Confesiune

  

      Inima mea o insulă inaccesibilă pentru bucurie.
Oare fiecare inimă este o insulă inaccesibilă ?           Spuneţi-mi , voi ,cei care aveţi inimi !
  Ştiţi,oare,cu ce sunt împresurate inimile voastre ?
A mea este învăluită  pretutindeni de abisuri şi se afundă neîncetat în ele.Tot ceea ce poate să atingă ,să apuce este moale ca apa. De aceea ,ochii îmi sunt mereu înceţoşaţi de lacrimi, în timp ce inima este sfâşiată de suspine.
  Trăiesc, dar ce este viaţa nu pricep .Iubesc , dar ce este iubirea nu înţeleg.Sufăr ,în general,înţeleg prea puţin din ceea ce este înlăuntru şi împrejurul meu.
   Atât viaţa,iubirea sau suferinţa -toate acestea sunt mai cuprinzătoare ,mai profunde şi mai nemărginite decât cunoştinţa mea,decât înţelegerea mea . Fără încetare,tot ce este de neînţeles şi straniu mă priveşte -de aceea îmi este şi teamă. Cineva a picurat înlăuntru meu ,a făcut nemuritor şi a înveşnicit ceva ce este mai mare decât simţirea mea şi mai puternic decât gândirea ,ceva ce este neîntrerupt asemenea nemuririi şi uriaş asemenea veşniciei. Acest ,, ceva " este instinctul iubirii . Oriunde ar păşi înlăuntrul fiinţei mele ,o întâlnesc pretutindenea .Prin iubire sunt ceea ce sunt .
     Nu batjocoriţi iubirea dinlăuntru meu . Pentru că batjocoriţi singura mea nemurire şi singura mea veşnicie.
Prin abisuri cumplite şi prăpăstii îngrozitoare trece iubirea mea pentru tine , albastrule cer , pentru tine omule...,pentru tine ,crângule plin de flori, pentru tine, iarbă , pentru Tine Doamne , Cel Atotbun.
         Pentru a ajunge la tine ,o , Veşnicie, iubirea mea străbate prin morţi nenumărate !
De aceea , tristeţea este neobositul meu tovarăş de călătorie . Fiecare cruzime este o moarte deplină pentru mine. Cele mai mari răutăţi şi cruzimi le-am suportat în lumea aceasta din partea unei fiinţe care se numeşte om. Uneori el devine cauza dispariţiei tuturor bucuriilor mele  , şi atunci ochii mei , învaţă să privească dincolo de el şi deasupra lui, spre Cel Preabun şi Preadelicat.
               Bunătatea şi delicateţea-acestea sunt viaţă pentru mine...fără ele viaţa este iad .
Atunci când năvăleşte asupra mea cruzimea oamenilor, e ca şi cum iadul întreg  năpădeşte asupra mea cu toate ororile lui .....din acest motiv mi-e frică de om , ....înafară de cel bun şi delicat...M-au rănit oamenii în inimă ,şi în loc de sânge au început să curgă lacrimi ...Cu timpul am învăţat să plâng pentru cei întristaţi , nevinovaţi,dispreţuiţi ,răniţi,înfometaţi, chinuiţi , pentru toţi cei mâhniţi .
     Gândurile mele şovîie din pricina tristeţii şi se preschimbă în simţire , iar simţirile revarsă lacrimi..există oare o fiinţă mai crudă şi mai nemiloasă decât omul ..?!...dar nu-l urăsc pentru asta , ci îmi pare rău pentru el şi îl compătimesc ....omul crud a pierdut simţirea Raiului ...şi mai mare grozăvie decât aceasta nu există.
          Un singur lucru cer : să nu ajung să fiu un suflet de om crud
 Mai presus de orice iubesc libertatea. Ea constă în bunătate, delicateţe, în iubire. Înşă în lume există şi răul ,cruzimea şi ura acestea sunt o robie de cea mai joasă speţă .Acei oameni care sunt robii acestora ,sunt robii morţii. Există robie mai groaznică decât cea faţă de moarte ?
   Viaţa mea se mişcă între două hotare.Mă întristez prin iubire, iubesc prin întristare. Este oare cu putinţă să fac altfel într-o lume locuită de oameni ? În Ziua Judecăţii , noi oamenii vom da socoteală pentru toate durerile , pătimirile şi nefericirile , pentru toate morţile fiinţelor şi zidirilor pământeşti.
       Luminarea celor dintru întuneric,mântuirea celor deznădăjduiţi , Iisuse Mântuitorul meu, la Tine mânec , Împărate al lumii, luminează-mă cu strălucirea Ta ! La cer ridic ochii inimii mele , la Tine, Mântuitorul meu ,mântuieşte-mă cu strălucirea Ta !