La capatul durerii este Dumnezeu !.

La capatul durerii este Dumnezeu !



  
 Când ai gustat iadul în tine si nu îl mai proiectezi pe ceilalti, nu mai poti sã uiti si nu mai poti sa-L cauti decât pe Dumnezeu si cum uiti sã zici Doamne ajuta-ma, Doamne miluieste-ma, cum nãpãdeste groaza aceea pe tine din nou si o vezi în tine.
   Chiar când te uiti la celãlalt care face ceva rãu, tot înlãuntrul tãu o simti”.
Pentru lumea secularizatã în care trãim „iadul” este un cuvânt „de groazã” care face parte mai degrabã din terminologia hollywoodianã, decât a vietii reale. Pentru omul crestin însã, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneste chiar viata noastrã duhovniceascã. Si dacã pentru lumea „iadul” este un capãt de drum, pentru lumea crestinã iadul poate fi chiar începutul unui drum a cãrui continuare este, paradoxal, bucuria.
         Toatã lumea stie cã bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit.
A fost un moment în care am realizat cã eu nu pot sã fac nimic bun, cã eu nu pot sã fiu fericitã, cã orice as face nu iese bine si cã oricât m-as strãdui , m-as ambitiona , m-as ruga, sfârsesc prin a face ceva care mã întristeazã, care mã face sã-mi fie rusine, care mã face sã mã simt stingheritã, cel putin în fata mea, dacã nu în fata celorlalti, Eu m-am întors în bisericã târziu dupã ce am trãit gustând din toate durerile ei, din toate deznãdejdile ei, dar si din toate bunãtãtile, frumusetile câte putin.
Si eram deja deznãdãjduitã cã nu existã bine.
In momentul în care te întâlnesti cu tine, reactionezi neasteptat, fie în bine, fie în rãu, si iar cazi în deznãdejde pentru cã nu poti sã trãiesti la nivelul discursului pânã ce nu te identifi cu acel discurs. Când am intrat în bisericã si am vãzut , cã iau putere de la Dumnezeu, întelepciune de la Dumnezeu si cã repet aceleasi cãderi si cã ispita deznãdejdii era la îndemâna mea la fel ca si înainte, atunci a murit în mine orice formã de evlavie emotionala. Stiam ca oricât ar fi de puternica trairea bazata pe emotiile rele, de fapt negative, ma vor rasturna. Si atunci m-am ­asezat în fata lui Dumnezeu si am zis:
„Doamne, ajuta-ma sa înteleg ce se întâmpla, de ce e asa, stiu ca esti Dumnezeu, stiu ca Te oferi noua, stiu ca-mi dai tot harul, dar la gândul ca ar trebui sa postesc , sa fac matanii sa ma rog . sa stau în încordarea asta ca sa obtin bucuria si apoi sa o pierd, întâlnindu-ma cu mine, nu am sa pot, nu rezist, am stofa de om slab”.
Si atunci Dumnezeu mi-a vorbit o vreme, nu la ureche sau in inima, ci citind din Sfânta Scriptura am primit raspunsul, am auzit pentru prima data cuvântul Lui: „Fara Mine nu puteti face nimic”. Orice tentativa a mea de a face ceva se bazeaza pe o parere a mea, pe un sistem de gânduri si credinte ale mele, care sunt construite pe „eu pot” .
Si când am înteles ca solutia ar fi sa renunt la toate acestea, sa renunt la aceasta constructie, atunci a început chinul. Chinul omului de a intra în împaratie este de fapt chinul lepadarii de sine; si lepadarea sa de sine este moarte, nu metafora, si iarasi am vazut ca nu pot si am spus „Doamne, omoara-ma Tu, ca eu nu pot sa mor. Ajuta-ma, Tu, te rog, iar când vezi ca nu ma tin de treaba, sileste-ma”, cum zice parintele Sofronie într-o rugaciune de dimineata. Si am trait ceea ce, citind candva, am vazut ca se numeste trecerea prin vamile vazduhului. Eu aveam o privire înduiosata in fata acestor texte mai ales când erau redate imagini cu draci ... Insa când am descoperit in launtrul meu acesti draci si aceste furci care nu aveau coada si coarne… ci erau niste puteri potrivnice atunci am înteles cât de cumplite sunt acele vami. Acum, cu adevarat, nu stiu daca le-am trecut sau nu, la orice coborâre dau de ele si nu pare a fi o calatorie pe care ai terminat-o vreodata. Dar în momentul acela am vazut ca eu nu pot face nimic bun si am înteles ce Dumnezeu bun avem. Un Dumnezeu care vrea sa faca ceva bun cu mine, care ma iubeste asa cum sunt. Si a venit bucuria ca avem un asemenea Dumnezeu care ne iubeste si nu asteapta de la noi nicio performanta, caci poruncile lui nu sunt strigate, „Haide, fa acuma ca, daca nu faci asta si nu iei 10, nu te mai iubesc si nu te recompensez”. Nu, poruncile Lui sunt mâini întinse, putere întinsa catre noi.
Nu avem rabdare sa ducem pâna la capat o durere
pentru ca nu vrem, pentru ca ne este frica.
Ne este frica ca vom muri, ne e frica de moarte. Imi amintesc ca în fata unei dureri am zis ca „nu mai pot, crap” si mi-am zis: „crapa” si s-a crapat de ziua. Deci a fost un rasarit ontologic în mine. Dupa aceea, însa, mi-am dat seama ca oamenii nu pot face ca mine, nu vor sa faca ca mine, nu au rabdare, sunt prinsi în alte treburi si atunci când am ajuns la Dumnezeu, primul lucru pe care il cer lui Dumnezeu este acesta- sa ma învete cum sa-i învat eu pe oameni sa crape de durere, ca sa ajunga la bucurie. Ca nu poti altfel. Si am descoperit atunci ca toata inteligenta umana seculara este îndreptata în doua directii: prima sa anestezieze durerea, sa ne scape de ea, sa ne ofere surogate de bucurie.

