La capatul durerii este Dumnezeu !.

La capatul durerii este Dumnezeu !



  
 Când ai gustat iadul în tine si nu îl mai proiectezi pe ceilalti, nu mai poti sã uiti si nu mai poti sa-L cauti decât pe Dumnezeu si cum uiti sã zici Doamne ajuta-ma, Doamne miluieste-ma, cum nãpãdeste groaza aceea pe tine din nou si o vezi în tine.
   Chiar când te uiti la celãlalt care face ceva rãu, tot înlãuntrul tãu o simti”.
Pentru lumea secularizatã în care trãim „iadul” este un cuvânt „de groazã” care face parte mai degrabã din terminologia hollywoodianã, decât a vietii reale. Pentru omul crestin însã, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneste chiar viata noastrã duhovniceascã. Si dacã pentru lumea „iadul” este un capãt de drum, pentru lumea crestinã iadul poate fi chiar începutul unui drum a cãrui continuare este, paradoxal, bucuria.
         Toatã lumea stie cã bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit.
A fost un moment în care am realizat cã eu nu pot sã fac nimic bun, cã eu nu pot sã fiu fericitã, cã orice as face nu iese bine si cã oricât m-as strãdui , m-as ambitiona , m-as ruga, sfârsesc prin a face ceva care mã întristeazã, care mã face sã-mi fie rusine, care mã face sã mã simt stingheritã, cel putin în fata mea, dacã nu în fata celorlalti, Eu m-am întors în bisericã târziu dupã ce am trãit gustând din toate durerile ei, din toate deznãdejdile ei, dar si din toate bunãtãtile, frumusetile câte putin.
Si eram deja deznãdãjduitã cã nu existã bine.
In momentul în care te întâlnesti cu tine, reactionezi neasteptat, fie în bine, fie în rãu, si iar cazi în deznãdejde pentru cã nu poti sã trãiesti la nivelul discursului pânã ce nu te identifi cu acel discurs. Când am intrat în bisericã si am vãzut , cã iau putere de la Dumnezeu, întelepciune de la Dumnezeu si cã repet aceleasi cãderi si cã ispita deznãdejdii era la îndemâna mea la fel ca si înainte, atunci a murit în mine orice formã de evlavie emotionala. Stiam ca oricât ar fi de puternica trairea bazata pe emotiile rele, de fapt negative, ma vor rasturna. Si atunci m-am ­asezat în fata lui Dumnezeu si am zis:
„Doamne, ajuta-ma sa înteleg ce se întâmpla, de ce e asa, stiu ca esti Dumnezeu, stiu ca Te oferi noua, stiu ca-mi dai tot harul, dar la gândul ca ar trebui sa postesc , sa fac matanii sa ma rog . sa stau în încordarea asta ca sa obtin bucuria si apoi sa o pierd, întâlnindu-ma cu mine, nu am sa pot, nu rezist, am stofa de om slab”.
Si atunci Dumnezeu mi-a vorbit o vreme, nu la ureche sau in inima, ci citind din Sfânta Scriptura am primit raspunsul, am auzit pentru prima data cuvântul Lui: „Fara Mine nu puteti face nimic”. Orice tentativa a mea de a face ceva se bazeaza pe o parere a mea, pe un sistem de gânduri si credinte ale mele, care sunt construite pe „eu pot” .
Si când am înteles ca solutia ar fi sa renunt la toate acestea, sa renunt la aceasta constructie, atunci a început chinul. Chinul omului de a intra în împaratie este de fapt chinul lepadarii de sine; si lepadarea sa de sine este moarte, nu metafora, si iarasi am vazut ca nu pot si am spus „Doamne, omoara-ma Tu, ca eu nu pot sa mor. Ajuta-ma, Tu, te rog, iar când vezi ca nu ma tin de treaba, sileste-ma”, cum zice parintele Sofronie într-o rugaciune de dimineata. Si am trait ceea ce, citind candva, am vazut ca se numeste trecerea prin vamile vazduhului. Eu aveam o privire înduiosata in fata acestor texte mai ales când erau redate imagini cu draci ... Insa când am descoperit in launtrul meu acesti draci si aceste furci care nu aveau coada si coarne… ci erau niste puteri potrivnice atunci am înteles cât de cumplite sunt acele vami. Acum, cu adevarat, nu stiu daca le-am trecut sau nu, la orice coborâre dau de ele si nu pare a fi o calatorie pe care ai terminat-o vreodata. Dar în momentul acela am vazut ca eu nu pot face nimic bun si am înteles ce Dumnezeu bun avem. Un Dumnezeu care vrea sa faca ceva bun cu mine, care ma iubeste asa cum sunt. Si a venit bucuria ca avem un asemenea Dumnezeu care ne iubeste si nu asteapta de la noi nicio performanta, caci poruncile lui nu sunt strigate, „Haide, fa acuma ca, daca nu faci asta si nu iei 10, nu te mai iubesc si nu te recompensez”. Nu, poruncile Lui sunt mâini întinse, putere întinsa catre noi.
Nu avem rabdare sa ducem pâna la capat o durere
pentru ca nu vrem, pentru ca ne este frica.
Ne este frica ca vom muri, ne e frica de moarte. Imi amintesc ca în fata unei dureri am zis ca „nu mai pot, crap” si mi-am zis: „crapa” si s-a crapat de ziua. Deci a fost un rasarit ontologic în mine. Dupa aceea, însa, mi-am dat seama ca oamenii nu pot face ca mine, nu vor sa faca ca mine, nu au rabdare, sunt prinsi în alte treburi si atunci când am ajuns la Dumnezeu, primul lucru pe care il cer lui Dumnezeu este acesta- sa ma învete cum sa-i învat eu pe oameni sa crape de durere, ca sa ajunga la bucurie. Ca nu poti altfel. Si am descoperit atunci ca toata inteligenta umana seculara este îndreptata în doua directii: prima sa anestezieze durerea, sa ne scape de ea, sa ne ofere surogate de bucurie.

