Vindecarea celor doi demonizati din ţinutul Gadarei

  Şi trecând El dincolo, în ţinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizati, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Il rugau, zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci. Şi El le-a zis: Duceţi-vă. Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii. Şi iată toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să treacă din hotarele lor. (Matei 8,28-34. Duminica a 5-a după Rusalii)

       Ce folos poate să aducă în lume pentru sufletul nostru această relatare ?
În primul rând ,ne cutremură stadiul căderii umane ,iată chiar mai jos decât demonii.
Iată ce spune Evanghelia demonizatul era spaima ţinutului .Gheţimanii aceia creşteau porci ,ceea ce era împotriva Legii îi creşteau să-i vândă deşi ei nu mâncau carne doar pentru bani,făceau faptele răului, deci lucrau pentru  demoni ,dar se temeau de om . 
    Îl iubeau pe demon căci făceau faptele lui,iar pe omul demoniyat îl urau :ura celor din jur îi impinsese dincolo de lume ,dincolo de umanitate de uman .Li se părea firesc să-i urască pe cei doi şi cu diavolul să facă pactul,cum facem toţi pact ăn fiecare zi a vieţii:istoria nu este alta - din nenorocire- decât veşnicul pact cu diavolul sub formula 
,, fă-te frate cu diavolul până treci puntea "
  Ce ne surprinde la demon ?Noi avem o imagine foarte falsă ,nu ştim nimic bun despre ei ,sau nu vrem să ştim ,sau nu ne aducem aminte .Iată cine l-a făcut şi pe el ,şi pe noi şi tot ce există ?Dumnezeu nu poate să facă nici lucruri mici şi nici lucruri rele ,însă originea celui rău şi a noastră este de la Dumnezeu , de aici să plecăm ,să nu ne repezim să condamnăm înainte de a cunoaşte.Nu are voie să condamne sau să emită judecăţi de valoare decât cel ce s-a străduit suficient pe calea cunoaşterii.Nu e corect să condamnăm din start ,interesant însă  îl jucecăm dar facem faptelui lui ...şi nici unul nu poate să spună că nu are fapte inspirate de el :mai mari mai mici , mai multe ,mai puţine.......
   Iată încă un lucru la care să luăm seama : au strigat demonii prin gura celui demonizat prima mărturisire a lui Iisus ,Cel Care a fost condamnat şi omorât de oameni iată adevărata blasfemie a noastră a oamenilor ,,Să moară !"....Şi a murit pentru mântuirea noastră din iubire .
Prima mărturisire au făcut-o demonii - care sunt duhuri şi  au cunoastere mai amănunţită ,, Iisuse Fiul lui Dumnezeu ". Deci omul cade din braţele lui Dumnezeu ,din rai ,din bine,....nu-i putem atribui demonului căderea omului deoarece vedem că ei cer voie lui Dumnezeu să intre în porci ,ceea ce arată că nu au putere asupra omului nici asupra naturi ,şi totuşi asta facem, dăm mereu vina pe altcineva ,şi cel mai grav chiar şi pe Dumnezeu.
  Demonul este o fiinţă cumplit de tainică - ne spune Apostolul Pavel - ,,taina fărădelegii a demonului  ".Dacă Pavel le spune ,, taină " vrea să ne spune că acolo este ceva ce ne depăşeşte şi pe care să nu ne grăbim a condamna şi a judeca ,pentru că taina depăşeşte înţelegerea noastră .
       Fie în rău ,fie în bine ,suntem depăşiţi de taină
 Dezlegarea acestei taine se cuvine şi aparţine lui Iisus Hristos 
Şi ce-a făcut Iisus demonului ?
Îl auzim cumva blestemându-i ?Nu ,demonul îl roagă pe Iisus ,uni spun că se stie că cel rău nu se mântuieşte pentru că el nu se roagă ,pentru că nu este smerit ,,iată aici se roagă şi face ascultare într-un sens se smereşte ,nu s-a luat la ceartă cu Dumnezeu , nu îl huleşte ,...cum facem noi ...interesant nu ...Ei spun ,,Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?
 Cu ce-i chinuia Hristos ?El nici măcar nu le zisese nimic de rău, şi care era atunci chinul ? Bunătatea lui Dumnezeu ,care este în Iisus ,iubirea Lui fără limite !
 E limpede că ce emitea Iisus către ei era doar iubire .
Iată o mărturisire cutremurătoare ,într-adevăr ,iubirea este singura care chinuie pe tot omul rău ,dar îl chinuie spre mântuire .
  Iubirea flacăra ei purifică cu adevărat ,sfinţeşte ,binecuvintează ,vindecă : doar iubirea vindecă  
   Şi dacă iubeşte Dumnezeu ,va putea ceva vreodată să reziste veşnic iubiriii Lui ?Nu se poate ! 
   De aceea Sf Isaac  Sirul spune :,, să ne rugăm pentru toţi şi pentru toate "
  Dumnezeu ştie mai multe decât noi despre cel rău ,sigur Dumnezeu nu l-a făcut demon ci înger ştim că l-a făcut bun ,infinit mai sus decât noi şi se poartă cu el în virtutea originii lui .
    Ştiţi cu care dintre noi se mai poartă Dumnezeu mai atent ,delicat ,puternic şi frumos ? Spune Apostolul Pavel :acolo unde s-a înmulţit păcatul ,prisoseşte harul ,plusează El ;plusezi tu cu păcatul ,vine El şi îngrămădeşte  cărbunii aprinşi ai iubirii pe capul celui rău . Tot Pavel ne spune : ,nu răspundeţi răului cu rău ci mai degrabăl 
iubiţi-l ,şi îngrîmîdiţi cărbunii aprinşi ai iubirii pe capul lui  " şi se va topi ura şi răutatea cu răbdare .
  Noi avem un singur lucru de făcut să ne rugăm şi să iubim restul nu-i al nostru .
    Zice Domnul ,, a mea este judecata "
   Amin ! Cunoaşterea bună este viaţă veşnică ( In ,17,3 ) 
    Predică 16 iulie 2006 - Pr.Prof.Ion Buga 

