Rafila Barbos - O, milostiva Maica

Priceasnă

Priceasna (din slavonă prĕčĩstĩna - „preacurată”) este (în sens restrâns chinonic) un imn, cântare bisericească ortodoxă care acoperă intervalul din timpul Sfintei Liturghii în care preotul şi respectiv credincioşii se cuminecă (împărtăşesc) cu Sfintele Taine - Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos. Denumirea a devenit ulterior generică pentru o gamă largă de cântece aparţinând folclorului religios românesc. Pricesnele au un conţinut tematic variat, centrat în special pe comportamentul moral creştin, rugăciune de iertare şi mulţumire şi laudă la adresa lui Dumnezeu, aPreacuratei Fecioara Maria şi a sfinţilor. Sunt cântate cu precădere în bisericile parohiale de către credincioşi, iar in ultimul timp, au devenit parte a repertoriului multor artişti populari consacraţi, care au depus eforturi considerabile pentru culegerea, adaptarea şi păstrarea lor.

Sfânta Treime să vă dăruiască înviere ,pace şi bucurie !

Când omul a fost izgonit din rai    

Florile primit-au dezlegare
Să-l însoţescă toate câte pot
Fără să-şi ia o altă înfăţişare

Să poată numai ţine urma lui
Cât fi-va el străpuns de agonie
Se cade vieţuirea fără veac
Să şi-o smerească o vremelnicie

Şi unde omul noaptea va îndrăzni    

Să-şi plece capul în liniştire
În zori pe rouă când se va trezi 
Să-l copleşească raiul din zidire

Şi din sudoarea zbaterii pe loc
Pământul să-l frământe a plămadă
Şi să nu-l mustre-atâta nenoroc
Fluturi perechi pe floare să se vadă

Cum vin pe rând şi se împărtăşesc
Din licărele-acestea de potire
Iscând în flori întocmai ce-au adus;
Puţina sete după nemurire

IUBIRE 

Iubirea nu-i decât această

Curată împăcare pe pământ

Un om se dă cu grijă la o parte

Să poată trece trandafirul sfânt

 

Iubirea nu-i decât mireasma

Rămasă după crinul ce-a trecut

Din care-ţi faci cămaşă pe măsură

Să poţi trăi pe lume nevăzut

Text :  Ioan Alexandru

Buna seara Gabriel ,Sfanta Treime sa-ti daruiasca bucurie !

În genunchi mă plec ....de al Tău Dor

                Vasile Voiculescu - Toiag de înger

  Îmbătrânesc.

Destinul mi-e însă tot copil;
Isteţ să prindă păsări şi să doboare poame
Aruncă lesne pâinea la câini şi când i-e foame
Întinde mâna goala spre-arhanghelul Gavril.

Hoinar prin codrii lumii, nu ţii cu el la mers,
Dar n-are spor, ci cată comori peste coclaur,
În pietre sparte vede scântei de-argint şi aur
Şi-n orice suferinţă, sămânţa unui vers.

Satul de slovă neagră, cu degetul condei,
Izvoade noi de stele şi flori vrea să dezlege.

Şi-ades se pleacă-n tină cu frică şi culege
Porunci de mult uitate în urme vechi de zei.      

În van ii spui de moarte, de Domnul Savaot,
Zâmbind curat ca unul ce nu-şi ştie păcate,
El se şi vede-n ceruri, mai mare peste toate,
Ca-şi ia toiag de înger şi umbla raiul tot.

Cu Domnul la masa

Mâncând, crezui ca te supăr cu lăcomia
Şi-mi pedepsii în ajunîri păcătosul pântec.
Pe urma, ca nu-îi place jocul, bucuria:
M-am cernit şi-am sugrumat orice cântec.

Tu ânsă, neântrerupta Bucurie si Festine,
Tu, Domnul Marelui praznic al vieîii, ne dai povaţă:
Cine nu ospătează singur, ci necontenit împreuna cu Tine,
Transfigurează orice îmbucătură iîn adevărata viaţă !

      

   Prăpastia

Cei ce încă Te caută deznădăjduiţi, zic

Că între Tine şi noi netrecute prăpastii străjuiesc.
Multi, întorşi din cale, te tăgăduiesc.
Câţi Te-au aflat zâmbesc şi nu spun nimic.

Doamne, unde încep abisurile acele?
Ce drum s-apuc, oricât de lung?
Nu cruţ nimic, numai s-ajung,
La marginea Ta, să m-arunc în ele.

Deodată, o spaimă mă tine,
O bănuială strivitor de grea:
Prăpastiile Tale încep chiar din mine,
Dintru-nceput deschise în inima mea.

                              Virgil Maxim - Inchinare

Pe voi v-am pus în cartea mea să plângeţi,
cum plânge la Iordan o desfrânată...
Voi, care sufletul ân doua frangeţi
şi-amiază vă e mintea luminatî.

Pe voi, călugări mari şi mici şi şterăi
de veacul rău, de ochii mei prea slabi,
pe tine, cin sfinţit, ca să reverşi
din Mila Cerului, spre noi, hulubii albi.

În fata voastră, când vă scriu, mă-nchin,
În fata voastră, când vă cânt, mă rog,
voi, mâna Domnului muiată-n crin
şi Veşniciilor, aici, zalog.

În fata voastră în genunchi mă plec
şi la picioare gândul vi-l depun.
Nu semne-aştept la cele ce va spun,
ci pe Iisus sa-mi daţi, să-L am întreg !