Omul nu se poate salva fără sforţare şi aceasta are un scop îndoit:acela de a se cuceri pe sine şi de a îndruma pe alţii.Cei tari,cei aleşi au datoria de a răspândi lumina ce a înflorit în inima lor.Ei nu se pot mulţumi cu bucuria de a se înălţa singuri,ei merg purtând şi pe alţii...:,,Porunca noua dau voua, sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu" (Ioan 13, 34; 15, 12).


                                      Masculin si feminin

  Universul nostru moral cuprinde si raportul barbat-femeie,
deosebirea vine din faptul ca avem de-a facecu doua naturi,
cel masculin si cel feminin,cu formele si valentele lor aparte.
        Exista aici ,în lumea noastra,între barbat si femeie,o permanenta
stare de tensiune care se manifesta în infinite modalitatile posibile,
unele echilibrate,altele într-o dramatica lupta.
Dragostea omului pentru femeia lui este,de cele mai multe ori,un impas unde tese dulcele cu amarul si cantecul cu plansul.
  Cei mai multi dintre barbati vad in femeia lor o existenta de o calitate inferioara,o faptura care poate fi si poate sa nu fie.Atunci cand o cauta ,o vor ca pe o posesiune si o exploateaza ca pe un bun propriu,ceea ce face sa-i stinga personalitatea.Cei mai multi iubesc femeia pentru ei,si o consuma,nu o cultiva.
     Acel,,tu" pe care îl simtim zilnic în viata noastra interioara si sociala este cu totul specific în cazul femeii si trebuie privit ca atare.În general,natura si conditia femeii au foat privite într-un mod cu totul superficial si nedemn.Au trebuit sa vina poetii,ca o reabilitare a ei sa se produca.
     Pentru oamenii nostri de toate zilele,femeia este un obiect de uz casnic
sau si mai rau un instrument de furnizat placeri,iar casatoria o institutie prin care se castiga certitudinea economica si sexuala.Pe aceste temeiuri este privita,de cele mai multe ori dragostea.
  Dragostea acestor oameni are aceeasi calitate pe care o are însasi viata lor ce se misca între apetit si senzatie.
     Femeia devenita sotie este în primul rand un om,omul cel mai apropiat si cel mai bun,omul alaturi de care si prin care îti înfaptuiesti destinul
  Legatura sexuala exista,dar nu este specifica si definitorie pentru ca ea cade si dincolo de sfera existentei umane;în zoologie ea este reala si necesara prin caracterul ei natural,dar aceasta legatura capata o semnifcatie noua prin dragoste,însa adevarata legatura este de natura spirituala.
  Întelegem mai mult atunci cand privim lucrurile în adancime,nu în aparente înselatoare.Oamenii cand se casatoresc o fac mai des împinsi de instincte sau din interes,mai rar din dragoste;in acest fel îsi iau amante în loc de sotii,care inseamna cu totul altceva.
 În aceste cazuri nu mai poate fi vorba de dragoste ca putere generatoare a spiritului,nici de famile,nici de casa în sensul de camin si cu atat mai putin de unitate de viata si împlinirea unui destin uman superior
  Întrucat e om,femeia trebuie tratata ca o faptura spiritualizata;femeia are umantatea ei  pe care barbatul nu are dreptul sa o ignore si,mai ales,s-o distruga.Fiinta cu structura proprie ,cu o sensibilitate si vocatie specifica,ea manifesta valori si sensuri cu totul particulare.
  Cine doreste masculizarea femeii,nu stie ce face,pentru ca în acest fel saraceste universul umanitatii noastre.
  În casatorie stau fata în fata doua existente care sunt un potential de viata si rodesc abia prin unificarea lor,avand drept nazuinta realizarea unui echilibru existential.Participarea lor este într-un  anume fel o asimilare reciproca,care aduce la viata o alta existenta si care e,în mod real,altceva decat era initial.
  Dragostea adevarata nu merge pe relatie,ci pe creatie.Aceasta este una din caile prin care omul poate învinge singuratatea .