Fiul risipitor

                                     Sfanta Evanghelie dupa Luca cap. XV, 11-32

                    “Zis-a Iisus pilda aceasta: un om avea doi fii.
     Şi cel mai tânăr din ei i-a zis tatălui său: Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine. Şi el le-a împărţit averea.
     Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrănări.
     Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsî.
Şi ducându-se, s-a alipit de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pasca porcii.
     Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, dar nimeni nu-i dadea.
Dar venindu-şi în sine,a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame !
     Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, greşit-am Cerului si faţă de tine;
nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.
    Şi sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă şi, alergând, i-a căzut pe grumaz şi l-a sărutat.
      Şi i-a zis fiul: Tată, greşit-am Cerului si faţă de tine şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.
22. Si a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi-i degrabă haina cea mai scumpă şi-l îmbrăcaţi, şi inel puneţi-i pe mână, şi încălţăminte în picioare;
şi aduceţi viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l şi, mâncând, să ne veselim;
căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. 

     Şi au început să se veselească.
Iar fiul lui cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.
Şi chemând-o pe una din slugi, a întrebat: Ce sunt acestea ?
    Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.
          Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl său, iesind, îl ruga.
Iar el, răspunzând, i-a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat porunca. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei;
dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, pentru el ai înjunghiat viţelul cel îngrăşat …
       Iar el i-a zis: Fiule, tu-ntotdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt.
Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.

                       Amin.”

~~~+~~~

    Va trebui să recunoaştem un fapt : că toată lumea care a vorbit despre această mare taină a lui Dumnezeu , s-a oprit invariabil la fiul cel risipitor.  Şi s-a mers până acolo încât ,, s-a instaurat " o anumita mentalitate de care au cam profitat cei care erau foarte dispuşi să fie risipitori , fiindcă nu le plăcea să fie cuminţi .Şi au fost situaţii -şi poate fiecăruia din noi ne-a trecut prin cap ,cum că Evanghelia ,Hristos, creştinismul ar avantaja pe risipitori .Iar realitatea cam asta este .Pentru că nici o altă doctrină care a dominat istoria lumii în diferite părţi ale ei şi în anumite epoci ,nici una nu a împins lucrurile sau nu le-a lăsat să cadă ,până la nivelul pe care îl observăm astăzi în lumea creştină .
   Şi atunci nu cumva s-a împlinit destinul tragic al celui de-al doilea fiu ,fiul risipitor ? Destinul său e dus până la capăt şi fără întoarcere - se pare .Sau ar putea să ni se pară că lumea din cădere,din risipa ei
nu mai are nici o şansă ,nici o putere de întoarcere .
    Dar s-a înţeles greşit , pentru că s-a insistat pe  situaţia fiului risipitor neglijându-se
impardonábil ( o greşeală  de neiertat ) destinul celuilalt .Pentru că, în primul rând , trebuie să ne punem această întrebare : de ce nu apare lunima nici în dreptul fiului cel mare  ?
  Aici e clar avem de-a face cu drama teribilă ,întuneric ,la un moment dat este o străfulgerare de amintire bună şi întoarcere ,forţă de a se smulge...
De ce are fiul cel mare drama lui ? Dar de ce cuminţenia ,bunăoară ,nu rezolvă ? Ce îi lipseşte fiului cel mare ? De vreme ce el nu face rău, de ce nu este bine ? De ce nu este el exemplu ?
De ce nu este el puterea Evangheliei ? Căci nu el este puterea acestei Evanghelii, şi drama este imensă . Şi ne putem pune întrebarea , la fel  ca acesta , cum el care nu a făcut nici o risipă ,n-a
 fost mulţumit ?Răspunsul este unul singur : fiului cel mare îi lipseau prietenii. Fiul cel mare nu iubea .
    Şi atunci Evanghelia, Hristos ,creştinismul, Biserica nu urmăreşte decăt un singur lucru.
