preţ,iar dacă ar fi pus în situaţia s-o priveşti este taxat cu un rău imens,iar cu mult mai primejdios este să îmbrăţişezi sau să fi îmbrăţişat de cineva ori să ţi de mană o persoană.
  Lecţia aceasta este învăţată de timpuriu şi se înrădăcinează adânc cu strigătul ,,nu atinge" care se aude fără încetare.
                  ,, Să fii atins este rău ,să îl atingi pe celălalt copil nu este permis "-o asemenea interdicţie înţeleasă greşit şi aplicată condamnă definitiv posibilitatea unei legături de dragoste autentică,şi se sfârşeşte în imposibilitatea de a se mai atinge în sentimente.Interdicţiile pot să fie difere în funcţie de vârsta copiilor şi de principiile familiei,dar mesajul este clar ,copiii nu trebuie să se atingă unul pe altul.Acolo unde s-a adâncit sentimentul că atingerea,îmbrăţişarea este ceva păcătos,opreliştile părinteşti se întipăresc atât de adânc în sufletul copilului,încânt  nu vor mai putea fi şterse niciodată.Din păcate, părinţii sunt de cele mai multe ori un exemplu negativ pentru felul în care poate fi evitată îmbrăţişarea,plecând chiar de la relaţia lor de zi de zi.
 Nu-şi ating unul altuia nici măcar mâna,ca să nu mai vorbim de faptul că rar ajung să se mai simtă în largul lor când îşi îmbrăţişează proprii copii,aceasta în ciuda faptului că copiii tânjesc în continuare după astfel de manifestări ce ţin de  tandreţe.Părinţii de genul acesta ajung să nu-şi mai permită o exprimare spontană a sentimintelor prin mijlocirea trupului,cum ar fi îmbrăţişarea sau mângâierea,manifestări prin care toate fiinţele vii caută căldură şi încurajare şi care în special la copii,se identifică cu însăşi viaţa.
 Există studii demne de crezare care susţin că de îmbrăţişare depinde dacă copilul nou-născut va trăi sau va muri.S-a constatat că indicele de mortalitate este foarte mare în maternităţile unde hrana ,îngrijirea pruncilor sunt în general foarte bune,dar lipsesc gesturile de afecţiune,precum mângâierea şi îmbrăţişarea.
   Concluzia este că stimularea prin atingere are un caracter VITAL  pentru dezvoltarea nou-născutului şi că privarea copilului pune în pericol însăşi dezvoltarea lui sănătoasă.Nimeni nu a calculat consecinţele limitării prin atingere la copilul de vârstă preşcolară,dar se vede uşor că,prin aceasta,are loc o anumită pervertire deloc neglijabilă a unor tendinţe curate,dorinţa lui de a îmbrăţişa pe alt copil asociindu-se din păcate cu sentimente de ruşine şi vinovăţie.Între timp va afla că nu trebuie să-i atingă pe ceilalţi şi,cu toate că nu înţelege raţiunea acestui fapt,pierde putinţa de a mai îmbrăţişa spontan sau de a ţine de mână un prieten când se plimbă cu el, toate  aceste gesturi  prin care prietenii îşi arată unul faţă de celălalt  sentimente de tandreţe încep să fie percepute ca lucruri ruşinoase.
                       Se poate spune că nevinovăţia deja a dispărut...
  Pe măsură ce copiii cresc,elenul de a îmbrăţişa se preface într-o tendinţă către ironie şi încăierare,spre dispute şi ciocniri,batăi,care vor da adolescenţilor,măcar acum,ocazia de a avea o anumită atingere trupească.În aceste momente tinerii simt că au scăpat de sub influenţa părinţilor,dar se înşeală amarnic,deoarece modul lor de comportament esenţial a fost deja fixat de convingerile care le-au dominat întreaga copilărie.
  Îmbrăţişarea,ca mod spontan de exprimare a tandreţei şi a prieteniei (camaraderiei),limitată în mod dramatic la vremea copilăriei,devine doar  provocare sexuală,şi astfel când există între doi îndrăgostiţi o relaţie trupească,îmbrăţişarea ca mijloc de comunicare non-verbală ajunge să fie pervertită dacă nu chiar desfiinţată cu totul,deoarece conform principiilor învăţate din familie şi societate,îmbrăţişatul constituie doar o etapă premergătoare,inevitabilă,care deschide calea actului ce va sfârşi în pat,ceea ce desigur este neadevărat.Iar  în momentul în care încep să doarmă împreună,unele perechi ţin să adopte filosofia promovată de acele manuale de ,,specialitate" care tratează ,,cum s-o faci" în care se acordă mult spaţiu ,,tehnicii " îmbrăţişării.
 În aceste cazuri dragostea este condusă într-o zonă impersonală,în care partenerii se regăsesc reduşi doar
la funcţia unor organe,îndepărtându-se tot mai mult de sentimente şi dragostea devine ceva ce poate fi folosit sau mânuit cu dibăcie,şi nu o realitate ce trebuie şi poate fi trăită cu o mare intensitate sufletească .
  
