A trăi de două ori

     

        M-am oprit îndelung la aceste cuvinte ale lui Marţial( Marcu Valerius Marţian poet latin )
   : Vivere bis, vita posse priore frui -A te bucura de zilele trecute înseamnă a trăi de două ori .
Într-adevăr !Cei mai mulţi dintre noi însă trăim doar clipa ,uitând zilele pe care, vrem, nu vrem, le ducem în spate,ca în versurile argheziene : ,, De cobiliţă dusă în spinare /
                     Mi-atârnă zilele în câte o căldare "
   Câte zile ce alcătuiesc ,,istoria" noastră au fost trăite şi cu bucurii de suflet,cu reuşite şi împliniri ,ele sunt o povară  ,,plăcută"   care nu ne îndoaie şale .Avem destule zile în viaţa noastră când necazurile ,neîmplinirile ne copleşesc şi atunci, în ceasurile de melancolie, de tristeţi ne putem retrage în noi înşine,amintindu-ne episoade cu bucurii,care ne pot da putere lăuntrică ,încredere,speranţe şi chiar vise.
  Dar poetul latin merge mai departe,spunând că amintindu-ne de zilele trecute ,pline de frumuseţi , în ceasuri de linişte sufletescă,e ca şi cum ne-am trăi viaţa de două ori. Ce frumos !
 Din păcate ,cei mai mulţi dintre noi ne ştergem trecutul ,mai ales când acesta e gol,searbăd ( în loc să-l răscumpărăm !)sau îl măsluim, lăudându-ne cu fapte mincinoase .
          Ferice de cei care-şi pot trăi viaţa de două ori ,după cuvântul lui Marţial !

Între iubire şi vis

       Bună seara, iubite!  

 Te-aştept ca şi când numai dragostea noastră ar fi pe pământ
Mai presus de măriri, de caderi,  de cuvant ..
                                  Bună seara,iubito !


  Am ascultat prima oară cuvintele acestui şlagăr în copilărie. Vocea Loredanei Groza şi a lui Ion Caramitru m-au impresionat puternic....Mi-am dorit să am şi eu parte în viaţa mea de o asemenea iubire...Şi ,după dezamăgiri şi eşecuri ,după greşeli mari şi mici m-am îndrăgostit cu adevărat....
                         Îmi plac foarte mult şi versurile următoare :
  ,, Bună seara,iubito...pot să-ţi spun în cuvinte că puţine mai sunt pe pământ lucruri sfinte,
că intră iubiri prematuri în morminte.Sunt destui care vor să ne pună la uşa iubire zăvor, să pună cătuşe cuvântului dor...."  Cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima ce simt ...îmi aduc aminte de versurile lui Nichita Stănescu ,, întreaga ta fiinţă nu pot să n-o iubesc ,prin ea respir ,prin ea trăiesc..."
  Oare cum arată o definiţie creştină a dragostei ?....Cred că dragostea adevărată e cea pe care o ţii în inima ta toată viaţa şi o iei cu tine pe lumea cealaltă....ştiu că Dumnezeu este prietenul poveştilor de iubire adevărate...este unul din cele mai profunde lucruri pe care le-am înţeles în viaţa mea....
   Atunci când inimile voastre se simt pătrunse de fiorul iubirii ,atunci când vi se pare că nimeni nu vă poate înţelege ,să ştiţi că Dumnezeu este lângă voi .Mă simt oblgată să precizez :Dumnezeu nu este prietenul poveştilor de iubire trecătoare,al aventurilor de-o vară sau de-o noapte.
   Dragostea înseamnă să nu fii nevoit să spui  << îmi pare rău   >>
          Cum este dragostea adevărată ?...aş putea fi întrebată ....
De aş grăi  în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
 Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoastre şi orice ştiintă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am , nimic nu sunt.
 Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Dragostea nu se poartă cu necuviintă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucuraă de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
Dragostea nu cade niciodată.....(I.Cor. 13,8)
  
