Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

 
 De  Sfantul Nicolae Velimirovici (“Proloagele de la Ohrida”)

Învăţaţi şi neînvăţaţi, dar aceiaşi în duhul,
Puternici ca îngerii în a Domnului iubire,
Petru cel simplu şi Pavel cel mult învăţat,
Erau amândoi luminaţi de al Duhului har.
Ei două lumânări aprinse au fost,
Candele nestinse,
Înalte şi preafrumoase, ca stelele strălucind.
Ele pământul au străbătut cu a lor lumină,
 De la oameni nimic cerând şi pe veci îmbogăţindu-i.

Ei mai săraci erau decât cei mai săraci,

Dar au îndestulat lumea;

Ei robi şi întemniţaţi au fost, dar lumea au biruit.
Cu învăţătura lui Hristos ei au îmbogăţit lumea,
Şi cu arme noi pe ea desăvârşit o au biruit.
Ei o au biruit cu smerenia şi dumnezeiasca pace,
Cu fericita blândeţe, cu rugăciunea, postirea
Şi cu milostivirea cea de necuprins.
Când a vieţii lor zbuciumată zi
S-a plecat spre zbuciumata seară,
Sângerosul Nero năpraznic capăt i-a pus.
Dar când Nero, al lumii dement conducător
Poruncit-a a Apostolilor moarte,
Lumea nu mai era a lui, ci a lor.
Iar ei prin moarte au dobândit împărăţia.

     Sfânta Liturghie de astăzi se zideşte pe numele corifeilor Apostolilor.Este vorba de cei doi oameni care au lucrat în istorie lucrarea creştină numită apostolat :Petru şi Pavel .

  Dacă aţi luat aminte la ,, Apostol " şi la  ,, Evanghelie ", cele două lecturi se referă la ei. . 
   ,, Apostol " nu este altceva decât o autobiografie apostolică pe care şi-o face sfântul Pavel . 
   ,, Evanghelie " este o minimă definiţie pe care şi-o dau unul altuia ,Petru şi Hristos -omul şi Dumnezeu .
    Petru Îi dă definiţia Mântuitorului ,spunând :
 ,, Tu eşti Hristosul ,Fiul lui Dumnezeu " , iar Mântuitorul îi spune  : tu eşti Petru , adică omul credinţei . Prin tine , prin credinţa ta , se va întemeia biserica universală  ". 

 Să revenim la ,, Apostolul " citit astăzi , unde Pavel îşi face apologia lui de om al Bisericii , de ziditor împreună cu Hristos .
Lui i se contestase în Corint ( de către anumiţi iubitori de sfadă şi de scindare a comunităţii creştine de acolo ) calitatea de Apostol al lui Hristos , întrucât nu trăise alături de Acesta . El face această biografie .

 „Voiesc ca voi să ştiţi, fraţilor, că cele petrecute cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, în aşa fel că lanţurile mele, pentru Hristos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi; şi cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu. Unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă. Unii o fac din iubire, ştiind că stau aici pentru apărarea Evangheliei; ceilalţi, însă, - din zavistie - vestesc pe Hristos, nu cu gânduri curate, ci socotind să-mi sporească necazul în lanţurile mele. 
                                                          Dar ce este? 
Nimic altceva decât că, în tot chipul, fie din făţărie, fie în adevăr, Hristos se propovăduieşte şi întru aceasta mă bucur. Şi mereu mă voi bucura. Căci ştiu că aceasta îmi va fi mie spre mântuire, prin rugăciunile voastre şi cu ajutorul Duhului lui Iisus Hristos  (Filipeni 1, 12-19)“

• Greutăţile slujbei.

