Dumnezeu isi retrage harul Sau iar parasirea este data tuturor

   Exista trei feluri in care omul poate trai parasirea:prin pronia lui Dumnezeu,
spre pedepsire sau spre invatatura.
1)
Parasirea din pronie este data tuturor oamenilor,fara sa fie meritul nici unui om.
Primul har,este chemarea lui Dumnezeu catre om de a purcede  intr-o noua
calatorie si de a incepe o noua viata si este pur si simplu un dar.
Omul,pentru a-l redobandi,trebuie sa-si arate in mod liber toata  intelepciunea
 si credinciosia,si atunci mostenirea Domnului devine  a sa pe veci.
El trebuie sa se supuna formarii dupa legea lui Dumnezeu si sa fie  povatuit de
 Cel Preainalt in taina legii infierii.Cand esti povatuit intru voia lui Dumnezeu,
suferind cu rabdare arsita si secatuirea acestei perioade de parasire,atunci
 bogatiile daruite la inceput care sunt ale lui Dumnezeu  devin ale omului  cu
 adevarat.
                                     Toate ale mele,ale tale sunt(Lc,15:31)
2)

 A)Din pricina vointei libere a omului ,Dumnezeu ingaduie cel de-al doilea fel de
parasire,si anume parasirea spre pedepsire.
                                                De ce se intampla asta?
Pentru ca omul trece si se lasa stapanit de tendinta mandra spre ,,indumnezeire de sine"

                                                Ce inseamna acest lucru.
 Mintea omului se intoarce spre sine (catre el insusi) cu iubire de sine si crede ca el reuseste
schimbarea lui .Trebuie sa intelegem ca vointa de a cere schimbarea e a mea  dar realizarea
 schimbari o face Dumnezeu,nu eu omul ,  si atunci Duhul bland si plin de noblete a lui
Dumnezeu ,mahnit fiind pleaca.
 Duhul lui Dumnezeu este asa de gingas,incat nu poate suferi nici macar cea mai
mica miscare de egoism.

B)Tot parasire spre pedepsire are loc de asemenea cand crestinul cade in pacat
sau devine lenes si nu se mai ingrijeste de mantuirea sa(in greaca poarte numele
akedie)atunci Dumnezeu ingaduie aceasta spre mantuirea credinciosului si
precum spune apostolul-,,de Domnul suntem certati -cercetati,ca nu cu lumea
sa fim osanditi(1Cor,11:31)
                        Tot ceea ce face cu noi Dumnezeu,din dragoste o face.

3)Al treilea fel de parasire ,spre invatatura,este un dar plin de putere al Duhului Sfant,
precum putem vedea in viata Sf.Siluan.Temelia acestui fenomen se afla in viata lui Hristos
Hristos cu rabdare a suferit parasire si moarte pe Cruce,ca sa tamaduiasca
parasirea noastra si sa faca moartea noastra nelucratoare.
 Parasirea si moartea au intrat in viata noastra prin neascultarea de porunca
lui Dumnezeu(cf,Fac.2:17;Rom.5:12)
   Parasirea si moartea lui Hristos au tamaduit si mantuit pe om pentru ca au
fost de buna voie si FARA DE PACAT (cf.Rom.5:18)
 Cand suferim dupa lege parasirea,adica cu bunavointa si urmand pilda
Domnului ,moartea pustiului nostru launtric se biruieste si mostenim harul
care a izvorat din Crucea si din Invierea Incepatorului credintei noastre.
  Intrucat parasirea este parte din viata Domnului ,este de neaparata trebuinta
ca si noi sa trecem prin ea,astfel incat sa putem ajunge sa cunoastem fiecare pas
de pe Calea Domnului si sa dobandim cunoastere a Persoanei Sale.
Cu alte cuvinte daca nu trecem prin parasire ,nu-l putem cunoaste deplin pe
Hristos.
                           Iertati-ma ,si Domnul sa ne ajute !