Iov socoteste firea cea cazut drept a doua pricina a suferintelor sale.

           Iov nu intelege pentru ce-l incearca asa,de vreme ce nu stie sa-I fie gresit in vreun fel lui Dumnezeu.Aceasta framantare a lui Iov,intrebarile fara raspuns ,nelinistea ce-I bantuie sufletul fac parte si ele din incercarile lui Iov.

  Tot cautand o pricina,Iov crede c-a gasit-o in necuratia care intineaza pe tot omul de la zamislirea sa:

      ,,Cine-I curat de tina?Nimeni,chiar daca-I va fi viata o zi doar pe pamant(Iov14,4-5-Septuaginta)

Aceste cuvinte sunt puse adesea in legatura cu versetul 7 al Psalmului 50:Ca intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.

                  Ce inseamna insa aceasta intinare si acest pacat?

Unii au spus ca e vorba de un pacat de care tot omul e vinovat prin insasi firea sa;altii au vazut in aceste cuvinte necuratia trupeasca legata de zamislire si  nastere;altii socotesc ca e vorba de ,,legea pacatului”adica de urmarile pacatului stramosesc,pe care omul le mosteneste la nastere,fara a fi el insusi pacatos si vinovat de pacat.

             Comentand aceste versete ,Sfantul Ioan Gura de Aur are in vedere slabiciunea firii omenesti.Aceasta slabiciune e cea a firii cazute,care poarta in ea ranile pacatului stramosesc.

         Sa luam aminte ca nici Iov nu pare a se gandi la un pacat al sau,pentru ca nu inceteaza sa se vada pe sine drept,si chiar Dumnezeu il socoteste pe Iov,,fara prihana”si vedem acest lucru in cuvintele rostite de el:

                                         ,,omul nascut din femeie”

    Suferinta si toate relele pe care le indura Iov sunt ispite ale diavolului ,el  vrea sa-l impinga ,nadajduind ca Iov, Il va invinui pe Dumnezeu si vedem acest lucru in cuvintele:Te tii mereu de statornicia ta?Blestema pe Dumnezeu si mori!

In aceste cuvinte sunt infatisate cele patru mari ispite pe care le are de intampinat tot   omul la vreme de suferinta:

          -sa-si piarda virtutea rabdarii

         -sa cada in patimile pe care le isca frica de durere

         -sa-L invinuiasca si sa-L blesteme pe Dumnezeu

        -sa-si ia viata

                               Blestemul ,,mori”!

    Si intr-adevar ,moartea il asteapta mai cu seama pe cel cazut in a treia ispita –blestemarea lui Dumnezeu.

Caci auzim de doua ori pe satana spunandu-I lui Dumnezeu :Intinde mana Ta si atinge-Te de tot ce este al lui,sa vedem daca nu Te va blestema in fata!(Iov1,11);si :Intinde-Ti mana si atinge-Te de osul si de carnea lui!Sa vedem daca nu Te va blestema in fata!(2,5)

 

                                           Minunata tarie a lui Iov

  Toata aceasta suferinta ,care ar fi  dus la pierie pe oricare alt muritor.nu-l clatina  pe Iov.Si intru toate acestea Iov nu a pacatuit si nu a rostit nici un cuvant de hula impotriva lui Dumnezeu,ci da slava si multumire lui Dumnezeu.

Iov se impotriveste prin trei mari virtuti:rabdarea neclintita, credinta nestirbita si nadejde neabatuta in Dumnezeu.

   Taria lui Iov consta in ajutorul lui Dumnezeu ca raspuns la rugaciunile lui Iov.

        Asemenea tuturor dreptilor din Vechiul Testament ,randuiti de Dumnezeu spre zidirea celorlalti oameni si prorocirea celor ce vor sa fie,Iov da aici marturie de primirea unui har deosebit ,care,il fereste de soarta obsteasca a celor ce poarta ranile pacatului dintai,si astfel,are taria de a se impotrivi raului.

