Ce lume s-a stins intre crezuri goale de lut
Ce timpuri am prins, cu idei ce noi nu le-am vrut.
Tristetea ne-a impins intr-un nor de paie si fum
Prezentul ne-a inchis intre vremuri moarte de mult
Ce lume in vremuri oarbe, ce-amaruri am plans
Ce jocuri si teluri moarte, ce pamant infrant
Cine-ar fi spus ca astazi lumina se va stinge
tarand cu ea in adancuri puterea de-a spera?!
Si totusi...
Cei vechi credeau
că te-a furat din Cer
Titanul Prometheu,
Ca oamenii
să crească în puteri
Iar eu,
Te vreau simbol al vieţii mele
Pe tine Focul
coborât din stele!
Mă uit cum pâlpâi,
cum te-nvăluieşti
Cum te ridici în flacără,
cum creşti
Şi ascult cu ochi-nchişi
ce povesteşti
Si eu as vrea ...de acum ...
Să fiu o sursă
de lumină şi căldură.
Să degajez mereu
din viaţa mea sărmană,
Lumină, dragoste fără prihană.
Chiar de-oi rămânea până la urmă, zgură
Să ştiu că mângâierea mâinii mele
A alinat în lume vre-o rană,
Şi că scântei din gândul meu,
Au luminat un întuneric greu,
Şi atunci viaţa mea nu va fi vană.
Voi fi, atunci şi eu ca tine,
Tu Focule cu pâlpâiri senine !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.