Iov socoteste firea cea cazut drept a doua pricina a suferintelor sale.

           Iov nu intelege pentru ce-l incearca asa,de vreme ce nu stie sa-I fie gresit in vreun fel lui Dumnezeu.Aceasta framantare a lui Iov,intrebarile fara raspuns ,nelinistea ce-I bantuie sufletul fac parte si ele din incercarile lui Iov.

  Tot cautand o pricina,Iov crede c-a gasit-o in necuratia care intineaza pe tot omul de la zamislirea sa:

      ,,Cine-I curat de tina?Nimeni,chiar daca-I va fi viata o zi doar pe pamant(Iov14,4-5-Septuaginta)

Aceste cuvinte sunt puse adesea in legatura cu versetul 7 al Psalmului 50:Ca intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.

                  Ce inseamna insa aceasta intinare si acest pacat?

Unii au spus ca e vorba de un pacat de care tot omul e vinovat prin insasi firea sa;altii au vazut in aceste cuvinte necuratia trupeasca legata de zamislire si  nastere;altii socotesc ca e vorba de ,,legea pacatului”adica de urmarile pacatului stramosesc,pe care omul le mosteneste la nastere,fara a fi el insusi pacatos si vinovat de pacat.

             Comentand aceste versete ,Sfantul Ioan Gura de Aur are in vedere slabiciunea firii omenesti.Aceasta slabiciune e cea a firii cazute,care poarta in ea ranile pacatului stramosesc.

         Sa luam aminte ca nici Iov nu pare a se gandi la un pacat al sau,pentru ca nu inceteaza sa se vada pe sine drept,si chiar Dumnezeu il socoteste pe Iov,,fara prihana”si vedem acest lucru in cuvintele rostite de el:

                                         ,,omul nascut din femeie”

    Suferinta si toate relele pe care le indura Iov sunt ispite ale diavolului ,el  vrea sa-l impinga ,nadajduind ca Iov, Il va invinui pe Dumnezeu si vedem acest lucru in cuvintele:Te tii mereu de statornicia ta?Blestema pe Dumnezeu si mori!

