Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

                      Predică la Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

 

Sărbătoare mare astăzi,o sărbătoare în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care potrivit credinţei noastre cuvine-se să fie cinstită . Şi este cinstită Preasfânta noastră, pentru că nu este doar o femeie, doar o sfântă; este mai presus de profeţi, de patriarhi, de apostoli, de cinstitul Înaintemergător, de îngeri şi de arhangheli, mai presus de orice creatura raţională. După Hristos, după Sfânta Treime, vine Preasfânta Născatoare de Dumnezeu, cea mai minunată şi mai frumoasă creatură şi lauda neamului omenesc.

 „Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, roagă-te pentru noi păcătoşii”(Pavecernita Mare)
 acum şi în ceasul plecări noastre !

   Trebuie să avem o mare evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.Astăzi sunt Intrările ei.

Ce înseamnă „Intrari”? Trebuie să explicăm asta.

Nimeni, iubiţii mei, nu s-a născut din stâncă . Dumnezeu ar fi putut să poruncească ca omul să iasă din stâncă. Şi oare nu din stâncă iese o floare sau un copac? Dar  preaâţelepciunea Lui a hotărât ca omul să se nască din bărbat şi din femeie, din unirea lor, din sfântul aşezământ al Nunţii. Aşadar, după cum toţi oamenii au părinţi, aşa şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Iar parinţii ei cine au fost? Tatăl ei se numea Ioachim, iar mama Ana. Aceştia au fost părinţii.

  Părinţi foarte evlavioşi. Dar aveau un necaz. Care? Că anii treceau şi nu năşteau copii. Erau trişti. Îl rugau pe Dumnezeu să le dea un copil şi făcuseră promisiunea să i-L închine. Şi Dumnezeu a auzit rugăciunea lor.  Iataă Ana a rămas însărcinată. După noua luni a născut o fetiţă  drăgălaşă pe care au numit-o Maria; un nume care avea să rămănă nemuritor în istoria omenirii. N-au ţinut-o pe Maria lângă ei. Când s-a făcut de trei ani, spune Tradiţia Bisericii, au condus-o la Templul din Ierusalim potrivit promisiunii lor.

 Acolo au preluat-o preoţii, iar Arhiereul Zaharia a dus-o în Sfânta Sfintelor, unde doar arhiereului îi era îngăduit să intre o dată pe an. În Templu, Preasfânta noastră a rămas doisprezece ani şi era hrănită mai presus de fire de către Arhanghelul Gavriil.

Când copila s-a făcut de cincisprezece ani, preoţii au încredintat-o logodnicului Iosif. Aşa a venit în Nazaret şi acolo s-a întamplat cealaltă minune: „Îngerul cel mai întâi-stătător din cer a fost trimis să zică Născatoarei de Dumnezeu: Bucură-te!” (Imnul Acatist); Gavriil i-a vestit că va naşte făra sămânţă bărbătească, într-un mod dumnezeiesc şi mai presus de fire pe Mântuitorul omenirii, pe Împăratul lumii, „a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit” (Simbolul de Credinţă ; Luca 1, 33).

                                                            

                                                                             ***

  Acesta este istoricul şi importanţa „Intrărilor”. Ce ne învată?  

Trei învaţături: 

 Prima. Am văzut ca părinţii Preasfintei nu aveau niciun copil ,erau trişti şi-L rugau pe Dumnezeu. S-au bucurat mult când Ana a rămas însărcinată ,încă mai mult când a născut pe unicul ei copil. Întreb: Se întâmplă astăzi aşa ceva? Ei, până la unul sau cel mult doi copii, da. Mai departe, nu. Generaţia noastră nu mai vrea astăzi copii. Se tem bărbaţii ca nu cumva soţia să rămână însărcinată. Şi ca să nu rămână, uneltesc mijloace şi metode care nu se zic. Decade omul la un nivel mai prejos decât al animalelor. Tremură, ca nu cumva să răsară în cele dinlăuntru ale mamei floarea; pentru ca cea mai frumoasa floare este copilul, floarea cerului; „floare din rădăcina lui Iesei”, nu cântăm despre copilul Iisus? (Catavasiile Nasterii Domnului). 