• ⁷ Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi.
• 2Cor 5.1; 1Cor 2.3; 2Cor 12.9;
• ⁸ Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi;
• 2Cor 7.5;
• ⁹ prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.
• Ps 37.24;
• ¹⁰ Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.
• 1Cor 15.31; 2Cor 1.5-9; Gal 6.17; Filip 3.10; Rom 8.17; 2Tim 2.11-12; 1Pet 4.13;
• ¹¹ Căci noi, cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor.
• Ps 44.22; Rom 8.36; 1Cor 15.31-49;
• ¹² Astfel că, în noi lucrează moartea, iar în voi viaţa.
• 2Cor 13.9;
• ¹³ Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!”, şi noi credem, şi de aceea vorbim.
• Rom 1.12; 2Pet 1.1; Ps 116.10;
• ¹⁴ Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi.
• Rom 8.11; 1Cor 6.14;
• ¹⁵ Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu.
• 1Cor 3.21; 2Cor 1.6; Col 1.24; 2Tim 2.10; 2Cor 1.11; 2Cor 8.19; 2Cor 9.11-12;
• 
  

     Dacă citim cu atenţie , toată biografia lui ,ne dăm seama într-adevăr că, în primul rând ,creştinismul este mare prin întemeietorul lui -Iisus Hristos , Dumnezeu şi om ,Fiul lui Dumnezeu , Cuvântul care a întemeiat cu putere multă totul : şi cerul şi pământul; şi Biserica şi pe noi şi viaţa noastră .Când citim biografia Apostolului Pavel înţelegem că această măreţie această lume ,minunată ,puternică, numită creştinătate ,nu se opreşte nici chiar aici. În Iisus Hristos am fi putut spune că este cuprins totul şi că nu este nimic de adăugat. La acest tot ,la acest infinit ,se mai poate adăuga încă unul numit Saul şi apoi Pavel .Se poate adăuga la infinit la infinit şi rezultă ceea ce avem noi astăzi . 
   
     Mai trist este dacă ne punem întrebarea ,ce este cu noi , posesorii acestei bogăţii la nesfârşit :Iisus -Dumnezeu ,Apostolii,sfinţii  mucenici , ierarhii , mărturisitorii uriaşi ai pustiei , preoţi ca liturghisitori uriaşi ? Este vorba şi de noi cei de astăzi ,cei de acum ,cei care ne aflăm la terminalul unor milenii de lucrare de care amintim astăzi puţin . Suntem atât de mici ,atât de puţini , atât de speriaţi de puţinătatea noastră ,atât de nehotărâţi în lucrarea noastră ....Stăm să ne întrebăm sincer : mai avem vreo legătură noi cu oamenii aceştia de la care noi venim şi din care noi ne-am născut , pe linia Biserici , care se naşte pururi din mâinile lor , din timpul lor ,al lui Hristos ? Ne mai poate recunoaşte astăzi cineva ,cu terţ ochi , în dialogul pe care l-au purtat generaţiile între ele ? Aşa se poartă astăzi dialogul între Hristos şi Petru , între cer şi pământ . Dialogul a continuat . Acesta este creştinismul : dialogul generaţiilor harul lui dumnezeu care circulă ,suflă ,înviorează şi dă viaţă .
   Vă rog să vă întrebaţi foarte sincer şi foarte personal în ce măsură ne aflăm fiecare în parte şi toţi laolaltă în unul din aceste puncte ale marelui dialog creator, viu . Dacă nu ne găsim acolo, dacă suntem în cu totul altă dimensiune , loc ,spaţiul , concepţie ,să ne întristăm de două ori . O dată pentru Biserică . Nu există o Biserică în afara noastră. Tu eşti Biserica , noi suntem Biserica . Noi suntem parte de dialog , de răspuns la interpelările divinităţii. 