In aceste cuvinte sunt infatisate cele patru mari ispite pe care le are de intampinat tot   omul la vreme de suferinta:

          -sa-si piarda virtutea rabdarii

         -sa cada in patimile pe care le isca frica de durere

         -sa-L invinuiasca si sa-L blesteme pe Dumnezeu

        -sa-si ia viata

                               Blestemul ,,mori”!

    Si intr-adevar ,moartea il asteapta mai cu seama pe cel cazut in a treia ispita –blestemarea lui Dumnezeu.

Caci auzim de doua ori pe satana spunandu-I lui Dumnezeu :Intinde mana Ta si atinge-Te de tot ce este al lui,sa vedem daca nu Te va blestema in fata!(Iov1,11);si :Intinde-Ti mana si atinge-Te de osul si de carnea lui!Sa vedem daca nu Te va blestema in fata!(2,5)

 

                                           Minunata tarie a lui Iov

  Toata aceasta suferinta ,care ar fi  dus la pierie pe oricare alt muritor.nu-l clatina  pe Iov.Si intru toate acestea Iov nu a pacatuit si nu a rostit nici un cuvant de hula impotriva lui Dumnezeu,ci da slava si multumire lui Dumnezeu.

Iov se impotriveste prin trei mari virtuti:rabdarea neclintita, credinta nestirbita si nadejde neabatuta in Dumnezeu.

   Taria lui Iov consta in ajutorul lui Dumnezeu ca raspuns la rugaciunile lui Iov.

        Asemenea tuturor dreptilor din Vechiul Testament ,randuiti de Dumnezeu spre zidirea celorlalti oameni si prorocirea celor ce vor sa fie,Iov da aici marturie de primirea unui har deosebit ,care,il fereste de soarta obsteasca a celor ce poarta ranile pacatului dintai,si astfel,are taria de a se impotrivi raului.

                            Iov  este vestitor al lui Hristos

Pricina dintai a suferintelor lui Iov este diavolul

       

         Satana ,manat de rautate si pizma fata de om,este pricina nenorocirilor lui Iov,si aceasta este aratata limpede

       -satana spune lui Dumnezeu:Intinde mana Ta si atinge-Te de tot ce este al lui,sa vedem daca nu Te va blestema in fata(Iov1,11)

   Atunci satan a plecat dinaintea Domnului si a lovit pe Iov cu lepra ,din talpile picioarelor pana in crestetul capului(Iov 2,7)si dupa cum scrie Sfantul Ioan Gura de Aur :,,Nu Dumnezeu ,ci diavolul a inceput aceasta lupta impotriva lui Iov”

     Si pentru ca Iov era drept in vremurile sale ,mai inainte de a-l lovi nenorocirea

aceasta se arata  ca nu trebuie sa induri necazuri ca sa-ti arati dreptatea,si  nu prin ele se face cineva drept,chiar daca virtutea lui Iov s-a aratat cu si mai multa stralucire prin indurarea lor.Ramane insa mirarea ca Dumnezeu ii ingaduie sa lucreze dupa cum vrea diavolului ,insa pe masura ce citim vom vedea ca Dumnezeu avea incredere in statornicirea credintei lui Iov .

       Cartea lui Iov rasuna toata de atotputernicia lui Dumnezeu si ca ingerul cel cazut vine in fata lui Dumnezeu ,ca ceilalti ingeri,ca sa dea socoteala de cele lucrate pe pamant(cf.1,6-7;2,1-2)si vedem cum Dumnezeu hotareste sa nu poata vatama dupa cum voieste faptura si zidirea Sa.

     Si spune Dumnezeu:Iata ,tot ce are el este in puterea ta ,numai asupra lui sa 

nu  intinzi mana ta,Il dau in putereata!Numai nu  te atinge de viata lui(2,6)

          Aici ,ni se arata de unde izvoraste cu adevarat raul:din libertatea cu care au foat inzestrate la facere fapturile rationale-ingerii si oamenii-si pe care Dumnezeu n-o incalca ,chiar daca e rau folosita.