 Până la urmă ,ei vor înţelege că totul ţine de îndemânare,precum învăţarea unei meseri sau sport de performanţă,pentru a fi ,,profesionist " în cele ale dragostei este necesar ca cineva să ştie doar cum să-şi mişte mâna şi unde să-şi pună gura sau limba.  Trist...
 Unirea se limitează astfel la întâlnirea unor organe sau părţi anatomice luate separat,,amputate "de restul trupului unde inima si sufletul nu-şi mai găsesc locul.Astfel ,în numele eliberării sexuale,oamenii nu mai sunt chemaţi să înveţe cum să îmbrăţişeze un alt om,ci cum să exploateze mai bine trupul celuilalt.
 Părerea că,, tehnica "şi că ,,practica" face desăvârşită experienţa erotică nu este  nouă.Înainte cu mulţi ani,ideea aceasta îşi găsea expresia în cuvintele romancierului francez Honore de Balzac,care susţinea că atunci când o femeie se dăruieşte trupeşte unui bărbat este ca şi cum s-ar pune o vioară în mâinile unei gorile.
Prin această observaţie Balzac intenţiona desigur să facă un compliment femeii;dar de fapt descria femeia ca pe un instrument ce poate fi folosit,evident,spre plăcerea celuilalt.Însă Balzac deplângea şi neputinţa gorilei de a face muzică de  bună calitate,chiar şi atunci când dispune de un instrument atât de sensibil precum este femeia.
  Această asociere a femeii cu un,, instrument  sexual" stăruie atât în mintea bărbatului cât şi în mintea femeilor contemporane.O confirmare foarte semnificativă vine chiar din partea femeilor,în special a celor care luptă pentru egalitatea sexelor.Multe dintre aceste femei se fac ecoul desăvârşit al lui Balzac,insistând că în timpul relaţiei trupeşti bărbaţii sunt ca nişte gorile care nu ştiu să ,,exploateze" mai bine femeia,având pretenţia ca gorilele s-o facă într-un mod cât mai satisfăcător.Acest lucru condamnă definitiv stabilirea unei legături de dragoste autentică.Preocuparea obsesivă cu tehnicile de folosire a celuilalt transformă persoanele în obiecte,şi astfel îmbrăţişarea devine o ştiinţă a excitării spre satisfacerea voluptăţii,în loc să fie împartaşirea
 unor sentmente,dragostea se transformă mai degrabă într-un schimb de servicii care deteriorează legătura reală a celor îndrăgostiţi.
 Se ajunge la situaţia în care niciunul nu mai preţuieşte unicitatea celuilalt ,iar în cazul de ceartă sau despărţire tot ce are de făcut un iubit,este să caute pe cineva care va fi în stare să execute mai satisfăcător mişcările specifice unei relaţi trupeşti.
 Când însă îndrăgostiţii se preţuiesc unul pe altul ca persoane urmărind realizarea unei legături trainice,adevărate bazată pe dragoste,este necesar să evite greşeala fatală de a crede că îmbrăţişatul este doar un mijloc pentru atingerea unui scop specific relaţiei sexuale.
  De fapt îmbrăţişarea este un mod fundamental de comunicare,este glasul tăcut care evită cursele cuvintelor,atunci când este chemat să dea expresia anumitor dispoziţii cu un caracter deosebit.
Cuprinderea în braţe a celuilalt întinde o punte separaţiei naturale,pe care nici un om nu poate s-o evite,şi care dă sentimentul unei puternice legături între doi oameni.Atunci când întind mâna unul către altul în mod spontan e o comunicare gestuală,iar cei doi îndrăgostiţi se ating îm aceeaşi măsură în care reuşesc s-o facă şi prin cuvinte,confirmându-şi astfel încrederea pe care o au faţă de celălalt printr-o permanentă reînnoire a dăruirii reciproce ce se regăseşte în gesturi.
Având în vedere că este parte a unui dialog interior,care nici nu începe şi nici nu se poate sfârşi în pat,actul îmbrăţişării celuilalt îi ajută să se simtă mai siguri unul pe altul.
   Când înt-o legătură de dragoste nu există aceasta siguranţă interioară şi exterioară,atunci îndrăgostiţii se pot atinge trupeşte ,dar nu se ating în sentimente. Pentru doi parteneri în dragoste această situaţie este foarte dureroasă,dacă nu chiar tragică...Greu se poate închipui ceva mai bine ticluit,în sens negativ,care să-i umple de disperare şi mânie ,de singurătate în doi,de ruşine şi deznădejde ,pe cei care,în tăcere şi obscuritate,trebuie să se atingă şi să fie atinşi de un partener indiferent sentimental,ştiind că gesturile de tandreţe ale aceluia sunt numai şi numai pentru satisfacţia trupescă.În aceste condiţii îmbrăţişarea nu exprimă nici căldură şi nici apropiere.Este un gest plat care aşteaptă ceva în schimb şi care conduce doar la ceea ce are pretenţia să obţină,adică oferirea unui serviciu.
  Este crucial pentru noi să înţelegem că  îmbrăţişarea , ţinerea de mână,ca şi vederea,gustul,auzul,reprezintă pentru făptura umană nevoi şi activităţi organice indispensabile.Îmbrăţişarea unui semen satisface adânca noastră nevoie pentru o prezenţă şi mai substanţială a celuilalt în viaţa noastră,care conduce la o comunicare deplină cu celălalt.
  Când cineva se apropie de partenerul său sufleteşte,sentimental şi duhovniceşte,este firesc să simtă nevoia de a-l atinge şi trupeşte.Orice tip de comunicare umană are în mod normal un caracter psihosomatic,presupunând o dimensiune trupescă,tot aşa cum există una sufletescă şi duhovnicească.
 Numai o concepţie deformată,dualistă ,în esenţa ei,despre firea umană identifică îmbrăţişarea oamenilor cu lucrarea de procreere, legând-o neapărat de activitatea sexuală.Acest lucru este dezgustător să se confunde  cu orice prilej îmbrăţişarea cu actul de împreunare.Această identificare nu este specifică firii umane,ci este impusă de o anumită înţelegere anormală ,dominantă,în zilele noastre,deseori fiind cea ma importantă cauză a imoralităţii în dragoste,deşi pare să urmărească exact contrariul.