                            Iov  este vestitor al lui Hristos

Pricina dintai a suferintelor lui Iov este diavolul

       

         Satana ,manat de rautate si pizma fata de om,este pricina nenorocirilor lui Iov,si aceasta este aratata limpede

       -satana spune lui Dumnezeu:Intinde mana Ta si atinge-Te de tot ce este al lui,sa vedem daca nu Te va blestema in fata(Iov1,11)

   Atunci satan a plecat dinaintea Domnului si a lovit pe Iov cu lepra ,din talpile picioarelor pana in crestetul capului(Iov 2,7)si dupa cum scrie Sfantul Ioan Gura de Aur :,,Nu Dumnezeu ,ci diavolul a inceput aceasta lupta impotriva lui Iov”

     Si pentru ca Iov era drept in vremurile sale ,mai inainte de a-l lovi nenorocirea

aceasta se arata  ca nu trebuie sa induri necazuri ca sa-ti arati dreptatea,si  nu prin ele se face cineva drept,chiar daca virtutea lui Iov s-a aratat cu si mai multa stralucire prin indurarea lor.Ramane insa mirarea ca Dumnezeu ii ingaduie sa lucreze dupa cum vrea diavolului ,insa pe masura ce citim vom vedea ca Dumnezeu avea incredere in statornicirea credintei lui Iov .

       Cartea lui Iov rasuna toata de atotputernicia lui Dumnezeu si ca ingerul cel cazut vine in fata lui Dumnezeu ,ca ceilalti ingeri,ca sa dea socoteala de cele lucrate pe pamant(cf.1,6-7;2,1-2)si vedem cum Dumnezeu hotareste sa nu poata vatama dupa cum voieste faptura si zidirea Sa.

     Si spune Dumnezeu:Iata ,tot ce are el este in puterea ta ,numai asupra lui sa 

nu  intinzi mana ta,Il dau in putereata!Numai nu  te atinge de viata lui(2,6)

          Aici ,ni se arata de unde izvoraste cu adevarat raul:din libertatea cu care au foat inzestrate la facere fapturile rationale-ingerii si oamenii-si pe care Dumnezeu n-o incalca ,chiar daca e rau folosita.

Iov respinge legatura intre vinovatia sa si nenorocirile venite asupra lui

  

    El gandeste altfel decat prietenii sai.Nu se simte mustrat de constiinta sa;spune ca fata de Dumnezeu purtarile si cugetele i-au fost drepte(Iov23,11-12),isi arata multele virtuti(29,12-17;30,24-25;31,1-34)si spune ca nu este vinovat(6,24;7,20;11,4;13,15-18,23;10;27,3-6;32,1)El crede din tot sufletul ca suferintele sale nu sunt pedepse.

         In el nu se vede nici umbra de mandrie.Vorbele sale sunt marturia celei mai mari smerenii si cainte,si e gata sa-si recunoasca pacatul de-i este arata.

 Fiti invatatorii mei ,si eu voi tacea;lamuriti-ma unde este pacatul meu(6,24)

Insa stie ca nu este fara prihana:Cine ar putea sa iasa curat din ceea ce este necurat?Nimeni!(14,4).Curat este numai Dumnezeu

        Insa e o prapastie atat de mare intre ceea ce i se intampla si tot ce-ar fi putut el ca om sa greseasca ,incat nu poate vedea nici o legatura intre ele.De altfel,nici bogatia sa de odinioara el n-o leaga de purtarea lui cea dreapta,ci socoteste toate bunurile daruri ale lui Dumnezeu ,iar nu rasplata pentru faptele sale bune(cf.Iov2,10)

        Dreptatea sa e intarita de la inceput de cuvantul cartii;Era odata in tinutul Uz un om pe care il chema Iov si acest om era,, fara prihana si drept”se temea de Dumnezeu(teama inseamna sa nu piarda pe Dumnezeu pentru ca –L iubea mult nu ca se temea de El ca de un Dumnezeu razbunator)si se ferea de ce este rau(Iov1,1)

        In talcuirea sa Sfantul Ioan Gura de Aur staruie asupra cuvintelor ,,fara prihana”

Spunand:,,Scriptura spune nu doar ca era fara de pacat,ci <<fara prihana>>Iov nu numai ca nu savarsea fapte intinate de pacat,dar nici din cele necuvenite si vrednice de o usoara mustrare”.Virtutile lui Iov sunt adevarite si de Dumnezeu,Care de doua ori ii spune lui satana:Te-ai uitat la robul Meu Iov ,ca nu este nici unul ca el pe pamant fara prihana si drept si temator de Dumnezeu care sa se fereasca de ce e rau?(1,8;2,3)

     Dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur ,,Dumnezeu Insusi spune ca-i fara prihana.

In ochii lui Dumnezeu Iov este cel mai sfant om din acele vremuri si necuratia pe care acesta si-o recunoaste inaintea lui Dumnezeu o socoteste ca o nimica toata(cf.14,4)