Binecuvintează, Doamne,anul bunătății Tale!
Dai lanu !- ce se tălmăceşte: de ajuns noua.
Pr .Nicolae SteinhardtDe ajuns făcut-ai Hristoase Dumnezeule pentru mine !
Pentru
a fi desprins solzii care-mi acopereau ochii, îţi mulţumesc din toată
inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată vârtutea mea. Doar atât de ai fi făcut după ce ai luat aminte la mine, cu vrednicie şi cu dreptate este să strig cu lacrimi: dai li !
Pentru a-mi fi dat putinţa să-mi cunosc propria păcătoşenie, nimicnicie şi ticăloşie, Iţi aduc laude şi mulţumiri, şi de s-ar mărgini doar la atâta darul făcut mie, tot prea destul e ca să repet: dai li !
Pentru a-mi fi îngăduit să Te pot ruga, să Te iubesc şi să mă închin Ţie – de ajuns ca să binecuvântez Sfânt Numele Tău. Pentru a fi sădit în mine nădejdea iertării şi a fi început să întrezăresc putinţa mântuirii – fii, Doamne, preamărit !
Pentru a-mi fi dat îndrăzneala să concep stabilirea unor relaţii de tip eu-tu cu Tine, Domnul şi Dumnezeul meu, mă minunez şi, nepricepându-mă a spune altceva, strig : dai li!
Pentru a fi ieşit din tristeţe,
mohoreală, jale, descumpănire, acedie (exista o acedie a laicului, a
necredinciosului), deznădejde şi a mă fi apropiat de starea fericirii. Şi fiindcă, îndeosebi, m-ai socotit în măsura a întelege şi a fi cu desăvârşire convins că Tu esti Adevărul, Calea si Viaţa.
Mai mult decât atât (căci nu
dăruieşti niciodată puţin, cu parcimonie, după dreptate, ci numai
clătinat şi îndesat, har peste har, nu împarţi bacşişuri, ci pofteşti la
cina împărătească): datorită bunătaţii şi milostivirii Tale
mi-am putut însuşi spusa lui Dostoievski: de mi s-ar dovedi în modul cel
mai indubitabil, pe patul de moarte fiind, că nu Hristos este adevărul,
că adevărul e altul – dacă demonstraţia ar fi inatacabilă şi
covârşitoare n-aş sta nici o clipă la îndoială: aş alege să rămân cu
Hristos, nu cu adevărul.
Dai li!
Din rob si schilod m-ai facut om liber şi
senior; din fricos si mişel, om îndrăzneţ; din fiinţă a întunecimii, un
ahtiat dupa lumină;
Pentru
că nu numai că m-a descoperit pe mine, mie însumi întru toată mizeria şi
josnicia şi nimicnicia mea, ci mi-a dezvăluit mie însumi latentele bune şi priincioase dinlăuntrul meu;
– mi-a arătat că nu sunt definitivşi iremediabil pierdut;
– m-a scos din cloacă, îngustime şi beznă;
– mi-a tradus existenţial şi pe a mea seamă cutremurătoarea (şi mângîietoarea) frază : Qui Mariam absolvisti mihi quoque spem dedisti;(Tu, Cel ce pe Maria-Magdalena -ai iertat-o ,imi dai si mie speranţă )
– şi nu mi-a cerut să mă anihilez, să mor, ci – dimpotrivă – să mor păcatului şi zădărniciilor şi să viez
puternic întru El – cu dragoste şi bucurie – adică întru libertate, voie
bună şi calm. (Caci El “pretuind pe om nu vrea – zice Staniloae – confundarea lui cu Sine, ci mentinerea si ridicarea lui intr-un dialog etern al iubirii“.).
Mi-a descoperit si o alta mare (si vreme
indelungata cu totul nepresupusa) taina, anume ineluctabila universala
lege a paradoxului, inlesnindu-mi sa inteleg ca nevinovatia nu se poate obtine decat pe calea aceasta paradoxala a recunoasterii propriei culpabilitati.
Mi-a dat de asemenea voie sa ma impartasesc cu prea curatul Sau Trup si scump sangele Lui si sa-mi pot da seama ca orice
fapta josnica imi este numai izvor de amaraciune si tulburare, iar ca
actele de marinimie, curaj si detasare “faptele bune si frumoase” ale
atat de hulitei morale practice – sunt singurele creatoare de pace si
multumire.
Asa incat mai presus de orice ii datorez lui Hristos simtamantul liberator, imbatator, exaltant, transformator, nelimitat al fericirii – ascutit ca o sabie cu doua taisuri – si luarea la cunostinta a faptului ca “El poate face din tine o faptura noua” nu e o simpla enuntare teologica ori o afirmatie pilduitoare, ci un constant obiectiv, o realitate bruta.
Spunea Simone Weil,: creştinismul nu ne oferă un mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă, ci ne pune la îndemână miraculosul mijloc de a o îndura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.