      Îmi plac mai mult mărturisirile   Discuţiile în care cad fără voia mea ,mă fac să sufăr .Descopăr la prietenul meu o slăbiciune sau o ieşire neaşteptată ;şi pentru una şi pentru alta mă întristez şi sufăr .

    Lupt continuu împotriva duşmanului din mine ,mă strădiuesc să-mi scutur rugina sufletului şi e nedemn ca pentru un moment de falsă biruinţă să-mi frâng lumina.De aceea de multe ori cedez cu toată cunoştinţa dreptăţii mele

Ernest Bernea – LA VÂNAT DE OAMENI: „E multă frumusete în lume dar oamenii orbi nu o văd.”

   De ce se urăsc oamenii ? E atât necunoscut şi atâta suferintă legată de soarta noastră, încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea.
       De ce se chinuesc oamenii unii pe altii ?

   N’au loc sub soare ?

  Nu le ajunge pânza cerului ?

 Sunt atât de grele păcatele ce ne apasă încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de alții.

E multă frumusețe în lume dar oamenii orbi nu o văd. Înclinarea spre a face răul e atât de puternică încât pentru a o învinge a fost nevoie de marea dragoste şi jertfă a Dumnezeului întrupat.
Sunt oameni sinceri şi sunt oameni vicleni. E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni ca şi între popoare calea înşelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc.
   Viața ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean; acesta din urmă nu poate trăi fără pradă. Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia, faptă care nu are nici o deosebire fată de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderite albe ale zăpezii.
   De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe altii ? De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul ? Locul tău, locul darurilor proprii nu ți-l poate lua nimeni ; îl ai odată cu viața.

Eliberează-te !

Vrei sa schimbi lumea ... ÎNCEPE CU TINE ÎNSUŢI ...

Paradisul începe prin iubire !

Cel care lucrează împreună cu Duhul iubirii, trăieşte deja în inima lui Dumnezeu !

Nu mai cunoşti această licoare cristalină ?

   Nu mai cunoşti această licoare cristalină ?
 E dragostea: strivită în teascul greu de chin,
Dintr-un sonet într-altul, am tras-o, ca pe-un vin,
Şi vers cu vers, de-a lungul, am limpezit-o, lin

Rafila Barbos - O, milostiva Maica

Priceasnă

Priceasna (din slavonă prĕčĩstĩna - „preacurată”) este (în sens restrâns chinonic) un imn, cântare bisericească ortodoxă care acoperă intervalul din timpul Sfintei Liturghii în care preotul şi respectiv credincioşii se cuminecă (împărtăşesc) cu Sfintele Taine - Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos. Denumirea a devenit ulterior generică pentru o gamă largă de cântece aparţinând folclorului religios românesc. Pricesnele au un conţinut tematic variat, centrat în special pe comportamentul moral creştin, rugăciune de iertare şi mulţumire şi laudă la adresa lui Dumnezeu, aPreacuratei Fecioara Maria şi a sfinţilor. Sunt cântate cu precădere în bisericile parohiale de către credincioşi, iar in ultimul timp, au devenit parte a repertoriului multor artişti populari consacraţi, care au depus eforturi considerabile pentru culegerea, adaptarea şi păstrarea lor.

Sfânta Treime să vă dăruiască înviere ,pace şi bucurie !

Când omul a fost izgonit din rai    

Florile primit-au dezlegare
Să-l însoţescă toate câte pot
Fără să-şi ia o altă înfăţişare

Să poată numai ţine urma lui
Cât fi-va el străpuns de agonie
Se cade vieţuirea fără veac
Să şi-o smerească o vremelnicie

Şi unde omul noaptea va îndrăzni    

Să-şi plece capul în liniştire
În zori pe rouă când se va trezi 
Să-l copleşească raiul din zidire

Şi din sudoarea zbaterii pe loc
Pământul să-l frământe a plămadă
Şi să nu-l mustre-atâta nenoroc
Fluturi perechi pe floare să se vadă

Cum vin pe rând şi se împărtăşesc
Din licărele-acestea de potire
Iscând în flori întocmai ce-au adus;
Puţina sete după nemurire

IUBIRE 

Iubirea nu-i decât această

Curată împăcare pe pământ

Un om se dă cu grijă la o parte

Să poată trece trandafirul sfânt

 

Iubirea nu-i decât mireasma

Rămasă după crinul ce-a trecut

Din care-ţi faci cămaşă pe măsură

Să poţi trăi pe lume nevăzut

Text :  Ioan Alexandru

Buna seara Gabriel ,Sfanta Treime sa-ti daruiasca bucurie !