 

Dualismul si criza de identitate

     Dualismul este concepția filozofică potrivit căreia la baza existenței stau două principii opuse și ireductibile: materia și spiritul, corpul și sufletul, binele și răul

   Puritanismul este o  doctrină a unei secte prezbiteriene din Anglia și Scoția care luptă pentru curățarea cultului și a dogmelor religioase de rămășițele catolicismului, rigorism exagerat privind respectarea preceptelor religioase și morale

  Termenul masculinitate-provocatoare,sexualizata da inteles de mascul de prasila;insa in ceea ce-l priveste pe om,termenul se refera la instinctul de reproducere,dublat de patima,care este gata de a se impreuna,fara intentia de a intemeia vreo familie ori o relatie sufleteasca bazata pe dragoste  si care presupune doar  o permanenta atitudine provocatoare la adresa celuilalt de sex opus(femeie-barbat). ,,Indragostitul "cu o astfel de orientare sufleteasca si trupeasca se indreapta in permanenta catre  un anumit tip de satisfactie ce nu se deosebeste prea mult de ceea a unui animal in calduri. 

   In  societatea noastra din pacate conceptia masculin-provocatoare  asupra dragostei ,domina intr-o asa de mare masura incat cel ce ii este deja tributar nu mai are nici o putere sa se descotoroseasca de ea.Temelia ei poate fi aflata in puritanism si in viziunea dualista despre om care au dominat si domina Apusul,fiind accentuata de criza de identitate,care chinuie mai mult sau mai putin intreaga umantate.
  Cu cat un barbat se indoieste mai mult de barbatia sau capacitatea lui erotica,cu atat mai mult se manifesta