 Aceasta este dragostea desăvârşită...Aşa trebuie să Îl iubim pe Dumnezeu ,aşa trebuie să îl iubim pe omul cu care mergem pe calea familiei...
   Dacă aş avea cea mai frumoasă soţie ,dar nu aş iubi-o , aş fi aramă sunătoare şi chimval răsunător .
Şi de aş avea cele mai mari moşteniri şi averi , dar inima mea nu ar cunoaşte dragostea ,nimic nu sunt  .
  Şi dacă soţia mea ar avea toate virtuţile , iar eu dacă aş fi un om gata de orice sacrificiu pentru ea , dar nu aş avea dragoste pentru ea , pustie ar fi viaţa mea...
    Mi-am permis să parafrazez cuvintele Sfântului Apostol Pavel , considerând că fiecare creştin ar trebui să le simtă ca fiind propriile sale cuvinte.
    Avem o singură viaţă pe lumea aceasta ,vrem sau nu vrem .Dragostea curată adevărată vă poate da aripi ,vă poate umple sufletele de bucurie...vă poate da puteri să rezistaţi în faţa greutăţilor vieţii.....în timp ce scriu mi-am simţit ochii în lacrimi....şi o tristeţe în inimă ,pentru că o lume întreagă se chinuie să îi facă pe oameni răi ,să îi facă să se iubească cât mai puţin murdar....şi dacă e foarte greu să nu trebuiască să nu spuneţi
  ,, îmi pare rău " măcar să greşiţi cât mai rar şi să faceţi greşeli cât mai mici
               Căutaţi drumul iubiri curate şi trăiţi în adevăr ,astfel toate vor căpăta sens ,iar atunci când veţi cunoaşte iubirea cea adevărată ,să o îngrijiţi cum trebuie ,ca pe o floare rară , să luptaţi cu toate puterile ca ea să nu se împuţineze să nu fie aruncată ,, prematur  în morminte ".....

Contraste

''Sunt bucurii care-ntristează
Sunt întristări ce fericesc
Sunt zile fără de lumină
Şi nopţi adânci ce strălucesc

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă,
Dar când s-au stins parcă n-au fost,
Palate care nu pot ţine
Cât o cocioabă adăpost.

Sunt adevăruri ce doboară
Şi sunt minciuni care ridică,
Sunt împaraţi atotputernici
Ce însă,tremură de frică .

Sunt oameni albi pe dinafară
Dar negri în adâncul lor
Şi negri în afară,negri
                                                                                   Da-n ei,de-un alb strălucitor

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea
Dar şi amaruri ce-ndulcesc
Sunt nedreptăţi care îndreaptă,
Dreptăti care nedrepăţesc.

Sunt multe contradicţii,multe:
Sunt uri adânci,ce nasc iubiri,
Sunt suferinţi ce-aduc lumină
Si fericiri,nefericiri !...''

FUEGO- CONTRASTE- Versuri Virgil Carianopol

Confesiune

  