În genunchi mă plec ....de al Tău Dor

                Vasile Voiculescu - Toiag de înger

  Îmbătrânesc.

Destinul mi-e însă tot copil;
Isteţ să prindă păsări şi să doboare poame
Aruncă lesne pâinea la câini şi când i-e foame
Întinde mâna goala spre-arhanghelul Gavril.

Hoinar prin codrii lumii, nu ţii cu el la mers,
Dar n-are spor, ci cată comori peste coclaur,
În pietre sparte vede scântei de-argint şi aur
Şi-n orice suferinţă, sămânţa unui vers.

Satul de slovă neagră, cu degetul condei,
Izvoade noi de stele şi flori vrea să dezlege.

Şi-ades se pleacă-n tină cu frică şi culege
Porunci de mult uitate în urme vechi de zei.      

În van ii spui de moarte, de Domnul Savaot,
Zâmbind curat ca unul ce nu-şi ştie păcate,
El se şi vede-n ceruri, mai mare peste toate,
Ca-şi ia toiag de înger şi umbla raiul tot.

Cu Domnul la masa

Mâncând, crezui ca te supăr cu lăcomia
Şi-mi pedepsii în ajunîri păcătosul pântec.
Pe urma, ca nu-îi place jocul, bucuria:
M-am cernit şi-am sugrumat orice cântec.

Tu ânsă, neântrerupta Bucurie si Festine,
Tu, Domnul Marelui praznic al vieîii, ne dai povaţă:
Cine nu ospătează singur, ci necontenit împreuna cu Tine,
Transfigurează orice îmbucătură iîn adevărata viaţă !

      

   Prăpastia

Cei ce încă Te caută deznădăjduiţi, zic

Că între Tine şi noi netrecute prăpastii străjuiesc.
Multi, întorşi din cale, te tăgăduiesc.
Câţi Te-au aflat zâmbesc şi nu spun nimic.

Doamne, unde încep abisurile acele?
Ce drum s-apuc, oricât de lung?
Nu cruţ nimic, numai s-ajung,
La marginea Ta, să m-arunc în ele.

Deodată, o spaimă mă tine,
O bănuială strivitor de grea:
Prăpastiile Tale încep chiar din mine,
Dintru-nceput deschise în inima mea.

                              Virgil Maxim - Inchinare

Pe voi v-am pus în cartea mea să plângeţi,
cum plânge la Iordan o desfrânată...
Voi, care sufletul ân doua frangeţi
şi-amiază vă e mintea luminatî.

Pe voi, călugări mari şi mici şi şterăi
de veacul rău, de ochii mei prea slabi,
pe tine, cin sfinţit, ca să reverşi
din Mila Cerului, spre noi, hulubii albi.

În fata voastră, când vă scriu, mă-nchin,
În fata voastră, când vă cânt, mă rog,
voi, mâna Domnului muiată-n crin
şi Veşniciilor, aici, zalog.

În fata voastră în genunchi mă plec
şi la picioare gândul vi-l depun.
Nu semne-aştept la cele ce va spun,
ci pe Iisus sa-mi daţi, să-L am întreg !

Duminica iertării şi începutul Marelui Post .

     - 26 februarie-, ziua care precede intrarea în Postul Sfintelor Paşti, este numită- Duminica izgonirii lui Adam din rai, dar şi Duminica iertarii.  Sfinţii Părinţi i-au dat acestei duminici şi acest nume, pentru a ne arăta că nimeni nu poate intra în post dacă nu este în pace cu semenii.

   Dumnezeu nu poate fi trăit de cel ce este în ceartă cu aproapele. Căci- El  iubire este  = este  iertare- .
 Aşa că numai cel ce iartă se poate împărtăşi de această iubire dumnezeiască. Şi pe cât de mult iartă, pe atât de mult se împărtăseşte de Dumnezeu.

  Este un aspect pe care noi îl neglijăm de multe ori atunci când vine vorba de iertare. Dacă am făcut cuiva rău, ne spunem ca este de ajuns să-I cerem lui Dumnezeu iertare pentru fapta săvârşită. Însă, Dumnezeu ne cere mai mult. Doreşte să mergem să ne cerem iertare de la cei pe care i-am rănit prin cuvintele şi faptele noastre şi să dăm iertare tuturor celor ce o cer de la noi. Şi ne cheamă spre acest lucru, pentru ca ne vrea sa fim iubiţi şi de semeni.

Nu-i deloc uşor să renunţi la dispreţul faţă de alţii ( din cauza iubiri de sine ), acordând iertare,   e greu să te dai jos de pe aparenţa superioară= Mândrie şi să ceri iertare. Cel care a îndeplinit aceste cereri, şi-a pregătit inima să-L primească pe Hristos.

