Suferinta poate fi pricinuita si de pacatele personale ale oamenilor,dar ea nu este neaparat urmarea unui pacat sau a unei vinovatii personale.

            Daca suferinta are drept prim izvor pacatul stramosesc,ea poate fi pricinuita si de pacatele personale ale urmasilor lui Adam.
Fara sa fie partasi la greseala lui (care e numai a lui),sa fac
partasi responsabilitatii sale,in masura in care IL URMEAZA si i se aseamana ,pacatuind ca el,si asa devin parte impreuna-raspunzatori
 pentru urmarile pacatului lui Adam,rasfrante asupra
lor si a celorlalti  oameni.
      Sfantul Chiril al Alexandriei spune :,,pentru ca ne-am facut urmatori greselii lui Adam,am avut parte de aceeasi osanda".
 Prin propriile pacate ,oamenii nu doar adeveresc
urmarile greselii protoparintilor,ci contribuie chiar la raspandirea acestora.
Pacatul lui Adam a avut insa urmari universale,in intreaga umanitate si in intreg cosmos,pentru ca,pe o parte ,Adam era prototipul
umanitatii pe care o cuprindea principial in sine,iar pe de alta
parte,pentru ca primise la facere putere deplina asupra creatiei,peste care fusese pus imparat(Fac 1,28-30)
  Pacatele fiecarui om in parte au o mai mica rezonanta ,rasfrangandu-se asupra propriei persoane
si,in masuri diferite ,asupra celor din jur si a propriilor urmasi.
  Parintii subliniaza faptul ca orice pacat si orice patima vinovata produc suferinta celui care le savarseste dar si celor din jur.
 Nu putem spune ca orice suferinta este rodul unui pacat personal,pentru ca,asa cum am vazut,suferinta e dusa si din
 greselile altora,ale caror urmari le induram fara voie,de lucrarea
diavolului si a duhurilor rele.
      Invatatura crestina despre suferinta , leaga intotdeauna obarsia suferintei de pacat si de rau,dar nu-i face pentru aceastavinovati
pe toti,fara deosebire.Dimpotriva,asa cum vom vedea in cele
 ce urmeaza ,ea ne pune inaintea ochilor suferinta celui nevinovat si drept,prin chipul lui Iov,
si mai cu seama prin Hristos,Care a indurat cele mai cumplite suferinte fara sa fi facut nici cel mai mic pacat si sa aiba nici
cea mai marunta vina.

Suferinta ca rod al pacatului stramosesc e sadita in firea oamenilor,chiar daca ei nu sunt raspunzatori si vinovati de fapta lui Adam

        Urmarile nenorocite ale greselii lui Adam-intre care patimirea ,si indurarea suferintei-s-au
sadit in insasi firea lui.Si pentru ca Adam era,,radacina firii omenesti,prototipul ei,purtand in sine
intreaga omenire,starea sa rea s-a transmis tuturor urmasilor sai.
     Aceasta mostenire s-a perpetuat prin nasterile dupa trup,din neam in neam,asa ca toti oamenii
primesc la nastere firea cea cazuta a lui Adam,purtand in ea ranile pacatului lui,adica este supus
patimilor,stricacioase si muritoare.
    Sfantul Grigorie de Nyssa talcuieste astfel:,,Raul s-a amestecat cu
firea prin cei ce au primit de la inceput patima,insusindu-si boala prin neascultare.Caci precum firea
animalelor de orice soi se continuain pui...tot asa  omul se naste din om,pacatos din pacatos.
    De aceasta starea rea au parte toti oamenii,chiar daca n-au pacatuit ei insisi:prin greseala unuia
a venit osanda pentru toti oamenii(Romani5,18),a imparatit moartea..si peste cei care nu pacatuisera.
De aceea Sfantul Ioan Damaschin numeste suferinta prin,,patimile firesti si neprihanite care nu sunt
in puterea noastra"Si astfel suferinta ca si stricaciunea si moartea se transmit din generatie
in generatie  prin nasterile dupa trup si sunt o urmare fireasca a placerii care,in urma pacatului lui
Adam ,insoteste nasterile de acest fel.
    Deci suferim din pricina placerii pe care stramosul a amestecat-o  in firea omeneasca,si astfel induram fara voia noastra durere din pricina placerii legate de nasterea dupa
trup.Prin urmare ,,toti oamenii,avand dupa cadere in mod firesc placerea ca anticipatie a venirii lor pe
lume si nefiind nici unul liber de nasterea patimasa prin placere...plateau in chip firesc durerea ca pe
o datorie .

Legatura dintre suferinta si pacat.Suferinta ca urmare a pacatului stramosesc.