      Inima mea o insulă inaccesibilă pentru bucurie.
Oare fiecare inimă este o insulă inaccesibilă ?           Spuneţi-mi , voi ,cei care aveţi inimi !
  Ştiţi,oare,cu ce sunt împresurate inimile voastre ?
A mea este învăluită  pretutindeni de abisuri şi se afundă neîncetat în ele.Tot ceea ce poate să atingă ,să apuce este moale ca apa. De aceea ,ochii îmi sunt mereu înceţoşaţi de lacrimi, în timp ce inima este sfâşiată de suspine.
  Trăiesc, dar ce este viaţa nu pricep .Iubesc , dar ce este iubirea nu înţeleg.Sufăr ,în general,înţeleg prea puţin din ceea ce este înlăuntru şi împrejurul meu.
   Atât viaţa,iubirea sau suferinţa -toate acestea sunt mai cuprinzătoare ,mai profunde şi mai nemărginite decât cunoştinţa mea,decât înţelegerea mea . Fără încetare,tot ce este de neînţeles şi straniu mă priveşte -de aceea îmi este şi teamă. Cineva a picurat înlăuntru meu ,a făcut nemuritor şi a înveşnicit ceva ce este mai mare decât simţirea mea şi mai puternic decât gândirea ,ceva ce este neîntrerupt asemenea nemuririi şi uriaş asemenea veşniciei. Acest ,, ceva " este instinctul iubirii . Oriunde ar păşi înlăuntrul fiinţei mele ,o întâlnesc pretutindenea .Prin iubire sunt ceea ce sunt .
     Nu batjocoriţi iubirea dinlăuntru meu . Pentru că batjocoriţi singura mea nemurire şi singura mea veşnicie.
Prin abisuri cumplite şi prăpăstii îngrozitoare trece iubirea mea pentru tine , albastrule cer , pentru tine omule...,pentru tine ,crângule plin de flori, pentru tine, iarbă , pentru Tine Doamne , Cel Atotbun.
         Pentru a ajunge la tine ,o , Veşnicie, iubirea mea străbate prin morţi nenumărate !
De aceea , tristeţea este neobositul meu tovarăş de călătorie . Fiecare cruzime este o moarte deplină pentru mine. Cele mai mari răutăţi şi cruzimi le-am suportat în lumea aceasta din partea unei fiinţe care se numeşte om. Uneori el devine cauza dispariţiei tuturor bucuriilor mele  , şi atunci ochii mei , învaţă să privească dincolo de el şi deasupra lui, spre Cel Preabun şi Preadelicat.
               Bunătatea şi delicateţea-acestea sunt viaţă pentru mine...fără ele viaţa este iad .
Atunci când năvăleşte asupra mea cruzimea oamenilor, e ca şi cum iadul întreg  năpădeşte asupra mea cu toate ororile lui .....din acest motiv mi-e frică de om , ....înafară de cel bun şi delicat...M-au rănit oamenii în inimă ,şi în loc de sânge au început să curgă lacrimi ...Cu timpul am învăţat să plâng pentru cei întristaţi , nevinovaţi,dispreţuiţi ,răniţi,înfometaţi, chinuiţi , pentru toţi cei mâhniţi .
     Gândurile mele şovîie din pricina tristeţii şi se preschimbă în simţire , iar simţirile revarsă lacrimi..există oare o fiinţă mai crudă şi mai nemiloasă decât omul ..?!...dar nu-l urăsc pentru asta , ci îmi pare rău pentru el şi îl compătimesc ....omul crud a pierdut simţirea Raiului ...şi mai mare grozăvie decât aceasta nu există.
          Un singur lucru cer : să nu ajung să fiu un suflet de om crud
 Mai presus de orice iubesc libertatea. Ea constă în bunătate, delicateţe, în iubire. Înşă în lume există şi răul ,cruzimea şi ura acestea sunt o robie de cea mai joasă speţă .Acei oameni care sunt robii acestora ,sunt robii morţii. Există robie mai groaznică decât cea faţă de moarte ?
   Viaţa mea se mişcă între două hotare.Mă întristez prin iubire, iubesc prin întristare. Este oare cu putinţă să fac altfel într-o lume locuită de oameni ? În Ziua Judecăţii , noi oamenii vom da socoteală pentru toate durerile , pătimirile şi nefericirile , pentru toate morţile fiinţelor şi zidirilor pământeşti.
       Luminarea celor dintru întuneric,mântuirea celor deznădăjduiţi , Iisuse Mântuitorul meu, la Tine mânec , Împărate al lumii, luminează-mă cu strălucirea Ta ! La cer ridic ochii inimii mele , la Tine, Mântuitorul meu ,mântuieşte-mă cu strălucirea Ta !