               

                                            Despre post si rugaciune

  Parintele Arsenie Papacioc

Postul înseamnă foarte mult  (,, De lucrezi cele ale unei virtuţi mari şi nu simţi gustul răsplătirii ei,să nu te miri .Căci până nu se smereşte omul,nu ia plata lucrării sale.Iar răsplata nu se dă lucrării < ascetice>,ci smereniei.Cel ce o nesocoteşte pe a doua a pierdut pe cea dintâi.Cel ce a luat-o înainte şi a luat răsplata bunătăţilor ,întrece pe cel ce are lucrarea virtuţii .Virtutea este maica întristării  ,şi din întristare se naşte smerenia ;şi smereniei i se dă harul. Deci răsplata nu se dă virtuţii,nici ostenelii pentru ea ,ci smereniei ce se naşte din ele. Dacă aceasta lipseşte ,în deşert se fac cele dintâi .Căci smerenia aduce,chiar şi fără fapte ,iertarea multor păcate.Iar faptele fără smerenie sunt,dimpotrivă ,nefolositoare.Ba ne pregătesc şi multe rele -Sf. Isaac Sirul ") şi este deosebit de important pentru toată lumea 
(  Iată rugăciunea -rugăciunea este jumătatea Evengheliei ,iar postul este cealaltă jumătate.Iată unitatea ăntregii Evanghelii ! Domnul a făcut cunoscută aceasta :Dae acest neam de demonii nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post < Matei17,21>  Aceasta înseamnă că orice păcat,orice duh rău ,orice necurăţie,orice moarte,se alungă cu rugăciune şi cu post -SF Iustin Popovici )
  Vă spun că postul îl vindecă pe om de duhurile rele care l-au atacat .Postul nu este numai o reţinere de la mâncare ci este şi o rugăciune ( Atunci când mâncăm trebuie să ne şi rugăm .Toate mâncărurile au înăuntrul lor puterea yiditoare a lui Dumnezeu .Astfel,cu rugăciunea,apropiem materia hrănitoare şi asta ne ajută.Mâncarea dă energie trupului ,pentru cei ce se roagă ,puterea mâncării se preface în putere duhovnicească .Cei ce se roagă puţin suferă de faptul că puterea şi energia mâncării se transformă cel mai mult în patimi şi în lăcomie.În aceste situaţii este nevoie de post + Pr.Sofronie Saharov )
 Postul înseamnă  iubire şi iertare .N-ai făcut lucrul acesta şi refuzi să-l faci ,conştient că refuyul tău e rău :aici e primejdia cea mare.Acest lucru îl evaluăm cu o nepăsare , cu o iubire de sine şi ,în sfârşit ,cu un sfat vrăjmaş împungi pe fratele tău acolo unde trebuie sărutat,în inima lui .
  Credeţi că aceste lucruri sunt puse în discuţie nemai pentru că au mai fost spuse  şi se repetă ?
Ştie toată lumea ,mai ales cei din domeniul medical,că postul de alimente este indicat la anumite intervale de timp, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să mori de foame .Greutatea aceasta a trupului o decem pentru că este nevoie de forţă .Dumnezeu l-a făcut pe om foarte bine şi de aceea printr-un post riguros ,poţi ţine în frâu-patimile .Trebuie însă să ai o măsură pentru toate.
( Postul nu înseamnă doar înfrânarea de la mâncare ,ci mai ales o strictă înfrânare a simţurilor.Atunci când simţurile sunt hrănite de lucruri din exterior ,ele transmit o cantitate corespunzătoare de otravă minţii şi inimii ,care ucide viaţa în Domnul a bietului suflet. Întreaga
învăţătură a Părinţilor noştri este în special îndreptată spre curăţirea minţii de năluciri şi gânduri păcătoase şi către curăţirea inimii de sentimente care o întinează .În plus ei ne învaţă că noi trebuie să alungăm orice rău de la bun început pentru a păstra sufletul curat.De îndată ce orice gând rău se apropie chiar pe nesimţite ,este absolut necesar să-l alungi şi să spunem de îndată rugăciunea lui Iisus.În acest mod noi înfruntăm gândurile care vin de la simţuri şi de la cel rău ,şi vom simţi bucuria şi câştigul dobândite din postirea simţurilor. Dacă Eva şi-ar fi înfrânat văzul ,ea n-ar fi otrăvit pe urmaşii pântecelui ei,adică pe toţi oamenii care s-au născut din ea.Pe scurt înfrânarea simţurilor îl mântuieşte pe om de iad.Părinţii noştri ne-au lăsat o moştenire de o valoare infinită care nu poate fi măsurată -moştenirea se numeşte TREZVIE . Trezvia înseamnă
ATENŢIE LA GÂNDURI ,NĂLUCIRI sau MIŞCĂRI ALE SIMŢURILOR ,ESTE O FORŢĂ SPIRITUALĂ CARE SE OPUNE RĂULUI ,ea apare atunci când mintea SUPRAVEGHEAZĂ inima şi gândurile care ies din ea. )Asceza trupului se numeşte praxis,adică :post ,înfrânare,metanii,priveghere,slujbe religioase ,ascultarea,smerenia, care sunt benefice ,în timp ce trezvia era numită foarte benefică .Trezvia este necesară pentru desăvârşirea omului.Asceza prin praxis este un mijloc bun de a ajunge la trezvie.Însă RUGĂCIUNEA CU LUCRAREA TREZVIEI ,ne învaţă lecţiile cele mai complete ăn ceea ce priveşte problemele noastre duhovniceşti.
    ( Fragment din Cartea -Despre post şi rugăciune -Pr. Arsenie Papacioc )

Un post binecuvântat să aveţi !