                                                               IUBIREA
Dar pe care iubire nu o avem nici cei răi , nici cei buni...Şi aceasta este foarte trist că nici cei buni nu iubim...
 Noi ,cei buni de aici ,care suntem la  Casa Tatălui nostru , Cel ceresc , dacă întrebi pe cine iubeşti, pentru cine v-aţi da viaţa ,să-l salvaţi din groapa în care a căzut ...Şi câţi nu au căzut  din jurul nostru,chiar din familiile noastre, şi avem cel puţin unul dacă nu toţi din familie, în afară de mine cel venit în biserică, zis cel cuminte, dar care am acasă mulţi căzuţi . De ce nu reuşim să-i 
scoatem de acolo ? De ce nu avem funia iubirii să i-o aruncăm până în adâncul iadului unde a cazut ?                                                         Nu avem !
   Şi să înţelegem mai bine situaţia reală a fiului cel mare ,de care nu s-a ocupat predica celor două milenii , pentru că este şi foarte greu şi foarte subtil să descoperi răul în atâta bine ?
 Omul era cuminte, era muncitor, venea de la ţarină ,era în casa tatălui ...El venea ostenit şi împovărat şi tatăl îl primise pe cel mic şi se desfătau. Orice logică cuminte nu poate să nu-i dea dreptate celui mare .
 Dar nu facem nimic cu această dreptate ,căci ea îngheaţă ;ea nu depăşeşte acel echilibru fix ,ea nu are nebunia curajului de a fi şi altceva decât ceea ce este ceea ce organic eşti .
    Ştiţi în ce constă drama şi unde anume începe drama fiului cel mare ? Ştiţi ci ne este fiul cel mare ?
Este omul în rai. Pentru că fiul cel mare se afla în condiţia raiului pământesc ,era cu tatăl lui ,avea linişte,avea iubirea tatălui .În rai s-a aflat fiul lui Dumnezeu. Adam , şi din rai a căzut .De ce a căzut Adam din Rai unde avea de toate ?  El nu avea ceva : nu iubea . Adam nu şi-a iubit femeia .De aceea raiul nu există în afara iubirii .Ba mai mult,când ajunge iubirea în iad, acesta dispare şi se face rai. Şi când nu este iubire în rai ,se face raiul iad .Aceasta este marea taină . Adam nu i-a spus niciodată femeii lui că o iubeşte .
  Ea l-a iubit pe el.Se spune că l-a iubit acolo, când gustând din măr şi văzând ea că este frumos mărul, atunci din cunoaştere i-a dat şi lui, din iubire i-a dat ,căci dacă nu l-ar fi iubit, dacă nu l-ar  fi dorit ,şi a dorit să descopere ceea ce descoperise -poate pe o cale greşită- nu i-ar fi dat.
      Ce a îndreptat calea ce greşită , ca şi a fiului risipitor, ca şi a femeiei  care  făcuse adulter şi urma să fiu omorâtă cu pietre  ---a fost iubirea .Iubirea care -spune Sf. Pavel -nu cade niciodată
Aceasta este marea dramă pe care -din păcate  -Biserica nu a sesizat-o .Adam nu a iubit şi a pierdut raiul .
   Biserica nu a iubit şi a pierdut totul. Şi-a pierdut lumea ,pe care nu o mai are ,pentru că nu a iubit-o .
Căutăm în Crez  şi găsim toate cuvintele acolo, dar unul singur lipseşte : iubire. Şi atunci o Biserică fără iubire mai este ? O Biserică în care nu se iubeşte , în care numai se persecută ,se condamnă, în care se aleargă numai după avere ,nu mai vede pe cel sărman..pe cel îndurerat ,pe cel împovărat...Avem cohorte nesfârşite de copii ai străzi şi multe alte nenorociri. De ce nu a putut Biserica să-i salveze pe oameni ? 
                                                    Pentru că nu i-a iubit !