Iov respinge legatura intre vinovatia sa si nenorocirile venite asupra lui

  

    El gandeste altfel decat prietenii sai.Nu se simte mustrat de constiinta sa;spune ca fata de Dumnezeu purtarile si cugetele i-au fost drepte(Iov23,11-12),isi arata multele virtuti(29,12-17;30,24-25;31,1-34)si spune ca nu este vinovat(6,24;7,20;11,4;13,15-18,23;10;27,3-6;32,1)El crede din tot sufletul ca suferintele sale nu sunt pedepse.

         In el nu se vede nici umbra de mandrie.Vorbele sale sunt marturia celei mai mari smerenii si cainte,si e gata sa-si recunoasca pacatul de-i este arata.

 Fiti invatatorii mei ,si eu voi tacea;lamuriti-ma unde este pacatul meu(6,24)

Insa stie ca nu este fara prihana:Cine ar putea sa iasa curat din ceea ce este necurat?Nimeni!(14,4).Curat este numai Dumnezeu

        Insa e o prapastie atat de mare intre ceea ce i se intampla si tot ce-ar fi putut el ca om sa greseasca ,incat nu poate vedea nici o legatura intre ele.De altfel,nici bogatia sa de odinioara el n-o leaga de purtarea lui cea dreapta,ci socoteste toate bunurile daruri ale lui Dumnezeu ,iar nu rasplata pentru faptele sale bune(cf.Iov2,10)

        Dreptatea sa e intarita de la inceput de cuvantul cartii;Era odata in tinutul Uz un om pe care il chema Iov si acest om era,, fara prihana si drept”se temea de Dumnezeu(teama inseamna sa nu piarda pe Dumnezeu pentru ca –L iubea mult nu ca se temea de El ca de un Dumnezeu razbunator)si se ferea de ce este rau(Iov1,1)

        In talcuirea sa Sfantul Ioan Gura de Aur staruie asupra cuvintelor ,,fara prihana”

Spunand:,,Scriptura spune nu doar ca era fara de pacat,ci <<fara prihana>>Iov nu numai ca nu savarsea fapte intinate de pacat,dar nici din cele necuvenite si vrednice de o usoara mustrare”.Virtutile lui Iov sunt adevarite si de Dumnezeu,Care de doua ori ii spune lui satana:Te-ai uitat la robul Meu Iov ,ca nu este nici unul ca el pe pamant fara prihana si drept si temator de Dumnezeu care sa se fereasca de ce e rau?(1,8;2,3)

     Dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur ,,Dumnezeu Insusi spune ca-i fara prihana.

In ochii lui Dumnezeu Iov este cel mai sfant om din acele vremuri si necuratia pe care acesta si-o recunoaste inaintea lui Dumnezeu o socoteste ca o nimica toata(cf.14,4)

Sufetintele lui Iov nu sunt pedepse pentru pacatele sale

           O alta invatatura este aceea ca relele care se abat asupra lui Iov si indeobste asupra oricarui om-nu sunt pedepse pentru pacat.Prietenii lui Iov,dimpotriva ,cauta sa-l incredinteze ca pe sfanta dreptate ,pentru pacatele sale,il pedepseste Dumnezeu.

       Prietenii lui Iov urmeaza logicii predominante in Vechiul Testament,potrivit careia,in aceasta lume ,Dumnezeu ii rasplateste pe drepti si-i pedepseste pe nelegiuiti vedem asta in cuvintele lor:Cei ce ara nelegiuirea si seamana rautatea au parte de asemenea roade.La porunca Domnului ei vor pieri,de suflarea maniei Lui se vor stinge(Iov4,8-9);

Nelegiuitul se chinuieste in toate zilele vietii sale(15,20)Dumnezeu intoarce omului dupa faptele sale si Se poarta cu fiecare dupa purtarea lui(34,11)

Pornind de la aceste principii,prietenii lui Iov se straduiesc sa-l convinga ca trebuie sa indure toate aceste necazuri de care are parte,pentru ca a pacatuit;daca ar fi fost drept ,cum striga fara incetare,s-ar fi bucurat pe mai departe de avutiile lui si nu s-ar fi abatut asupra lui nenorocirea.Scopul lor este sa scoata la iveala vinovatia lui Iov,daca nu vazuta si stiuta ,atunci cumva tainuita si nestiuta,si sa-l induplece pe Iov sa-si recunoasca pacatul.