Să puteţi spune la final că nici nu a fost greu şi că v-a fost cu mult spor şi folos!

Să vă dea Domnul timp de pocăinţă, slujbe frumoase, mărturisire sinceră, precum şi mâini harnice la rucodelie.

Iar pe noi să ne iertaţi de cele ce din neputinţă vi le-am greşit, că şi mai mari decât acestea am făcut!
Amin !

Sfantul Haralambie

   Sfantul Haralambie a fost episcop in Cetatea Magneziei, din Asia Mica, Turcia de astazi, in vremea imparatului Septimu Sever (193-211). Cand Sfantul Haralambie a implinit varsta de 113 ani a fost supus la diverse chinuri pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos. Potrivit traditiei, in timpul torturilor, mainile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfantului si au ramas acolo pana cand mucenicul a facut rugaciune. In fata acestei minuni, cei care il torturau s-au convertit la crestinism.

  Mai tarziu, auzind imparatul cele petrecute cu Sfantul Haralambie, a poruncit sa fie adus in Antiohia. Aici a fost supus la alte chinuri: soldatii i-au legat barba in jurul gatului si l-au tras de ea pe drum; i-au infipt un piron de fier in trup, i-au ars fata si i-au jupuit pielea de pe trup. Insa, Sfantul Haralambie s-a vindecat in chip miraculos, prin darul lui Dumnezeu.

La cererea imparatului Sever, Sfantul Haralambie a facut multe minuni cu harul lui Dumnezeu. Din ele amintim ca a vindecat un om posedat de un duh rau de 35 de ani si a inviat un tanar, incat Galina, fiica imparatului s-a convertit si ea la crestinism.

 Sfantul Haralambie a fost condamnat la taierea capului cu sabia. In timpul rugaciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis si sfantul a vazut pe Hristos si pe ingerii sai. Sfantul Haralambie i-a cerut lui Dumnezeu sa aiba grija de locul unde vor ramane moastele sale, ca acel loc sa nu sufere niciodata de foame si de boli. Domnul i-a promis ca o sa-i indeplineasca dorintele si S-a ridicat la cer impreuna cu sufletul martirului Haralambie. A murit inainte de a fi executat.

Fragmente din Moastele Sfantului Haralambie

   Capul Sfantului Haralambie se pastreaza la Manastrirea "Sfantul Stefan“ din Meteora. In biserica Manastirii Miclauseni, din Iasi, se afla moastele a treizeci de sfinti, printre care si ale Sfantului Haralambie. Particele din moastele sale sunt prezente la Manastirea Rasca, la Catedrala episcopala din Galati, la bisericile „Sfantul Dumitru“ (Posta), "Sfintii Arhangheli“ (Otelari), "Sfantul Stelian“ (Lucaci) din Bucuresti.

Sfantul Haralambie este cunoscut ca fiind aparator de ciuma si de foamete. Confirmarea o gasim in Acatistul inchinat lui: „Bucura-te, izbavitorule de ciuma si de foamete!“.

Istoria consemneaza ca oamenii au cerut ajutorul sau in diferite situati grele cum au fost „ciuma lui Caragea“, din 1813, dar si de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795.

In iconografia ortodoxa greaca, Sfantul Haralambie este reprezentat ca un preot, iar in cea rusa sub chip de ierarh.

Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfintelor Mucenite Enata si Valentina si a mucenicului Pavel;
- Parintelui Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului;
- Parintelui Zenon;
- Pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Areovind.

Poezie religioasă-Rugăciune - Mihai Eminescu-

Mi-e dor de tine poezie, lacrimă de dor

Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumuseţe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ţine, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a fiinţei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumuseţe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului. -Zoe Dumitrescu Buşulenga Minunea noastra simpla e ca iubim mereu ca tainica uimire traita-ntâia oara

Sinaxar -3 Ianuarie-2017

        

   În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfântului prooroc Maleahi.

Acest sfânt prooroc s-a născut în satul Sofes, din seminţia lui Levi, după întoarcerea evreilor din robia babilonică. Încă de tânăr a avut viaţă curată şi sfântă. Numele lui se tâlcuieşte 'înger', pentru două pricini: una, că era la faţă frumos şi vesel şi alta, că toate câte proorocea el erau îndată adeverite, prin mijlocirea îngerului. Cei nevrednici auzeau numai glasul îngerului, iar cei vrednici vedeau şi chipul îngerului.

Maleahi este cel din urma prooroc din Legea Veche şi a proorocit cu 430 de ani înainte de venirea Mântuitorului, despre înaintemergătorul Domnului (Luca 1, 17), adică despre Sfântul Ioan Botezătorul. Murind, a fost îngropat în satul părinţilor săi.

După predanie, sfântul prooroc Maleahi era frumos la vedere, cu faţa rotundă, cu părul creţ de părea că este tuns, cu capul lunguieţ iar numele lui se tâlcuieşte 'îngerul Domnului'.

  

   Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Gordie.

Acest sfânt mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei pe vremea împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut în credinţa cea dreaptă creştină. Când s-a mărit a fost luat la oaste şi pus peste o sută de oameni, pentru că întrecea pe mulţi cu tăria trupească şi cu bărbăţia sufletească.