  Ea isi are prima obarsie in pacatul stramosesc.De vreme ce Dumnezeu n-a creat suferinta si ea
n-a existat in creatie la inceput,Parintii spun ca pacatul celui dintai om a adus-o pe lume si a fost
pricinuita de libertatea lui de a alege,mai precis de actul prin care omul,calcand porunca dumnezeiasca
s-a INDEPARTATE de Dumnezeu si s-a lipsit pe sine de fericita stare din Rai.Pierzandu-si astfel prin
propria-i greseala bunurile de care se bucura prin impartasirea de Bine,a lasat sa intre in el multimea
relelor.Sfantul Grigorie de Nyssa scrie:,,omul a ajuns sa guste raul in urma unui gest liber al voii sale,
introducand raul in sangele sau,si cazand ,pentru o clipa de placere ,din fericirea cuvenita unor
fiinte lipsite de patimi,suntem de-acum manati spre rau.De aceea se intoarce omul in pamant,ca un
ciob de lut ajuns netrebnic,astfel s-a facut el insusi nascocitor de rele,caci Dumnezeu n-a facut moartea.
(Intelepciunea lui Solomon1,13),intr-un fel omul s-a facut creator si artizan al relelor.astfel el a ajuns patimitor,in loc de
nepatimitor,muritor-in loc de nemuritor,si amagit de atacul diavolului rautatii nepazind porunca
Creatorului ,a fost lipsit de har,scos din rudenie cu Dumnezeu .Avva Dorotei scrie,ca ,pentru calcarea
poruncii,Adam a fost scos din Rai si a cazut din starea cea dupa fire si a ajuns in cea contra firii
adica in patimi,cazand sub stapanirea lor.Parinti spun ca moartea a aparut drept principala
consecinta a pacatului stramosesc.,,Moartea adusa sufletului prin calcarea poruncii nu doar strica
sufletul ci si aduce asupra trupului chinuri si patimi ,ducandu-l intr-un sfarsit la moarte.
Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune cum primul om prin reaua folosire a insusirilor sadite in
fiinta sa inteligibila ,intorcand miscarea lor impotriva firii,a introdus in el si in Zidirea stricaciunea
pe care o vedem acum si nimicirea,a adus si modificarea trupului,nascand conditii propice
suferintei ,stricaciunii,si nestatornicia ,astfel a ajuns iubitor de sine.Sfantul Maxim,ne spune ca iubirea
de sine este cu adevarat idolatrizare a propriului trup,fie direct fie prin mijlocirea zidirii,care este
intotdeauna insotita de durere.<Pamant blestemat al ostenelilor lui Adam>(Facerea3,17)este
trupul lui Adam ,necontenit blestemat prin faptele sale ,adica prin patimile mintii lipite de pamant,
la Nerodirea Virtutilor.Deci din trup ii rasar omului,pentru o placere stricacioasa ,grijile si
framantarea gandurilor,ca niste spini si primejdii,ca niste maracini,impungandu-l din toate partile
si pricinuindu-i numai durere.


                       