 Acum însă, imediat ce răsare floarea, bărbatul se întristează, femeia se întristează; şi-aleargă la medici şi fac avort, adică o omoară, o ucid ! Asta este cea mai mare crimă. Dacă omori pe cineva mare, poate că ţi-a dat vreun motiv. Dar acest copil mic, care este în cele dinlăuntru, ce rău a făcut? Este ce mai nevinovată fiinţă. De aceea, cine ucide un copil – zice un filosof rus – Îl ucide pe Hristos! Femei, dacă aţi căzut în păcatul acesta şi aţi ucis copii, nu vă folosesc nimic – nici lumânari, nici făclii, nici prescuri. Este absolută nevoie să vă duceţi să vă mărturisiti, să vă spuneţi păcatele voastre şi să primiţi iertare. Aşadar, „Intrările” ne învaţă că familiile nu trebuie să facă acest mare păcat, care se numeşte paza de a face copii, ci să aducă pe lume copii câţi le dăruieşte Dumnezeu. Ce altceva ne învaţă „Intrările”? Ce-au făcut părinţii Fecioarei? L-au dus pe copilaşul lor la Templu. Aşta trebuie să se întâmple şi astăzi. Eşti tată? Eşti mamă? Copilaşul să-l duci la biserică. Să îi obişnuieşti mânuţa să faca semnul crucii. Să îl obişnuieşti să îngenuncheze şi să se roage. Limba lui să înveţe să rostească numele dumnezeiesc. Primele cuvinte pe care le va învaţa să fie „Dumnezeu”, „Hristos”; „tată” şi „mamă”  „bunică , bunic”, acestea sunt în al doilea rând. Şi în duminici, mama să-şi scoale copiii pentru biserică. În anii de demult se trezeau copiii ţi mergeau la biserică;  ascultau Evanghelia şi se împărtăşeau cu Preacuratele Taine. Acum? Nimic!

 Dorm ca necuvântătoarele. În biserică trebuie să se găsească măcar un copil, ca să ridice sfeşnicul. Pentru asta e nevoie de grija.
Aşadar, primul: Femei, nu faceţi marea crima a feririi de a naşte copii, a pruncuciderii. 

Al doilea: Părinţi, duceţi-i pe copiii voştri la biserică.

     Şi a treia învăţătură care este? Dacă am să v-o spun, mă veţi asculta?

 Intrările Preasfintei noastre ne învaţă: Din copiii pe care-i veţi naşte, un copil să-L închinaţi lui Dumnezeu! 

Asta este cea mai bună închinare, asta este cea mai mare lumânare. Părinţii Preasfintei nu l-au ţinut pe copilul lor pentru ei. L-au închinat lui Dumnezeu. Acum, care-şi închină copilul lui Dumnezeu, să se facă preot, să se facă monah? Cine-şi dă o fetiţă să devină misionar şi să se consacre lui Dumnezeu? Sau să devina asistenta sau învaţătoare sau profesoară, ca să slujească lui Dumnezeu? Dacă se întampla aşa ceva, încep ca bocitoarele. Dar voi să consideraţi cinste şi binecuvântare a-I da lui Dumnezeu pe unul din copiii voştri. Să spuneţi: Pe acest copil îl închin să devină într-o zi preot al Celui Preaânalt, propovăduitor al Evangheliei, misionar. Este mare lucru ca una din fetele voastre să iubească nu doar un bărbat, ci pe Acela care este Mirele cel frumos al Bisericii. Să fiţi încredinţaţi că mulţi vă vor ferici.

                                                                                  ***

  Iubiţii mei, acestea sunt învaţăturile acestei sfinte sărbatori, care poate fi caracterizată ca o zi de sărbatoare a copilului. Astăzi, Biserica noastră, care pe toate le-a rânduit cu înţelepciune, aminteşte că Preasfânta s-a dus în Templu copilaş de trei ani. Aşadar, poate să fie considerată şi ca sărbatoare a copilului.
  De aceea, parinţi, nu fiţi neglijenţi. Vă rog, ascultaţi-mă, duceţi-i pe copiii voştri la biserică .Copiii vostri la Dumnezeu!  Luaţi aminte, primii care vă veţi căi veţi fi voi. Pentru că dacă va înceta să fie cultivată în copii şi în tineri credinţa în Dumnezeu, societatea se va transforma în jungla. Fara Dumnezeu, toate crimele sunt ingaduite; si furturi si necinstiri si ucideri si orice rău. 

 Copiii care nu cred, copiii care nu merg la biserică, copiii care nu se spovedesc, copiii care nu se împărtaşesc, copiii care nu-L ascultă pe Dumnezeu, vor merge pe drumul rău . Şi voi veţi plăti scump, în nepoţii şi în strănepoţii voştri, indiferenta aceasta faţă de copiii voştri.
   Copiii la biserică ! Doar aşa exista nădejde ăa se creeze o altă lume mai sănătoasă, o noua societate mai omenească, o patrie creştină, care va deveni din nou lumină şi călăuză omenirii.

† Episcopul Augustin

(Omilia Mitropolitului de Florina, Parintele Augustin Kandiotis, a fost tinuta in Sfanta Biserica a Sfantului Nicolae Αμμοχωρίου, Florina, pe 21.11.1986)

 (traducere: Fratia Ortodoxa Misionara „Sfintii Trei Noi Ierarhi”, sursa: Androniki Kaplanoglou) | Pelerin ortodox