Potrivit istoricilor, locașul de cult avea alături un fel de anexe cu vreo nouăzeci de camere, dispuse pe trei nivele. O latură a clădirii o ocupau copilele aduse spre slujba lui Dumnezeu, până la vârsta când deveneau capabile să-și întemeieze o familie. În palierul următor locuiau văduvele şi fecioarele vârstnice care îngrijeau de Casa Domnului, făgăduind a-și păzi curăția până la sfârșitul vieții, iar în altă parte a dependințelor trăiau sacerdoţii și erau cazaţi pelerinii. Fecioarelor vârstnice li se încredinţase instruirea celor tinere: le învățau să se roage, să citească dumnezeieștile Scripturi, deprinzându-le, de asemenea, cu rucodelii, adică lucrul mâinilor: confecționarea ori împodobirea veșmintelor.
Dar oare doar pentru aceste pricini Maria a părăsit casa tatălui ei, schimbând-o cu cea a Tatălui Ceresc?
Duhul Sfânt a lămurit-o pe Ana , dar și pe noi: Fecioara Maria trebuia adusă ca să stea în Casa Domnului, deoarece atât Templul din Vechiul Testament, cât şi Maica Domnului înfăţişează taina întrupării Mântuitorului Hristos. Templul din Ierusalim reprezenta imaginea zidită a venirii Izbăvitorului în lumea pământeană, fapt învederat de cuvintele Domnului, rostite înainte de moartea Sa pe Cruce: „dărâmaţi acest templu şi eu în trei zile îl voi rezidi”, prin care nu se referea la templu ca zidire, ci la trupul Său. Aşadar, relaţia tainică dintre templu, ca spaţiu al șederii lui Dumnezeu pe pământ, şi trupul lui Hristos luat din umanitate este mijlocită de Maica Domnului. De aceea, la Crăciun, nu vom vorbi de întruparea Mântuitorului fără a aminti întâi de templul Vechiului Legământ ca de o prefigurare a înomenirii lui Hristos. De ce Fecioara Maria a trebuit să intre în Templu? Se cerea ca ea să fie iniţiată în taina Sfintei Sfintelor, deoarece, nu peste mult timp, ea însăşi va deveni „biserică vie” a prezenţei lui Dumnezeu în lume. Din ea Hristos, Cel veșnic de zile, a împrumutat trup omenesc. Aceasta este cea mai evidentă legătură dintre Templu şi Naşterea lui Hristos, pe care o vom prăznui la sfârşitul postului. Cu toții așteptăm Crăciunul cu emoție, cu nerăbdare, cu bucurie. Din păcate, sărbătoarea tinde să se transforme într-o „jubilare” a consumismului, a plăcerii, într-o celebrare dezbrăcată de sacru. Tocmai de aceea praznicul Vovideniei ne atrage atenția că nu ne vom putea bucura cu adevărat, că nu vom simți prezența Sfântului Prunc Dumnezeiesc în peștera sufletelor noastre, dacă nu ne vom pregăti stăruitor pentru minunata și emoționanta întâlnire prin post, rugăciune, printr-o cercetare mai atentă a Bisericii.
Așa cum spuneam la început, praznicul Vovideniei ne arată încă un lucru: normalitatea și necesitatea familiarizării copiilor cu Dumnezeu. Numeroşi dușmani ai Ortodoxiei își ridică amenințător vocile împotriva prezenței orei de religie în școală, invocând pretexte dintre cele mai bezmetice, ba uneori chiar amuzante. Avem însă în viața pruncei Maria modelul unei creșteri frumoase, al unei educații alese în și prin Biserică. Raportat la zilele noastre, sunt de părere că prin fiecare oră de religie copiii îi urmează Mariei: se apropie de Biserică, intră în ea, devin familiari cu noțiunile elementare de credință, realizându-se astfel o întâlnire, o împrietenire a lor cu Dumnezeu, care va avea urmări pentru întreaga existență: deprinderile bune, formate în copilărie, rămân adeseori valabile în tot restul vieţii. Religia în școli nu reprezintă un simplu obiect de studiu, ea nu doar informează, ci îndeosebi formează. Da!, îi educă pe copii să trăiască frumos și curat aici, în această lume, pregătindu-i totodată să devină cetățeni ai Împărăției Cerurilor.