Nelegiuirea ta insufla gura ta(15,5);Tu zici:Credinta mea este curata si in ochii Tai nu am nici o vina.Dar cine va face pe Dumnezeu sa vorbeasca.El cunoaste pe cei ce traiesc din inselaciune,El vede nedreptatea (11,4-11)

In felul acesta,ei se arata cugetand stramb despre Dumnezeu,despre bunatatea si dreptatea Sa.

          Ei socotesc in chip gresit ca suferinta si relele care se abat peste om sunt pedepse ale pacatelor lui trecute sau prezente.Iar atunci cand,convinsi de raspunsurile lui Iov ,ca este nevinovat,trei dintre prietenii sai inceteaza de a-l mai invinui(Iov32,1)dar incep a-L osandi pe Dumnezeu de nedreptate.

      Cu alte cuvinte ei nu inceteaza de a stabili,intr-un sens sau altul,o relatie necesara,de la cauza la efect,intre suferintele omului,pacatele sale si dreptatea lui Dumnezeu.Dupa cum vedem ei nu pot iesi din aceasta logica binara si nu pot intelege ,de pilda ,ca omul poate suferi fara sa fi facut pacate,sau ca poate sa pacatuiasca fara sa sufere din pricina aceasta,si ca in ambele situatii Dumnezeu ramane totdeauna drept.

      Conceptia si atitudinea prietenilor lui Iov sunt vrednice de blama atat din punct de vedere teologic,cat si moral si spiritual.Atitudinea lor e cu adevarat fatarnica,pentru ca ,sub cuvant ca vor sa-l ajute sa priceapa pricina suferintelor sale si sa-l mangaie in nenorocirea lui,ei nu fac decat sa-i sporeasca durerea,adaugand la suferintele sale fizice suferinte morale si sufletesti,prin incercarea lor de a-l face sa admita ca e raspunzator de ce i se intampla,ca unul care a pacatuit.

    Felul lor de a-L vedea pe Dumnezeu si legatura Lui cu oamenii este insa respinsa de Iov-voi spuneti lucruri strambe si spre apararea Lui croiti minciuni-13,7si este respins de

Insusi Dumnezeu care raspunde unui prieten al lui Iov:Mania Mea arde impotriva ta si impotriva celor doi prieteni ai tai,pentru ca n-ati vorbit de Mine asa de drept precum a vorbit robul Meu Iov(42,7)

 

Pilda lui Iov

      Una dintre invataturile Cartii lui Iov este ca Dumnezeu nu este pricinuitorul relelor care se abat asupra lui Iov si,dincolo de el defapt asupra oamenilor.De-a lungul intregii carti,Iov cugeta la Dumnezeu si socoteste ca tot ce i se intampla e de la Dumnezeu

(cu acordul Lui)dar nu-L invinuieste pentru raul abatut asupra sa,nu se indoieste de dreptatea si bunatatea Lui si nu se rascoala impotriva Sa .

      Vedem ca Iov Il socoteste pe Dumnezeu Datatorul a tot binele de care a avut parte mai inainte.Cu tot necazul,el staruie in multumire si socoteste firesc ca toate cele primite in dar ,fara nici o vrednicie din partea lui sa-i fie luate fara sa i se dea socoteala:

 Gol am iesit din pantecele maicii mele si gol ma voi intoarce in pamant! Domnul a dat

Domnul a luat;fie numele Domnului binecuvantat!(Iov1,21)

,,N-ai primit oare de la El atatea bunatari fara sa le mereti?Primeste,dar,de la El si suferintele pe care nu le meriti.