In Rai omul nu stia ce-i suferinta

         Parintii cu totii spun ca in starea lui dintai ,omul nu stia ce-i suferinta ,nici trupeasca,nici sufleteasca nici morala.Omul avea
parte numai de dulceata ,bucurie desfatare ,veselie duhovniceasca
si fericire ,necunoscand nici durerea nici placerea.    Avva Dorotei spune ca,la inceput,
,,omul vietuia in desfatarea Raiului...avand simturile intregi si nevatamate aflandu-se in starea cea dupa
fire,precum a fost zidit.Isaia Pustnicul spune ,,in starea sa dintai puterile omului erau sanatoase si
statornice in starea lor fireasca"Sfantul Grigorie de Nyssa subliniaza ca sanatatea -psihica si fizica
a omului la inceput se datora vietii sale Virtuase ,elementele sale fiind cumpanite in noi prin ratiunea
virtutii".
 Sfantul Vasile cel Mare scrie ca omul,,ducea in Rai o viata lipsita de orice suparare"iar Sfantul Atanasie cel
Mare vorbeste despre o,,viata fara grijii".Sfantul Ioan Damaschin scrie ca ,,Dumnezeu ,Care ne-a creat ,
nu voia ca noi sa ne ingrijim de ceva,sa ne tulburam din pricina multor lucruri,nici sa ne nelinistim si
sa ne ingrijim de viata noastra,lucruri din care a cazut Adam"Parintii precizeaza ca patimile ,ca
tristetea si frica -in sens larg,care sunt pentru ei izvoare principale ale suferintei sufletesti si morale,
nu- i erau cunoscute omului la inceput ,pentru ca ele nu au fost create la inceput,o data cu firea
oamenilor.Referindu-se la trup ,Sfantul Ioan Gura de Aur scrie:,,Daca vrei sa stii cum era omul iesit
din mainile lui Dumnezeu ,haide in Rai,sa-l vedem pe cel asezat de El acolo.Trupul nu-i era supus
stricaciunii;asemenea unei statui scoase din cuptor,plina de stralucire,nu avea nici una dintre
metehnele de care sufera azi,in starea sa dintai,omul ,,era imbracat cu trup ,dar nu era supus
nevoilor trupesti,nici neputintelor,pe care le indura acum".Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca printre
bunurile pe care le poseda omul la inceput figura fara indoiala,,lipsa durerii"atat cat priveste sufletul,
dar si trupul,pentru ca durerea si nenorocirile trupesti impletite in firea noastra si sadite in ea...omul nu le
cunostea la inceput.Creat dupa chipul lui Dumnezeu ,omul se impartasea cu sufletul si trupul de toate
bunatatile dumnezeiesti.,,Dar ce mai e astazi dumnezeisc in sufletul omului?Unde-i lipsa suferintei?
Unde-i este nemurirea?Viata pamanteasca,atat de scurta,de plina de suparari,de trecatoare si tot
soiul de suferinte ,fizice si morale la care suntem supusi,si din acest motiv multi resping invatatura crestina
despre om.Dar faptul ca in conditiile de astazi omul nu-si mai gaseste locul lui adevarat nu-i o marturie
concludenta ca el n-ar fi fost in posesia bunurilor de care am vorbit,defapt adevarul este ca patimile
au intrat in el la caderea in pacat a lui Adam.,deci dupa cea dintai zidure.Acum constitutia trupului
omenesc este purtata de contradictii si conflicte launtrice care duc la suferinta.De aceea era omul
gol,nu pentru ca era necarnal si netrupesc,ci pentru ca nu avea constitutia vartoasa de acum,care face trupul
muritor si aspru.

Suferinta face parte din cele ce se impotrivesc firii si care constau in lipsa binelui.

         Sfantul Vasile ne spune ca raul este ceva nefiresc, tot el ne mai spune ca raul este lipsa ,mai mare
sau mai mica,a binelui.Ochii au fost creati ;orbirea are loc prin pierderea ochilor.
Sfantul Grigorie de Nyssa ,scrie ca raul a intrat in fire impotrivindu-se firii"si ca ,,orice rautate se
caracterizeaza prin aceea ca e cu totul lipsita de bine,fara sa-si aiba existenta proprie,nici realitate"
Aceasta inseamna ,,ceea ce nu exista nu poate avea realitate iar ceea ce n-are realitate nu poate fi
opera Celui care a creat realitatea.
       Dionisie Areopagitul spune:,,existenta trebuie atribuita raului numai in chip accidental,deoarece el
o are prin altceva nu prin propria lui obarsie''.Raul nu este decat un ,,bine imperfect''o slabire si o
diminuare a binelui.Raul distruge substanta celor ce exista ,si nimic altceva nu face decat sa distruga si
sa strice. 

    El vine din ,,multe lipsuri partiale";cauzele relelor nu sunt legi sau facultati,ci neputinta
slabiciune ,amestec dezordonat de lucruri discordante".Raul nu este in noi ,,ca rau existent,ci ca un defect si
o lipsa de perfectiune a propriei nostre virtuti".

Iar cand e vorba de raul din natura ,se intelege ca si
aici e vorba de ceva care,,este contra ei,privatiunea de cele firesti,neputinta unui lucru de a-si desfasura
functiile sale firesti.Si tot spune ,,raul nu este nici in trupuri,caci...boala este un defect de forma
si o lipsa de ordine.Altfel spus ,boala si suferinta pe care o produce vin dintr-o degradare .

Afirmatia ca relele au fost create de Dumnezeu este o negare a lui Dumnezeu ,care este bun si Binele insusi.

           Dumnezeu ,fiind bun,nu avea cum sa puna in natura omeneasca relele care se vad acum in ea.
Fiind opera mainilor lui Dumnezeu,Care din bunatatea Sa a adus pe lume aceasta fiinta,nimeni din
cei ce judeca drept n-are sa banuiasca pe Cel ce l-a creat din dragoste ca El,Creatorul sau,
l-ar fi aruncat pe om de la inceput intr-o lume a rautatilor.
Alta e pricina ca acum ne aflam intr-o astfel  de stare si ca suntem despuiati de bunatatile de odinioara
   A socoti ca Dumnezeu e izvorul raului inseamna a-I nega bunatatea ,,Raul nu vine de la Dumnezeu
spune Dionisie Areopagitul-caci atunci El nu  este bun,nu face bine si nu produce lucruri bune.
Or,a tagadui bunatatea lui Dumnezeu inseamna a-L tagadui pe El.Sfantul Vasile cel Mare pune in
randul paganilor pe cel care socoteste ca Dumnezeu este creatorul raului,,Cel care spune ca nu
exista Dumnezeu este nebun,lipsit de minte si de ratiune.Asemenea acestuia si tot de nebun este
si acela care spune ca Dumnezeu este autorul relelor.Amandoi savarsesc un pacat tot atat de mare
,pentru ca amandoi tagaduiesc pe Cel Bun.