Începând Liciniu prigoana aspră împotriva creştinilor, sutaşul Gordie s-a scârbit de slujba lui, a aruncat brâul ostăşesc, a părăsit toate înlesnirile vieţii din lume şi s-a dus în pustiu să locuiască mai bine cu fiarele decât cu închinătorii la idoli. Şi întărindu-se cu duhul în pustiu, ca şi altădată proorocul Ilie, a luat îndrăzneală să iasă iar în lume, să lupte împotriva rătăcirii. Şi aşa, când se ţineau în Cezareea alergări de cai în cinstea lui Marte, Gordie s-a arătat în mijlocul hipodromului, mărturisind pe Hristos, spre bucuria creştinilor şi spre turbarea păgânilor. Pe loc a fost adus înaintea eparhului, unde a mărturisit cu tărie credinţa creştină şi liniştit şi-a întins gâtul să fie tăiat de sabie. Pe acest sfânt mucenic Gordie l-a cinstit cu frumos cuvânt de laudă sfântul Vasile cel Mare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Petru Stegarul, ale cărui moaşte au fost aşezate în biserica sfântului Zaharia din Atroa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici: o maică împreună cu cei doi fii ai ei, care în foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei cuvioase Genoveva, ocrotitoarea Parisului (sec. V).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.!

Cuvânt la Anul Nou - mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului

           din “Predici la duminici si sărbatori”

   Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu.

     Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci  cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă.

    Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.

   Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6, 8).

Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi sfl ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte.

Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată ?

 Aşadar, dacă voieşti să ai vreun folos de la Anul Nou, mulţumeşte acum când a trecut un an, mulţumeşte Domnului că El te-a adus până aici, frânge inima ta, numără zilele vieţii tale şi zi către tine însuţi: „Zilele aleargă şi trec, numărul anilor se împlineşte, eu am si săvârşit o mare parte din cale, dar ce bine am făcut? Oare, nu mă voi duce de aici deşert şi gol de toată dreptatea? Judecata este înaintea uşii, viaţa mea merge spre bătrâneţe”.

Acestea le cumpăneşte în ziua Anului Nou, la acestea să gândeşti în curgerea anului. Să cugetăm la cele viitoare, ca să nu ne zică cineva ceea ce proorocul zicea iudeilor: „Zilele lor s-au stins întru deşertăciune şi anii lor au trecut repede” (Psalmul 77, 37).

Această sărbătoare neîncetată despre care am vorbit, care nu cunoaşte vreo curgere a anului şi nu este legată cu vreo zi hotărâtă, pe aceasta poate să o prăznuiască deopotrivă săracul şi bogatul. Pentru ea nu este de trebuinţă nici cheltuială şi nici avere, ci numai singura fapta cea bună.

Tu nu ai avere, dar ai frica lui Dumnezeu, care este mai preţioasă decât toate comorile; o comoară netrecătoare, neschimbătoare, nesecată.

Priveşte cerul, cerul cerurilor, pământul, marea, aerul, speciile dobitoacelor, feluritele plante şi tot neamul omenesc.

Priveşte îngerii, arhanghelii şi stăpâniile cele de sus.

Toate acestea sunt proprietatea Domnului. Robul unui Domn atât de bogat nu poate să fie sărac, când acest Domn este cu milă spre el.

A te veseli în astfel de zile, a avea mare îndestulare într-însele, a lumina cu făclii locurile publice şi a împleti cununi, şi altele asemenea, este o nebunie copilărească.

Tu eşti liber de aceste slăbiciuni, ai vârsta creştinească şi eşti cetăţean al cerului.

De aceea, nu mai aprinde în această zi focuri în pieţe, ci aprinde înăuntrul tău lumina cea duhovnicească, căci „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Această lumină îţi va face mare câştig.

Nu împodobi uşile casei tale, ci poartă-te bine, ca să dobândeşti din mâna lui Hristos cununa dreptăţii.

Nu face nimic în zadar, nimic fără temei, ci toate întru cinstea lui Dumnezeu, precum Pavel zice: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate întru slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31).

Tu întrebi: „Cum poate cineva să mănânce şi să bea intru slava lui Dumnezeu”.

Cheamă un sărac, primeşte printr-însul pe Insuşi Hristos la masa ta, şi tu ai mâncat şi ai băut întru slava lui Dumnezeu.

Dar El voieşte ca noi, nu numai să mâncăm spre slava lui Dumnezeu, ci şi toate celelalte să le facem tot aşa.

De exemplu, ieşirea din casă şi rămânerea noastră acasă. Şi una şi alta trebuie să se facă pentru Dumnezeu. Cum însă putem să le facem pe amândouă pentru Dumnezeu? Iată cum.

Când tu ieşi spre a merge la biserică să iei parte la rugăciune şi la învăţătura cea duhovnicească, atunci eşti întru slava lui Dumnezeu. Dar tu poţi să rămâi şi acasă întru slava lui Dumnezeu. Cum şi în ce chip? Când auzi zgomote, vezi neorânduieli şi prăznuiri păcătoase, sau vezi piaţa plină de oameni răi şi obraznici, atunci nu ieşi, nu lua parte la neorânduială, şi astfel tu ai rămas acasă întru slava lui Dumnezeu.