Placerea si durerea il tiranizeaza pe omul cazut,manandu-l la pacat si la patimi

           In firea patimitoare a omului cazut ,,sta puterea placerii si a durerii”,si acestea doua produc domnia silnica a pacatului(prin placere) si stapanirea mortii(prin durere).

Dominatia pe care o exercita pacatul asupra firii omenesti prin latura patimitoare,care tine de nasterile dupa trup.Fiindca ,din pricina neascultarii a intrat pacatul,iar din pricina pacatului a intrat in firea oamenilor trasatura patimitoare prin nastere,si astfel neincetat se improspata prima calcare a poruncii,nu era nadejde de slobozire,firea fiind incatusata,intr-o legatura rea.

       Sfantul Petru Damaschinul ,spune:Iubirea de sine sub numele de ,,voie proprie” nu poate avea infranare de la placeri sau de la voile care-I plac,nici rabdare in intamplarile dureroase ,implinindu-si voia cresc in om placerea si mandria,alteori neputandu-si-o implini si fiind chinuit de durere ,ajunge silit la inecarea si descurajarea sufletului,care sunt arvuna gheenei”

       Prin lucrarea diavolilor  durerea si placerea stapanesc si tiranizeaza firea omeneasca,direct sau indirect.Aducand suferinte asupra omului,diavolul vrea sa-l faca

Sa-si piarda nadejdea in Dumnezeu,sa se ridice impotriva lui Dumnezeu si ,in cele din urma,sa se lepede de El,si cel mai bine se vede in Cartea lui Iov.

Suferinta nu este o pedeasa de la Dumnezeu pentru pacat dar este un EFECT NATURAL al acestuia