  Le-a poruncit şi i-a  ameninţat cu flăcările iadului. Dar de ce nu i-a ameninţat cu iubirea raiului? Aceasta este drama fiului cel mare !Este imensă ,este mult mai mare decât a celuilalt .
   Fiul cel mic , la fel ca Eva , au greşit ;dar nu cumva au greşit pentru că au iubit prea mult ?
Pentru că Hristos nu putea să greşească atunci când spune un lucru care a scandalizat pământul ,dar care parcă nu s-a auzit pe pământ  :" De aceea zic vouă , i se iartă ei păcatele cele multe , pentru că a iubit ,,
  Prin urmare , nu păcatele contează ,ci iubirea. Şi unde este iubire păcatul nu are nicio şansă .Dar unde nu este iubire, nu are nicio şansă dreptatea. Ne referim la fiul cel mare şi nu  spunem doamne-fereşte acest lucru ,că-l urâm ,noi îl iubim, dar problema e mare pentru că nu iubeşte el şi atunci stai să te întrebi câtă iubire trebuie să pui tu acolo ,să înmulţeşti iubirea,infinită pentru el 
Aşa a făcut Dumnezeu şi în mod sigur i-a dobândit pe amândoi.Căci dacă a reuşit să-l dobândească pe cel pierdut nu putea să nu-ldobândească şi pe fiul mare. Este limpede că avem de-a face cu o împărtăşire de fiinţă .Nu mai face diferenţă între el şi fii .Prin urmare nu ai ce îi reproşa şi în mod cert i-a dobăndit pe amândoi .Dar câtă iubire i-a trebuit Tatălui  ?!
      Şi este tare greu să iubeşti .Şi totuşi fără iubire nu dobândeşti nici pe cel bun,nici pe cel rău .
Să ne ajute bunul Dumnezeu ,să ne dea iubirea. Restul se adaugă nouă. Amin!
   
                                                                         Pr.Prof. Ion Buga

Chemare

Cuvant de inceput-pentru tine

Inima mea , o insulă în oceanul nemărginit al tristeţii

                                                   Confesiune

    Înlăuntrul universului sunt un organ de simţ al tristeţii.Fiecare făptură coboară în inima mea câte o picătură întunecată de tristeţe,de îndată ce mă apropii de ea.....şi am lacrimi pentru durerea fiecăruia....Nu mă luaţi în râs ,o,voi ,cei care aţi fost făcuţi din râs.! Îmi vine greu să râd într-o lume în care freamătă tristeţea,clocoteşte durerea, bântuie moartea!
   Din cauza tristeşii,eu râd foarte rar ,mai mult am un zâmbet trist....Îmi amintesc,acest pământ a fost cândva Raiul ,era copilăria...O,ce amintire mă animă,purtându-mă din bucurie în bucurie,din nemurire în nemurire ...aveam în mine bucuria de a fi pur şi simplu...Bucuria aceasta o găsim mereu la copii până la 7 ani.
      Copilul nu se bucură în virtutea, a ceva,el este bucurie,adică are în el o bucurie pură,bucuria de a fi.
                                                            Iar  acum ?
    Întunericul mi-a acoperit ochii. Gândurile mele picură lacrimi, iar simţurile freamătă de tristeţe..totul înăuntrul meu e cuprins de tristeţe . Inima mea este învăluită de adăncuri şi se afundă neîncetat în ele...Tot ceea ce poate să atingă ,este moale ca apa,de aceea ,ochii  îmi sunt înceţoşaţi de lacrimi, în timp ce inima sfâşiată de suspine şi durere....
    Aseară soarele a apus în ochiul meu,şi azi dimineaţă n-a mai răsărit....s-a afundat în tenebrele tristeţii mele.
                                O ,dacă aş putea să ocolesc spaimele acestei lumi !
 Răvăşită încerc să-mi trezesc inima din beţia dureri,din tristeţe, în timp ce ea se îmbată din ce în ce mai mult..