Nasterea omului nou prin moartea omului vechi

 Scriptura spune ca pacatul unui om,al stramosului nostru(Adam si Eva)
si moartea,care a venit ca urmare a acestuia .s-au rasfrant asupra
intregului neam omenesc(de la primul om Adam pana ultimul om ce se va
naste pe pamant)asta inseamna ca toti ne nastem cu pacatul stramosesc
Ne aflam pe noi insine,prin urmare,intr-o stare potrivnica firii si
indepartata de ceea ce ne-a sortit noua dintru inceput Dumnezeu si stim ca
la inceput  Adam si Eva erau fara pacat .
 Ca sa ne nastem din nou in starea nestricacioasa,neantinata si nevestejita
aveam nevoie iarasi de harul,milostivire ,...de un om,iar acesta a fost
   Noul Adam adica Iisus Hristos.El ne cheama la aceasta renastere prin
cuvintele Sale,,se cade voua a va naste din nou:(In.3:7)
 Aceasta chemare este a lui Dumnezeu ,Celui in Treime,este o chemare
din dragoste iar acceptarea si primirea ei aduce harul Duhului Sfant,care
il impodobeste pe om,calauzindu-l spre o nesfarsita asemanare cu Hristos
Fiul lui Dumnezeu.Aceasta dragoste nu este pamanteasca ,ci cereasca.
Prin fire,Dumnezeu este cu totul liber in relatia Sa cu omul,El ramane
slobod de patima si nevoie.Omul de asemenea este  zidit dupa chipul lui
Dumnezeu ,(gasim la capitolul Facerea 1:26-Sa facem om dupa chipul si
dupa asemanarea Noastra..iar la Fac 1:27-Si a facut Dumnezeu pe om dupa
chipul Sau...) de aici rezulta ca asemanarea a
lasat-o libera la dorinta noastra ea este o conlucrare intre Dumnezeu si
mine dar cu acordul meu ,cu vointa mea exprimata libera si Puterea lui
Dumnezeu care ma  transforma in asemanare,asta inseamna ca eu am o
 libertate de la Dumnezeu  care nu poate fi constransa de nimeni si nici
chiar Dumnezeu nu mi-o incalca .
 Pe parcursul vieti noi suntem chemati la aceasta renastere si prima
cercetare a omului de catre Dumnezeu rodeste abia atunci cand il gaseste
deschis sprea a primi energia harului Sau cu buna vointa  a omului.
  Cresterea intr-o viata crestina are doua vointe care trebuie unite,cea
dumnezeiasca si necreata  impreuna cu cea creata si omeneasca.
 Impreuna-lucrarea  Duhului Sfant cu vointa omului savarseste o taina
in viata fiecarui om.Masura darului Sau depinde de liberul
 consimtamant al omului.
                                 Iertati-ma ,si Domnul sa ne ajute !

De ce nu ne gasim pacea si linistea sufletului?

     Pentru ca nu stim transforma starile psihologice in stari duhovnicesti.
 Sa zicem ca un om-mi-a spus un cuvant care mi-a cazut greu,si am primit
,,lovitura"ca pe o sabie in inima.Nu pot evita aceasta durere;ea este reala.
 Insa exista doua moduri de a reactiona.As putea reactiona psihologic si sa zic:
Cate nu am facut pentru tine,m-am rugat pentru tine,m-am purtat cu grija
fata de tine sa nu-ti ranesc sufletul,te-am ajutat mereu ,te-am iubit,am suportat
mustrarile tale,si tu acum ma minti ,ma ranesti,te porti urat cu mine  ,
cata nerecunostinta!Nu esti un om bun.
 Acesta este o reactie gresita ,inversunata ,dar asa reactionam noi in lume.
Or acest fel de reactie ma distruge pe mine,si pe cel de langa mine.
Cand reactionam duhovniceste ,cea mai buna cale este sa inteleg ca,
desi durerea mea este reala nu pot face nimic in privinta ei,pot totusi insa
sa-mi intorc repede gandul si sa vorbesc cu Dumnezeu,sa-mi inalt mintea la
Dumnezeu si sa zic:,,Doamne ,Tu m-ai vazut in somnul trandaviei,al mortii
,si a nepurtarii de grija si ai trimis pe ingerul Tau sa ma trezeasca prin durerea
produsa de acest om,Miluieste-l pe el si pe mine si iarta-mi toate pacatele.
Face-ti aceasta experienta,si ve-ti vedea ca dupa o vreme,durerea din inima se
preschimba intr-o asa de mare mangaiere,linistire.si la sfarsit ma voi simti
intarit.
In lume oamenii stabilesc o scara a desavarsirii duhovnicesti  dupa criterii
omenesti si spun:
,,Daca am citit o slujba pe zi,sunt pe prima treapta a scarii.Daca am citit doua
sunt pe treapta a doua.Daca am citit toate rugaciunile de peste zi sunt desavarsit
Aceasta este o socoteala psihologica si nu este deloc adevarata.
Avem o scara data de Sf Ioan Scararu,care nu da gres,mai adevarata.
 Ce reactie avem atunci cand suntem jigniti,raniti?
Daca suntem jigniti si ne silim inima sa nu ripostam,atunci am pus piciorul pe
prima treapta a scarii.Daca nu, numai ca nu ripostam,ci ne si rugam pentru
cel care ne-a ranit,atunci am pasit pe a doua treapta,a urcusului duhovnicesc.
Daca ne rugam si ne pare si rau pentru persoana acea ,ca si-a vatamat in
primul rand sufletul lui ,facandu-ne aceasta atunci suntem pe treapta a treia.
 Cel ce raneste se raneste pe el in primul rand si vedem acest lucru prin faptul,ca
traieste o falsa fericire si liniste la inceput, dupa un timp simte o neliniste,
o durere si iar ajunge nefericit-pentru ca s-a ranit si a ranit .Si astfel descoperim
in clipa cand suntem raniti,unde ne aflam .Daca ne infuriem si raspundem
inapoi cu rautate,inseamnaca inca nu am pus piciorul pe aceasta scara.Deci
trebuie sa invatam sa ne schimbam starea sufleteasca prin rugaciune si
gandire duhovniceasca ,primind durerea dovedim in mod concret ca avem
dragoste.Plansul,durerea,primirea ocarilor,rugaciunea,postul,toate au un
singur scop:descoperirea,,adancului inimii"adica mintea sa gaseasca
,,adancului inimii",si acest lucru se face prin smerenie,pe cand mandria o
ingroapa.Cel mandru nu-si mai poate simti inima-el nu are inima pentru ca
slava desarta acopera cu totul inima.
Asa ca trebuie sa trecem prin durerea smeririi ca sa descoperim inima
 Una din rugaciuni ar fi ,,Slava Tie,Doamne! ori Multumesc Tie ,Doamne!
Asa ca trebuie sa incercam aceste lucruri
                          ,,Gustati si vedeti,ca bun este Domnul"
                                                    Doamne Ajuta!

