Lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu !

                          Iata Eu am venit la voi sa va slujesc voua .Ce sa sujesc?Mantuirea voastra .



Pomenirea lucrarilor lui Dumnezeu nu este un exercitiu psihologic
si nu se face spre a sluji unor nevoi psihologice,fie ele oricat de nobile. Scriptura ne invata ca,din clipa in care l-a zidit pe om,Dumnezeu
Insusi i-a purtat de grija.El ne-a dat chip si a revarsat peste noi darurile
 bunatatii Sale.El ne-a adus la fiinta si ne-a dat viata(Cf.Fac2:7),
inzestrandu-ne cu trup si suflet ,duh,inima si simturi.

  A intarit pamantul,ca reazem picoarelor noastre

(cf.Is .66:1),si minunata bolta cereasca a pus-o
 acoperamant capetelor noastre(cf.Ps.103:2)

Ne-a dat soarele ,,spre stapanirea zilei "   
(cf.Fac.1:16) si spre bunastarea
vietii noastre,inca si aerul spre respirare..
  A asezat fiarele campului ,pasarile cerului,
pestii si plantele sub stapanirea
noastra(cf.Fac.1:26-28) si ne-a daruit
,,felurite roade"ale pamantului
(cf. Fac.1:29) spre plinirea trebuintelor ,
pe langa ele,imbracaminte si
materiale pentru casele noastre.
Intr-un chip uimitor ,a incurajat dezvoltarea
industriei,spre a satisface nevoile populatiei
in crestere a pamantului si
a facut cu putinta supravietuirea noastra
si inca in mod placut.
  Dumnezeu a pus o cantitate nemasurata
de bogatii materiale si de
energie la dispozitia noastra.
Precum spun Sfintii Parinti,noi avem
intreaga noastra existenta ,,cu imprumut "de la Dumnezeu,un imprumut
fara de sfarsit.Fiecare molecula de aer pe care o respiram este un nou imprumut;
tot ce avem este un imprumut si un dar.Ce avem pe care sa nu-l fi primit
(cf.1 Cor.4:7)?Caci in toate vremea El vegheaza asupra noastra,ocrotindu-ne
sanatatea si dandu-ne putere,impreuna-lucreaza cu noi in toata fapta cea buna
si randuieste viata noastra prin neintrecuta Sa intelepciune.Ne daruieste
parinti,prieteni si,mai presus de toate ,povatuitori intelepti.El este
Acoperitorul vietii noastre si plinirea tuturor stradaniilor ce ne sunt spre
folos.El este Cel Ce ne apara de relele nevazute si de spaimele mortii,si o
face cu ,,precizie matematica"chiar si atunci cand,din partea omului,nu mai
este nici o nadejde de mantuire.El este Cel Ce a spus:      
,,Tatal Meu pana acum lucreaza ,si Eu lucrez"(In.5:17)
 Dumnezeu l-a cinstit pe om,zidindu-l ,,dupa chipul si asemanarea Sa"(cf.1:26)
   Insasi prima suflare pe care a suflat-o in narile omului(cf.2:7)l-a incununat
pe acestacu slava, cinstea si in chip prorocesc l-a pregatit sa primeasca
 descoperirea bunelor vestiri pe care Fiul Sau avea sa le aduca lumii(cf.Lc.2:10)
   In starea sa dintru inceput ,omul era,precum zice apostolul,
,,chipul si slava lui Dumnezeu"(1Cor.11:7).Dar cand a ales sa uzurpe aceasta
slava si ,,sa devina ca Dumnezeu"(cf.Fac.3:5),s-a aflat pe sine instrainat de
Inceputul sau,pentru ca aceasta slava purcede (vine),,de la Unul Dumnezeu"
(In.5:44)si dupa dreptate trebuie sa fie intoarsa lui Dumnezeu.Aceasta
instrainare l-a predat pe calcatorul de porunca stricaciunii si mortii(cf.Rom.
5:12);cu toate acestea,Dumnezeu,credincios si de neclintit in planul Sau dintru