  si simte nevoia sa se comporte ca un animal de prasila(gata de monta).Acelasi lucru este valabil si in ceea ce priveste femeia,care este obligata sa adopte un comportament similar,cu atat mai mult cu cat se simte neglijata din punct de vedere erotic.Tragedia la care conduce aceasta situatie este de neimaginat intrucat,pe de-o parte,barbatii sunt cuprinsi de o continua neliniste,socotind ca purtarea lor nu este destul de provocatoare sexual,fapt care ar putea provoca dispretul femeilor,iar pe de alta parte femeile sunt cuprinse de o neliniste asemanatoare,de teama sa nu determine din acelasi motiv( lipsa unui sex-appeal) dispretul barbatilor În aces fel,atat barbatii cat si femeile ajung sa adopte un comportament care, in esenta este cu totul impotriva iubirii,si care nu numai ca nu satisface nevoia lor de dragoste reala,dar devine si pricina unui chin fara de sfarsit.
    Conceptia masculin-sexualizata nu se limiteaza doar la un comportament erotic ce cauta destindere sau relaxare sexuala, ci devine un intreg mod de viata, fixand in special pentru barbati,un anumit tip de comunicare,vocabularul pe care il folosesc,glumele si bancurile preferate,modul in care sofeaza,performantele de care fac dovada la fumat la bautura si tot felul de alte trivialitati.Perceptia aceasta deformata isi pune amprenta pe fiecare manifestare a vietii lor.Aceasta intelegere gresita asupra dragostei , nu face decat sa deformeze intr-un mod dramatic chipul barbatului,provocandu-i infirmitati sufletesti tragice.Una din cele mai dezastruoase infirmitati ,pe care o provoaca barbatului aceasta conceptie denaturata,este incremenirea totala a tandreteii sau subminarea totala a capacitatii lui de a exprima si de a primi tandretea celulalt ,preschimbandu-se cu totul nu numai intr-o fiinta de neiubit,dar si intr-o persoana chinuita ,care se dezumanizeaza continuu sub toate aspectele.Si toate acestea se intampla pentru ca nu mai poate exprima si implini in mod real nevoia cea mai adanca si mai umana a lui,aceea de a iubi cu toata fiinta.
  Partea tragica este data de faptul ca situatia creata nu numai ca nu ofera multumire partenerilor,ci naste neliniste si devine o povara,asezand deasupra tuturor o plictiseala vecina co moartea in relatia lor.Doua ar fi cauzele care conduc la experiente erotice nelegitime;pe de o parte ,plictisul indus de obligativitatea relaxarii sexuale a celuilalt,intarita si de convingerea gresita ca acesta este scopul insotirii legitime ,iar pe de alta parte,nasterea sentimentului ca, pana la urma,dragostea nu poate inflori in legimitate.Prin urmare ,sotia(sau viitoarea sotie) ajunge sa se identifice cu:obligatia si cu plictisul,cu grija de famile,cu rufele proaspat spalate si calcate,cu mancarea bine pregatita,in timp ce sotul(ori viitorul sot)se identifica cu cele economice,cu mijloacele de trai, cu banalitatea si ,in final,cu lipsa de sens.
 În aceste conditii,nevoia de tandrete si de joaca trebuie sa-si gaseasca implinirea oriunde in afara casatoriei,mai ales in faradelege,in subterana vietii,in cele care sunt necurate prin ele insele.
  Infirmitatea sufleteasca de care sufera omul zilelor noastre ,isi pune amprenta asupra capacitatii lui de a simti si de a exprima tandrete,de a comunica cu celalalt prin intermediul trupului sau.
         De ce oare?
   În primul rand pentru ca a omul a uitat ori nu vrea sa inteleaga ca el, esteo alcatuire psihosomatica ,ceea ce face ca toate manifestarile lui sa aiba pana la urma un caracter dual,suflet si trup,si in al doilea rand pentru ca s-a trecut la ideea pervertita de sexualzare a trupului  pentru un pacat care este al spiritului (functia cugetatoare,rationala,logica a omului) sau al duhului.Întrucat duhul este cel care cugeta trupeste,in spatiul duhului ar trebui sa aiba loc si aceasta interventie curatitoare .Atfel ,oricat al trata trupul ca tap ispasitor,nu vom obtine nimic bun,afara de cultivarea unei ipocrizii care isi cauta justificarea.
   Daca inima ta ar fi curata toata faptura ar fi pentru tine o oglinda a vietii si o carte plina de sfinte invataturi,

daca ai fi asa cum ar trebui sa fii, bun si curat, toate ti-ar sluji spre bine.Nimic nu pateaza si intunica inima omului mai mult ca iubirea diverselor patimi.Ochiul curat vede lumea şi tot ce este în lume; iar ochiul în care a intrat patima  nu poate nici să se uite, nici să vadă.
      “Omul are nevoie de dragoste. Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor.”  Victor Hugo
                        Singura anomalie a omului  este din pacate  incapacitatea de a iubi.