Din dragoste in dragoste si dintr-o plinatate intr-o mai mare plinatate

Ascultand cuvantul lui Dumnezeu firea noastra se reannoieste prin
 salasluirea in noi a cuvantului lui Dumnezeu.Stim din Epistola intai a
Sfantului Petru ca judecata lui Dumnezeu incepe de la ,,casa lui Dumnezeu"
(1Petru4:17)si ca cheia lui David se va rasuci.
Stim din Cartea lui Isaia ca Mesia va avea ,,cheia casei lui David"
(Is22:22),adica puterea mesianica,si cu aceasta putere si har tot ceea ce
El deschide,nimeni nu poate inchide,si tot ceea ce El inchide,nimeni nu
poate deschide(cf.Apoc.3:7)
 Cand iti doresti si deschizi usa pentru a deveni crestin,trebuie sa intelegi
sa fii rabdator in incercarile de foc a ispitelor care vor veni si nu sunt putine,
a asupririlor si suferintelor acestei vieti de acum incolo.
     ,,Caci vremea este a se incepe judecata de la casa lui Dumnezeu"
(1Petru 4:17)
      Casa lui Dumnezeu esti tu,judecata lui Dumnezeu  este Calea
lui  Hristos,care se strabate in jos in partile cele mai tainice ale sufletului tau,
Calea lui Hristos este ingusta,dar duce la viata.Crestinul trebuie sa se supuna
focului incercarilor  lui Dumnezeu ,cu credinta,rabdare,
incredere,ca sa devina un mostenitor al lui Hristos,ca fiu legitim,nu ca un
copil nelegitim.Parintele Sofronie spunea:suferinta in lumea aceasta este
un semn al alegerii si nu al nefericirii.Si tot el spune ca,,a trai o viata 
crestina este cu neputinta,insa cu putem face este sa murim<in toate zilele>
in Hristos(cf.1Cor.15:31)precum a spus Sf .Pavel.Este cu neputinta ca omul
sa-L
intalneasca pe Hristos si sa nu treaca printr-o ,,omorare"un fel de moarte.
  Acest lucru este un fenomen duhovnicesc si reprezinta dorinta omului de
reimpacare cu Dumnezeu se face prin pocainta arzatoare,atinge adancurile
deznadejdiei si trece printr-o infricosata desertare de sine.Se desarta cu
totul pe sine se  micsoreaza pana la a deveni ,,nimic",materia potrivita
din care Dumnezeu poate zidi(cf.Ps 50:11)Toata aceasta desertare este apoi
urmata de plinatatea dragostei desavarsite.Ca sa intelegem
trebuie trait la nivel duhovnicesc nu simtamant de nivel psihologic,si vedem
acest lucru  la  Sf Siluan, care a inteles pacatul nu ca pe o incalcare
 a codurilor morale,ci ca pe o indepartare de dragostea dumnezeiasca
pentru care fusese creat ,el se simtea precum un criminal nelegiuit
 impotriva dragostei Tatalui.
  De aici in colo se va sta inaintea lui Dumnezeu in deplina smerenie
pentru ca, cunosti si vezi multitudinea pacatelor tale,mizeria faptelor tale,
 neputinta ta
                    ,,Cel ce se va smeri pre sine se va inalta"
Numai invatand taina pocaintei prin lepadarea de sine omul
trecem la viata duhovniceasca.
Prin invatarea smereniei este alungata mandria,iar de cate ori
 se va mai  cade  in mandrie, sufletul omului va fi  chinuit si bantuit
 de duhurile rele.
 Fiecare clipa in care Dumnezeu cerceteaza pe om sunt lectii
 care trebuiesc insusite cu atentie pentru toata viata.
Dumnezeu isi retrage harul Sau iar
parasirea este data tuturor,atunci cand crestinul cade in pacat sau devine
lenes si nu se mai ingrijeste de mantuirea sa dar si  pentru invatatura si
inaintarea noastra