Sacrificiul sacrificiilor e acela de a suferi si a muri pentru pacatele pe care nu le-am comis( ele nu sunt in Mine ) dar Le-am asumat si asta numai Iisus Hristos a facut ! Să biruiesc lipsa de măsură a răului printr-o iubire şi un bine fără măsură pentru că nimic nu dăinuie în afara iubirii ! Textele ce le pun la dispoziţia cititorului nu au intenţia să ofere răspunsuri finale,oferirea lor este parte a unui proces continuu de căutare,atât a mea cât şi a voastră. Dumnezeu să vă binecuvinteze !
Tăcerea este spaţiul în care omul se trezeşte. Nu uita că tăcerea ta poate spune mai multe decât glasul tău (cuvântul oprit între buze e sclavul tău; cuvântul pronunţat fără rost e stăpânul tău) şi că este mai plăcută compania oamenilor care ştiu că şi tăcerea e o formă de conversaţie.
Prietenul se numeşte omul care te ajută fără ca verbul ,
să fie urmat de un complement adverbial,
O iubire ca o religie dar niciodă
renuntând să fiu sub jurământul
iubirii...har
ce binecuvantează realitate şi vis.
Citat
Ce minunat ar fi, dacă
inima şi creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima
ce nu vrea creierul şi mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâşie inima!” ―
Liviu Rebreanu-
Inima mea...un loc de care sa-mi amintesc si niciodata sa nu uit...
Destinul m-a facut sa fug, atunci cand trebuia sa merg.
Imi bantuie prin corp trecutul si iarna lasa-n urma lui... De
as gasi acel remediu sa alung povara timpului!
Sa nu ma-ntreb intotdeauna unde incepe viata mea,
Sa nu mai ratacesc eu calea fara dorinta de-a zbura.
De ce ma inchid intr-o clepsidra cand insetata-s de real ?
De ce durerea-i calauza cand vreau sa m-ancorez de mal ?
De ce respir doar compromisuri cand oxigen mi-e dragostea ?
De ce sa ma justific lumii ce imi scufunda lumea mea ?
Am iubit până la epuizare, până la durere, pentru totdeauna...
Am daruit din spatiul inimii mele dar, eu nu am avut niciodata loc in spatiul
din inima altora...
Am daruit fara sa fur dar, am primit fara sa cer, fara sa vreau, fara sa mi se
potriveasca...
Cuvinte ce au creat minciuna si fapte ce au distrus adevarul...
Inima mea...un loc de care sa-mi amintesc si niciodata sa nu uit...
Ştie cineva câtă dragoste există într-o lacrimă şi câtă durere într-un
zâmbet ?
Câtă iertare poate fi în cicatricea unei inimi şi câtă suferinţă în frumuseţea
unei clipe ?
Ştie cineva cât delir poate cuprinde o speranţă
şi câtă poezie poate scrie un sfarsit ?
Câte regrete pot fi în profunzimea unei cunoaşteri şi câtă esenţă în puterea
unui sacrificiu ?
Ştie cineva câte iluzii îţi pot mângâia realitatea şi câte vise renasc din
umilinţe ?
A trăit cineva generozitatea unei răni
şi a cunoscut fortăreaţa unei amintiri ?
Ştie cineva cum singurătatea îţi poate fi sărutată de dorinţe şi greşeala de un
potenţial ascuns ?
Câtă tradare poate îmbrăca o îmbrăţişare şi câtă binecuvântare descoperi în
puterea unei renunţări ?
Ştie cineva...?
Am îngenuncheat la poarta
sufletului meu şi recuperând o lacrimă, i-am scris: Iarta-mă !
Din punct de vedere teologic , omul care care are o atitudine corectă faţă de ceilalţi este doar omul care iubeşte ,însă prin iubirea lui Dumnezeu .
Un om care nu îşi face rău sieşi ,nu face rău nici altora .Unul care se răneşte pe sine este periculos pentru toţi, pentru că poate lovi pe oricine .
E important să ştii să te opreşti singur în viaţă şi să te protejezi de relaţiile abuzive . Am întâlnit oameni care ar da orice pentru o clipă autentică de iubire , pentru o îmbrăţişare , pentru un sărut curat ,pentru o mângâiere , pentru o clipă de atenţie ...Oamenii au nevoie de iubire şi de sens acum mai mult ca niciodată ! Iubirea e sfântă , fără sfârşit !
Dăi Doamne, românului, dă-i
minte păţitului poate aşa am şti să luăm tot ce îi mai bun din viaţă .
Timpuri sumbre şi încă nu ştii ce vrei de la
viaţă .Aştepţi o schimbare ,dar nu se schimbă nimic .Totul este monoton ,
cafeaua parcă-i rece ,soarele cât ar fi el de soare nu mai are nici o bucurie
.Prietenii sunt prinşi în aceeaşi simţire şi în zadar se încurajează unii pe
alţii ,dar îmbătrânesc cu toţii , devin insuportabili unii pentru alţii şi
ajung speriaţi în neputinţe .Trupul nu mai răspunde la chemarea noastră şi
devenim nesuferiţi pentru noi înşine .În ochi e încă amintirea acelui timp care
ni se părea minunat ,când emanam putere ,frumuseţe şi teribilism ;un timp care
însă s-a scurs prea repede ,din care până la urmă am ales doar vânt .
M-am înşelat
intrând în vise de roduri frumoase, părea să fie un nou început ,viaţa era în
faţă , de-atunci ,însă ,totul parcă a fost o tranşă ,o halucinaţie din care capul încă îmi ţiuie. Prietenii mă strigă
:hei ,ce mai faci ,de ce nu mai ieşi cu noi ? Dar cum le explic câtă
durere este atunci când cauţi o iubre , un sprijin pe care apoi să nu-l mai
găseşti .Oamenii se mint pentru că sunt cuprinşi de vise deşarte .Am transformat
gingăşia într-un ridicol şi nu nevoia e problema ,ci alta e –durerea .
Am învăţat că dragostea nu este un târg ,dă-mi tu şi-ţi dau şi eu ,ci este să
dai totul fără să mai aştepţi nimic ,să dai pentru că iubeşti,să te dai pe tine
, aşa că :
Drum bun !
Nu poţi înţelege ceea ce nu ai simţit şi trăit ,dar nu
este de înţeles ,de ce nu simt oamenii tristeţea !
Zori de zi sau
poate amiază ;e ceaţă afară şi capu-mi este greu ,aş mai dormi un pic să visez
frumos ,să fie o altă lume mai bună să fiu un alt om .
Mâna nu mi-o mai
întind ,căci ce-aş putea primi în ea ,este-atâta ură-n lume şi răutate ,şi nu-i
uşor să treci mai departe ,să laşi în urmă pe cel de la care ai aşteptat să-ţi
fie iubire, să-ţi fie o mângâiere , să-ţi fie o lumină în viaţă ,m-am săturat să mă explic celui pe care o dată îl numeam prieten drag .
Cele şapte păcate
capitale: 1) Prostia, 2) Recursul la scuze: Nu ştiu, n-am ştiut, 3)
Fanatismul, 4) Invidia, 5) Trufia neroadă, 6) Turnătoria, 7) Răutatea gratuită. Mai adaug o a opta : dragostea cu sila.