A spune ca Dumnezeu este autorul relelor este o erezie!

   Parintii afirma ca  Dumnezeu nu este autorul relelor si se vad siliti sa respinga invataturile eretice ,care primejduiesc crestinismul.
E vorba de platonism,gnosticism,maniheism,neoplatonism,origenism sau pelagianism.
      1.Platonicienii spuneau ca Dumnezeu nu este autorul relelor ,dar socoteau ca raul isi avea originea in  dezordinea materiei initiale,
de care Demiurgul S-a folosit ca sa faca lumea;neoplatonicienii vedeau originea raului mai curand intr-o degradare ,
o pierdere de fiinta si de bine a materiei,ca urmare a
indepartarii ei de Cel Unu,din care a emanat.Aceste doua curente filosofice considera ca,in parte,raul vine pentru om din caderea
 sufletului sau in trup.Aceasta idee a legaturii intime intre rau si materie se regaseste in origenism-care isi are in parte sursa
 in scrierea lui Origen <Despre principii>si in <Capetele gnostice >
 ale lui Evagrie Ponticul.
Multi Parinti resping aceasta conceptie.Sfantul Dionisie Areopagitul(care in mod gresit a fost adesea socotit un adept
al neoplatonismului,in vreme ce el s-a straduit sa-l combata din interior,dand termenilor sai un inteles crestin)
spune ca,,materia insasi nu-i lipsita de randuiala,de frumusete si de
forma"Dumnezeu S-a folosit de materie ,care ,,era necesara pentru facerea lumii";deci ,cum s-ar putea folisi Binele de ceva rau
ca sa creeze un lucru?
    2 Invatatura maniheica au combatut-o Parintii-indeosebi Sfintii Vasile cel Mare,Grigorie de Nyssa,Chiril al Ierusalimului
 si Ioan Gura de Aur-pentru ca ea,legata de origini gnosticism
si mazdeism,avea o puternica influenta in sanul  crestinismului.
Maniheii afirmau coexistenta din vesnicie
a doua principii:al binelui si al raului.Aceasta doctrina o are in vedere Sfantul Vasile atunci cand spune
:,,Raul nu este necreat,dupa cum sustin ereticii,care acorda raului aceeasi valoare ca si naturii binelui
,ca si cand si binele si raul ar fi fara de inceput si vesnice si anterioare creatiei lumii;dar nu-i nici
creat de Dumnezeu"Maniheii spuneau ca Dumnezeu nu putea sa nu vada relele ce se vor abate
asupra neamului omenesc,asa ca a creat raul in cunostinta de cauza.,,Sustin asa ceva, ca sa -si
apere credinta lor gresita,numai cei care s-au lasat inselati de invataturile maniheilor,ca sa
convinga pe adeptii lor ca Cel care a facut pe om a fost El Insusi o fiinta rea.Caci daca,pe de o parte,
Dumnezeu stie toate acestea,iar ,pe de alta parte,omul totusi zace in rautati,inseamna ca invatatura
despre bunatatea lui Dumnezeu nu mai poate fi pastrata,ca doar nu de aceea l-a creat El pe om,ca sa-i
meneasca o viata plina de rele.Sfantul Grigorie rezuma spunand asa:De vreme ce natura trupurilor
este in chip necesar supusa primejdiilor si neputintelor,amestec sortit nimicirii,si toate aceste rele
sunt insotite de simtirea durerii,maniheii cred ca facerea omului e opera unui dumnezeu rau.
Impotrivindu-se acestei invataturi gresite cu argumentele cele mai logice ,Sfantul Grigorie
conchide,,Nu putem spune cu micime de suflet ca Dumnezeu e creator al raului"
3 Pelagianismul este combatut de Parintii-indeosebi Fericitul Augustin -afirma ca Dumnezeu nu e
pricinuitorul relelor pe care le indura neamul omenesc.Pelagienii-Pelagiu,Iulian de Eclana,Celestius
nu spuneau in mod direct ca Dumnezeu este autorul relelor,dar aceasta teza era indirect implicata
in afirmatia lor ca Adam a fost creat stricacios,supus patimilor-deci si suferintei-si muritor.
Aceata conceptie a fost combatuta de Fericitul Augustin si condamnata de Sinodul de la Cartagina
din 418 .