inceput-acela de a-l face pe om partas dumnezeiestii Sale slave si fericiri-nu
inceteaza sa caute cu smerenie cai prin care sa cerceteze faptura Sa.Dar pentru
ca bogatia darurilor Sale duhovnicesti sa ajunga la om,a fost nevoie ca acestui
fapt sa-i premearga o indelunga perioada in care Dumnezeu sa pregateasca
venirea Fiului Sau in lume.
  Privind la istoricul relatiei lui Dumnezeu cu omul,nu vedem nimic altceva
decat blanda,iubitoarea purtare de grija a Domnului catre faptura Sa.
 Iov in stradania sa mai presus de om de a patrunde adancul judecatilor lui
Dumnezeu si de a ramane neclintit in adevarul Sau ,spune ca tocmai din
aceasta pricina omul este o minune atat de mareata:pentru ca Dumnezeu
Si-a atintit Duhul Sau asupra lui,il cerceteaza in toata dimineata si il
incearca in toata clipa(cf.Iov7:17-18).Omul insusi devine o,,inima adanca"
(cf.Ps.63:7),plina de trezvie,si devine tinta lucrarii lui Dumnezeu Care il
desavarseste si face din el o faptura intelegatoare ,dandu-i infatisare dupa
chipul Sau.Dreptii Vechiului Testament erau constienti de cinstea si fericirea
acestei cercetari si tanjeau sa primeasca mantuirea lui Dumnezeu,dupa cum
Insusi Domnul marturiseste:,,Multi proroci si imparati au voit sa vaza  ce
vedeti voi si nu au vazut si sa auda cele ce auziti si nu au auzit"(Lc.10:24).
 Inainte de Intruparea lui Hristos ,toata cercetarea omului de catre Dumnezeu
s-a dovedit a fi in cele din urma neroditoare si nu a facut decat sa pregateasca
cumva de la distanta si ,,in parte"-venirea adevarata si pentru totdeauna a
harului lui Dumnezeu ,atat de dorit celor care fusesera lipsiti de el,intrucat
,,toti au pacatuit"(cf.om.3-23).
  Din chiar prima clipa a caderii lui Adam,Dumnezeu l-a cautat pe el,
,,Adame,unde esti?"(Fac.3:9)Si nu a incetat sa caute printre fiii oamenilor
macar unul cu intelegere,macar unul care sa-L caute pe Dumnezeu si sa faca
bine(Ps.13:2)Deznadajduit,psalmistul ne spune ca un astfel de om nu s-a
putut afla ,pentru ca ,,toti s-au abatut,impreuna netrebnici s-au facut;nu este
cel ce face bine,nu este pana la unul"(Ps.13:3;52:4)
  Dar ,,cand a venit plinirea vremii(Gal.4:4;Ef.1:10),o astfel de persoana
s-a gasit pe pamant,Sfanta Fecioara,care avea toata neintrecuta frumusete
si slava cea ,,dinlauntru"(Ps.44:13)Infatisarea ei inaintea lui Dumnezeu era
atat de stralucita si minunata incat Imparatul ceresc,a umbrit-o cu Duhul
Sau cel Sfant,a facut-o scaun al heruvimilor si a ,,plecat cerurile si S-au
pogorat"(Ps.17:11;2 Imp.22:10)Potrivit Sfintilor Parinti,Sfanta Fecioara
era un vas desavarsit care cuprindea toate harurile duhovnicesti si virtutile
dumnezeiesti.Trei virtuti erau indeosebi vadite.
  Prima este retragerea ei ,,isihastica"in rugaciune ,in Sfanta Sfintelor,adica
desavarsita ei moarte fatade lume si infatisarea sa heruvimica inaintea
Dumnezeului celui Viu,Dumnezeul parintilor sai.Ea a uitat poporul sau si
casa parintelui sau(cf.Ps.44:12).si ,in schimb ,inalta catre Dumnezeu rugaciuni
de cerere pentru mantuirea intregii lumi.S-a aratat a fi un Vitleem-o casa a