Iar dacă cineva poate ieşi din casă şi a rămâne în casă întru slava lui Dumnezeu, apoi poate încă a lăuda şi a dojeni întru slava Lui. „Dar – întrebi tu – cum se poate a lăuda sau a dojeni pe cineva întru slava lui Dumnezeu?”.

Voi, adeseori, şedeţi la locurile voastre de lucru şi vedeţi trecând oameni răi şi pierduţi, care sunt cu sprâncenele încreţite şi îngâmfaţi, înconjuraţi de slugarnici şi de linguşitori, îmbrăcaţi în haine scumpe, plini de un lux deşert, oameni jefuitori şi lacomi de avere. Deci, dacă tu vei auzi pe cineva zicând: „Iată un om fericit şi vrednic de râvnit”, dojeneşte această vorbă, jeleşte şi tânguieşte. Aceasta vrea să zică a dojeni întru slava lui Dumnezeu, căci astfel de dojana este pentru cei de faţă o învăţătură de înţelepciune şi de faptă bună, ca ei să nu mai fie aşa de poftitori de cele pământeşti.

Zi celui ce a rostit vorba de mai sus: „Pentru ce acest om este fericit? Poate pentru că are un cal frumos, împodobit cu frâu scump şi multe slugi, o haină luxoasă şi în toate zilele petrece în beţie şi în desfătare?”. Tocmai pentru aceea el este nenorocit şi în treapta cea mai înaltă vrednic de jelit. Eu văd că voi nimic nu puteţi lăuda la el decât numai lucrurile cele dinafară: calul, frâul, haina, care nu fac parte din el.

Spuneţi, poate, oare, să fie ceva mai sărăcăcios, decât atunci când calul, frâul, frumuseţea hainei şi mulţimea slugilor se admiră, iar stăpânul trece fără nici o laudă? Cine poate să fie mai sărac decât cel care întru sine nu are nimic frumos, ci se împodobeşte numai cu cele străine?

Podoaba şi bogăţia noastră cea adevărată, cea proprie, constă nu în slugi, nu în haine şi în cai, ci în fapta cea buna a inimii, in bogatia faptelor bune şi în fericita incredere in Dumnezeu.

Iar dacă tu vezi trecând un sărac, un puţin-preţuit şi nebăgat în seamă, care trăieşte foarte greu, dar foarte îmbunătăţit, laudă-l înaintea celor de faţă, iar lauda ta va fi o îndemnare pentru dânşii, o chemare la viaţa cea îmbunătăţită şi dreaptă.

Dacă ei zic: „Acesta este ticălos şi nenorocit”, răspunde-le: „Dimpotrivă, el este cel mai fericit, căci el are prieten pe Dumnezeu, soaţă a vieţii, fapta cea bună; el stăpâneşte o comoară netrecătoare, adică o conştiinţă curată. Cum poate să-l vatăme pe el lipsa bogăţiei pământeşti, când el are să moştenească cerul şi bunătăţile cereşti?”. Când tu vei vorbi aşa cu dânşii şi îi vei învăţa aşa, vei primi mare plată pentru laudă şi pentru dojana, căci pe amândouă le faci întru slava lui Dumnezeu.

Noi putem încă să şi pedepsim întru slava lui Dumnezeu. Cum? Adeseori ne supărăm pe slugile şi pe supuşii noştri; dar cum putem să-i pedepsim pentru Dumnezeu? Când vezi că sluga ta sau un cunoscut, sau altcineva din cei legaţi cu tine s-a îmbătat, ori a răpit ceva, umblă la locuri rele, nu se îngrijeşte de sufletul său, jură, minte, ocărăşte-l şi-l pedepseşte, readu-l pe calea cea dreaptă, pune-l în rânduială, şi toate acestea vor fi făcute întru slava lui Dumnezeu. Iar dacă vezi că el a greşit împotriva ta, şi în slujba ta a fost leneş, iartă-l şi tu îl vei ierta întru slava lui Dumnezeu.

Dar, cu părere de rău, mulţi fac cu totul din contra, atât cu cei cunoscuţi, cât şi cu slugile lor. Când aceştia păcătuiesc împotriva noastră, atunci ne facem judecători aspri şi nemilostivi; dimpotrivă, dacă ei au jignit pe Dumnezeu şi şi-au aruncat sufletele lor în pieire, noi nu pierdem nici o vorbă pentru aceasta.

Mai departe. Poate tu trebuie să-ţi faci prieteni. Fă-ţi prieteni pentru Dumnezeu! De trebuie să-ţi faci vrăjmaşi, fă-ţi-i pentru Dumnezeu!

Insă cum putem noi să ne facem prieteni şi vrăjmaşi pentru Dumnezeu?

Să nu căutăm prieteni de la care primim daruri, de care suntem invitaţi la masă şi care ne părtinesc în lucrurile cele pământeşti, ci să ni-i câştigăm pe acei prieteni care totdeauna ţin sufletul nostru în rânduială, ne îndeamnă la datoriile noastre, pedepsesc greşelile noastre, dojenesc încălcările de lege ale noastre; când cădem, iarăşi ne ridică, şi prin sfat şi rugăciune ajută apropierea noastră de Dumnezeu.