     Este important sa remarcam ca-n pofida ideii false pe care si-o
fac unii despre crestinism-rareori aflam la Parinti afirmatia ca
suferinta este o pedeapsa a lui Dumnezeu pentru pacatele omului.
   Aceasta si cand e vorba ,fireste de suferinta celor nevinovati,dar
si cand e vorba de cei care si-au pricinuit suferinte prin propriile
lor pacate.In ceea ce-i priveste pe  Adam si Eva-dar si pe urmasii lor
care pacatuiesc,ca si ei-Parintii adopta mai curand ideea ca relele
care urmeaza greselii lor sunt o urmare fireasca si de neocolit ,si
numai in aceste sens vorbesc uneori de o ,judecata"si o ,,osanda"
              Intr-un anumit  fel ,omul se ,,judeca"si se osandeste el insusi
Fiecare din noi isi alege pedeapsa ,pentru ca fiecare pacatuieste
de buna voie iar Sfantul Irineu de Lugdunum ne spune ca Dumnezeu
nu face decat sa pecetluiasca hotararea omului
       ,,Tuturor celor care se despart cu voia lor de El,Dumnezeu le
impune despartirea pe care ei INSISI au ales-o.Or,separarea de
Dumnezeu inseamna pierderea tuturor bunatatilor care vin de la
El.
      Asadar prin legatura lor au cazut sub pedepse,nu S-a pornit
Dumnezeu sa-i pedepseasca ,ci ea a venit pentru ca oameni s-au
lipsit de bunatatile Sale.Iar Psalmistul spune ca omul e pacatos
Groapa a sapat si a adancit-o si va cadea in groapa pe care a
facut-o .Si vedem asta cand vestindu-le protoparintilor relele
iscate de calcarea poruncii(Facerea 3,16-19)Dumnezeu nu aduce
acestea asupra lor,ci doar le arata de mai inainte ca Acela care
le stia de mai inainte.
       Parintii ne arata ca relele pe care le are
de indurat omul cazut sunt un EFECT FIRESC si de neocolit al
pierderii bunurilor pe care le avea dintru inceput .
  Unii Parinti ne spun ca datorita pacatului stramosesc,
omul s-a aflat redus intr-un anume fel la natura sa
,,simpla" sau ,,goala"si ne aduc aminte de cuvintele spuse
de Adam:m-am temut caci sunt gol"(Facerea3,10) si de
Dumnezeu,,pamant esti si in pamant te vei intoarce!
Astfel Sfantul Atanasie cel Mare spune:,,Calcarea
poruncii i-a intors pe ei la starea dupa fire"adica la
tarana si pulberea din carea au fost facuti,cu tot ce
tine de ea:neputinte,slabiciune,stricaciune,atat ale
sufletului cat si ale trupului,iar aceasta stare a
,,contra firii" e cu totul opusa firii asa cum a voit-o
Dumnezeu dintru inceput ,sufland asupra ei suflarea de
viata a Duhului.
      In orice caz,raul este lipsa binelui,caruia i se opune
si astfel indepartarea omului de Dumnezeu prin pacat,
si deci lipsirea de bunurile primite de la El in dar,a
produs in chip logic ivirea in firea omului a tuturor
relelor contrare.
Sfantul Vasile cel Mare scrie ca
sufletul,prin unirea cu Dumnezeu ,Care este Binele
prin excelenta ,primea tot soiul de bunatati,dar,
,,dupa ce a cazut din aceasta stare ,a fost stricat de tot
felul de boli,iar raul se plamadeste inlauntrul nostru
ori de care ori sufletul se indeparteaza de bine.Sfantul
Grigorie scrie,omul care a pacatuit,se aseamana celui
care inchide ochii in fata luminii soarelui si sta astfel
de voia lui in intuneric,sau e ca o piatra care ,odata pornita sa se
rostogoleasca la vale,e dusa mai departe de insasi
greutatea ei.Vorbind de rolul pe care l-a jucat diavolul
la inceput in pierderea omului,Sfantul Grigorie pune in
evidenta ,,ca diavolul a cautat cu orice pret sa departeze
pe om de darurile care-l faceau atat de tare,pentru ca
astfel sa-l poata prinde mai usor si a varat rautatea
in sufletul omului,reusind pe aceasta cale sa stinga
si sa slabeasca puterea harului,caci moartea e
contrarul vietii,slabiciunea opusul vigorii si
astfel toate bunatatile isi au contrarul lor.
  Iata prin urmare de ce e asa de inrautatita
azi starea omului,care e roada intamplarii aceleia
de la inceputul vietii omenesti.Sfantul Grigorie
ne spune:E un adevar limpede ca punctul de plecare
al oricarui lucru determina si urmarile ce decurg
din el.De pilda ,nu poti fi viguros nici nu poti
munci daca nu esti sanatos;in schimb daca esti bolnav,
esti si slabanog si n-ai nici o pofta de viata.
Cu alte cuvinte ,dupa cum e inceputul asa e si
urmarea.Lipsa de patini duce la aparitia virtutilor,inclinarea
spre rau izvorata din pizma aceea dintai,deschide
drumul tuturor relelor.Dupa ce a parasit binele,
omul s-a afundat in rele tot mai adanc,iar departarea
de viata a adus moartea,dupa cum retragerea luminii
a adus intunericul,lipsa virtutii rautatea,etc.
Acum pacatul il face pe om sa treaca de la starea
naturala,care este o stare de sanatate si de armonie
la o stare contrara naturii,o stare in care
buna randuiala a facultatilor omenesti este distrusa
in suflet si in trup instalandu-se rascoala si
dezordinea .Sfantul Grigorie de Nyssa spune:
-cu toata multimea de suferinte prin comparatie cu
starea de la inceput,spune ca este o ANOMALIE
 Sfantul Maxim Marturisitorul acorda o atentie
deosebita suferintei,si spune la inceput ,
intreaga desfatare a omului izvorata din alipirea
omului cu Dumnezeu era pur duhovniceasca si
menita sa sporeasca in masura unirii sale tot mai
stranse cu Dumnezeu.Pacatul celui dintai om a
insemnat abaterea de la Dumnezeu si intoarcerea
spre chipul vazut al lumii materiale,deci placerea
sensibila care a luat locul desfatarii duhovnicesti
se arata ca o urmare a pacatului,iar durerea
necunoscuta de om in starea sa primordiala se iveste
indata si ea,ca urmasa fireasca a placerii,cu cat isi
strange mai mult legaturile nestiintei ,cu atat se lipea
mai mult de experinta gustarii prin simtire a bunurilor
materiale cunoscute.
        Fiindca orice rautate piere impreuna cu modalitatile
care o produc,omul afla prin experienta ca are toata
pornirea spre placere si toata fuga dinspre durere.
Pentru cea dintai placerea lupta cu toata puterea
pe cea de-a doua o combate cu toata sarguinta,
inchipuindu-si un lucru cu neputinta,si anume ca
printr-o astfel de dibacie va putea sa le desparta
una de alta .Sub puterea patimii el nu stia,ca
placerea nu poate fi niciodata fara de durere,caci
in placere este amestecat chipul dureri ,chiar daca in
aprinderea patimii pare ascuns celor ce-o gusta.
Sfantul Maxim spune,,Pentru ca vrem sa scapam
de simtirea chinuitoare a durerii,ne aflam refugiul
in placere,incercand sa ne alinam firea torturata
de chinurile durerii.precum noptile urmeaza zilelor
si iernile verilor,la fel si intristarile si
durerile urmeaza placerii.Sfantul Maxim spune ca
patima tristetii -principala sursa a suferintei
sufletesti este produsa de lipsirea de placere,iar
durerea este stingerea si parasirea starii naturale
aici insemnand natura cazuta a omului,deoarece placerea
nu exista in firea originala a omului.