,,painii vietii"(In.6:48)-Maica lui Hristos-Dumnezeu,a devenit salasul
Firii dumnezeiesti.
  A doua ei virtute este smerenia.Precum ea insasi spune,Domnul,,au cautat
spre smerenia roabei Sale"(Lc.1:48).,,Nimicnicia "adancii si  desavarsitei sale
smerenii a devenit ,,materia"din care Cel Preainalt a lucrat rezidirea neamului
omenesc.Cu ajutorul acestei smerenii ,Preasfanta Fecioara a urmat in chip
prorocesc Calea pe care Fiul ei avea sa o descopere si a implinit legea Duhului
Sau:,,Cel ce se smereste pre sine se va inalta:(Lc.14:11;18:14),si astfel
Cel Puternic ,,i-au facut marire"(Lc.1:49) si a inaltat-o mai presus chiar decat
puterile ingeresti.
 Cea de-a treia virtute este neprihranirea ei,care n-a fost niciodata intinata,
nici prin privire,nici prin gand,nici macar prin cea mai usoara inclinatie a
inimii.Inima ei era cu totul daruita lui Dumnezeu si tocmai aceasta ,,daruire de
sine"(paradosis) a invrednicit-o sa vorbeasca cu Dumnezeu si L-a facut pe
Dumnezeu sa astepte consimtamantul ei:,,Iata roaba Domnului;fie mie dupa
cuvantul Tau"(Lc 1:38),ca pe incuviintarea fara de care lucrarea de mantuire
a lumii nu era cu putinta.
 Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu ,,S-au facut trup si S-au salasluit intru noi,
si am vazut slava Lui,slava ca a Unuia-Nascut din Tatal,plin de har si de
adevar"(In. 1:14).Cuvantul lui Dumnezeu Si-a facut ,,lacas sfant" in
pantecele Fecioarei,Fiul lui Dumnezeu S-a nascut de la Duhul Sfant si din
Fecioara Maria.Intruparea lui Dumnezeu este cea mai mareata si mai minunata
cercetare dumnezeiasca,prin care Dumnezeu a cinstit neamul omenesc.El
S-a unit pe Sine cu acesta,a devenit asemenea lui si ,,prin Duhul cel vesnic"
(Ev.9:14).S-a dat pe Sine jertfa pentru cei robiti si cei osanditi si a aflat
,,vesnica rascumparare" pentru toti (Ev.9:12)Dumnezeu da pe Unul Nascut
Fiul Sau lumii,astfel,,ca noi sa viem printr'insul(1 In.4:9)Dar si Fiul Se da
pe Sine,,pentru pacatele noastre,ca sa ne scoata pre noi din acest veac rau de
acum,dupa voia lui Dumnezeu si a Tatalui nostru"(Gal.1:4)Si Duhul Sfant
Se daruieste pe Sine,spre a ,,ne povatui pre noi la tot adevarul"(In.16:13)
plinitatii dragostei Treimii
 Tocmai in aceasta binecuvantata predanie a ,,daruirii " lui Dumnezeu-in
aceasta miscare in cerc a slavei de la Dumnezeu la om si de la om la Dumnezeu
se afla fericirea fapturilor intelegatoare si in ea se implineste gandul lui
Dumnezeu.Sa nu uitam ca Dumnezeu nu ne-a mantuit prin atotputernicia Sa,
ci prin slabiciunea Sa,caci ,,slabiciunea lui Dumnezeu este mai puternica
decat oamenii"spune Sfantul Pavel(1 Cor.1:25)Ea inseamna desertarea de Sine
,chenoza puterii si intelepciunii Sale dumnezeiesti,precum si nespusa Lui
iubire,iubire,,pana la sfarsit"(In.13:1).
  Si cine poate masura calea de la inaltimea firii Sale dumnzeiesti panala adancul
smeririi Sale ,acea nemarginita cale pe care a strabatut-o ca sa afle si sa
mantuiasca,,oaia cea pierduta"omul cazut?!
 
                                                     Din :Largiti si voi inimile voastre!
                                          Arh.Zaharia Mas.Essex.-Sfantul Ioan Botezatorul.