 Aşa cum Petru a existat la puterea lui, la frumuseţea lui, la spontaneitatea lui în punctul de răspuns la întrebarea lui Dumnezeu ,, cine zic oamenii că sunt Eu ?" 
  Petru răspunde :Tu , Cel văzut de toţi că eşti doar fiu de om , eu Îţi spun: eşti Fiul lui Dumnezeu   .Aici Biserica se împlineşte cu amândouă laturile ei . Petru este cel care reuşeşte să facă un tot din cele două mari lumi : lumea dumnezeiască şi cea omenească Ele se întâlnesc perfect : Dumnezeu şi omul în mărturisirea lui Petru .Este puţin lucru acesta ?
  Care din noi putem să răspundem cu puterea lui Petru ,cu cunoaşterea lui , cu bucuria şi cu sinceritatea lui , cu toate frumuseţile pe care le avea ? Se ştie prea bine că Pavel a avut atâta putere în el , încât a reuşit să lege acest dialog dintre divinitate şi omenitate . Acest om a colindat întreaga lume cunoscută atunci , a legat-o într-un curmei ţesut de el , cu această sfoară a legat lumea întreagă şi I-a dat-o lui Dumnezeu . Ba , s-a dus personal cu ea , cu tot universul pe care l-a luat în spinare (viu fiind ) şi s-a dus cu el până la al treilea cer şi l-a prezentat lui Dumnezeu . 
  Ei , de două mii de ani , astăzi , definesc întregul univers existenţial divino-uman cu cea mai scurtă definiţie posibilă : cu două nume - Petru şi Pavel .
   Iată ce prăznuim ,iată ce purtăm astăzi în înţelegerea noastră , în privirea noastră , în pofta noastră de a fi , astăzi suntem împreună : Petru şi Pavel . 
    Motivaţia este una singură :iubirea nebună pentru Dumnezeu care ne-a iubit cu aceeaşi iubire nebună .  Şi El a sărit din cer pe pământ tot de dragul nostru . Alt dialog nu există , capabil să ne poarte prin infinituri , prin veşnicii , de la om la Dumnezeu , de la Dumnezeu la om şi împreună pururi în bucurie nesfărşită .Amin !
  
                                               Text : Pr . Prof . Ion Buga 

Mărgăritare duhovniceşti

                                                                           

                                                                                                

                                                                   Fericitului Augustin

 

"A spune cuiva "te iubesc" înseamnă de fapt ,tu nu vei muri niciodată"."

,,Dacă păstrezi tăcerea, să fie din iubire; dacă strigi să fie din iubire; dacă îndrepţi, îndreaptă din iubire; dacă ierţi, iartă din iubire. Rădăcina interioară să fie cea a iubirii, din această rădăcina nu poate ieşi decât bine.”

                                                                              

                                                                                        "Iubeste si fă ce vrei!". 

   

                                                                          

                                                                                             

        

Despre post -partea I

                                                                       Text : Părintele Arsenie Papacioc

      Mai întâi de toate vreau să vă spun că postul înseamnă foarte mult (*) şi este deosebit de important pentru toată lumea (@) .

 {- (*) ,, De lucrezi cele ale unei virtuţi mari şi nu simţi gustul răsplătirii ei , să nu te miri.Căci până nu se smereşte omul,nu ia plata lucrării sale. Iar răsplata nu se dă lucrării (ascetice) , ci smereniei .Cel ce o nesocoteşte pe a doua a pierdut pe cea dintâi . Cel ce a luat-o înainte şi a luat răsplata bunătăţilor ,întrece pe cel ce are lucrarea virtuţii . Virtutea este maica întristării ; şi din întristare se naşte smerenia;şi smereniei i se dă harul . Deci răsplata nu se dă virtuţii , nici ostenelii pentru ea, ci smereniei ce se naşte din ele. Dacă aceasta lipseşte ,în deşert se fac cele dintâi . Căci smerenia aduce, chiar şi fără fapte , iertarea multor păcate . Iar faptele fără smerenie sunt, dimpotrivă , nefolositoare. Ba ne pregătesc şi multe rele "-Sfântul Isaac Sirul .}

{-(@),, Iată rugăciunea-rugăciunea este jumătatea Evangheliei , iar postul este cealaltă jumătate . Iată unitatea întregii Evanghelii ! Domnul a făcut cunoscută aceasta : Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 21).Aceasta înseamnă că orice păcat , orice demon ,orice necurăţie,orice moarte ,se alungă cu rugăciune şi cu post "-Sfântul Iustin Popovici .}

     Dar am înţeles sensul şi nu vreau să mai fac introduceri obositoare. Vă spun că postul îl vindecă pe om de duhurile rele care l-au atacat.
 Postul nu este numai o reţinere de la mâncare (#) ci este şi o rugăciune.