Lucrarea diavolului este o alta pricina a suferintei in aceasta lume

           Parintii nu uita sa pomeneasca rolul pe care-l joaca duhurile rele,
satana si demonii,in iscarea si raspandirea relelor care se abat
asupra oamenilor in acaesta lume. Unii dintre Parinti vad in
,,multimea diavolilor pricina tuturor relelor".Altii insa se arata si
prudenti,din grija de a nu se cadea in invatatura gresita ca diavolul
ar fi un fel de principiu autonom al raului,care ar avea asupra lumii
si oamenilor o putere absoluta si nelimitata,astefel ei precizeaza in
unele cazuri ca lucrarea lui este ingaduita de Dumnezeu ,fara insa
ca Dumnezeu sa fie raspunzator pentru relele care se intampla in
lume.
       Toti Parintii spun ca diavolii,prin lucrarea lor ,sporesc relele
pe care primul om,prin greseala sa,le-a adus pe lume,si pe care
urmasii sai le pot si inmulti prin propriile lor pacate.
  Ei spun ca,de la inceput a voit satana sa-l faca pe om sa sufere.
Astfel,Sfantul Vasile scrie ca diavolul,,nu suporta sa ne vada ca
ducem in Rai o viata fara de durere".Sfantul Maxim Marturisitorul,
ne spune,,dezvelindu-si toata ura sa fata de noi,care i-am ajuns
datornici din pricina pacatului,cerea pe seama lui(pacatului)
pedepsirea noastra.
       Caci nimic nu desfata  mai tare pe diavol ca
omul pe care se razbuna.Si,ingaduindu-i-se aceasta,nascocind
una dupa alta suferintele fara de voie,se napusteste fara mila cu
chinuri asupra omului,nu pentru a implini o porunca dumnezeiasca,
ci dorind sa-si sature ura sa impotriva noastra".Astfel el este ,,atat
semanatorul placerii,cat si adunatorul durerii,prin patimirile celor
fara de voie"Iar Sfantul Ilie Ecdicul,spune:,,patimirea cea fara de
voie"arata ,,chinurile si bolile aduse de draci"cautand astfel sa vatame
sufletul ,de care nu se poate atinge direct.
Cartea lui Iov e in aceasta privinta cea mai graitoare pilda.