Pericolele modului de educatie sexuala propus in ziua de astazi spre institutionalizare

   Desi dobandirea anumitor cunostinte legate de functia de procreare pare folositoare si chiar necesara pentru abordarea problemelor specifice ce tin de vietuirea in doi,totusi perspectiva propusa de anumite institutii este,,rationalista" si foarte impersonala,concentrandu-se in exclusivitate pe partea practica si organica,statornicind o intelegere mecanicista asupra dragostei si devenind cauza simptomelor pe care tocmai urmareste sa le analizeze si sa le vindece.

  Educatia sexuala ,asa cum se desfasoara in Apus, urmareste modul in care cineva poate avea relatii sexuale evitand primejdia unei sarcini,a bolilor venerice etc.Prin acest tip de educatie se exercita insa o presiune mentala asupra adolescentului de a-si impropria un anumit tip de atitudine masculin -provocatoare,care din punc de vedere al interioritati  stimuleaza imaginatia si excitabilitatea ,iar din punct de vedere exterior trebuie sa confirme impresia dominanta ce tine de o anumita asteptare sociala.
  In educatia sexuala trebuie tinut cont de faptul ca maturizarea sufleteasca,trupeasca, prin urmare si cea erotica,a adolescentilor nu este uniforma sau simultana la toti,ceea ce face ca promovarea unei educatii sexuale impersonale sa impuna inevitabil o nivelare traumatizanta intr-o zona atat de personala a experientei umane.
 Mai mult decat atat,experienta acelor tari care au instituit de multa vreme o astfel de educatie nu este in general incurajatoare.In tarile scandinave-spre exemplu ,Suedia,unde apare cel mai mare procent de boli venerice din Europa avand pe deasupra si o crestere a numarului sarcinilor la fetele de 12 si 13 ani-,oficialitatile declara ca educatia sexuala a luat-o pe un drum gresit.
   Recent, în Marea Britanie orele de educaţie sexuală au devenit obligatorii, părinţii nemaiavând libertatea de a-şi retrage copiii de la astfel de cursuri, în ciuda faptului că potrivit statisticilor 79% dintre britanici sunt împotriva cursurilor de educaţie sexuală şi nu şi-ar lăsa copiii să le frecventeze. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Spania, unde guvernul condus de Partidul Socialist a impus cursuri obligatorii de educaţie sexuală în care homosexualitatea este prezentată ca ceva normal. Imagini şocante au dezvăluit recent cum în America Latină în cadrul orelor de educaţie sexuală profesorii au organizat mici scenete în care practic copii de 10-12 ani simulau acte sexuale.Francezii,la randul lor,declara esuat cursul de indrumare sexuala din tara lor,principala cauza a nereusitei atribuind-o faptului ca educatia ar fi fost facuta de persoane incompetente.
                               Cu referire la acest subiect ,O.Papanutzos declara :
   ,,Nu este lucru usor sa vorbesti copiilor despre pericolele de genul acesta(sexuale),caci poti sa-i sperii,sa-i umpli de dezgust,sau -ceea ce e mai rau -sa-i faci sa devina nerusinati"
 Dar,cel mai mare pericol pe care-l poate provoca aceasta educatie ,axata pe castigarea unor cunostinte pur tehnice ,este subminarea disponibilitatii tanarului de a-l intalni la modul real pe celalalt,paralizandu-i cresterea si implinirea sufleteasca-indepartandu-l de ceea ce este cu adevarat esential-conducandu-l astfel la izolare,la tristete si la tot felul de stari si situatii care pot merge pana la sinucidere,la  legaliza şi legitima desfrâul sub formele sale cele mai abjecte şi tulburătoare: pedofilia şi incestul.,la aberaţiile sexuale precum masturbarea, homosexualitatea, pedofilia,care  sunt descrise ca manifestări normale ale sexualităţii umane,si pe care statisticile,bineinteles ,nu le pun in legatura cu acest tip de educatie.
 Asistăm astfel la o încercare fără precedent de pervertire a omului prin cele mai sofisticate mecanisme de psihologie aplicată şi programe educaţionale interactive