     Îmi implor sufletul, speriat şi vănat de angoasele lumii acesteia , să se întoarcă la mine, iar el fuge tot mai speriat de mine, cea tristă şi melancolică ...fuge in braţele Tale Doamne .
                                 Ţina-mă străns Doamne ! Doar Tu  ai rămas cu mine !

Pogorârea Sfântului Duh -Rusaliile

                                                                  Evanghelia   


   ,, Iar în ziua cea din urmă-ziua cea mare a sărbatorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. " (In.7,37-39 )

  
      În Evanghelia de astăzi observăm o mare,frământare şi o dispută,o luptă între suflet şi minte.Este probabil cea mai crâncenă, ( dar nu în sensul rău ) bătălie pentru descoperire ,pentru aflarea unui sens.Care este sensul ? Umanitatea ,de când este şi cât va fi,trebuie să-şi afle un sens. Fiecare vreme îşi are sensul ei.Întrebarea este : câţi l-au găsit şi ,mai ales ,câţi l-au trăit, câţi l-au împlinit ?
      Pentru creştinătate, adică civilizaţia celor două mii de ani de după Iisus Hristos ,Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului,sensul existenţial, este acela pe care Mântuitorul l-a spus la Cina Cea de Taină ,la prima Liturghie.
Din această Liturghie au izvorât toate Liturghiile.Lumea de după Hristos nu avea altceva de făcut decât să descopere Taina lui Iisus Hristos ,care este una singură şi se descoperă pe o singură cale.
      .El a spus :
   ,,Nu puteţi să purtaţi toate câte Vă spun Eu ,acum,dar va veni Duhul Adevărului, pe care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl,şi Care  de la Tatăl purcede .Acela vă va conduce pe voi la tot adevărul "

        Scriptură spune: „Fără credinţă nu este cu putinţă să fim plăcuţi de Dumnezeu“ (Evr. 11, 7);
                                  „Cel ce nu va crede, se va osândi“ (Marcu 16, 16).
          Însăşi credinţa e un dar de la Dumnezeu –  un dar duhovnicesc – se dă de către Duhul Sfânt.
 Staretul Siluan scrie: " înainte de a fi atins de har, omul trăieşte crezând că totul e bine, că totul e în rânduială în sufletul său. Când harul îl cercetează însă , descoperă în el un cu totul alt sălaş "
    O descoperire care-i schimbă viziunea asupra lucrurilor, răstoarnă, inversează perspectiva existenţei sale. 
                             Scopul vieţii creştine îl constituie dobândirea Sfântului Duh
    Nu putem să nu recunoaştem că singura problemă din toate timpurile,este problema adevărului. Chiar la Judecata lui Iisus de către Pilat,a fost pusă această întrebare ,,
                                                                Ce este adevărul ? " 
     (Şi ca o paranteză întrebarea era corectă : Cine este adevărul  ?
                                                Iar răspunsul - Adevărul este Dumnezeu -este Fiinţă )
      Oamenii cu adevărat frământaţi ,au pus mereu acestă întrebare : ce este adevărul,unde este,cum este ?
Şi Mântuitorl trimite unde trebuie,El ştia unde este adevărul,Cine este adevărul .
     Însă El spune mai întâi : ,, că Cel ce vă va conduce pe voi la tot adevărul...este Duhul Sfânt, Care purcede de laTatăl  şi pe El Îl trimite nouă "-,, pentru că din al Meu va lua şi vă va da vouă , vă va conduce la tot adevărul " Şi care este adevărul tot ? Adevărul lui Dumnezeu este unul singur : Fiul Lui .
   Care este adevărul omului  ? Fiul Omului.
           Iată care este întreg Adevărul :Iisus Hristis, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Mariei.
Maria este o Fecioară ,este un om ca toţi oamanii,însă are fecioria duhului şi smerenia.Numai împreună , Adevărul lui Dumnezeu cu adevărul omului,creează rotundul .
