Când omul a fost izgonit din rai
Florile primit-au dezlegare
Să-l însoţescă toate câte pot
Fără să-şi ia o altă înfăţişare
Să poată numai ţine urma lui
Cât fi-va el străpuns de agonie
Se cade vieţuirea fără veac
Să şi-o smerească o vremelnicie
Şi unde omul noaptea va îndrăzni
Să-şi plece capul în liniştire
În zori pe rouă când se va trezi
Să-l copleşească raiul din zidire
Şi din sudoarea zbaterii pe loc
Pământul să-l frământe a plămadă
Şi să nu-l mustre-atâta nenoroc
Fluturi perechi pe floare să se vadă
Cum vin pe rând şi se împărtăşesc
Din licărele-acestea de potire
Iscând în flori întocmai ce-au adus;
Puţina sete după nemurire
IUBIRE
Iubirea nu-i decât
această
Curată împăcare pe
pământ
Un om se dă cu grijă
la o parte
Să poată trece
trandafirul sfânt
Iubirea nu-i decât
mireasma
Rămasă după crinul
ce-a trecut
Din care-ţi faci
cămaşă pe măsură
Să poţi trăi pe lume
nevăzut
Buna seara Gabriel ,Sfanta Treime sa-ti daruiasca bucurie !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.