   { (#) Atunci când mâncăm trebuie să ne şi rugăm .Toate mâncărurile au înăuntru lor puterea ziditoare a lui Dumnezeu . Astfel ,cu rugăciunea , apropiem materia hrănitoare şi asta ne ajută. Mâncarea dă energie trupului , avem nevoie de ea pentru a putea să lucrăm şi pentru a avea putere de rugăciune.
 Pentru cei ce se roagă ,puterea mâncării se preface în putere duhovnicească .
   Cei ce se roagă puţin suferă de faptul că puterea şi energia mâncării se transformă cel mai mult în patimi şi în lăcomie .În situaţii din acestea este nevoie de post " - Părintele Sofronie Saharov .  }

                                         Postul înseamnă iubire şi iertare .
  N-ai făcut lucrul acesta şi refuzi să-l faci , conştient că refuzul tău e rău :aici e primejdia cea mare.Uite , nu aţi fost în situaţia de a vă afla în ceasul morţii să puteţi intui ce se poate întâmpla în acele clipe de sfârşit ": acele grozave regrete (atât de binecuvântate momente ), în care poţi să te sfinţeşti chiar . 
  Şi-aceste lucruri le evaluăm cu o nepăsare şi cu o iubire de sine şi , în sfârşit , cu un sfat vrăjmaş împungi pe fratele tău acolo unde trebuie sărutat :în inima lui . Credeţi că aceste lucruri sunt puse în discuţiee numai pentru că au mai fost puse şi se repetă ? Ştie toată lumea ,mai ales cei din domeniul medical , că postul de alimente este indicat la anumite intervale de timp , dar aceasta nu înseamnă că trebuie să mori de foame. În ănchisorile comuniste ,nu a fost vorba numai de lipsa de mâncare , ci te duceau şi la răcitor , la regim de exterminare. Dar ce s-a constatat :toţi cei care am făcut închisoare pe timpul comunismului , pe motive religioase , ne-am  vindecat de foarte multe boli , care puteau veni după aceea . Nu era o noutate pentru noi. Greutatea aceasta a trupului o duceam , pentru că este nevoie de forţă .
   Marele Merşter l-a făcut pe om foarte bine şi de aceea, printr-un post riguros, poţi ţine în frâu ceea ce este bine făcut. Dacă exagerezi postind, faci o mare greşeală . ( $)
Trebuie să ai o măsură peste tot. Se spune că ,, omul este măsura tuturor lucrurilor "dacă vă este cunoscută expresia rostită de filosoful grec Protagoras ( 487 î . Hr. - 420 î.Hr.) .
  