       Problema se pune în felul armător : în ce stare trebuie să te afli, ca să descoperi adevărul ultim.
Dacă te afli  într-o stare de mulţumire,satisfacţie nu îţi mai trebuie mare lucru.Însă dacă te afli  într-o stare de
vrăjmăşie,nu vei descoperi pe adevăratul Dumnezeu. Duhul a fost mereu marea problemă a lumii. Acum înţelegem de ce spune Mântuitorul : ,, că Acela vă va conduce pe voi la tot adevărul,.....Izvoare de apă vie vor curge din pântecele celui care primeşte Duhul Sfânt,care va veni laMine şi să bea . "
 Însă  din păcate lumea s-a adăpat la toate izvoarele ,crezând că acolo este adevărul.Ba mai mult,s-au adăpat din Izvorul Hristos,şi nu puţini s-auotrăvit chiar din izvorul acesta. Pentru că nu au băut din Hristos în Duhul lui Hristos, ei au băut din Hristos însă în duhul fiecăruia. 
      Ca exemplu Inchiziţia...şi astăzi este inchiziţie oriunde nu este bunătate...Mântuitorul a strigat din tot sufletul : ,,Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că închideţi împărăţia cerurilor de dinaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce intră nu-i lăsaţi să intre, că semănaţi cu mormintele văruite, care se arată frumoase pe dinafară, dar înlăuntru sunt pline de oase de morţi şi de toată necuraţia ,că daţi zeciuială din izmă, din mărar ţi din chimen, dar aţi lăsat parţile cele mai grele ale legii : dreptatea, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi,"
 Credinţa ţine de Duh ,nu de ştiinţă,nu de norme...S-a dezvoltat o teologie separată a Duhului Sfânt şi alta a lui Hristos,despărţindu-I din păcate.......De aceea Mântuitorul subliniază  : ,, Din al Meu va lua,şi vă va da vouă " Hristos a iertat pe toţi .Ştim foarte bine că Mântuitorul a spus ,, Cel ce este fără păcat să arunce cu piatra  "  Ei bine unde ne trimite El ? El ne trimite la Duh .Adică în tot ce faci cercetează-ţi duhul tău ultim
   Nu trimite la formule sociale,morale,şi nu pentru că nu sunt bune, dar nu sunt deajuns,pentru că acolo nu eşti tu însuţi, acolo e interesul,personal, naţional,politic ş.a.m.d...De ce trimite Mântuitorul în adâncurile tale ?
                                              Cine este acolo ?
                     Fer. Augustin zice : ,,Mai adânc decât mine însumi, în mine este Hristos   "

   Acolo trimite Hristos , acolo şi numai acolo,, vine Duhul pentru a ne conduce la tot  adevărul " Dar această trimitere ţine de o singură condiţie ,ţine de Sinceritate şi de Smerenie . Câns eşti smerit eşti şi sincer ,şi când eşti sincer nu poţi să nu fii smerit .

     Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde sedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toti de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitorii iudei, bărbati cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Si iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau, zicând: Iată , nu sunt aceştia care vorbesc toti galileieni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră în care ne-am născut? 
 Părti şi mezi si elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în parţile Libiei cea de lângî  Cirene, şi romanii în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!
 
    


  O, cât de desăvârşită este iubirea binevoitoare, ca să arate ascultare desăvârşită ! Tatăl are iubire desăvârşită pentru Fiul şi Duhul Sfânt; Fiul are iubire desăvârşită  pentru Tatăl şi pentru Duhul; şi Duhul are iubire desăvârşită  pentru Tatăl şi pentru Fiul. Datorită acestei iubiri desăvârşită, Tatăl este Slujitorul grabnic al Fiului şi al Duhului, tot aşa cum este Fiul faţă de Tatăl şi de Duhul, şi Duhul faţă de Tatăl şi de Fiul.


                                                                                        Să ne ajute Dumnezeu ! .Amin

                                             Predica Pr.Ion Buga