Dar şi vrăjmaşi trebuie să-şi facă cineva pentru Dumnezeu. Când tu vezi pe un om destrămat, încălcător de lege, plin de păcate şi de socotinţe rele, care voieşte să te ducă la cădere şi să te amăgească, retrage-te şi fugi, precum a poruncit Hristos să faci, când a zis: „De te sminteşte ochiul tău cel drept, scoate-l şi-l aruncă de la tine” (Matei 5, 29). Prin aceasta, El îţi porunceşte ca şi pe prietenii pe care tu îi iubeşti ca pe ochiul tău, şi care îţi sunt foarte folositori în viaţă, să-i smulgi şi să-i arunci de la tine, când mântuirea ta cere aceasta.

Când te duci în societate şi trebuie să vorbeşti multe, fă şi aceasta pentru Dumnezeu.

Şi când taci, să taci pentru Dumnezeu.

Cum poate însă cineva să facă acestea pentru Dumnezeu?

Când tu, în societate, nu vorbeşti cu alţii despre lucruri pământeşti, despre lucruri deşarte şi nefolositoare, ci despre adevărata înţelepciune, despre cer şi iad; când nu vorbeşti nimic de prisos şi fără de minte, precum: cine a dobândit o dregătorie, cine a fost pedepsit şi pentru ce, cum a câştigat cutare aşa de mult şi s-a făcut aşa de bogat, ce a lăsat celălalt la moartea sa, pentru ce unul nu a moştenit, pe când el socotesti că are cea mai mare nădejde la aceasta, şi altele asemenea.

Despre astfel de lucruri noi nici să nu începem vorba, nici cu alţii să nu vorbim despre ele. Mai vârtos să avem in vedere ca să facem şi să vorbim ceea ce place lui Dumnezeu.

Iarăşi, tu poţi să taci pentru Dumnezeu atunci când vei fi tratat cu îndrăzneală sau ocărât, sau vei suferi mii de necazuri, dar toate acestea le vei îngădui cu nobleţe de suflet şi nu vei răspunde cu nici o vorbă defăimătoare.

Dar noi putem, întru slava lui Dumnezeu, nu numai a lăuda şi a dojeni, nu numai a rămâne acasă şi a ieşi, nu numai a vorbi şi a tăcea, ci putem şi a ne întrista şi a ne bucura spre slava lui Dumnezeu.

Atunci când tu te vezi pe tine sau pe vreun frate căzând în păcat, jeleşte şi te întristează, şi prin această întristare tu vei câştiga mântuirea cea fără de căinţă, după cum zice Apostolul Pavel: „întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău” (II Corinteni 7, 10).

De asemenea, când vezi pe unul slăvit, nu-l pizmui, ci mulţumeşte lui Dumnezeu ca pentru binele tău propriu, căci El a făcut aşa de slăvit pe fratele tău, şi această bucurie îţi va aduce mare plată.

Căci, spune mie: Poate să fie cineva mai vrednic de jelit decât cel care pizmuieşte, care, în loc de a se bucura şi a trage câştig din bucurie, se întristează când altuia îi merge bine, iar prin această întristare el totodată îşi atrage pedeapsa lui Dumnezeu?

Trebuie, oare, să mai adaug că noi putem şi a cumpăra şi a vinde întru slava lui Dumnezeu? Când? Atunci când, de exemplu, nu cerem preţ mai mare decât cel obişnuit, nu abuzăm de timpurile în care toate sunt scumpe, şi încă atunci dăm săracilor din proviziile noastre. „Cel ce ţine grâul este blestemat…” (Pilde 11, 26), zice Domnul.

Insă ce trebuie să număr toate îndeosebi? Un exemplu poate sluji pentru toate. Precum zidarii, când voiesc a zidi o casă, măsoară din unghi în unghi cu sfoara şi aşa întocmesc zidirea, pentru ca partea ei cea din afară să nu fie nepotrivită, aşa trebuie şi noi, de-a pururea să întrebuinţăm, ca o sfoară, cuvintele Apostolului: „Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate să le faceţi spre slava lui Dumnezeu” (I Corinteni 10, 31).

Aşadar, de ne rugăm ori de postim, de pedepsim ori iertăm, de lăudăm sau dojenim, de intrăm ori ieşim, sau orice facem, toate să fie spre slava lui Dumnezeu.

Ceea ce nu poate sluji spre slava lui Dumnezeu, nici să facem, nici să grăim.

Iar cuvântul Apostolului totdeauna să-l purtăm cu noi, ca pe un toiag puternic, ca pe o armă sigură şi ca pe o comoară scumpă; să-l înscriem în inima noastră, ca noi toate să le facem, să le grăim, să le săvârşim spre slava lui Dumnezeu, ca să dobândim slavă de la Domnul, atât aici, cât şi la sfârşitul acestei călătorii pământeşti.

Căci El zice: „Cine Mă cinsteşte pe Mine, şi Eu îl voi cinsti pe acela” (I Regi 2, 30). Insă nu numai cu cuvintele, ci şi cu faptele să slăvim totdeauna pe Tatăl, împreună cu Hristos Dumnezeul nostru, căci Lui se cuvine cinstea şi slava şi închinăciunea, acum şi în vecii vecilor. Amin.