 { ( $),, Postul nu înseamnă doar înfrânare de la mâncare , ci mai ales o strictă înfrânare a simţurilor .Atunci când simţurile sunt hrănite de lucruri exterioare , ( imagini pervertite ,cuvinte hulitoare ,)ele transmit o cantitate corespunzătoare de otravă minţii şi inimii , care ucide viaţa în Domnul a bietului suflet . Părinţii noştri au atâtea să ne spună despre sfântul post al simţurilor. Întreaga lor învăţătură este în special îndreptată spre curăţirea minţii de năluciri şi de gânduri păcătoase ,şi către curăţirea inimii de sentimente care o întinează . În plus ,ei ne învaţă  că noi trebuie să alungăm orice rău de la bun început pentru a păstra sufletul curat. De îndată ce orice gând rău se apropie chiar pe nesimţite este absolut necesar să-l alungi şi să spunem de îndată rugăciunea lui Iisus .Şi atunci când în acest mod noi înfruntăm gândurile care vin de la simţuri şi de la diavoil , foarte curând vom simţi bucuria şi câştigul dobândite din postirea simţurilor . Dacă Eva şi-ar fi înfrânt văzul ,ea n-ar fi otrăvit pe urmaşii pântecelui ei , adică pe toţi oamenii care s-au născut din ea . Pe scurt ,înfrânarea simţurilor îl mântuieşte pe om de iad. 
  Părinţii trezvitori s-au nevoit mult pentru a afla harul lui Dumnezeu prin rugăciune.De aceea noi, copiii lor, le datorăm veşnică recunoştinţă , căci ei ne-au arătat o cale ce conduce sufletul la unirea cu Dumnezeu. Te poţi întreba :dar cum este posibil oamenilor şi mai ales monahilor şi preoţilor ,să trăiască duhovniceşte şi să împlinească nevoile lor duhovniceşti fără rugăciune , pe care Părinţii noştri trezvitori ne-au dăruit-o din experinţa lor ?Ei ne-au lăsat o moştenire de o valoare infinită care nu poate fi măsurată ,cântărită sau calculată. Moştenirea se numeşte trezvie . Trezvia înseamnă atenţie la gănduri , năluciri sau mişcări ale simţurilor ,este o forţă spirituală care se opune răului ; este o percepţie clară ,adică mintea vede ispitele de la depărtare şi fuge ,luându-şi măsurile de siguranţă necesare :ea apare atunci când mintea supravegheză inima şi gândurile care ies din ea. Înaintea sfinţilor părinţi , acei dascăli ai trezviei ,care au sistematizat rugăciunea minţii,monahii se ocupau mai ales cu virtuţile ascetice trupeşti. 
  Asceza trupului se numeşte praxis , adică post, înfrânare ,metanii,priveghere, slijbe religioase,ascultare ,smerenia. Ei numesc acest praxis oarecum benefic, în timp ce trezvia era numită foarte benefică. Începând cu sec XIV , rugăciunea a început să fie sistematizată şi organizată de părinţi.Ei au făcut cunoscută lucrarea trezviei ca ceva necesar pentru desăvârşirea omului. Prin lucrarea trezviei ei s-au eliberat de gânduri ,iar patimile au slăbit. Lucrarea le oferea curăţirea inimii. Asceza prin praxis este mijloc bun de a ajunge la trezvie. Vai nouă atunci când suntem învăţaţi şi nu punem în practică . Ce ne mai rămâne altceva de făcut decât să ne condamnăm pe noi înşine permanet ca nevrednici , ticăloşi şi leneşi ?
   Cel puţin prin învinuirea de sine şi smerenie putem redobândi tăria în rugăciune. Căci smerenia şi învinuirea de sine atrag harul lui Dumnezeu .Iar harul ,la răndul lui , aduce râvnă şi uşurează rugăciunea. Un om cu smerenie şi învinuirea de sine ,dimpreună cu mulţumire adusă lui Dumnezeu ,poate atinge înălţimi duhovniceşti şi să simtă darul înfierii. Dimpotrivă ,trudind ascetic fără să-şi înţeleagă propria infirmitate , slăbiciune şi ticăloşie ,un astfel de om luptă fără să se încununeze ,asudă fără plată ,mergând pe cale fără nădejde. Ce nenorocire să lupţi fără să câştigi !Să cultivi fără să culegi ! Din această pricină ,smerenia trebuie să preceadă tuturor nevoinţelor duhovniceşti. Omul ajunge să fie convins că absolut nimic nu se poate întâmpla fără ajutorul lui Dumnezeu .Trebuie să facem orice este necesar cu privire la o virtute sau alta şi apoi să asteptăm smerit cu conştiinţa că, dacă vrea Dumnezeu ,virtutea respectivă va prinde viaţă şi atunci vom începe să dăm roade. Altminteri rămâne numai truda " Părintele Efrem Filotheitul .

Începând din momentul existenţei pe pământ a Dumnezeului-Om este asimilat şi în Creştinism acest dicton. Pentru că Iisus Hristos este Dumnezeul-Om şi Măsură a toate . Şi omul poate fi dumnezeu după har, dar după un anumit efort. 

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

        Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul 

  Data de 24 iunie nu a fost fixată într-un mod întâmplător ca zi a naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Potrivit Sfintei  Scripturi, zămislirea Sfăntului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl său, a tămâiat în sfântul altar - loc în care numai arhiereul intră o singură dată pe an, în luna a şaptea, ziua a 10 a (cf. Levitic 16, 29).
   Această lună din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie şi alta din octombrie. Având în vedere cele descoperite în Sfânta Scriptura, Sfinţii Părinţi au rânduit ca ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie ca zi de nastere



              Ioan Botezătorul - "cel mai mare între cei născuţi, cel mai mic în împărăţia cerurilor"
De aceea, vă spun de la început ,Ioan ,oricât de mare a fost (cel mai mare născut din femeie, după cum mărturiseşte despre el Mântuitorul ), a însemnat plecare de jos în sus şi,în faţa dimensiunii pogorământului ,el nu mai este decât cel care abia reuşeşte - cu toată înălţimea lui -să ajungă să desfacă cureaua încălţămintei Celui care S-a pogorât din cer.
    Ioan spune despre Hristos : Cel care mai înainte de mine era ; eu nu-L ştiam , dar pentru aceasta am venit ,ca să fiu suportul văzut al tainelor celor nevăzute şi să vă mărturisesc că eu am văzut ceea ce nimeni n-a văzut ,că eu am cunoscut primul ceea ce urmează să cunoaşteţi toţi . Am văzut cerurile deschise şi am văzut pe Duhul lui Dumnezeu ca un porumbel , pogorându-se şi rămânând peste El . 

   Cel mai greu lucru este să-l concretizezi pe Duhul Sfânt.  Pe Dumnezeu-Tatăl  Îl avem destul de bine concretizat . Toate religiile Îl au pe Dumnezeu bine conturat ca Tată , ca Părinte -Creatorul părintele universului .
   Ca să vezi şi pe Duhul Sfânt ,aici deja ne aflăm în plină taină. Despre Acesta Mântuitorul va spune că ,, Duhul suflă unde vrea şi nimeni nu ştie de unde vine şi încotro se duce  "Aici Mântuitorul pare să nege într-un fel ce a spus Ioan ,dar nu este aşa : vrea să arate cât de mare şi de puternic a fost Ioan care a reuşit să concretizeze ,să întrupeze ,în vederea lui ,pe Duhul Sfânt . Cred că mileniul al treilea- dacă Dumnezeu ni-l mai îngăduie -aparţine Duhului Sfânt .Pentru aceasta va trebuie să plecăm de la momentul acesta pe urmele lui Ioan .

  Ioan era o realizare a neamului omenesc , ca şi Fecioara ,incredibili amândoi .Însă Ioan spune : cât de mare mă ştiţi ,eu nu exist în faţa Lui. Pentru că adevărata reuşită a lui Ioan este nu înălţarea lui,nu măreţia lui, ci puterea de a înţelege pe Dumnezeu în adevărata Lui dimensiune .Când Ioan a văzut că Dumnezeu îi deschide cerul-Ioan ştia că el e numai om-şi se arată în Treime , Dumnezeu Tatăl Dumnezeu Fiul Dumnezeu Sfântul Duh ,atunci a fost strivit de înţelegerea marii taine a lui Dumnezeu :pogorământul . Ioan s-a pogorât  şi el a spus: nu sunt nimic. A vrenit vremea ca El să crescă ( pentru că Dumnezeu   până la  Ioan vine în Kenoză ) Şi eu să scad  pentru aceasta Ioan este "cel mai mare între cei născuţi "

                                                                           Text:  Pr . Prof. Ion Buga